“Intr-o zi, pe cand mergea pe strada catre casa, o femeie sa zarit o fetita. Singura, flamanda si imbracata in zdrente. Suparata femeia a privit in sus catre cer si i-a vorbit manioasa lui Dumnezeu.
– Doamne cum ai putut sa lasi sa i se intample asta bietului copil. Cum de n-ai facut nimic? Nu pot sa cred ca nu i-ai dat si ei parinti iubitori, ceva de mancare si hainute curate. Cum de n-ai facut nimic?
– Poate ca totusi am facut ceva, i-a raspus Dumnezeu, ca o voce care-i rasuna in suflet si in minte. Te-am creat pe tine.”
*
„Misterioase sunt caile Domnului” ni se spune de la cele mai fragede varste pana la varsta adulta. O propozitie pe post de raspuns atunci cand oamenii nu inteleg ca de fapt caile lui Dumnezeu sunt foarte simple. Numai ca oamenii s-au departat treptat de ele si din simple ele au devenit misterioase. Nu e nimic misterios in caile Domnului. Pentru ca singura cale a lui Dumnezeu este dragostea. Dragostea din tot sufletul, din preaplin. Ati mai zice ca dragostea este misterioasa daca ati vedea ca doi oameni se iubesc? Probabil ca nu. Vi se pare normal sa vedeti doi oameni care se iubesc, dar nu si ca un om il iubeste sincer pe Dumnezeu.
Pentru cei mai multi dintre noi Dumnezeu se afla undeva departe, in inaltul cerului intr-un loc numit rai si pe care ni-l imaginam minunat. S-a gandit cineva ca de fapt Dumnezeu este in fiecare dintre noi? N-ati simtit cum acea farama de dumnezeire va lumineaza sufletul si mintea? N-ati simt-o alaturi in vremurile grele? Si daca n-ati simtit-o, v-ati gandit ca poate nu i-ati dat suficienta atentie? Poate ca i-ati inchis usa alungand-o in adancul sufletului.
Oricum ar fi, farama de dumnezeire exista. Sunt convinsa. Pentru ca imi vorbeste adesea. Nu, nu ca un Dumnezeu rece, aflat undeva departe. Ci ca unul plin de caldura. Un Dumnezeu caruia ii pot vorbi simplu, ca celui mai bun prieten. Fara sa-mi fie teama ca ma va judeca cu asprime atunci cand gresesc. „Iarta-ma Doamne, azi m-am gandit putin la tine. Dar te-am purtat mereu in suflet” ii spun adesea. Alteori ma supar ca femeia de care va povesteam mai sus. Adica incep sa ma supar, pentru ca raspunsul vine inainte ca eu sa ma supar cu adevarat. „Si nu e raspunsul in tine, fiica mea?”
E adevarat. Raspunsul la intrebari si probleme se afla in noi. Felul in care intelegem sa gasim raspunsurile si rezolvarile este de fapt ceea ce da sens existentei noastre. Pentru ca eu nu cred ca exista un sens dinainte trasat. Fiecare alege sensul pe care sa-l aiba propria existenta. Eu cred ca planul lui Dumnezeu este ca noi sa avem propriul plan. Acel ceva care da sens. Si pe care il putem gasi doar daca privim atent in jur. Atent cu adevarat. Dincolo de frica, dincolo de prejudecati, dincolo de superficial.
Dar mai ales dincolo de frica.
EXCELENT! ACESTA ESTE ADEVARUL.
Omul a fost si este creat dupa CHIPUL SI ASEMANAREA LUI DUMNEZEU. Din pacate, CHIPUL LUI este schimonosit de unii oameni, care au preferat „chipul DIAVOLULUI”, transformându-se în HOMO HOMINI LUPUS – Omul este lup pentru om.
CREDE SI NU CERCETA, este scris în SFÂNTA SCRIPTURA, NUMAI PRIN CREDINTA NE PUTEM MÂNTUI.
Nu este un ecou la articolul «Fărâma de dumnezeire din noi». Ci este un ecou la ecoul articolului, scris de «Venera»:
Îndrăznesc să vă contrazic, nu cu sens negativ, ci ca o corectare. Nu încerc să vă cenzurez, ci să vă aduc un indemn la o cercetare mai profundă.
Da, omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Chip al lui Dumnezeu însă înseamnă înzestrarea noastră cu raţiune, voinţă şi simţire. Acestea nu pot fi schimonosite. Ar însemna că schimonosim lucrarea lui Dumnezeu, creaţia Lui. Şi asta nici nu se poate. Tot ce a creat El este sublim. Doar asemănarea este lăsata la latitudinea liberului nostru arbitru. Ni s-a sădit în noi la creare doar nădejdea asemănării. Prin voinţa noastră (a se citi nevoinţa – nu nevrere, ci nevoinţa, ca urcuş duhovnicesc ) putem atinge asemănarea.
Dar aceasta nu se poate numai prin credinţă.
Nicăieri în Biblie (oricare variantă aţi lua) nu scrie: crede şi nu cerceta. Acesta e un slogan ceauşist. Din contră: ne mântuim prin credinţă, har şi fapte bune (Nu ajunge nicicum numai una dintre acestea). Prin căutarea şi aflarea lui Dumnezeu. Drumul spre Dumnezeu nu este unul orbesc. Ci plin de minuni şi frumuseţi. Este aducător de atâta pace şi împlinire… Depinde doar de noi ce sensuri dăm acestor cuvinte: pace, împlinire…
E adevărat că ne-am transformat mulţi dintre noi în lupi. Şi e adevărat că asta e de la diavolul. Este stagnarea noastră pe drumul asemănării, al îndumnezeirii noastre, al mântuirii.
Nu vreau să vă aduc un afront pe această cale, ci doar o incercare de corectare a unui sens greşit al unor termeni, care poate să ne facă să bâjbâim în aflarea Lui.
Toate cele bune, pace şi bucurie multă.