caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Intern



 

România elitelor de pradă şi starea culturii

de (8-8-2005)

Mi-am impus să mă gîndesc azi la starea culturii române şi gîndul îmi fuge în altă parte. Nu vreau să evit tema, dar am senzaţia că aş putea aprecia mai bine această stare dacă m-aş duce spre fundamente, spre ceea ce ar putea explica respectiva stare, pe care, se înţelege, n-o socot deloc înfloritoare.

Cred că nimic nu a servit mai bine înţelegerii situaţiei din România ultimului deceniu şi jumătate, cu tot cu cultura sa!, decît punerea în circulaţie, în săptămîna dinaintea alegerilor de toamna trecută, a stenogramelor de la şedinţele conducerii pesediste. Cît de importantă a fost apariţia la lumină a acelor documente s-a văzut, mai întîi, din reacţiile impricinaţilor – stupoarea din prima clipă şi recunoaşterea autenticităţii stenogramelor de către unii lideri pesedişti, blocarea primului site internet pe care au fost postate acestea, urmată nu doar de contestări vehemente ale autenticităţii, ci şi de strategii ceva mai subtile în care au fost implicaţi preşedintele Iliescu, Il Capo di tutti Capi, locotenentul major Năstase, ceilalţi locotenenţi şi o liotă întreagă de jurnalişti/analişti aserviţi, specializaţi în lansarea ceţii asupra publicului.

Să-mi mai amintesc că pentru media audio-video, aproape integral aservite şi, în primul rînd, pentru cele publice, evenimentul nici n-a existat? Aş spune însă că apariţia acelor documente a fost decisivă şi în înclinarea balanţei alegerilor în care principalii doi competitori mergeau cap la cap.

De ce este important acest corpus documentar? Ce ne dovedeau miile de pagini ieşite la iveală? Că PSD, pe care doar naivii îl mai credeau un partid serios, pe cale să reformeze, nu este decît forma eminentă de organizare a elitei de pradă post-comuniste, cum a fost şi FSN-ul originar, şi PSDR-ul, şi PDSR-ul, presudonimele sub care a funcţionat de la apariţia sa „în vîltoarea revoluţiei”.

Ce interesează aceste elite? Acapararea presei pentru a putea fura în linişte, controlul justiţiei din acelaşi motiv, dar şi pentru a o asmuţi împotriva adversarilor, controlul total asupra societăţii. În fond, aceste „elite” nu sînt altceva decît diversele chipuri, avatarurile pe care le-au luat post-revoluţionar elitele de pradă ale comunismului tîrziu. Or, comunismul a fost regimul prin excelenţă instalat prin furt şi menţinut prin furt – de la furtul proprietăţii şi al drepturilor şi libertăţilor la ocuparea cu forţa a subconştientului!

Şi-am mai putut afla ceva cu acel prilej – că elitele de pradă sînt, în primul rînd, politice şi, de-abia în subsidiar, economice, culturale, jurnalistice, universitare, sportive ş.a.m.d. De ce? Pentru că politicul este cel care a dictat, din prima clipă a post-revoluţiei, alocarea preferenţială – nu pe merit, nu în funcţie de competenţă, nu în cadrul unei competiţii corecte – a resurselor. Pentru că elitele de pradă nu duc, în primul rînd, o simplă bătălie pentru poziţii de prestigiu, cum procedează elitele din societăţile normale, ci una pentru înşfăcarea unei cote cît mai importante din resursele – de orice natură – ale comunităţii.

Principala lor caracteristică este, desigur, lăcomia fără limite. Aceasta îl face pe un Năstase să nu se mulţumească, ca tot omul, cu o casă-două, ci să le adune în colecţii, precum tablourile ori alte bunuri simbolice, „înfulecate” cu pasiune cvasi-patologică nu în virtutea trăirilor estetice, ci a simplei acumulări. Aceeaşi lăcomie îl face pe un Eugen Simion ori celălalt Eugen, Uricaru, să cumuleze funcţii, poziţii, de stat, de breaslă şi private de-a valma, poziţii care conferă nu doar prestigiu – de altfel, orice prestigiu e problematic în România! –, ci şi acumulare de putere şi, mai ales, de resurse.

Cele din urmă sosesc fie direct şi, măcar aparent, „onorabil”, fie prin traficul de influenţă favorizat, stimulat de procesul acesta nefiresc de cumulare de poziţii de putere şi decizie. Tot în virtutea apartenenţei la elitele de pradă politice a putut fostul ministru al culturii să-l instaleze director la Naţionalul bucureştean pe abominabilul Săraru, să aloce declarat discreţionar fondurile de la „cultura scrisă” ori de la diferitele fonduri de achiziţii, chiar să-i facă unchiului premierului, în viaţă fiind!, casă memorială.

Aceeaşi apartenenţă la elitele de pradă a produs plimbarea lui lacheului ceauşist Adrian Păunescu la toate posturile de televiziune, dar şi menţinerea bunului obicei de a încasa, pe oriunde se ducea, birul în natură sau peşin, cash, ca sa zic aşa, şi de pe vii, şi de pe muribunzi, şi de pe morţi, de parcă ar fi vreun popă, nu lingău de cururi înalt situate!

Se poate, oare, ieşi din sistemul sufocant al elitelor de pradă? Cît a fost d-na Mona Muscă la Cultură, am avut unele speranţe în ceea ce priveşte acest mic domeniu. Măcar fixase reguli mai bune şi stabilise jurii care să nu intre în conflict de interese. Dacă aş fi complet cinic, aş spune că vom ieşi cînd se va fi furat totul! Poate şi noua conducere de la Institutul Cultural Român va încerca o schimbare, deşi cînd vezi că toată aparţine aceleaşi direcţii culturale, poreclită a „boierilor minţii”, parcă mi se mai clatină speranţa.

Şi, oricum, totul nu este niciodată totul, dacă ne gîndim că au început să intre resursele europene! Clasamentele arată că am reuşit foarte repede să ajunegem repede pe locul I la banii europeni deturnaţi, delapidaţi, furaţi. Şi, totuşi, tot dinspre Europa vine şi speranţa. Pe măsură ce integrarea se apropie, respectul pentru lege, reguli şi proceduri devine inevitabil. Şi o mică speranţă internă, ca să zic aşa – în ciuda pecingenii aruncate peste ţară de elitele de pradă, în toate domeniile, chiar dacă timid, cu infinite obstacole, aproape clandestin, a început procesul de constituire a elitelor naturale, autogenerate de cîmpurile social-simbolice. Au început să existe persoane, organizaţii, instituţii (edituri, publicaţii, firme, partide, organizaţii civice etc) care ştiu ce înseamnă autonomia, competiţia reală, prestigiul „pe bune”, nu cu voie de la partid, nici cu îngăduinţa poliţiei (politice). Nutresc speranţa că încet-încet, în cele din urmă, acestea vor creşte şi vor pune ordine în haosul produs cu bună ştiinţă încă din decembrie 1989, pentru a prelungi sistemul furtului şi a salva economic şi simbolic „vechea clasă”.

Iar dacă, la început, va fi existat vreun „tîrg” între elitele vestice şi urît mirositoarele elite estice, presiunile occidentale asupra României în chestiunea corupţiei mă fac să cred că fie tranziţia s-a terminat, fie Estul a speriat Vestul în chestiunea esenţială a lăcomiei! Iar atunci cînd toate aceste lucruri se vor fi schimbat, va evolua în bine şi starea culturii române, deci va evolua de la situaţia de „stare” la cea de „dinamică”. QED!

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Oportunitati de finantare

Apeluri pentru propuneri de finantare 2005-2006 – LIFE Natura si LIFE Mediu Descriere: OBIECTIVELE PROGRAMULUI: Obiectivul general al programului LIFE...

Închide
3.144.91.130