1.600.000 de dolari. Atat a costat „Secretul Mariei”, a doua telenovela produsa in Romania. In spatele acestui proiect se afla regizorul Valeriu Lazarov, acum om de televiziune in Spania, cel care a adus in tara cele mai stupide emisiuni din istoria vizualului romanesc, „Ciao, Darwin” fiind poate cel mai semnificativ exemplu.
Pentru ca sa fie si mai „originala” in exprimarea artistica, aceasta telenovela are regizori de la mama ei, din America de Sud, continentul care a inventat o noua Seherezada, cea a povestilor nesfarsite si plangacioase. In film se va plange pe tema problemelor inepuizabile ale unor familii cu nume neaose romanesti, avand terminatia cvasibanala „escu”. Asadar, o pelicula croita dupa un buget in dolari americani, cu regizori hispanici si poveste romaneasca.
In conditiile in care regizori precum Cristian Mungiu sau Cristi Puiu rup gura Europei, obtinand premii si aprecieri superlative la Cannes cu productii avand bugete mizere, 1.600.000 de dolari sunt stransi de catre Lazarov pentru un film identic cu alte sute de telenovele produse peste Ocean. Desigur, tinta profitului este foarte clara. In Romania, piata telenovelelor autohtone este uriasa, lumea s-a saturat de subtitrarea spuselor lui Juan Fernando sau Gaviota, vrea sa auda in romaneste „te amo”. Fiecare oftat pe micul ecran atrage zeci de mii de fani, implicit audienta. Iar cum audienta inseamna publicitate, chiar nu mai are importanta daca banii miros a kitsch (chiar ar fi interesant de aflat care este mirosul kitschului, desi eu cred ca aduce a vespasiana).
Unii ar putea spune ca beneficiul acestor productii ar fi readucerea in atentia publicului a unor personaje importante din cinematografia romaneasca, date uitarii. In „Numai iubirea” au fost scosi la rampa actori precum Sebastian Papaiani sau Iurie Darie, nume nu neaparat aflate in prima linie a calitatii artistice, dar macar cu o anumita aura de popularitate. Uneori, un actor isi poate construi o legenda chiar si numai prin desavarsita sa lipsa de pe ecrane. Poti deveni foarte cunoscut prin absenta, sa ti se croiasca in jurul tau o imagine doar din informatii disparate si fara noima. Pentru astfel de actori, telenovela e locul ideal de manifestare. E genul de film care nu agreeaza vedetele.
Intr-o telenovela totul este uniform, scos din aceeasi matrita a banalului. E un produs compact, unitar si servit publicului ca un ceai de tei inainte de culcare. Secventele „dramatice” sunt fin proportionate, nefiind nici mai lungi, nici mai scurte decat cele in care viata e roz. Nimeni nu pierde, nimeni nu castiga, totul se invarte in jurul cozii, nu se pun puncte pe „i”, nu se dau verdicte definitive. Iata de ce „modelul sudamerican” a prins cel mai bine in solul mioritic. Pentru ca si la ei, ca si la noi, se ascunde gunoiul sub covor, se nasc proiecte grandioase seara, dar sunt topite repede in amiaza toridade a doua zi, orarul de lucru incepe cu o cafea la care se barfeste exasperant, batista lacramoasa ne este mai la indemana decat ambitia, iar saracia capata farmec daca este acoperita cu petale trandafirii de „amor”.
Domnule Lazarov, chiar n-avea rost sa cheltuiti 1.600.000 de dolari ca sa ne aratati cum suntem. Dar daca publicul o cere…