Într-un oraş liniştit şi îndepărtat a fost odată o seară frumoasă cum nu-i găseai nicăieri pereche.
Arareori trecătorii zâmbeau şi nu era veselie în oraşul acela. Oamenii erau trişti ca o zi ploioasă de toamnă. Numai Ioana, o femeie tânără, se deosebea şi ca îmbrăcăminte şi ca purtare de toate femeile din oraş.
Şi iată că într-o zi, Ioana născu un băieţel, care i se părea că este copilul cel mai frumos din oraş. Însă Ioana dorea ca băieţelul ei să fie cel mai frumos de pe întreg pământul… Pentru aceasta, două zile şi două nopţi se gândi Ioana ce să ceară berzei cea năzdrăvane.
Barza năzdrăvană era o barză hâtră, care aducea câte un dar fiecărui copil nou-născut. Aducea darul pe care-l cereau părinţii copilului. Unii îi cereau pentru copiii lor noroc, alţii sănătate, alţii bogăţie, alţii viaţă lungă.
– Nu vreau nimic din toate acestea, îşi zise Ioana. Dar ce să cer pentru băieţelul meu ca să fie cel mai frumos de pe pământ?
Când veni barza Ioana îi zise:
– Doresc să-i aduci băieţelului meu pe tatăl lui, pentru că nimic nu se compară cu dragostea pe care o are acesta în suflet. Atunci barza îi făcu pe voie. Deasupra leagănului băieţelului desfăşură aripile sale mari, făcu de câteva ori cu ciocul nişte semne tainice în aer, apoi zise Ioanei:
– Dorinţa ta s-a îndeplinit. Să ştii că ai făcut cea mai bună alegere. Va veni ziua în care nu te vei căi şi nu vei plânge că ai cerut pentru copilul tău pe tatăl său. Să mai ştii că băieţelul va fi fericit în clipa când va înţelege alegerea făcută.
Barza plecă. Ioana rămase câteva clipe nemişcată şi se uita, când la băieţelul ei, cel mai frumos de pe întreg pământul, când la tatăl lui, când… zâmbet era în casa albastră.