Am ieşit ca o vijelie din birou şi era gata-gata să-mi rup picioarele la intrarea în redacţie. Aveam capul bine aşezat pe umeri şi picioarele înfipte în pământ, când a sunat telefonul. Am căutat răspunsurile în inima mea şi, simţind instinctiv că viaţa mi se va schimba total, mi-a apărut imaginea a doi ochi verzi, plini de dragoste şi hotărâre. Cuvintele ce soseau s-au mulat după forma sufletului meu revărsându-se fără egal, consumând un aer aparte. Cine nu l-a respirat nu poate cunoaşte senzaţia de plăcută sufocare şi, nu ajunge a fi cu adevărat învingător, dacă a părăsit vreodată ceea ce a admirat şi a iubit.
Nu m-am grăbit şi mi-a fost sortit un întârziat, ce este o singură ploaie, un singur fulger, o singură zi senină, o singură iubire, ce are amprenta ei unică în dragoste şi-n entuziasm, conferindu-mi nobleţe şi frumuseţe, ca pe un argument esenţial al vieţii – porţia de fericire.
Ştii? Ne potrivim pentru că ne iubim? Nu cerem iubirii decât să ne accepte aşa cum suntem – e mult? Dacă nu ne putem justifica prin dragoste, atunci prin ce? Dragostea noastră se hrăneşte din sinea ei şi dreptul ei ni-l garantăm singuri, înfăşurându-ne trupul cu ancora oceanică a sufletelor albastre, ce rezistă nu numai defectelor noastre dar şi calităţilor noastre. Şi iubirea trăită acum, este un mare popas hrănitor în lungul şi frumosul drum al sufletelor noastre înfometate şi, ne înţelege prelungindu-ne viaţa. Dragostea ne-a găsit pe noi şi o stăpânim prin taina ei, care la rându-i o stăpâneşte pe ea într-o stare de sublim a sufletului, compatibil cu miracolul iubirii noastre. Dragostea e la noi şi credinţele se topesc în ea, relevând cel mai bine pasiunea de a fi om.