Oricat si-ar fi muncit creierii, Ioan T. tot nu reusea sa-l identifice pe cel aflat langa el intr-o fotografie de grup facuta la sfarsitul facultatii. Si nu trecusera decat cincisprezece ani de atunci. Cu fotografia in mana, Ioan T. si-a sunat toti fostii colegi pe care-i avea in agenda telefonului mobil, incercand sa reconstituie impreuna cu ei pe necunoscutul care ranjea sfidator din dreapta sa, pe prima treapta a scarilor ce urcau spre intrarea facultatii, acolo unde promotia 1990 a Facultatii de economie alesese sa-si imortalizeze imaginea de final.
Cu prilejul asta, Ioan T. constata ca nu-si mai sunase colegii de fix cincisprezece ani, exact de cand isi luasera licenta si tasnisera pe usa afara, la o bere si apoi, care incotro. De pilda, afla cu oarecare surprindere ca Gigi M. se insurase cu Loredana B, desi in timpul facultatii isi scoteau ochii din te miri ce. Apoi, ca Vasile C., baiatul tacut si timid care nu scotea nici o vorba la seminarii, se afla acum in consiliul de administratie al unei banci de la care Ioan T. luase recent un credit si injurase o saptamana intreaga birocratia de acolo. Informatiile ii fusesera furnizate de o sursa de prima mana, Lili P., o bruneta agera de care Ioan T. se indragostise din prima ora de curs si in privinta careia isi facuse tot felul de planuri matrimoniale, mereu esuate din simplul motiv ca pe vremea aceea temperamentala Lili P. traia o iubire imposibila cu un solist de la opera.
Pentru ca prin telefon Lili nu putea sa-l ajute prea mult pe Ioan T., au stabilit sa se intalneasca pentru a reface pe viu identitatea misteriosului personaj din fotografie.
Imediat, Ioan T. a regretat. In timpul convorbirii, uitase sa o intrebe pe Lili daca se maritase sau nu. Trebuia sa se intalneasca cu o femeie pe care o iubise fara speranta in urma cu cincisprezece ani, iar lucrul asta il facu sa-si blesteme ideea de a-l identifica pe individul din poza. „Ce mi-a trebuit? In loc sa stau linistit in seara asta, uite ca o voi revedea pe Lili si habar n-am cum sa reactionez.” se framanta Ioan T, indreptandu-se bosumflat spre locul de intalnire, cu poza mototolita in mana.
Lili il astepta la locul stabilit, la fel de bruneta si agera ca in urma cu cincisprezece ani. Ioan T. a imbratisat-o zambind sters si spunand tot soiul de banalitati. Isi dadu seama ca o placea la fel de mult ca pe vremuri si din acest motiv rasturna de cateva ori paharul de vin pe fata de masa. Dupa un timp, a scos fotografia pe masa si i-a aratat-o lui Lili cea atotstiitoare.
„Cine e individul asta, Lili? Ma obsedeaza chipul lui pe care nu-l pot recunoaste”. Lili a privit indelung fotografia, apoi a ciripit vesela: „Vai, dar e Fane, solistul de la opera de care eram indragostita. L-am invitat la petrecerea de absolvire a facultatii. M-am maritat cu el! Cum de nu-l mai tii minte?”
Ioan T. privea paharul de vin rasturnat ca un castel de carti de joc. Isi dadu seama ca, uneori, toanele memoriei nu sunt altceva decat motive pentru a nu dezgropa, inutil si prosteste, un trecut ratat.