ACUM.TV

Cristina Coteanu

Articol de Cristina COTEANU, jurist cu specializare in Drept International

Odata cu aderarea Romaniei la UE, diplomatia si noi toti, prin urmare, vom intra intr-o noua logica. Va fi o logica a usilor deschise in care politicienii, cancelariile, administratiile vor trebui sa-si prezinte meniul de politica externa in fata mass-media, in dezbateri publice si in care noi, intrebati fiind sau nu, trebuie sa ne exprimam opinia.

Ar trebui sa ne fie clar inca de la inceput ca aderarea Romaniei la UE nu inseamna sfarsitul politicii externe a Romaniei. Dimpotriva, aceasta inseamna promovarea interesului national si dezbaterea europeana pe problematici care pana acum nu au fost atat de prioritare pentru noi. Vor intra in discutie pe agenda diplomatiei romanesti subiecte precum: expansiunea economica in diferite zone ale lumii, cooperarea tehnica si ajutorul economic pentru Africa, problematica imigratiei si a refugiatilor, extinderea UE, procesul de pace in Orientul Apropiat, Iran, Siria, Liban si multe altele. Pentru a raspunde acestor noi provocari, vom avea nevoie de o diplomatie in cautarea rezultatelor si a serviciilor care sa aduca prosperitate si securitate romanilor. Mai precis, vom avea nevoie de o diplomatie care sa contureze politica romaneasca externa ca o politica regandita si in acelasi timp reinnoita in anticamera politicii externe a UE. Integrarea in UE nu lezeaza in nici un fel dreptul fiecarui stat membru al UE de a-si formula politica sa externa. Numai ca acesta politica externa a Romaniei, ca si a Frantei, a Ungariei sau a oricarui alt stat membru al UE va evolua in anticamera politicii europene si a vocatiei sale politice. Pentru ca sa punem in serviciul Romaniei politica externa a UE, diplomatia va trebui sa combine cu pricepere toate ingredientele de interes national, pentru a ne oferi noua, romanilor, un bun cocktail de politica externa europeana. Totusi, nu incercati sa va imaginati politica externa a UE ca pe o politica externa unica, condusa de UE in numele statelor membre. Amintiti-va de tergiversarile care au avut loc in legatura cu interventia militara in Irak si care ilustreaza intr-un anumit fel diversitatea pozitiilor adoptate de catre statele membre ale UE.

Paradoxul sta poate in exprimare, dar politica externa a UE nu este unica, ea este comuna. Statele membre UE si-au „jurat” fidelitate in mod legal si aceasta prin inserarea in tratatul UE a clauzei de loialitate de care Romania va fi legata „pe viata”. Aceasta clauza stipuleaza faptul ca statele membre ale UE trebuie sa sustina Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC) si noi, de asemenea.

PESC este doar una dintre cele patru componente ale politicii externe ale UE care include Apararea Comuna, Relatiile Externe si Politica de Dezvoltare Comuna. Conform Tratatului Uniunii Europene, PESC-ul trebuie sa fie sustinuta de catre Romania si nu oricum, ci in mod activ si neconditionat. Aceasta inseamna ca Romania trebuie sa se abtina de la orice actiune politica contrara intereselor Uniunii si susceptibila de a impiedica eficienta acestei actiuni in relatiile internationale. Mai mult, Romania trebuie sa colaboreze cu toate celelalte state membre ale UE cum spune Tratatul la o „solidaritate politica reciproca”.

Ca politica externa a UE este comuna o demonstreaza si reuniunile organizate in fiecare luna la Bruxelles in cadrul Consiliului de Afaceri Generale si Relatii Externe (CAGRE). Romania participa in calitate de membru observator la acest Consiliu care reuneste ministrii Afacerilor Externe din UE, Inaltul Reprezentat pentru Politica Externa si Securitate Comuna si Comisarul pentru relatii externe ale UE.

In afara discutiilor pe arii geografice diferite, CAGRE abordeaza tematici ce tin de negocierile multilaterale in cadrul institutiilor internationale ca, de exemplu, Organizatia Natiunilor Unite – in cadrul careia europenii se exprima deja in mod unitar sau concordant pe mai mult de 90% de teme; ori Organizatiei Mondiale a Comertului care administreaza acordurile comerciale dintre state la nivel global si interguvernamental.

Ar putea fi multe de reprosat acestei politici, dar esentialul este ca PESC a inceput sa aiba o existenta reala iar din 2001, eficienta ei a crescut ca urmarea a imbunatatirii coordonarii intre ambasadele statelor membre ale UE si delegatiile Comisiei din diferite state ale lumii.

In aceasta anticamera a politicii europene, politica externa a Romaniei trebuie sa isi gaseasca propria sa strategie de comunicare, care sa inlocuiasca obiceiul prezentarii deciziilor care sunt luate deja de UE cu acela al dezbaterii. Aceasta presupune renuntarea la rutina dezbaterii politice retorice si orientarea catre o strategie de comunicare activa indreptata spre castigarea increderii cetateanului roman in politica europeana a Romaniei si in reprezentantii sai de la Bruxelles sau in alte colturi ale lumii. Interventia Romaniei nu va trebui sa asculte de retorica „cunoastem sau nu o anumita regiune a lumii”. Participarea nu se va baza pe cliseul legitimitatii cunoasterii vecinatatii geografice, ci pe evaluarea, promovarea si apararea interesului national.

Deciziile diplomatiei vor fi mult prea importante pentru viata de zi cu zi a romanilor pentru ca politica externa sa se faca mereu cu usile inchise. Cu siguranta va intrebati la ce serveste participarea la decizia de politica externa de vreme ce tot nu va aflati la masa negocierilor bilaterale sau multilaterale din cadrul organizatiilor internationale. Totusi, faptul de a va exprima opinia in ceea ce priveste politica externa face parte din atuul pe care Europa vi-l ofera, de a va exprima acordul sau dezacordul cu privire la actiunile de politica externa.

Romania ar trebui sa invete din greselile UE. Esecul referendumurilor cand francezii si olandezii au respins Constitutia Europeana, act important in evolutia si consolidarea UE, au pus pe ganduri autoritatile institutiilor europene de la Bruxelles. In declaratiile lor, presedintele Parlamentului European, Josep Borrell Fontelles, presedintele Consiliului European la acea vreme, Jean-Claude Juncker si presedintele Comisiei Europene, Jos? Manuel Barroso, manifestau acordul lor cu privire la rezultatul referendumului. „Noi respectam rezultatele votului democratic al Frantei si al Olandei” (…) Rezultatul referendumului merita insa o analiza aprofundata din partea autoritatilor nationale (…),” declarau presedintii institutiilor europene.

Era insa prea tarziu pentru ca obiectivul „Constitutia Europeana” sa fie atins. In afara de libertatea de circulatie a persoanelor, capitalului, marfurilor si serviciilor, tot ce facea referinta la constructia europeana parea sa fie abstract atat pentru francezi cat si pentru olandezi. Tocmai prin aceasta Constitutie, UE incerca sa ofere solutia magica pentru rezolvarea deficitului democratic. Totusi, in ciuda dezbaterilor democratice, nici francezii si nici olandezii nu pareau sa fi inteles avantajele noului „acquis d?mocratique”.

Desigur, multe argumente s-ar putea vehicula pentru a explica esecul referendumurilor in Franta si Olanda. Sondajele de opinie au etalat o multime de argumente pentru a explica esecul referendumului, incepand cu cel al deficitul democratic in ceea ce priveste decizia extinderii UE, trecand prin cel al neincrederii in clasa politica nationala si sfarsind cu cel al necunoasterii de catre cetateni a deciziilor „made in EU” luate de politicieni sau tehnocrati in cadrul institutiilor europene. Ceea ce nu puteau insa identifica corect si precis aceste sondaje, este daca dezbaterea cu privire la „produsul final” denumit Constitutie, a raspuns adevaratelor asteptari ale cetatenilor cu privire la participarea civica.
Preluare din ziarul Averea (http://www.averea.ro/display.php?data=2005-08-23&id=6323&kword=coteanu)
Continuare in numarul de joi

Cristina Coteanu

Acest articol a fost publicat luni, 29 august 2005 la rubrica Extern.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.