Din depărtarea întinderilor de apă te petreci ca un delfin sub piepul meu de înotător şi, spre zarea fericirii stelare laşi glasurile împodobite de cuprinderea din cuvintele nerostite de fulgerul ce scapără pânza numită, iubire. Eşti ca un înger ce bate cu aripa în poartă trezind cuvântul de pe buzele noastre. Ochii împreunaţi în albastru, desăvârşiţi în cuprindere şi taină orânduiesc ca-ntr-o frescă făptura jadului mândru, petală cu petală, ajutaţi de respiraţia noastră.
Chemările zămislesc o cingătoare de aur în jurul sufletelor cântând înţelpciunea. Trăirile sunt pline de flori şi luminează poteca lăsată de noi ca o geană ce închide o inimă într-o podoabă, îmbrăţişând făpturile ca-ntr-un desen.
Marea încercare a noastră este legănată de braţele cerului ce cunoaşte tandreţea trăirii ce am sărutat-o în zori. Din creştet până-n tălpi simţim tunetul din inimile noastre şi dispare graniţa ce învolburează silabele trupurilor.
Zărim ochii purtând în viitor fericirea vizibilului, îmbrăţişarea pictând o pată de soare şi, cu buzele aprinse orânduim un smarald cu înveliş de floare, în vremea ce bătea ca o orgă. Îmblânzim respiraţia stăvilind ochii din zborul razant către pâlpâirea trupurilor ca o încordare în arc a trăirilor sublime.
Tumultul din nervurile minţii cercetează cuprinderea cum lunecă în propria fereastră dinspre grădina cu flori albastre. Tăcerile noastre se desprind în cel mai frumos fior ce subjugă slăbiciunea din trupurile noastre…