Pot exista miracole?
Nu, raspunde preotul. In ziua de azi miracolele nu sunt posibile.
Si preotul explica. Dumnezeu nu poate admite miracole, pentru ca ar contrazice legile naturii, create de El, deci s-ar contrazice pe El insusi.
Medicul este agnostic si se amuza incercand sa il puna pe preot in incurcatura. Asadar medicul va insista cu intrebarea. Bine, dar atunci ce poti spune despre minunile din Evanghelie?
Au fost posibile numai atunci, raspunde preotul. Si adauga, pentru ca au fost circumstante speciale.
Asadar minuni a facut numai Iisus, atunci, si asta in contextul unor circumstante speciale. Azi ele nu mai sunt posibile. Dumnezeu ar fi inconsistent daca le-ar admite. Oamenii sunt inconsistenti, Dumnezeu nu poate fi inconsistent.
Bine, bine, atunci de fapt care este credinta preotului? Care este credinta structurilor bisericesti, cu preotii si credinciosii ei?
Credinta intr-un Iisus care a trait atunci? Si numai atunci? Deci Isus este de atunci incoace mort? Credinta intr-un Isus mort, in locul credintei in Hristos cel vesnic viu, deci cel viu si acum?
Ce fel de credinta este asta? Oare Dumnezeu nu este al celor vii?
Un film tulburator in profunzimea si radicalitatea lui, despre Iisus cel de atunci si Iisus cel de acum, despre credinta Bisericii si despre credinta pe care o cere Isus, despre intelepciunea credintei si despre nebunia credintei, despre resemnare inteleapta si despre indrazneala nebuneasca.
In limba daneza Ordet inseamna Cuvant.
La inceput a fost Cuvantul. Francezii spun Verbul, Au commencement c’etait le Verbe.
Si Cuvantul, Verbul, a venit printre ai sai, dar ai sai nu l-au cunoscut. Atunci nu l-au cunoscut. Dar astazi?
Ordet, Cuvantul, Verbul, filmul unuia din cei mai mari creatori de film din totdeauna, danezul Carl Theodor Dreyer. Dupa ce vezi filmele lui Dreyer, ii vei intelege mult mai bine si pe Bergman, si pe Trier, si pe Tarkovsky.
Piesa de teatru care a stat la baza filmului a fost scrisa de Kaj Munk. Un pastor danez, framantat toata viata de felul in care trebuie traita credinta. Predicile lui despre Isus si despre credinta erau radicale, atitudinea lui era fara compromisuri. In 1944 nazistii, care ocupau pe atunci Danemarca, l-au executat.
Un prim film Ordet, ecranizare a piesei de teatru, a fost facut in 1943, sub ocupatia nazista, iar regizorul lui, Gustaf Molander, l-a gandit ca o metafora. Era o nebunie sa crezi ca Danemarca va redeveni vreodata libera? Era o nebunie sa indraznesti sa vrei asta? Sa crezi ca miracolele sunt posibile?
Era o nebunie sa crezi, pana in 1989, ca Romania va scapa de comunism? Era o nebunie sa indraznesti sa vrei asta? Sa crezi ca miracolele sunt posibile?
Filmul din 1943, meditatie asupra intelepciunii resemnarii si nebuniei indraznelii.
Filmul din 1955 al lui Dreyer nu mai este metafora politica. Ci pune in fata noastra paradigma cristica, in toata radicalitatea ei.
Si spun paradigma cristica, pentru ca filmul lui Dreyer vorbeste tuturor, crestini sau necrestini, credinciosi sau atei.
Paradigma cristica. Paradigma care da pe de o parte sens durerii, iar pe de alta parte da sens indraznelii de a spera in biruinta asupra durerii.
Pe de o parte, Domnul a luat, Domnul a luat, Numele Domnului fie laudat.
Pe de alta parte, Unde este moarte, biruinta ta?
Dialogul dintre preot si medic are loc in casa unde o femeie va muri in curand.
Acceptam moartea? Sau ne revolta si indraznim nebuneste sa cerem sa fie biruita? Aici, in raspunsul pe care suntem chemati sa il dam, se ascunde toata radicalitatea paradigmei cristice. Si filmul lui Dreyer despre asta vorbeste, cu simplitate si sinceritate, dar in acelasi timp cu curaj, cu pasiune, cu infrigurare.
Un sat din Danemarca anului 1925 – dar care ar putea fi oricand si oriunde. Doua comunitati crestine care se exclud una pe cealalta. Fiecare crede ca il detine pe adevaratul Cristos si adevarata Scriptura. Pentru fiecare, ceilalti vor merge de-a dreptul in iad, pentru ca aceia, ceilalti, au un Cristos mincinos si o Scriptura mincinoasa.
Exista in amandoua comunitatile crestini absurzi, si exista crestini cumsecade. Crestini fundamentalisti, si crestini oameni. Iar dragostea tinerilor nu tine uneori seama de diferentele religioase.
Si exista si agnostici. Nu numai medicul, care crede in primul rand in stiinta lui si in priceperea lui. Dar si Mikkel, fermierul, care nu poate sa creada in Dumnezeu, pentru ca vede tot absurdul celor doua biserici crestine care se exclud una pe cealalta.
Mikkel este unul din cei trei frati ai fermierului Morten Borgen. Isi iubeste sotia, pe frumoasa si blanda Inger, si isi iubeste fetitele, pe Maren si pe Lilleinger. Si asteapta impreuna cu Inger un al treilea copil. Poate ca de data aceasta va fi baiat.
Un alt frate, Johannes, este nebun. Se crede Isus reintors pe pamant, dispare noaptea, si este gasit pe un deal pe care recita cu o voce monotona versete din Predica de pe Munte. Doar buruienile care cresc pe deal stau sa il asculte. Candva a fost un tanar zelos in studiul Cartilor Sfinte. Tatal sau l-a trimis la seminar. A citit mult, si Biblia, si pe Kirkegaard, si a inebunit. Nu mai are nici un fel de contact cu lumea din jurul sau. Sta in camera lui, iese cateodata, are privirea fixa si mersul de robot. Si isi recita cu o voce care parca nu ar fi omeneasca, versete ciudate din Evanghelie.
Mai este un frate, mezinul, Andres. El este cel indragostit de Anne, fata liderului comunitatii crestine vrajmase.
Si este Inger, sotia lui Mikkel, buna precum painea calda. Datorita ei, toti cei din casa sunt buni. Nu poate fi rautate in fata zambetului lui Inger. Totul parca devine mai usor cand esti in preajma ei. Daca esti trist, iti trece tristetea. Daca esti suparat, iti trece supararea. Daca te temi de ceva, iti trece frica.
Si iata ca durerile nasterii vin mult prea devreme. Medicul soseste, si travaliul este mai greu ca niciodata. Se va prapadi mama? Se va prapadi copilul?
Vestea il gaseste pe socrul lui Inger, batranul Morten, in casa lui Peter, liderul comunitatii crestine potrivnice. Se dusese acolo sa o peteasca pe fata lui Peter pentru Anders. Pentru ca Anders si Anne se iubesc , iar batranul Morten a fost convins de Inger sa treaca peste diferentele religioase.
Peter insa nu vrea sa treaca. Cum sa isi marite fata cu cineva care va ajunge sigur in iad? Si deodata suna telefonul. Morten si Anders trebuie sa plece repede acasa, Inger e deodata intre viata si moarte.
Iar Peter le spune ca daca Inger va muri, va fi o lectie pentru batranul Morten, o lectie data de Dumnezeu, sa o mediteze si sa inteleaga care este adevarata credinta, credinta lui Peter.
In fond judecata fundamentalistului Peter este cruda, dar consistenta. Daca Dumnezeu nu admite minuni, cum poate da El lectii oamenilor, altfel decat prin durere?
Copilul nu poate fi scos decat sfartecat. Dar mama pare a fi salvata.
Si toti sunt fericiti ca Inger a scapat. Lasa, data viitoare va fi bine, si cele doua fetite vor avea un fratior.
Medicul si preotul, sosit si el intre timp, beau cate o cana mare de cafea, se mai contrazic, asa cum fac de obicei, medicul pleaca, si deodata Inger moare.
A avut dreptate Peter, fundamentalistul? Incetul cu incetul, oamenii din familie incep sa inteleaga ca Inger a murit si ca nimeni nu o va mai aduce inapoi.
Domnul a dat, Domnul a luat, Numele Domnului fie laudat, repeta intruna batranul Morten. O spune mai intai cu spaima, o spune apoi din ce in ce mai convins.
Medicul va incerca sa il imbarbateze pe sotul ramas vaduv, pe Mikkel. There is beauty even in pain. Este frumusete chiar si in durere.
Dar Mikkel nu vrea sa accepte ca iubita lui a murit. Nu vrea sa se desparta de trupul ei, si este revoltat si ingrozit.
Ne resemnam in fata durerii, sau ne revoltam si speram nebuneste ca o vom birui?
Nebunul, Johannes, el nu intelege dece toti se roaga pentru odihna lui Inger, dar nimeni nu se roaga pentru invierea ei.
Este oare nebun? Ateul Mikkel incepe sa se indoiasca. Ma crezi nebun? il intreaba Mikkel. Este greu sa deosebesti un nebun de un om normal, raspunde Mikkel. Ai inceput sa intelegi, ii va spune Johannes.
O singura persoana insa va crede ca Johannes o poate invia pe Inger. Cine poate fi decat unul din copii, micuta Maren? Ea vrea ca mama ei sa fie aici pe Pamant, alaturi de ea, si nu in Cer. Si i se pare natural sa apeleze la singurul om care pare dispus sa invie mortii, la Johannes.
Va reusi Johannes sa o invie pe Inger, sau nu?
Filmul lui Dreyer ne da de fapt amandoua variantele. Pentru ca nu el poate alege pentru noi. Alegerea este numai a noastra.
Johannes va incerca sa o invie pe Inger, si va lesina imediat.
Asa sa fie oare? Legile naturii sa fie atat de tari incat pana si Dumnezeu este neputincios in fata lor?
Si Johannes va reveni, cand rugaciunile de dezlegare de pacate, facute de preot, s-au terminat si cand oamenii au inceput sa isi ia ramas bun de la moarta.
Singurul care nu vrea sa inteleaga si nu vrea sa accepte este sotul, Mikkel.
Si fetita, micuta Maren, care il aduce pe Johannes de mana. Vino repede, ca nu mai e timp.
Si Johannes incepe sa vorbeasca. Ordet, Cuvantul, Verbul. Preotul se ridica si vrea sa strige, blasfemie, opriti-l pe nebun.
Il opreste insa medicul. Este ateu, dar a vazut prea multa durere, prea multa moarte, in viata lui, si incercarea de a birui moartea, chiar daca vine de la un nebun, nu il poate lasa nepasator.
Si Johannes vorbeste. Si minunea se intampla. La Dumnezeu sunt toate cu putinta. Alegerea este insa numai a noastra.
In fata destinului, putem sa intelegem ca nu avem nimic de facut, decat sa il acceptam. Sa il acceptam cu demnitate si sa incercam sa ii intelegem frumusetea. Suntem fiecare o bucatica din Cosmos, si trebuie sa ii acceptam legile. Trebuie sa intelegem ca suntem fragili, ca viata noastra este numai o picatura intr-un ocean. Si daca acceptam, poate ca vom reusi sa intelegem frumusetea intregului.
Sau putem indrazni sa speram, nebuneste. Si sa biruim.
Daca la Dumnezeu sunt toate cu putinta, de ce sa nu fie cu putinta si inconsistenta?