În ciuda imaginii romantice pe care o au cei care lucrează în spionaj, viaţa unui spion este de fapt foarte periculoasă. Spionii care lucrează în misiuni la nivel înalt trăiesc privind tot timpul peste umăr, cu spaima că vor fi descoperiţi. Fiecare urmă lăsată trebuie distrusă, fiecare poveste memorată perfect. Consecinţele unei scăpări foarte mici ar putea fi fatale.
Chiar dacă planurile spionului sunt realizate meticulos, un dublu agent poate fi descoperit oricând. În timpul ocupaţiei germane din Franţa, mulţi spioni care lucrau pentru Rezistenţă au trăit permanent cu spaima că vor fi trădaţi de colaboraţionişti sau pur şi simplu de o discuţie neglijentă.
Jean Moulin, una dintre figurile principale ale Rezistenţei franceze, îşi folosise contactele pe care le avea în calitate de funcţionar public pentru a aduna informaţii despre mişcările de trupe ale Germaniei. El era cunoscut sub numele de cod ‘Max’, iar informaţiile furnizate de el erau nepreţuite pentru grupurile de sabotaj ale Rezistenţei şi pentru trupele aliate din Anglia. Moulin şi-a găsit însă sfârşitul când trupele naziste au surprins o întâlnire clandestină la care participa, împreună cu alţi şefi ai unor grupuri din Rezistenţă, în iunie 1943. Gestapo-ul primise informaţiile necesare pentru a-l aresta de la René Hardy, o altă figură marcantă a Rezistenţei. Moulin a fost interogat de celebrul Klaus Barbie. Torturat mai multe zile, el a murit în chinuri, fără a divulga însă nici un fel de informaţii.
În ciuda trucurilor murdare şi înşelătoriilor din lumea spionajului, imaginea spionului, aşa cum este percepută şi îndrăgită de marele public, este cea inventată de autori precum Ian Fleming şi John Le Carré. Spionul-erou pătrunde de unul singur în sistemul de securitate al inamicului, obţine informaţia care salvează lumea de la distrugere şi rămâne cu fata. Adevărul este că toate agenţiile de spionaj şi contraspionaj, de la FBI la MI6, se bazează şi pe cetăţeni care se întorc împotriva propriei lor ţări, oferind celor interesaţi informaţii din interior.
Spionii au motivaţii dintre cele mai diferite. Unii sunt animaţi de patriotism, alţii devin agenţi secreţi în urma faptului că au fost şantajaţi. Mulţi spioni se bucură de recompensele financiare substanţiale pe care acest gen de activitate le aduce, dar există şi acei spioni care tresar şi se înfioară în faţa a ceea ce Rudyard Kipling numea „Le Grand Jeu”.
(Sursa documentarii: „Mari maestri ai spionajului” – Titu Simon)