Cine-ar fi crezut ca acea femeie care suporta cu stoicism raptul comunist dela începutul anilor ’50 petrecuse ani buni din tineretea ei la curtea ultimului Kaiser al Germaniei, fusese nemijlocit printre personaje istorice, daruise cu generozitate din talentul ei si din disponibilitatea de implicare în societate? Destinul o purtase prin Europa de la vest la est, nascându-se la Nantes pentru a ajunge în casa sotului ei, în România. Atât de firesc era un asemenea traseu într-o Europa fara formalismul constructiei de azi dar cu o naturala deschidere spre sustinerea a ceea ce uneste!
Cécile Lauru a fost frantuzoaica, a îndeplinit cu brio rolul de educatoare si profesoara de franceza a fiicei împaratului Wilhelm II al Germaniei si s-a casatorit cu V.G. Paleolog, acela care avea sa devina mai apoi celebru prin ceea ce a facut pentru Brâncusi. Ei bine, din jurnalul ei se desprinde o uimitoare împletire de rezonante frantuzesti, germane, românesti. Ba chiar este o scena în care la nunta printesei au participat regele Angliei, tarul Rusiei si alte capete încoronate, încât ai zice ca a fost precum un summit din zilele noastre. Era 1913 si în scurt timp s-a încheiat acea ‘belle epoque’.
„Cécile pleca sa se casatoreasca la Londra. Pentru ea începea alt capitol al vietii, ca pentru toata lumea veche odata cu izbucnirea primului razboi mondial.”
Cea care consemneaza acestea este Sanda Ionela Georgescu, aceea care i-a fost nepoata si a cunoscut-o de la vârsta de 3 ani si care a tinut sa-si motiveze demersul: „…faptul de a fi trait în anturajul unei împaratese, al unui împarat, a unor printi, doamne de onoare, sambelani si artisti, a locui în palate care nu mai exista sau au devenit muzee, ar putea prezenta interes pentru anumiti cititori…”
„Am iubit-o pentru inteligenta si integritatea caracterului si curajului cu care a acceptat lungile avataruri ale unei lungi existente.” Asa s-a nascut aceasta carte* bazata pe memoriile scrie în 1956 de Cécile Lauru, memorii destinate fiilor si nepotilor, dar care au fost citite si apreciate chiar si de printesa Viktoria Luise (Sissy) care i-a pastrat toata viata o calda apreciere.
Cécile a studiat la Conservatorul din Paris si apoi, pe când era deja la Curtea Kaiserului, a fost invitata adesea sa concerteze, vocal sau la violoncel sau sa compuna. De la bun început s-a legat o frumoasa relatie între ea si printesa, pornind de la lectiile de franceza si pâna la lectii de viata. Cécile a fost alaturi de printesa în fiecare etapa a adolescentei ei, pâna la casatorie. Iar mai apoi se revad dupa primul razboi mondial când Viktoria Luise, conducând-o acasa de la gara, o roaga sa vorbeasca frantuzeste: „caci vazându-te nu-mi este posibil sa folosesc alta limba.” Si îi întoarce oarecum vizita când Cécile îsi aduce copiii sa studieze la Berlin.
Este fermecatoare lumea descrisa în paginile acestor memorii, sunt nu doar personaje istorice, sunt caractere si sunt modele de rafinament. Este descrisa o parte din suita de castele celebre, de la Sans-Souci la Neues Palais, Cadinen sau Rominten, cu o seama de referiri la arhitectura si decoratiunile de arta dar si la stralucirea evenimentelor de gala sau mondene de acolo. Sunt câteva scene inedite privind evolutia civilizatiei în Europa.
Cécile s-a preocupat pe tarîm social pentru a înfiinta un camin dedicat exclusiv fetelor din Franta care urmau sa studieze în Berlin.
Societatea civila are astfel radacini adânci. Interesant însa cum soarta acestei frantuzoaice s-a intersectat de la bun început cu o serie de repere românesti. Pe când era înca la Paris, la conservator, a asistat la un concert în care debuta cel care avea sa devina violonistul Jacques Thibaud. Iar acompaniamentul de pian era al tânarului George Enescu! Peste câtiva ani Kaiserul o întreba despre Edgar Quinet. Un vas francez fusese botezat cu acest nume si el voia sa stie despre aceasta personalitate. Or acest om de litere francez primise si cetatenia româna, devenise membru de onoare al Academiei Române si se casatorise cu fiica lui Gheorghe Asachi, un alt vector de la vest la est în Europa. Din nou Enescu, cu ocazia unor concerte sustinute la ambasada franceza de la Berlin. Ca în mediul acela principar l-a întâlnit si pe, la vremea aceea, printul mostenitor Carol, viitorul rege al României, Carol II, este un fapt firesc.
Uimitor este însa cum Cécile si mama ei ajung sa cunoasca familia lui Ion Luca Caragiale, stabilit deja la Berlin. O buna prietena a lui Cécile, Ulla Bardeleben, dadea lectii de germana fiului de 18 ani al scriitorului. Memoriile consemneaza ca în seara vizitei la familia Caragiale mai erau acolo doamna si domnisoara Delavrancea. Cella terminase studiile de pian la Paris si venise sa concerteze la filarmonica berlineza. Concert la care asista si Cécile care urma sa povesteasca entuziasta printesei despre pianista românca. Asa se face ca vine de la sine invitatia de a concerta si la Neues Palais. Cécile consemneaza cu emotie duminica în care fratele ei, care obisnuia sa joace tenis cu Gerda Bardeleben si familia Caragiale, intrigat de întârzierea acestora, ajunge la locuinta lor spre a afla tragica veste a mortii acestuia.
Apoi urmeaza finalul sejurului din preajma printesei, o încheiere apoteotica printr-o nunta princiara. Sanda Georgescu consemneaza apoi lapidar cum drumurile personajelor acestea, istorice sau însotitoare a celor istorice, s-au despartit, geografic si prin destin. Cécile Lauru a ajuns în România unde si-a purtat cu demnitate povestea în ciuda vitregiilor soartei. Si ca un facut, a avut parte de un accident fatal exact la Paris unde i se îngaduise sa ajunga dupa 20 de ani. ‘Tarâna din tarâna’….
Aceasta este povestea celei care a fost ‘Lehrerin und Erzieherin’ pentru o printesa a Germaniei. O poveste despre ‘la belle epoque’. Fata luminoasa a unei parti de istorie. Despre cealalta jumatate a vietii ei ramâne de scris o alta carte, dramatica. Cécile Lauru ramâne acum imaginea unui cetatean european ca multi altii ai acelui timp, de la un capat la altul al continentului.
*) „Excerpte din memoriile lui Cécile Henriette Lauru- Relatarea sejurului (1903-1913) la curtea ultimului Kaiser al Germaniei”, selectie alcatuita de Sanda Ionela Georgescu, Editura Pantheon, Bucuresti, 2005