(Din articolele Dr.Arcadie Percek)
Ce reprezinta somnul pentru om? Mult, enorm de mult, din moment ce un om sanatos care a ajuns sa traiasca 70 de ani si peste, vârsta pe care civilizatia moderna aproape ca i-o garanteaza, doarme pe parcursul acestor 7 decenii aproximativ 23 de ani, ceea ce reprezinta dupa cum foarte bine realizati, cam 1/3 din viata. Si cum notiunea de somn este legata automat de aceea de vise, imaginati-va ca cel putin doua ore pe noapte le petrecem în lumea bizara si fantastica a simbolurilor onirice. Este deci în afara de orice îndoiala, ca somnul împreuna cu visele, alcatuiesc unul din cei patru stâlpi de rezistenta ai cladirii corpului uman, respectiv acei stâlpi plasati la cele patru colturi ale temeliei,ceilalti trei fiind alimentatia, miscarea si ereditatea. Pe aceasta din urma putând-o identifica cu fluviile gigant – Nilul sau Amazonul, de exemplu, care curg prin structurile noastre provenind din generatie în generatie.
Dar, dupa cum stim, necesitatile si deprinderile organismului pe linie de somn, sunt de o mare varietate si, mai mult decât atât, sunt grevate de un pregnant coeficient de personalizare si aceasta pur si simplu pentru ca nu suntem egali în fata somnului. Ceea ce este si mai interesant din acest punct de vedere, este faptul ca unele persoane cu toate ca dorm numai aproximativ 4-5 ore, se trezesc din somn odihniti si revigorati, în vreme ce altii, dimpotriva, se scoala cu dificultate si obositi, chiar daca au cumulat valori duble ale somnului obisnuit. Astfel, Petru cel Mare, Faraday, Edison, Bechterev si multi altii ca ei, faceau parte din prima categorie, adica dormeau 4-5 ore, în vreme ce fabulistul rus Krîlov facea parte din a doua categorie.
Asadar, /mitul clasic al celor opt ore de somn ce trebuie sa revina adultului sanatos, promulgat cu atâta autoritate si obstinenta de medicina clasica, pare sa fie mai degraba o conventie de ordin social si educational, decât o necesitate reala/. Ca atare, nu conteaza cât dormim, ci cum ne simtim dupa ce ne-am trezit. Daca, în consecinta, ne simtim de obicei refacuti si reconfortati numai dupa 4-5 ore de somn, este inutil si irational sa râvnim dupa cele 7-8 ore specificate în tratatele de igiena, si aceasta pentru simplul motiv ca /acesta este somnul propriei noastre personalitati/.
Mai mult decât atât, cercetari moderne ne demonstreaza de pe pozitii stiintifice interdisciplinare ca somnul scurt, si mai precis acela de 5-6 ore, pe care majoritatea îl considera ca fiind deficitar din punct de vedere sanogenetic, pare a se constitui într-un însemn al compensatiei fiziologice si chiar într-un însemn al sanatatii mentale. Studii de specialitate au demonstrat, fara drept de apel, ca /aceia care de obicei dorm putin, beneficiaza de un somn mai profund si, în consecinta, mai reconfortant decât cei care de obicei dorm mult/. Este ca si cum organismul handicapat din punctul de vedere al somnului sub raportul cantitatii, îsi ia revansa sub acela al calitatii. Pe de alta parte, este ca si cum cei care dorm putin îsi folosesc la maximum potentialul de care dispun în acest domeniu. Asadar, adevaratul criteriu valoric de apreciere al somnului tine nu atât de numarul de ore pe care le-am petrecut în bratele lui HYPNOS, ci de starea în care ne desprindem din aceste \”brate\”.
De altfel, persoanele cu somn scurt, care dorm putin, sunt considerate de catre specialistii în materie ca fiind mai active, mai dinamice, mai tonice si mai întreprinzatoare decât acelea care dorm mult si care de obicei sunt mai putin eficiente, mai anxioase si mai introvertite. Cum am mai precizat, semnul scurt pare a se constitui într-un însemn de sanatate mentala. Ceea ce trebuie retinut, este ca în afara de cei care fac parte din prima categorie si în afara de cei care fac parte dintr-a doua, se afla marea categorie a acelora de la mijloc, dar si acestia se deosebesc între ei, de unde marea varietate a somnului si faptul ca NU SUNTEM EGALI ÎN FATA SOMNULUI.
****************************
2) OMUL ESTE UNIT CU COSMOSUL ?
Este o profunda eroare sa credem ca astrul noptii – LUNA – a reprezentat în toate timpurile doar un simbol al dragostei, al frumusetii nocturne si victoriei luminii asupra tenebrelor nocturne. De fapt, credintele de mai sus dateaza – cel putin în Europa – cam din secolul al XIX-lea, odata cu aparitia romantismului. În veacurile anterioare, Luna era considerata un astru misterios si malefic, chiar amenintator si sanghinar. Conform altor mituri, Luna era o Zeita a noptii, fiind cunoscuta sub mai multe nume: Isis, Selene, Artemis, Hecate, Istar, Astarte, Anahita etc.
Toata aceasta simbolistica s-a cam destramat, însa în memorabila noapte de 20/21 Iunie din anul 1969, când o nava spatiala, în greutate de 43.863 de tone, pilotata de trei cosmonauti – Neil Armstrong, Edwin Aldin si Michael Collins – s-a desprins de implacabila forta gravitationala si s-a apropiat impresionant de mult de enigmaticul astru nocturn, pentru ca, în cele din urma, primul dintre cosmonautii citati, sa puna chiar piciorul pe Luna si sa efectueze, în continuare, o serie de studii pe acele noi meleaguri cosmice. Tot în noaptea mentionata, s-a mai destramat în mod definitiv înca un mit de larga generalizare – si anume acela al vârcolacilor. Dupa cum stim, aceste fiinte fabuloase si misterioase, prezente în superstitiile multor colectivitati umane, se spune ca mâncau din Luna în cursul noptii (fapt ce din punct de vedere astronomic, echivaleaza cu eclipsele satelitului natural al Pamântului).
Multe din simbolurile lunare sunt înca prezente în gândirea si traditiile multor popoare, unele din acestea vizând chiar biologia si sanogeneza umana. Astfel, Luna simbolizeaza si astazi, în unele zone – TIMPUL, marcat prin fazele succesive si de o impresionanta precizie ale acestui astru. De asemenea, ea mai este considerata ca logodnica si chiar sotia Soarelui, sau este identificata ca un simbol al sexualitatii, al fecunditatii. Astfel, în Anglia, în plin secol al XIX-lea, circula credinta ca tinerele femei nu trebuie sa-si întoarca fata spre Luna plina, daca intentionau sa-si pastreze sarcina si daca doreau ca nou-nascutul sa fie normal. În secolul al XVI-lea circula o carte de mare succes, intitulata \”Minuni si secrete ale naturii\”, mult apreciata si în epoca Renasterii, în care femeile erau sfatuite sa nu conceapa copii în fazele de descrestere a Lunii. De altfel, doi medici celebri din acele vremuri, anume Ambroise PARÉ si Antoine MIZAULD, se aratau pe deplin convinsi ca Luna influenteaza, si înca în mod evident, ciclul menstrual.
Într-o alta lucrare de mare circulatie – \”Calendarul sexual al mamei Luna\” – care, în unele tari se bucura de mult succes chiar în anul 1938, se prescriau indicatii precise în legaura cu conditionarea procrearii, în functie de anume faze ale Lunii, specificându-se de exemplu, faptul ca viitorii copii vor fi sanatosi si inteligenti daca au fost procreati în fazele de crestere ale Lunii sau când aceasta era plina. Va imaginati ce probleme punea acest calendar femeilor care îsi doreau copii, când în calendar se specifica, negru pe alb, ca fetele nascute în zilele de 1, 13, 14 Ianuarie si baietii nascuti în zilele de 13, 14 si 15 ale aceleiasi luni, vor fi deosebit de sanatosi si de dotati sub raport intelectual, fata de altii…!
De fapt, în toate timpurile s-a crezut ca OMUL este unit cu COSMOSUL, si nu trebuie sa ne surprinda influentele pe care acesta din urma le poate exercita asupra conditiei umane.