Putina istorie…
Inca din antichitate, orientalii au observat cu
atentie ca mirodeniile nu sunt numai niste adaosuri care sa dea aroma si gust atractive diverselor preparate culinare, ci si pretioase surse de sanatate.
De aceea, lungile calatorii ale negustorilor de
mirodenii au devenit adevarate magistrale pe uscat si pe ape, care au unit in mod pasnic Asia de Europa.
Europenii au fost de-a dreptul fascinati de efectele aromatizante conferite mancarurilor de mirodeniile aduse de peste mari si tari de catre misteriosii negustori arabi sau turci. Adesea, acestea erau privite drept mijloace secrete de stimulare a simturilor sau de atingere a starii de calm si relaxare.
In perioada evului mediu timpuriu, numai oamenii cu dare de mana isi permiteau sa cumpere si sa foloseasca mirodeniile. Intr-un timp, ele devenisera un etalon al bogatiei unei case nobile. Au existat chiar si
blazoane care contineau in simbolurile lor cate una sau mai multe mirodenii.
Bucataria traditionala romaneasca, de pilda, s-a imbogatit considerabil cu mancaruri si deserturi deosebit de savuroase, gratie invaziei de mirodenii din Orientul Mijlociu, ca si din indepartatele China si India. Caci – oameni practici – taranii romani au gasit mijloace sa cultive ei insisi o buna parte
dintre mirodeniile pe care, alta data, le aduceau la mare pret negustorii Bizantului. Astfel, s-a ajuns sa se gaseasca prin gradinile romanilor ghimbirul, sofranul, anasonul, mararul, cuisoarele, nucsoara,
maghiranul, menta, cimbrul, rozmarinul, lemnul dulce, coriandrul si chimenul.
Dar, ca sa intelegeti mai bine rolul aproape miraculos al mirodeniilor, va prezint aici cateva dintre proprietatile lor medicinale, asa cum sunt ele consemnate de anticii medici traditionali chinezi.
Semintele de secarea (chimen-dulce, anason-mare)
Conform observatiilor medicinei traditionale
chinezesti, semintele de secarea au energie calda si mireasma picanta, putand induce o senzatie de incalzire in regiunea abdominala si sa imbunatateasca activitatea rinichilor, a vezicii urinare si a stomacului. Iata si cateva retete interesante:
Cei care sufera de dureri provocate de hernia
intestinului subtire isi pot prepara un praf din: 40g samburi de caise copti in cuptor, 20g capete albe de ceapa verde – bine uscate in cuptor – si 40g seminte de secarea – de asemenea, coapte bine. Se dizolva 10 g de pulbere in 40ml vin de orez si se bea acest
preparat de 2 ori pe zi.
Pentru aceeasi afectiune, se mai poate pregati si o alta pulbere, obtinuta din coacerea semintelor de secarea si a semintelor de litchii – in parti egale.
Si aici, sunt folosite cate 10g de praf, dizolvate in 40ml vin de orez, cantitate consumata de 2 ori pe zi.
Si, inca o varianta: se iau cantitati egale de seminte de secarea si boabe de piper negru, se macina fin si se dizolva – la fel ca mai sus – in vin de orez. Se administreaza de 2 ori pe zi.
Pentru cei ce sufera de lumbago – impiedicandu-le miscarile de rasucire dreapta-stanga – ca si pentru starile de oboseala avansata, se recomanda un preparat din rinichi de porc, taiati in felii subtiri, cu seminte prajite de secarea. Poate fi o mancare foarte gustoasa, adaugata la fiecare pranz si/sau cina.
Totusi, trebuie subliniat ca este nevoie de prudenta in utilizarea tratamentelor cu seminte de secarea, deoarece energia lor calda poate agrava o diaree rebela sau durerile provocate de expunerea la temperaturi inalte – insolatii, arsuri sau chiar febra. Altfel, secareaua este un bun stimulent al digestiei si un carminativ al stomacului, eliminand
gazele intestinale, regland activitatea intestinala, dar poate fi si un excitant al sistemului nervos.
Radacina de secarea este un adjuvant pretios in
tratarea artritelor acute, provocate de expunerea la frig si umezeala.
Cuisoarele
Conform medicinei traditionale chineze, cuisoarele au energie calda si mireasma picanta, avand proprietati similare cu secareaua. In plus, cuisoarele activeaza
splina si, in mod deosebit, functia renala.
Cei carora le lipseste pofta de mancare pot sa bea un ceai-decoct din 20 de cuisoare, cu tot cu frunzulitele lor rosii; se pune apa doar atat cat sa fie acoperite.
O asemenea bautura poate indeparta disconfortul
gastric – provocat de o indigestie – reducand,
totodata, aciditatea gastrica.
Lemnul dulce
Aproape uitat de tot, lemnul dulce a inceput sa
reapara prin magazinele specializate in plante
medicinale. Dar putini stiu la ce sa-l foloseasca…
Traditia medicala chinezeasca il categoriseste drept aliment cu energie neutra si mireasma dulce; capabil sa calmeze starile acute, sa produca mucus in plamani, sa contracareze efectele toxice ale unor alimente si
chiar sa coordoneze actiunea altor plante medicinale asupra organismului uman. Imbunatateste activitatea splinei, a stomacului si a plamanilor.
Lemnul dulce este cunoscut de chinezi in doua forme de prezentare: cea naturala – cu energie usor racoroasa si gust dulce – utila in tratarea intoxicatiilor alimentare, si lemnul dulce macerat in miere – cu energie usor calda si acelasi gust dulce – eficient in
tonifierea splinei si cresterea generala a energiei organismului.
In cazurile de abces pulmonar, pneumonie supuranta sau in bronsita uscata (fara tuse), se recomanda un decoct obtinut din fierberea a 150g lemn dulce si 80g ghimber deshidratat in atata apa cat sa acopere plantele in vas. Cand apa scade la jumatate, se opreste fierberea,
se strecoara si se bea zeama calda. Se administreaza de 2 ori pe zi.
Avem, deci, toate motivele sa privim cu mai mult respect mirodeniile din bucataria noastra, nu numai pentru minunatele arome pe care le pot conferi preparatelor culinare, dar si pentru incontestabilele lor calitati tamaduitoare
(Sursa documentarii: \”Din secretele bucatariei\”)