Gabriel Andronache„Prima „scriere” a avut loc la 13 ani cand, impreuna cu un vecin de bloc, am scris un roman de aventuri intr-o agenda de 100 de file. Motivatia acelui roman a fost impresionarea a doua vecine, de aceeasi varsta cu noi, carora incercam sa le intram in gratii, incluzandu-le in randul personajelor”, povesteste Gabriel Andronache cand e intrebat de ce s-a apucat de scris. Am stat de vorba mai mult cu el si am incercat sa aflu mai multe detalii despre cine se ascunde in spatele mastii de „jurnalist serios”. M-a bucurat ceea ce am aflat…
Ce il motiveaza pe Gabriel Andronache sa scrie?
G.AUneori ma gandesc ca altceva nu stiu sa fac. Unul dintre motive este faptul ca anumiti oameni de talent mi-au confirmat ca am voie sa scriu, fara a ma face de ras prea tare. De fapt, scriu ca sa-mi satisfac o ambitie, un orgoliu, dar si pentru ca as face un pacat nevalorificandu-mi „talantii” biblici.
Consideri scrisul o metoda de… eliberare sa spun asa?
G.A:Nu, niciodata nu m-am simtit prea plin de ceva, in asa fel incat sa simt ca explodez daca nu impartasesc acel ceva si celorlalti. De obicei, incep sa scriu fara sa ma gandesc la ceva anume. Ideea se naste abia dupa primele doua-trei fraze. Sunt superficial si ma bazez mult pe improvizatie si intuitie.
G.APrima „scriere” a avut loc la 13 ani, cand, impreuna cu un vecin de bloc, am scris un roman de aventuri intr-o agenda de 100 de file. Motivatia acelui roman a fost impresionarea a doua vecine, de aceeasi varsta cu noi, carora incercam sa le intram in gratii, incluzandu-le in randul personajelor. N-am avut succesul scontat. Apoi, in 1990, imediat dupa Revolutie, am inceput sa scriu „profesionist”. De fapt, nu, 1991. In ianuarie 1991, era fixata de catre americani data de 15 ale lunii ca zi de incepere a Razboiului din Golf. Am luat o foaie de hartie si am scris un mic articol, de mana, in care spuneam ca e pacat ca tocmai de 15 ianuarie, ziua nasterii lui Eminescu, in lume sa izbucneasca un amplu conflict. Am pus hartia intr-un plic, l-am expediat la redactia ziarului local, uitand de el. Dupa cateva zile, am fost sunat de catre cineva care a intrebat: „Alo, familia Andronache? Unul dintre fiii dumneavoastra ne-a trimis un articol la redactie”. Am spus: „Chiar eu sunt!”…iar tipul respectiv m-a intrebat: „Poti veni pana la redactie?”… Niciodata nu m-am simtit mai fericit ca in acea clipa. Am ajuns, cred, intr-un minut la redactie, in aceeasi zi mi-am facut si poza, si legitimatie. Era vorba de Husi, iar ziarul se numea „Vocea Husului”. Acesta este primul ziar in care am semnat. Au urmat cele iesene, Opinia, Monitorul, Ieseanul, si cateva centrale, precum Libertatea, National, Aspirina Saracului.
Ai vreo metoda speciala de a… scrie? Cartarescu, parca, spunea ca el are o metoda speciala de a scrie. Trebuie sa intri intr-o anumita stare? Acel asa-zis Catharsis… ma refer aici la creatia literara?
G.A.:Cel mai indicat este sa ai bine conturat in minte despre ce vrei sa scrii. Altfel, risti sa te trezesti la jumatatea textului ca ai vrut sa spui altceva si atunci esti nevoit sa stergi tot, muncind degeaba. E bine sa ai o structura prestabilita, pe care apoi sa o „umpli”. Am anumite tabieturi. Intr-un timp scriam direct pe computer, dar am constatat ca e destul de obositor sa privesc un ecran alb, asteptand sa-mi vina o idee. Acum scriu pe hartie. Hartia goala e mai odihnitoare decat invazia luminoasa a monitorului. Scriu pe bloc-notesuri de 48 de file. Incep intotdeauna pe o foaie libera, fara nici o urma de mazgalitura.
De obicei, scriu in pat, seara, tragand cu un ochi la televizor, care este fixat intotdeauna pe frecventa canalului de filme clasice TCM.
Faptul ca nu sunt subtitrate respectivele filme ma face sa fiu mai putin atent la ele, concentrandu-ma mai mult la scris. E mai mult un fond sonor si vizual, un loc in care imi refugiez ochii si mintea.
Am gasit intr-una din scrierile tale o sintagma… soarece melancolic… ce intelegi tu prin ideea asta?
G.AMa regasesc destul de mult in acel soarece. Nu stiu de ce soarecii sperie gospodinele si femeile slabe de inger. Sunt niste animale simpatice. Un soarece melancolic este de fapt un tip care se refugiaza in amintirile sale, parandu-i-se mereu mai frumoase si interesante decat viitorul.
„Urmeaza-ti intotdeauna visele, privind cu speranta viitorul.. am gasit motto-ul asta la una din scrierile tale…
G.A:Da…
Mai esti aici… acel soarece melancolic?
G.A: Acest motto a fost folosit de mine in prima poveste premiata la un concurs importanta de creatie, „Ion Creanga”, organizat de oameni cu totul admirabili din Iasi, la Bojdeuca.
Sigur, acel motto pare de o banalitate desavarsita. Suna ca un slogan ieftin. Daca l-as fi citit cine stie unde, nu as fi dat doi bani pe el, la prima vedere. Dar, vrand nevrand, trebuie sa recunoastem ca in frazele simple se regasesc idei esentiale. Da, si acolo sunt un soarece melancolic, pentru ca privesc viitorul tot prin prisma trecutului, intr-un vis care alterneaza cu realitatea.
Deci tot in cautarea echilibrului esti…
G.A.:Da, sunt o Balanta tipica. De fapt, sunt un tip comod. Tipii comozi denumesc lenevia ca fiind echilibru.
Ce carti citesti tu? Mai citeste cineva azi?
G.A.:Incerc sa ma feresc de snobism. Incerc sa ma feresc ca, atunci cand intru intr-o librarie, sa ma atraga copertile frumos colorate, dar goale in interior. Clasicii rusi m-au marcat. Cehov, Gogol, Goncearov sunt scriitori pe care trebuie sa-i citeasca obligatoriu orice om care vrea sa simta cu adevarat emotia lecturii. Clasicii rusi merg cititi iarna, intr-o camera bine incalzita, in serile lungi. De cand am inceput si eu sa scriu carti, citesc mai putin, nevrand sa am impresia stupida ca toti ceilalti scriu mai bine decat mine. Daca l-as citi acum iar pe Cehov, as vedea cat de mic sunt in aceasta lume a creatiei. M-ar complexa. Asa ca prefer lecturi facile. Probabil ca ar trebui sa citesc foarte mult acum, sa fiu la curent cu tot ce e nou si de calitate in „domeniu”. Daca as fi doctor, da, asa as face cu literatura de specialitate. Dar un scriitor de obicei nu-si suporta confratii, mai ales cand e la inceput de drum.
Da, cred ca inca se mai citeste. Se citesc ori scriitorii consacrati, ori scriitori de mana a doua, dar care beneficiaza de o buna politica de marketing editorial. Nu stiu ce iese de aici. Probabil o noua civilizatie.
Si asa ca o incheiere… Daca ai sti ca mai ai doar o zi de trait… si ai putea sa dai un singur telefon.. cui i l-ai da?…
G.A.: Probabil unui antreprenor de pompe funebre…