Un batran actor s-a lasat de meserie, deschizandu-si un atelier de confectionat chei. Le pileste si le invarte pe toate partile cu o migala care tradeaza o rabdare de neimaginat la un spirit boem, asa cum se presupune ca ar caracteriza profilul unui artist. Fireste, cand vezi ca un actor a inlocuit lumina reflectoarelor cu roata de polizor, incepi sa-l suspectezi de umbra unei ratari. Insa un coleg al sau de breasla m-a lamurit condescendent: „Vom ajunge cu totii ca Sandu. Incercam sa topim osuarul sutelor de personaje care au locuit si au murit in sufletele noastre. De ce s-a apucat Sandu sa faca chei? Ca sa uite de fantomele lui Hamlet, Vania, Richard. Probabil voi deschide si eu o gogoserie.”
Cu fiecare pilitura, Sandu S. faramiteaza cate o replica putreda ce-i bantuie memoria actoriceasca. Toate trupurile iluzorii ale presonajelor sunt sedimentate in sufletul sau, invelindu-l in afise candva grandioase, dar mucegaite acum. Concentrat asupra fiecarei curburi a cheii, patruns de simplitatea lucrului, Sandu S. resimte, in sfarsit, ceea ce ravnise dintotdeauna: sentimentul utilitatii. Cheia este palpabila, in timp ce aplauzele publicului erau efemere in desertaciunea lor acustica. Cheia care se potriveste perfect in butucul broastei ii aduce din partea clientului o apreciere mult mai concreta decat o cronica perisabila dintr-un colt de rubrica teatrala. Bataia pe umar a lui Stamate Ioanid, client vechi, caruia Sandu ii facuse chei la toate usile din casa, ii alunga batranului actor orice angoasa, orice capriciu, orice incertitudine privind rostul sau pe aceasta lume.
Atunci cand lucrezi cu impalpabilul, de orice natura ar fi el, risti sa devii tu insuti o entitate inefabila, o umbra dintr-un teatru chinezesc. Scriitor sau actor, pentru a-ti face personajele credibile, trebuie sa intri adanc in pielea lor. Tot bagajul tau de realitate il transferi in esenta acestora, intr-o permutare de personalitate. Tu le imprumuti trairile tale perfect umane si reale, dar personajele iti returneaza un fel de rumegus nefolositor, ramas de la slefuirea formei ce le-ai dat-o. Acest reziduu contine toate spaimele tale ascunse pe care nu ai fost capabil sau ai refuzat sa le transmiti creatiei tale. Ele iti raman in brate, atarnand pe umerii tai ca niste poveri blestemate. Inchipuiti-va un imens atelier de croit rochii scumpe. Superbele modele vor iesi pe poarta atelierului, lasand in urma lor petice diforme de material si capete inutile de ata, „victime colaterale” ale mecanismului de productie.
Din pacate, nu poti fi Michelangelo fara sa lovesti cu sete in delicatetea unei marmure de Carrara. Cioburile ramase vor forma marele osuar al personajelor care traiesc si mor in constiinta estetica a lumii. Toate simbolurile frumusetii pamantesti isi au ingropate adanc in memoria artistului ramasitele avortone, mici si oribile parti care n-au putut face parte din intregul admirat.
Toate rolurile vietii noastre ne murdaresc mainile cu reziduul toxic al rebuturilor refuzate la controlul tehnic de calitate. Toate iubirile, toate visele, toate scrierile si toate faptele noastre isi arunca replicile dureroase, dezamagirile, nesansele, nereusitele, minciunile in lada de gunoi a amintirii noastre.
Batranul actor Sandu S. a avut o idee salutara, ecologizandu-si existenta. Nu mai vrea sa fie altcineva. Nu mai vrea sa fie nici Romeo, nici regele Lear. Vrea sa fie doar Sandu S. Isi purifica constiinta intr-un atelier de confectionat chei, nimic altceva decat un lagar de reeducare a sufletului si regasire a identitatii. Acolo isi extermina angoasele, ideile fixe, mandria, egoismul, infatuarea, vanitatea, orgoliul. Cheie dupa cheie.
SA NE CUNOASTEM PE NOI ÎNSINE, ÎNAINTE DE A CUNOASTE PE CEILALTI.
Ideea reciclarii este noua în România, dar nu în lumea occidentala. Dupa 1950 în România, în special parintii, aveau un singur „vis”: sa-si trimita copiii la oras, sa aiba DIPLOME UNIVERSITARE, uitându-se ca o societate, un popor are nevoie si de meseriasi, lucratori manuali, dar care nu exclud GÂNDIREA, CULTIVAREA, poti sa devii un autodidact, daca vrei. Nu poti fi un bun meserias, daca nu ai si CAP.
Cu timpul, se pare ca lumea a mai învatat câte ceva, ajungând la concluzia ca tot MESERIA RAMÂNE BRATARA DE AUR si DIPLOMA nu ajuta la nimic daca nu-ti este recunoscuta si nu esti capabil sa aplici cele învatate si cu atât mai mult, nici nu ai unde, pe când o meserie, indiferent care ar fi ea, în Occident este si apreciata si foarte bine platita. TEORIA este una, PRACTICA este alta. Se spunea odata, teoria ca teoria, practica ne omoara.
În Statele Unite si Canada sunt oameni care cu toate ca sunt INTELECTUALI si TITRATI, au preferat la un moment dat sa se „recicleze”, sa învete diverse meserii, cu care si-au dat seama ca pot câstiga mai bine decât un profesor universitar, spre exemplu. A cunoaste o meserie foarte bine, nu e nici o rusine, dimpotriva. Decât un „intelectual mediocru”, mai bine un meserias perfect.
Sa nu credeti ca toti magnatii americani au mostenit averi. Cei care au emigrat în State si în Canada, în urma cu zeci de ani, au luat „taurul de coarne”, au muncit din greu si în prezent sunt milionari, cu averi agonisite cinstit si muncind din greu. Hoti si profitori sunt peste tot în lume, dar sunt si foarte multi cinstiti si care DAU CEZARULUI CE ESTE AL CEZARULUI.
MUNCA SI MESERIA ÎNNOBILEAZA PE OM!