Cultura saraciei este un ansamblu de valori, credinte, atitudini si norme sociale care perpetueaza saracia si degradarea unui grup social. In Romania exista mai multe comunitati care aplica acest model. Una dintre trasaturile definitorii ale membrilor acestora este pasivitatea si neimplicarea in problemele comunitatii. Oamenii se preocupa de propriile probleme intr-un stil paternalist iar principiul de baza este sa „moara si capra vecinului”. Ei asteapta sa vina cineva sa le rezolve problemele si profita intens de orice ajutor social venit din partea statului.
Daca e sa analizam din acest punct de vedere comunitatea rroma ajungem la concluzia ca se pot face unele diferentieri. Exista familii numeroase foarte sarace care traiesc din practicarea unor meserii traditionale precum si familii sanatos integrate in societate. Exista si elemente infractionale din cauza carora imaginea comunitatii din care fac parte se deterioreaza treptat. In 2003 s-a facut chiar un studiu de catre Roma News despre felul in care aceasta comunitate si elementele sale infractionale au fost reflectate in presa romaneasca centrala.
S-au strans opiniile jurnalistilor despre rromi din 3 puncte de vedere: opinii pozitive, opinii neutre, opinii negative. Concluzia este ca opiniile pozitive aproape ca nu exista. Predomina opiniile negative, iar cele neutre sunt abordate doar din respect pentru cititorii respectivelor ziare nu neaparat pentru comunitatea rroma.
Revenind la nuantarea de mai sus, exista o patura sociala, relativ putin numeroasa, in interiorul comunitatii rrome care este formata din proaspat imbogatiti. Imaginea despre acestia este neclara fiind suspectati de ilegalitati desi unii poate ca au ceea ce au prin munca cinstita. Dincolo de faptul ca exista o teama de initiative comunitare si o lipsa de implicare civica exista o multime de tensiuni si conflicte. Acestea din urma ii fac pe cei care nu sunt membrii ai comunitatii rrome sa-i perceapa ca pe niste elemente care tulbura linistea publica si incalca legea.
Parerea mea este ca vina pentru existenta acestei situatii o purtam cu totii. Poate ca unii rromi incalca intr-adevar legea, dar membrii altor comunitati generalizeaza acest lucru. Oameni cinstiti se trezesc amestecati cu infractorii si de aici se ajunge la frustrari care pot genera probleme sociale grave. N-am intalnit pana acum un roman care sa nu se multumeasca cu ceea ce i se spune despre rromi, n-am intalnit unul care sa vrea sa stie ce se intampla cu adevarat. Pana la urma noi toti aplicam acelasi model al neimplicarii sociale si sansele noastre la o viata cu adevarat mai buna scad cu fiecare zi in care nu intelegem cine suntem si ce facem.
Punctul de pornire in dezbaterea problemei este bun. Este insa expeditiv tratata problema. Interventia in schimbarea starii unei etnii minoritare trebuie efectuata prin buna asezare a raporturilor dintre cetatenii majoritari. In Romania prin nimic un roman simplu nu este mai avantajat fata de un rrom. Este si el tot atat de sarac si tot atat de lipsit de drepturi si posibilitati de a trai civilizat ca si acesta din urma. Deci noi toti suferim de aceeasi boala care vine din sistemul social si abia apoi din modul individual in care ne raportam la realitate.
Deci morala va rezolva putin. Mai mult ar rezolva o organizare statala care sa favorizeze invatarea, munca si creatia si sa descurajeze spiritul jucaus, distractia, placerile trupesti, necinstea si risipa asa cum face actualul sistem social. O cultura a progresului material si spiritual este necesara, dar vedeti ca dusmanii nostri nu vor sa o avem.
De acord cu dvs. domnule Zob. Pana la mentiunea „dusmanii nostri”. Nu inteleg care sunt acestia din punctul dvs. de vedere. Parerea mea este ca noi ne suntem cei mai mari dusmani. Nu stim sa vrem cu adevarat sa ne fie bine. Evident, nu am pretentia ca stiu exact cum stau lucrurile. E doar o opinie.