„Trecând hotarul într-o ţara noua, luând atingere cu pamântul şi aerul în preajma carora se desvolta un alt popor, simţi cugetul tau sporind, ca şi cum ai citi o carte înţeleapta şi rara.”
Mihail Nandrea, 1913
Citisem câte ceva prin presa noastra, aflasem destule din istorie, eram la curent cu comentariile despre situaţia din Republica Moldova. Dar ca pe un subiect nu mai focalizat decât altul. Abia acum, la întoarcerea de acolo am studiat harţile, am înţeles traseele strabatute, am cautat pe internet imaginile care promoveaza şi descriu acele locuri. Pe când am plecat spre Chişinau, am pornit spre un pamânt necunoscut, despre care aflasem câteva lucruri frumoase, câteva lucruri mai puţin frumoase, atât cât sa stârneasca o curiozitate, mânat fiind de un sentiment mai adânc de român ce cauta pe cei de-un neam cu el.
Aşa cum am purces prin Ardeal la regasirea locurilor stramoşilor mei, aşa am trecut Prutul spre regasirea spaţiului unui trecut mai larg. Am mers pentru mine dar am mers pentru baiatul meu. Sa creasca de la bun început cu o percepţie întreaga a românilor. Nu am vrut sa vizitam un muzeu sau altul, repere cautate îndeobşte de turişti. Am vrut sa cunoaştem oameni, strazi, obiceiuri cotidiene. Sa înţelegem câte ceva din viaţa obişnuita de peste Prut. Şi o spun de la bun început, chiar m-am simţit ca acasa şi pe strazile din Chişinau, tot aşa cum m-am simţit pe strazile din Ardeal sau la Bucureşti.
Primul contact cu Basarabia a fost în Gara de Nord, urcând în trenul de Chişinau. De la chipul simpatic al şefului de vagon, de la accentul moldovenesc ce rasuna din compartimente, pâna la decorul propriu-zis al vagonului şi cuşetelor. Am trecut Prutul în noapte şi din nou am întâlnit amabilitate la formalitaţile de vama. Cele doua ore cât a durat schimbarea roţilor vagoanelor pentru a le adapta ecartamentului caii ferate moldoveneşti, au însemnat nu doar o descoperire de procedeu tehnic, cât mai degraba o reflecţie la lipsa unei decizii strategice de a înfaptui un proiect de adaptare a infrastructurii, care oricum are nevoie de îmbunataţire, spre compatibilitate cu Europa.
Începuse a se lumina când am plecat din Ungheni. Era totuşi un cer înnorat şi poate ca şi asta a contribuit la sentimentul de uşoara apasare privind locurile pustii pe unde treceam. Poate ca aşa a fost gândit traseul acestei cai ferate, ascunzând privirii calatorilor semnele comunitaţilor din zona. Câmp necultivat, de un verde uscat în buna parte. Din loc în loc câte o casa cu aspect saracacios. Cantoane şi elemente de infrastructura feroviara uzate de timp. Priveam cu o strângere de inimă.
Totul a început sa se schimbe printr-o fericita convergenţa: a ieşit soarele şi la orizont s-au ivit culmile înţesate de repere urbane ale capitalei. Iar ocolul pe care îl face trenul pâna sa intre în gara e un bun prilej pentru o panorama a oraşului, de o apropiere calculata parca spre mai buna cunoaştere. Gara moderna te aduce brusc într-un spaţiu european. De aici încolo doar ruşinata noastra recunoaştere a ignoranţei vazând bulevardele largi şi trasate cu un desen arhitectural de metropola, cladirile de epoca sau moderne, magazinele elegante şi Sun City care are elemente mai cochete decât Mall-ul bucureştean. Mi-a placut sa merg printre oameni, un trecator ca şi ei. A fost desigur impactul cu limba rusa. O aşteptam, dar n-o banuiam exclusiva în anumite puncte: de la marile reclame pâna la revistele luxoase sau pe afişele cinematografelor moderne (globalizarea se simte de mult şi aici, cu premiere mondiale ale filmelor cu o reţeta de succes, prezentate aici în limba rusa), semn ca banii cei mulţi sunt din sfera de limba rusa. Sigur, nu eşti pierdut acolo cu limba româna, dar pe terenul de joc limba rusa este câştigatoare.
În ce masura comerţul şi afacerile sunt orientate şi spre România? Vizibil în proporţie infima. Mi s-a facut inima grea şi la plecare când pe şoseaua pâna la graniţa nu am vazut nici o maşina cu numar de înmatriculare de România. Nu exista trafic de oameni sau de marfa peste Prut. De ce nu am vazut, în sate macar, automobile ‘Dacia’? Camioane de Braşov? Putem alcatui un spaţiu care chiar daca nu se ridica la ambiţioasele rigori vest-europene, ar putea sa asigure eficienţa prin preţurile accesibile. Ar însemna un pas înainte, ar însemna o mai profunda legatura refacuta între oameni, ar însemna omogenizarea spre vestul european.
Dincolo de acele demersuri civice care traseaza repere de cultura, e necesara cuplarea spaţiilor economice, afacerile împreuna. Mi se pare asta a fi o politica mai eficienta de promovare a limbii române, de asigurare a mediului cultural normal pentru românii din Republica Moldova. Am privit cu tristeţe o mâna de oameni care protestau faţa de câteva consecinte dramatice în sine dar care sunt uriaşe de surmontat prin simple mijloace. Mi-am adus aminte de Piaţa Universitaţii şi de slabele sale efecte faţa de pasiunea pusa acolo. S-a dus vremea unor asemenea acţiuni. Cred ca e mai important a folosi instrumentele politice garantate prin constituţie, ca trebuie întreprinse activitaţi civice de conştientizare a oamenilor care sa voteze pentru o reala eliberare de trecutul care înca acţioneaza ca o fantasma ce rataceşte minţile celor mulţi. Este grav cât înca nu exista alternanţa politica. Este grav ca echilibrul acesta politic nu se asigura înca nici în România, darmite în Republica Moldova. Protestele nu mai sunt eficiente. E timpul unei lucrari constructive care sa se înscrie în regulile jocului şi sa reuşeasca a câştiga prin forţele proprii. Sa se negocieze o alianţa pe un minim de obiective dar care sa poata oferi tocmai echilibrul de forţe care este singurul ce poate garanta protecţie faţa de derapaje care la Chişinau sunt mult mai periculoase. Instituţiile europene trebuiesc folosite chiar daca pe alocuri Basarabia este într-o postura tragica moştenita de la al doilea razboi mondial. Daca scopul principal trebuie sa fie binele individului, de la nivelul de trai pâna la limba şi elemente de cultura, atunci tocmai instrumentele europene sunt menite a fi folosite pentru aşa ceva. Având în vedere raporturile de forţa, având realism, cred ca se poate negocia spre o Belgie Orientala, aşa cum Regatul României pornise în modernitatea sa. Exemplul unei ţari individualizate cu doua etnii ale unor ţari vecine. Europa ne poate garanta şi identitatea culturala, dar şi bunastarea. Ştiu ca e tare greu. Dar nu exista alternativa şi deja e de surmontat o realitate apasatoare. A trecut vremea cuvintelor pasionale, a melancoliei. E nevoie de o lucrare sistematica, deloc spectaculoasa, dar cu eficienţa pe termen lung. O batalie pentru votul conştient din catunul izolat.
E nevoie de o mai buna cunoaştere, cu bune şi cu mai puţin bune. Sa ştim ce ne preocupa şi ce ne caracterizeaza. Aşa cum românii din Ardeal au inserata în fibra lor o gena austro-ungara, e placut sa vezi şi la basarabeni amprenta culturii ruse. Într-o lume care cultiva diferenţa şi protejeaza nuanţele, putem şi noi sa învaţam sa apreciem ceea ce da farmec într-o mixtura.
Este o speranţa naturala în tinerii care se bucura de libertatea de mişcare şi de cunoaştere. Cultivarea libertaţii nu se poate sa nu dea roade frumoase peste ani. Acum muzica lor trece Prutul, studiile asigurate cu faţa spre vest aduc la locurile de baştina ideile şi obişnuinţele exersate ce se propaga de la vest la est.
Mi-aş dori sa vad ziare şi reviste traversând Prutul, mass-media sa fie mai activa în a ne familiariza cu evenimentele curente de la noi. Ne cunoaştem prea puţin. Acasa am povestit prietenilor mei şi am vazut reacţia lor de uimire. Am adus delicioasele dulciuri de la „Bucuria”, savurosul coniac moldovenesc. Dar câte înca aş fi vrut sa aduc acasa. Pe piaţa noastra câte nu şi-ar gasi un loc important prin valoarea lor…Şi îmi vine din nou în minte, obsedant, pustietatea şoselei de la Chişinau la Iaşi. Iar celor din România le spun sa deschida ochii mai bine, sa priveasca lucrurile în adevarata lor masura. Trecând Prutul înapoi în ţara, am simţit ca am trecut graniţa spre Europa. De la şoseaua de calitate pâna la câmpul verde arat şi semanat. Iar Iaşii sunt deja o capitala.
Baiatul meu a aflat despre soarta vitrega a manastirilor basarabene, a simţit istoria la Soroca, mândru sa afle de existenţa unui WC pe când Luvrul nu avea, dar a facut şi shopping intensiv în modernitatea de azi a Chişinaului. A asimilat un reper firesc din spaţiul nostru comun. Şi îşi aşteapta prietenul din Chişinau sa îi arate ca se poate simţi şi el ca acasa la Craiova.
Când Europa se deschide, e cazul sa extindem sentimentul de acomodare spaţiala.
(voi continua in eeditia urmatoare cu un fel de revista a presei basarabene asa cum am gasit-o eu in toamna lui 2003)