Victima fara vinaIntra in camera si incepi sa tremuri… Pana si aerul devine mai greu si timpul se opreste intr-o clipa atat de moarta comparativ cu durerea ta atat de vie. Ti-ai promis sa nu mai plangi, sa nu iti mai fie frica, dar lacrimile sunt singurele stapane, iar tie nu iti mai apartine decat tremuratul convulsiv.
E o camera plina cu oameni, dar mai singura de atat nu ai putea sa te simti. Nu vrei sa il mai vezi si nu ai vrea sa fii existat vreodata: sa fie totul doar un cosmar care ti-a intunecat totusi existenta! E o minciuna sa crezi ca diminetile vor mai fi la fel, ca iti va fi la fel de putina frica de intuneric… NU! Acum intunericul iti va aminti de doua maini care te sufoca, de doua gheare ce patrund adanc in carnea ta si care, pentru ca ai refuzat sa le mai jertfesti libertatea, vor sa iti ia acum sufletul… iti cer VIATA.
Durerea si teama nu au incetat pentru cateva clipe infrante fiind si ele de resemnarea ultimei rasuflari. Dar ai scapat si te-ai trezit in aceeasi lume cu EL, cu demonul existentei tale… Si cel mai rau este sa privesti o oglinda si sa te intrebi ce cauta acea fata diforma acolo. De ce te privesc acei ochi plansi care iti amintesc atat de mult de ai tai? Ai vrea sa o linistesti… dar e mai bine sa planga ea si sa nu plangi tu. Ai fost nereu puternica! Nu poti fi doborata atat de usor desi poti sa citesti in ochii fetei povestea, sa vezi cum te lovea si nu respirai decat praful de pe podea… Stii insa ca te-ai ridicat, ti-ai scuturat hainele de praf si ai mers mai departe…
Acum el te urmareste in gand si in realitate chiar: mereu in fata ta… Stiai ca o sa fie asa, dar ai fost oricum atat de nepregatita pentru prima intalnire. Gata! A trecut deja! Las-o pe ea sa planga! Tu esti puternica si, totusi… atat de fragila!