(Din articolele Dr.Arcadie Percek)
Pentru medicina moderna, organismul uman se aseamana cu o masinarie care, din cauza terenului accidentat pe care îl strabate, sau a vicisitudinelor vremurilor, se strica frecvent. Boala reprezinta o conditie practic inevitabila a omului. Daca ar fi sa-l credem pe cercetatorul american S.LINFORTH, exista în lume (1991) aproximativ 10.000 boli, tot atâtea simptome si aprox.5.000 metode de tratament.
În acest secol medicina a facut progrese imense (n.b.E vorba de secolul XX) Dar nici un medic nu poate avea curajul sa afirme azi ca este aproape ziua în care bolile vor dispare sau cel putin, nu vor mai provoca un numar atât de mare de decese. Dar care sunt maladiile specifice secolului catre al carui sfârsit ne îndreptam?
INFARCTUL DE MIOCARD SI ACCIDENTELE VASCULARE ocupa primul loc pe scara mortalitatii, pe locul doi aflându-se CANCERUL. Sa amintim si faptul ca locul trei în aceasta sinistra ierarhie este ocupat de ACCIDENTELE RUTIERE, în marea majoritate datorita abuzului de alcool si al neatentiei.
INFARCTUL – doar o boala sau o consecinta a modului de a trai? Din 1930 si pâna în prezent, aproximativ 33 milioane de oameni si-au pierdut viata ca urmare a infarctului de miocard. Aceasta este concluzia unor studii statistice efectuate în Germania. Infarctul de miocard loveste fulgerator, necrutator si fara alegere. Cei aproximativ 3.000 participanti la lucrarile unui mare Simpozion international de cardiologie, care a avut loc în 1970 la Montréal (Canada) , au asistat stupefiati la decesul subit al unui reputat cardiolog, în vârsta de 48 ani, anume Paul Laurens, survenit pe când, abia urcat la pupitru, se pregatea sa-si prezinte comunicarea. Moartea s-a datorat socului emotiv de moment. Câte persoane nu au patit la fel în fata televizorului, pe un stadion de football sau chiar în cursul unei oarecari dispute în familie sau alte împrejurari?
Daca starile psihice, cu caracter tensional sau hiperemotiv, pot declansa în mod direct infarctul, nu este mai putin adevarat ca si o serie de factori psihici cu caracter agresional chiar de mai mica intensitate, dar durabil, pot contribui si ei la producerea infarctului de miocard. Sunt cercetatori care, pe baza unor cuprinzatoare investigatii, sustin ca mortalitatea prin boala coronariana, si implicit prin infarct de miocard, este în raport direct proportional cu gradul de responsabilitate profesionala. Mai mult chiar, s-au constatat diferentieri din acest punct de vedere în perimetrul aceleiasi profesii, în functie de gradul solicitarii emotionale.
Un studiu efectuat pe un grup de 6.000 medici a demonstrat ca specialistii cei mai grevati de patologia cardiovasculara s-au dovedit a fi cei mai solicitati psihic sub raport profesional. Cercetari similare efectuate în rândul soferilor auto, au stabilit interesante corelatii între kilometrajul parcurs anual de conducatorii auto si numarul accidentelor cardiovasculare survenite în acest interval de timp, reliefând si uzura nervoasa pe care o pretinde volanul în conditiile traficului rutier în zilele noastre.Într-o astfel de situatie, este firesc a ne întreba daca infarctul este o simpla boala sau mai degraba un mod de a muri, ca urmare a unui MOD DE A TRAI.
Cel mai mare efort din istoria medicinei: cercetarile pentru vindecarea cancerului
Cea de-a doua boala a secolului XX este, indiscutabil, boala canceroasa, care a cunoscut o extindere de necrezut. În Europa occidentala mai ales, dar si în America de Nord, un om din cinci moare de o boala canceroasa. În fiecare ceas, 360 de noi boli canceroase sunt diagnosticate, în timp ce aproximativ 240 îsi încheie evolutia – prin moarte. Se considera ca medicii generatiei noastre au în îngrijire pe Planeta o massa uriasa de aproximativ 5 milioane de cancerosi,(ca si cum locuitorii unor tari ca Finlanda, Elvetia sau Danemarca ar suferi în totalitate de boala canceroasa).Statisticile demonstreaza ca jertfa anuala a acestei boli este de 2 milioane de oameni.
Cancerul impresioneaza si prin curba continuu ascendenta a evolutiei sale. În 1892, de exemplu, Germania pierdea numai 12,1% din populatia sa din cauza acestei boli necrutatoare, pentru ca acelasiprocent sa se ridice la 41% cu numai 36 ani mai târziu, în 1926. Progresul agresiunii bolii canceroase se suprapune peste progresul însusi al civilizatiei. Cu cât o tara se afla la un nivel mai înalt de dezvoltare, cu atât mai semnificativa este si escaladarea cancerului în rândul locuitorilor ei.
Se considera ca 1/6 din toata publicistica medicala a lumii, dar în special din tarile dezvoltate, este dedicata acestei problematici. Se mai considera, de asemenea, ca efortul consumat pâna în prezent în cercetarea cancerului, este cel mai important din Istoria medicinii. Clasicul aforism al lui Peyrilhe din Lyon – cel care în secolul XVIII a facut primele cercetari experimentale, relata – /cancerul este tot atât de greu de definit, pe cât este de greu de tratat” – ramâne valabil si în anii ultimului deceniu al acestui secol.
Diversi factori cauzali de natura genetica, hormonala, virotica si felurite substante cancerigene ce fac parte din mediul ambiant, par a fi responsabili de aparitia acestei boli în organismul uman. Dar nici unul dintre acesti factori nu poate fi absolutizat.Unii, pornind de la clasicul exemplu al familiei lui Napoleon, unde dintre 13 membri, 11, în care se include si împaratul, au murit de cancer – si în particular, de cancer gastric – au adunat din literatura medicala alte câteva sute de familii care pot demonstra caracterul EREDITAR al bolii. Altii însa, de pe pozitii contrarii, au reunit alte sute de familii care dezic în mod flagrant prima supozitie.
Se pare ca rezistenta individuala este aceea care, în final, hotaraste destinul bolii canceroase, rezistenta conditionata desigur de fortele imunitare proprii ale organismului individului. De aici, în ultimile decenii, s-a nascut o vie miscare de idei în lumea medicala, pe tema IMUNOTERAPIEI ANTICANCEROASE, care culmineaza cu descoperirea acelei „masini celulare de produs anticorpi umani”,de care se vorbeste atât de mult. Ea a fost descoperita de o echipa de cercetatori de la Stanford University Center din California, condusa de profesorul Henry S.KAPLAN. Oncologia îsi pune mari sperante în aceasta descoperire.
Se pare ca omul se îmbolnaveste de mai multe ori de cancer în timpul existentei sale, numai ca fortele de aparare ale organismului (imunitatea) despre care am scris mai înainte, aflându-se „la post”, rezolva prompt si tacit asemenea agresiuni. Cât va mai dura pâna când toate formele de cancer vor putea fi vindecate? Sa speram ca primul secol al mileniului viitor ne va aduce raspunsul la aceasta întrebare.
La vremuri noi, boli noi
Pentru a întelege marile succese înregistrate de stiintele medicale în eradicarea bolilor si apararea sanatatii si pentru a realiza care sunt aceste succese în acest secol XX, sa pornim de la o situatie posibila. Sa admitem ca un medic si-ar pierde memoria pentru un numar de ani, dintr-o cauza necunoscuta. Sa admitem ca acest confrate ar fi trait în prima jumatate a secolului nostru, iar pierderea memoriei ar fi avut loc între anii 1930-1960. Recâstigându-se memoria în 1961, deci nu departe de zilele noastre, va gasi în general aceeasi patologie umana, dar mutatiile care au modificat aceasta patologie îi vor aparea medicului nostru ca fiind de-a dreptul incredibile. Sa exemplificam:bronhopneumonia, meningita acuta si endocardita acuta, de care se murea pe capete în 1930, nu mai reprezinta în 1960 cauze obligatorii de deces; tuberculoza nu mai este nici ea un invincibil flagel social; paludismul poate fi si el eradicat; paralizia infantila poate fi prevenita pe calea vaccinarii; boala ADDISON (boala grava, de care a suferit si presedintele american J.-F.Kennedy) poate fi echilibrata; anemia pernicioasa nu mai este chiar atât de … pernicioasa; camasile de forta si saloanele cu gratii sunt înlocuite cu medicina psihotropa, în timp ce psihiatrii corecteaza cu promitator succes grave dezordini ale psihicului; chirurgii abordeaza cu dezinvoltura transplant de organe, considerate odataTABU.
Cu toate acestea, practica ne-a demonstrat ca de fapt exista „bolnavi si nu boli”, fiecare individ reactionând diferit, si ca pe masura ce bolile traditionale dispar, apar altele noi.
Spre exemplu o „ciuma” a sfârsitului nostru de secol – SIDA – al carei prim caz a fost depistat si descris de pe pozitii stiintifice abia în ziua de 20 Noiembrie 1981. Initial, se parea ca SIDA a cuprins doar o tara – SUA – si o singura comunitate, cea a homosexualilor. Ori, la ora actuala avem toate motivele sa consideram aceasta boala drept o amenintare potentiala pentru întreaga omenire, aflându-ne, dupa cum atesta specialistii, la începutul unei epidemii cu caracter mondial. SIDA reprezinta, fara îndoiala, cea mai mare provocare a stiintelor medicale din toate timpurile. Ea se caracterizeaza printr-un ridicat coeficient de mortalitate, pâna în prezent necunoscându-se vreo terapie pe deplin eficienta.
Vorbim de boli noi, survenite în vremuri noi, deci trebuie sa pomenim si de asa-numita anemie mediteraneeana, boala pe cât de noua, pe atât de misterioasa, depistata recent în unelecolective de copii din insula italiana Sicilia. Copiii afectati de acest gen de anemie sunt anorexici, deci lipsiti de pofta de mâncare, motiv pentru care slabesc rapid. Pâna acum au fost înregistrate aprox.3.000 cazuri, iar 90% dintre cei care au supravietuit bolii, o datoreaza în mod exclusiv transfuziilor de sânge.
Printre noile maladii se mai afla si asa-numita boala Moya-Moya, deosebit de grava. Pe scurt voi relata un caz extras din presa de specialitate: „În ziua de 8 August 1977, o fetita de 7 ani, cu numele de Paola Mercial, din orasul italian Novara, cade în gradina casei parintesti si se alege cu o contuzie la cap, care, pe moment, nu ridica probleme deosebite. Dupa doua saptamâni însa, fetita acuza dureri de cap, ce afectau numai o jumatate a craniului. Consultul medical efectuat nu a semnalat nimic deosebit, motiv pentru care i s-au prescris numai niste sedative care sa-i atenueze durerile. Totusi, durerile nu numai ca nu au încetat, dimpotriva s-au intensificat, iar la aproximativ un an de la debut, a survenit o paralizie partiala a corpului”.
Dupa investigatii complexe, s-a diagnosticat boala de care am scris – Moya-Moya, boala descrisa pentru prima oara de medicul japonez Akira NISHIMOTO, pe care a denumit-o sindromulMoya-Moya, care consta din /restrângerea progresiva a functionalitatii carotidei. Din aceasta cauza, afluxul sanguin catre creier devenind insuficient, ducând la diminuarea activitatii motorii si psihice. Fetita, având paralizata o jumatate a corpului, a fost dusa la medicul japonez amintit, care supunând-o unei laborioase interventii chirurgicale, care a durat 6 ore, i-a redat vederea si auzul, scotând-o si din hemiplegie.
Vorbind despre „boli noi, proprii unor timpuri noi”, va trebui sa pomenim si de aceea denumita MIAMATA, descoperita în Japonia, generata de intoxicatia cu mercur. Alta, depistata în localitatea italiana Seveso, care consta din repercutarea asupra omului a unei anumite poluari atmosferice. În statul Michigan (SUA) a fost depistata o maladie soldata cu multe pierderi omemnesti, ca si în rândul animalelor, boala survenita ca urmare a hranirii vitelor cu furaje care contineau o substanta toxica – polibromfenil – ajungând în organismul uman pe calea laptelui sau a carnii. Sa mai amintim de sindromul descoperit la soldatii americani si britanici care au luptat în Golf în anul 1991, ale carui cauze înca nu au putut fi identificate cu precizie. Iar în ultimii ani a facut mare vâlva asa-numita boala a „vacii nebune”, despre care se spune ca este transmisibila si omului (n.b.înca actuala în 2005).
Putem da înca multe asemenea exemple, înca neelucidate, care atesta ca „boala îsi schimba chipul, dar naravul ba”. Cercetatorii din domeniul stiintelor medicale nu stau cu bratele încrucisate si, mai devreme sau mai târziu, ele vor gasi remedii pentru bolile care asalteaza într-una CONDITIA UMANA.
SIDA
Medicamente noi au facut posibila reducerea cu 47% a numarului persoanelor care au decedat din cauza acestui flagel în SUA, ziarul „International Herald Tribune” anuntând ca SIDA este doar pe locul 14 într-un clasament al cauzelor mortalitatii, cu 5,9 morti la 100 mii de cetateni nord-americani. Este cea mai scazuta rata din 1987, de când se pastreaza primele date privind mortalitatea provocata de aceasta maladie neiertatoare. Rata mortalitatii din 1997 reprezinta jumatate din cea a anului 1992 si 1/3 din cea din 1995, socotit anul de vârf.
Datele provin din statistica anuala privind mortalitatea si naterile, alcatuita de Depatamenul de Sanatate si Sserivii Umane, care ofera si alte date încurajatoare: scaderea continua a mortalitatii infantile si a omuciderilor.
Tara noastra se afla pe primul loc în Europa, în ceea ce privesc minorii atinsi de aceasta grava maladie.
*************
Din nou îmi permit sa adaug faptul ca Dr.A.Percek în anul 1981, era medicul generalist al familiei mele, si dat fiind ca într-o buna zi, tatal meu acuza dureri de-a lungul bratului stâng, însotite de senzatie de voma, primul la care am facut apel telefonic a fost Dr.Percek, caruia i-am explicat simptomele si cu cea mai mare precizie si autoritate medicala – mi-a declarat clar:”Urca-l într-o masina, adu-l la spital, este predispus la un Infarct”. M-am supus dispozitiei, fara comentarii, am ajuns la Spitalul Dr.Cantacuzino unde activa doctorul pe atunci, consultat urgent si imobilizat la pat, dupa câteva ore, infarctul s-a produs la pat, fara alte complicatii, dar cu un tratament riguros si prompt!.
Acesta a fost doctorul Arcadie Percek! Unul dintre medicii generalisti si specialisti recunoscut în România si nu numai!