CAPITOLUL I
SUB SEMNUL ĖNIAS
1. ZEITĂŢI
Şi s-a născut prima lumină o dată cu primele forme inteligente şi atotştiutoare. A apărut lumina din nimic şi era destinată veşniciei într-un Univers căruia nu îi era sortit să cunoască noţinuea de întuneric şi haos. Cea mai frumoasă şi cea mai pură formă de luminare pe care a cunoscut-o Universul. Şi această lumină a fost numită „Nutovi”, sau lumina binefăcătoare. (Nutovi era lumina binefăcătoare, iar Ėnias era lumina ce aducea speranţa şi cea pe care ranuri o iubeau cel mai mult).
În Nutovi s-au născut şi Primordialii, cei ce au pus la cale naşterea planetelor şi în special a pământului şi a tot ceea ce avea să existe.
Primordialii (zeii), s-au numit ranuri deoarece aveau suflete de îngeri iar numele era cel mai aproape de sufletul lor curat.
Cel mai mare dintre ranuri se numea Pioris ( Cel Luminat), nici unul dintre ei nu aveau forme fizice şi erau simple gânduri ce inundau Universul într-o cunoaştere absolută şi într-o ştiinţă nemăsurată ce s-a pierdut în timp ce creaturile pământului au evoluat.
Creatorii, primi şi absoluţii. La început au fost doar gânduri, iar mai târziu şi-au ales corpurile în care au sălăşluit până în ziua în care poveştile lor nu au mai răsunat din gurile păcătoase. Corpurile şi le-au ales în funcţie de rasa pe care au avut de gând să o creeze prima, omul. Dar gândul lor le-a fost furat şi cei dintâi creaţi au fost alte creaturi ce s-au dezvoltat înaite ca omul să apuce să cunoască Nutovi.
La început au existat doisprezece zei, cei ce au încercat să creeze o lume perfectă fără de cusur. Cel mai temut era Pioris sau Cel Luminat, unii îl mai numeau şi Tatăl Luminii sau Tatăl Absolut. Pioris era un zeu gânditor, nu făcea nimic altceva decât să planifice ceea ce va însemna Lumea. Al doilea zeu ca importanţă era fiul Celui Luminat, nu era fiul său din sânge ci îl considera ca atare deoarece era mult mai aproape de gândirea sa. Zeul se numea Clioris (Cel Inimos) şi datorită poeziei sale şi a sufletului curat a văzut în lumină ceea ce nu văzuse nimeni şi anume, fericirea.
Un alt zeu, ce preferase să adopte o înfăţişare bătrânicioasă redată de o barbă nearanjată era, Esioinn (Cel Bătrân). Esioinn, era numit de anumite rase, Vlasios (Înţeleptul) sau, de altele, Elionar ( Cunoscătorul). Acesta „cântărea” fiecare vorbă şi, întotdeuna, căuta să aplice metoda cea mai folositoare.
Mariosis (Umflatul), zeul cel mai gras dintre toţi. Spunea că acel trup îi dă o înfăţişare de persoană calmă şi calculată, aşa cum îi era şi firea. Acesta prin simplul fapt că admira orice este frumos dădea naştere unor lucrui uimitoare. Unele specii îl numeau Mae (Bunul).
Cel ce şi-a ales cea mai distinsă înfăţişare, frumos, înalt şi foarte elevat prin mişcări şi gesturi se numea, Kũ. Kũ, sunetul, avea mai multe înţelesuri, unii îi spuneau Vanitosul iar alţii Iubitorul de sine. Singurul lucru pe care şi-l doarea era să creeze rase cât mai frumoase şi cât mai elevate.
Cel din urmă zeu este Stoom (Vijelie). Tot timpul era arţăgos dar îi iubea pe cei alături de care trăia. Era mult prea spontan şi deranja întotdeuna dar avea o inimă minunată şi o carmă mistică.
Următorii şase zei sunt de fapt zeiţele. Două dintre ele au adoptat trupuri şi figuri gemene deoarece se considerau egale atât în gândire cât şi trupeşte. Una era Unia, considerată soţia lui Pioris şi cea mai mare dintre ranure, cea de-a doua era Armida, considerată a fi cea mai înţeleaptă. După prima lumină creaturile ce au luat naştere le-au numit: Ũrona ( Invincibila) şi Źiareť ( Înţeleapta).
Cele două erau foarte unite şi tot timpul erau de nedespărţit ceea ce a dus la ideea că sunt căsătorite între ele sau că îşi iubesc atât de mult chipurile încât sunt nevoite să se priviească permanent prin prisma celeilalte.
Soţia lui Clioris, era Viara (Luptătoarea). Cei ce s-au născut sub semnul primei lumini o iubeau şi o respectau considerând-o a fi cea ce apăra natura, însă, cei născuţi sub a doua lumină, o cunoşteau drept cea mai războinică zeiţă ce a existat vreodată.
Finniana, cea ce l-a însoţit la braţ pe Mariosis, şi-a ales un chip plinuţ asemenea celui al zeului, pentru a se putea bucura împreună de corpurile acelea ce îi făceau să semene cu nişte gogoşi. Aceasta era blândă şi iubitoare, iubea chiar şi întunericul ce încă nu îl cunoscuse şi viaţa ce încă nu apăruse.
Cea mai descurcăreaţă zeiţă şi cea ce ţinea în frâu timpul ce la început s-a scurs prea încet era, Linny (Timpul). Aceasta avea diverse înfăţişări şi nu putea fi recunoscută niciodată, apărea şi dispărea ca din senin, dădea sau lua viaţa în funcţie de cum dorea să mânuiască timpul.
Cea din urmă zeiţă îi era soţia lui Stoom, Lahea sau Łő (Nimicitoarea), căci, tot ceea ce încercau ceilalţi să creeze ea distrugea, fără să îşi dorească. Însă, puterea gândului său şi a iubirii ce o purta în suflet era aşa de mare încât nu îşi putea stăpâni admiraţia nimicitoare.
Sub semnul primei lumini (Ėnias), au început primele „construcţii”. Mai întâi au creat pământul, gol, îmbrăcat doar cu haina stranie şi maronie plină de praf.
Dar, pământul era perfect, nu avea nici cea mai mică imperfecţiune, totul era lin şi fără de cusur. Apoi au creat ceea ce a fost numit, Ħovi (Cerul) şi acesta născut dintr-o perfecţiune uimitoare şi dintr-un albastru strălucitor. Norii au fost creaţi într-o singură formă conică, perfectă.
Pioris a construit, mai apoi, un plan pentru a înfrumuseţa pământul dar şi cerul. La început prin poezie, cântec şi gânduri frumoase, au creat locul celest de unde şi-au putut veghea creaţiile pământeşti, pe urmă fiecare ranur şi-a împărţit bucata de pământ pe care şi-a dorit să o modeleze. Esioinn avea să i-a cea mai mică bucată de pământ ce avea să o împartă cu soţia lui Stoom, Lahea. O altă bucată de pământ îi revenea lui Clioris şi numai lui, deoarece Pioris avea încredere în măreţia gândului său. Mariosis împreună cu cea ce-i era destinată, Finniana, aveau să deţină una din cele mai mari bucăţi de pământ pe care aveau să-l construiască după propriile gânduri pline de dragoste.
Kũ, acesta şi-a luat propria bucată de pământ asemenea lui Clioris. Îşi promisese sie să creeze acolo ceva nemaivăzut asemănător propriei înfăţişări. Stoom alături de Unia aveau partea lor din globul pământesc, parte căreia ce trebuia să-i dea formă şi unicitate.
Armida şi Linny s-au încumetat să i-a cea din urmă parte din pământ şi să o înfrumuseţeze după propriile gânduri şi cântări.
Esioinn a creat prima poezie ce vorbea despre nemurirea naturii, despre verdele şi albastrul ce aveau să coloreze pământul. A scris versuri îmbietoare ce le-a combinat cu muzica, mirifică, a Laheei. Pământul, asupra căruia şi-a revărsat poezia melodioasă, a fost cel dintâi care a cunoscut iarba verde şi proaspătă şi râurile cristaline pline de muzica vietului îmbietor pe care îl deţine orice apă. Prima apă au numit-o Eliva (Îmbietoarea), deoarece ranuri nu mai văzuseră o astfel de minune. Era frumoasă iar susurul îi era lin şi, totodată, învolburat.
Pioris l-a slăvit pe Esioinn şi l-a pus la loc de cinste în stânga sa iar pe Lahea a numit-o muză a câtecului, a versului frumos conturat şi a melodiei pure. Aceştia au fost primii ce şi-au conturat gândurile şi le-au unit cu pământul dând naştere unei poezii.
Pioris a hotărât ca cel dintâi pământ conturat să se numească Anuria. În Anuria avea de gând să le pregăteasca casa primilor născuţi dar până acolo mai era mult timp. Peste Anuria aveau să domnească Esioinn şi Lahea şi ei aveau să se numească anuri. Şi, Lahea, soţia lui Stoom a cunoscut sufletul curat al lui Esioinn şi a cunoscut frumuseţea iubirii. S-a preschimbat soţia lui Stoom într-o fiinţă paşnică şi iubitoare şi i-a dăruit dragoste lui Esioinn. Vlasios prin înţelepciunea ce i-a dăruit-o cea dintâi lumină s-a ţinut departe de Lahea însă mrejele ei l-au învăluit şi astfel s-a născut Ĥynona (Cea Frumoasă). Ĥynona era cea mai frumoasă creatură şi cea dintâi născută în Anuria. Frumuseţa ei a făcut-o cunoscută, în rândul celor ce aveau să se nască, ca Şirania, astfel o numeau fiinţele pământului.
După succesul lui Esioinn, Clioris a hotărât să îşi modeleze şi el bucata de pământ. Avea sufletul curat şi o deosebită muzicalitate. Astfel a desenat cu degetul văile şi apele. Apele le-a făcut mai deosebite decât cele ale lui Esioinn. Fiecare curgea şi se îmbina cu verdele văilor şi ele s-au numit cascade. Frumuseţea cascadelor i-a surprins atât pe ranuri cât şi pe anuri iar Pioris a plâns de fericire aduncând astfel primele picături de ploaie.
Şi au văzut că ploaia este bună, că răcoreşte pământul iar iarba creşte mai repede şi mult mai frumoasă. Pioris a plâns, de atunci, de multe ori lăsându-şi sentimentele de fericire să se îmbine cu lacrimile albastre şi să se contopească cu pământul pur. Văzând că asta îi ocupă tot timpul a chemat-o pe Ĥynona la el şi i-a spus:
– Iubeşte ceea ce au creat cei dintâi născuţi dintre ranuri, iubeşte şi nu contesta. Priveşte măreţia celor două locuri de pe pământ, deja create, şi plângi astfel încât să le oferi lacrimile dulci de ploaie, ploaie caldă şi binevoitoare. Bucură-te alături de ceilalţi şi lasă-ţi sentimentele să învăluiască creaţia.
Anura s-a supus şi de atunci a învăţat să se bucure de creaţie şi să-şi lase sentimentele să se învăluiască cu natura cea frumos conturată.
Bucurându-se de frumuseţea pe care a creat-o Clioris a numit această parte de pământ, Niorana şi pe cel ce a creat-o şi urmaşii ce aveau să ia naştere i-a numit, niorani.
Mariosis împreună cu Finniana au hotărât să-şi înfrumuseţeze şi ei partea lor de pământ, însă au dorit să-i dea o denumire înainte de-ai da viaţă şi l-au rugat pe Pioris să le lase privilegiul de-aş denumi pământul şi creaţia iar el a încuuvinţat. Partea lor de pământ s-a numit Ulmina (Măreţia) iar cei ce aveau să locuiască într-ânsa aveau să se numească ulmaşi la fel ca şi creatorii lor.
Finniana a creat muzica şi versurile ce aveau să dea naştere celor verzi şi întinse. Mariosis a dorit să creeze ceva măreţ pe care să sălăşluiască atât verdele cât şi albastrul. A creeat o poezie prin care a descris măreţia unor pietre ce puse una peste alta aveau să formeze un uriaş cu urcuşuri şi coborâşuri. Acest uriaş din piatră a fost desenat în verde şi albastru. Astfel s-a născut primul munte ce a fost numit Aşchid (Uriaşul). Dar zeul nu s-a mulţumit doar cu verdele ierbii iar în desenul său a conturat primele flori pe care le-a numit flori de colţ.
Cei doi au poposit pe pământul ce l-au creat şi până când Pioris avea să creeze rasele aveau să sălăşluiască acolo şi să încerce să aducă noi forme pămânului numit Ulmina.
Dragostea lor a crescut văzând frumuseţea ce-i înconjoară şi din aceasta s-au născut doi ulmaşi, primi de din acest loc, iar ei au fost numiţi Zior (Blândul) şi Bladd (Sângerosul). Cei doi născuţi erau diferiţi atât trupeşte cât şi sufleteşte. În timp ce Zior iubea tot ceea ce se crease cu deosebi apele line şi veşnic curate, Bladd iubea doar puterea şi spera să stăpânească de unul singur tot globul pământesc.
Pioris şi ceilalţi zei au înmărmurit când au descoperit cât de frumos şi de mare este Aşchid şi au fost invidioşi pe creaţia soţilor, dar şi motivaţi să creeze lucruri noi şi mai frumoase.
Kũ a fost cel ce a ţinut să dea replică celor doi soţi ceva mai graşi şi a hotărât că este timpul ca şi bucata sa de pământ să prindă viaţă şi culoare.
Mai întâi a desenat apele, ape mari şi învolburate pe care le-a numit oaze rotunde. În jurul oazelor a desenat copaci cu coroane bogate şi verzi. De jur împrejur a conturat un lanţ muntos şi multe cascade frumos curgătore. Apoi, şi-a scris poezia ce avea să dea naştere schiţelor sale şi a pus poezia pe note fermecătoare şi line. Astfel acest pământ a început să se contureze uşor, mult mai uşor ca celelalte, dar cu graţie şi farmec. Creaţia acestei bucăţi de pământ a durat câţiva ani şi perfecţiunea şi dragostea cu care a fost făurită s-a obsevrat atunci când totul a luat sfârşit iar pământul a fost plin de ape minunate, de copaci ce nu mai fuseseră creaţi şi de munţi cum nu se mai văzuseră.
Pioris a rămas cu adevărat surprins iar această frumuseţe i-a mai furat câteva lacrimi ce le-a transformat în ploaie şi le-a a revărsat-o aspura pământului lui Kũ. Acest pământ a fost numit Krolim iar locuitorii lui împreună cu zeul Kũ, aveau să se numească kroli.
Armida şi Linny şi-au început creaţia desenând copacii şi făcându-le poezii ce aveau să umple pămntul de diverse rase de copaci. Apoi au creat iarba şi florile de diverse culori şi mărmini. Pe urmă au creat râuri mici şi oaze de apă. Întregul lor tărâm a fost creat ca o pădure tropicală în care copacii dominau.
Pioris a numit această parte a globului Ionaria (Cea Veşnic Verde), iar locuitorii săi aveau să se numească ionari împreună cu cele două zeiţe dădătoare de viaţă.
După ce întreg pământul a fost aranjat şi colorat, Pioris i-a chemat pe cei unspreze alături de el în înaltul norilor acolo unde îşi construiseră lăcaşul. Acesta le-a arătat cum se vede creaţia lor de sus şi s-au minunat văzând atâta frumuseţe şi cu toţii au plâns revărsând picături asupra pământului.
Pioris şi-a scos gândurile şi le-a expus în faţa celor ce iau fost alături:
– Gândul şi sufletul meu au văzut cum din gândurile şi sfuletele voastre se naşte frumuseţea şi măreţia. Dar, încă, nu simt că lumea este pregătit pentru cel dintâi născut. Nu le putem oferi decât natură dar nu şi alte vieţi.
Ranuri au căzut pe gânduri timp îndelungat şi şi-au dat sema că pe pământ este linişte şi nici un cântec nu umplea magia creaţiei.
Atunci Źiareť s-a ridicat dintre ranuri şi a început a cânta dezvăluidu-şi glasul angelic. Din cântecul ei au luat naştere cele dintâi păsări, păsări cu glasuri cristaline ce aveau să dea viaţă lumii create mai jos. Păsări ce cântau mai frumos decât orice ranur.
S-a ridicat şi Vlasios ce a conturat o poveste şi povestea aşa frumos încăt pe toţi munţii creaţi au naştere brazii şi odată cu ei patru vânturi ce aveau să mângâie frunzele verzi şi plămânde ale tuturor copacilor.
Pioris a binecuvântat noua creaţie şi a dat nume celor patru vânturi. A văzut că fiecare bate dintr-o direcţie şi anume din cele patru puncte cardinale. Vântul care bătea dinspre sud era veşnic grăbit şi sufla cu forţă. Trecea ca vijelia şi nu-i păsa dacă în urmă mai lasă câte o crangă ruptă şi l-a numit Sįľ (Războinicul) dar de pământeni era numit Silvan (Aducătorul de Furtună). Vântul ce bătea dispre est era doar o adiere ce venea ca un gând curat şi trecea peste întrega lume lăsând un gust cald şi un miros îmbietor. Pioris l-a numit: Œrit sau, aşa cum îi spuneau locuitorii pământului, Cirot (Adierea); se citeşte Sirot.
Vântul ce sufla dinspre vest era cel ce-i smulgea cele mai multe lacrimi frumoasei Ĥynona. Odată cu suflul dinspre vest venea şi ploaia caldă şi liniştită. Zeul cel mare l-a numit Ơengus iar ulmaşii îl numeau Ow.
Cel mai iubit vânt, ce aducea cele mai minunate sufluri atât calde cât şi reci, era cel de nord. Pioris l-a botezat Indra (Cel Iubit), ulmaşii îl vor numi Gov iar ionari îl cunoşteau sub numele de, Frey. În unele zone în cea dea doua lumină va mai fi numit şi, Gurn (Aşteptatul).
Cu toate astea Pioris nu era convins că este cel mai bun moment pentru venirea omului şi a decis să mai aştepte până când toţi ranuri vor fi pregăţiţi.
ALŢI ZEI SE NASC.
În timp ce Pioris plănuia venirea omului şi plăsmuirea lui, zeii şi zeiţele au învăţat că nu pot trăi unu fără dragostea celuilalt. Atunci Stoom a cunoscut gelozia şi şi-a mustrat soţia pentru că i-a dăruit un copil altui zeu. A hotărât să se răzbune şi să-şi creeze propriul moştenitor.
Cum soţia lui Clioris, Viara, era o luptătoare şi nu se implicase în nici un fel în frumuseţea pământului, Stoom a hotărât să o seducă şi să-i producă durere atât soţiei lui cât şi lui Clioris.
Stoom îl ura pe Clioris pentru că se bucura de toată încrederea Tatălui şi de foarte mult timp îşi dorea să se răzbune.
După foarte mult timp zeul temperamental a sedus-o pe frumoasa războinică şi aceasta i-a dăruti trei copii, pe toţi deodată, doi băieţi şi o fată. Pe băieţi i-a numit Io (Fermecătorul) şi Ish (Temătorul). Erau cei mai frumoşi zei născuţi vreodată din ranuri până şi Pioris fiind impresionat de frumuseţea lor le-a dăruti funcţii înalte, pe Io l-a numit ulmaş şi i-a dat în sarcină să-i înveţe pe cei dintâi născuţi tainele frumosului şi a vieţii, atunci când aveau să se nască. Pe Ish l-a numit nioran şi i-a încredinţat puterea de-a iubi pământenii şi de-ai apăra cu preţul propriei nemuriri.
Pe zeiţă au numit-o Ilmatar (Aer), nu era prea deosebită între zeiţe dar de când s-a născut a iubit mirosul şi suflul aerului. Astfel marele zeu i-a încredinţat întreg aerul făcând-o responsabilă cu acesta şi dându-i pe mâini chiar viaţa celor ce aveau să se nască şi ce nu ar fi putut să trăiască fără de Ilmatar.
Kũ şi-a dorit şi el un moştenitor dar nu unul oarecare. A privit cu luare aminte printre zeiţe şi a considerat că cea ce ar fi putut să-i dăruiască un copil mai frumos decât cei doi băieţi ai lui Stoom ar fi, Ĥynona. Ea era singura ce deţinea graţia şi frumuseţea după care el tânjea atât. Încă de când se născuse ranurul o privise cu jind purtând-i în suflet iubire.
Mai întâi Kũ a cerut-o pe Ĥynona lui Pioris, dorindu-şi să-i devină soţie, dar Tatăl s-a împotrivit convins fiind că acea copilă este mult prea frumoasă şi graţioasă pentru ai deveni soţie. Dar Kũ nu s-a dat bătut şi a curtat-o pe prea frumoasa anuriţă. Ĥynona şi-a pierdut capul în farmecele zeului uitând să-şi mai lase lacrimile să se reverse asupra pământului. În cele din urmă i-a dăruit un fiu şi tare a mai plâns de fericire atunci când i-a văzut chipul gingaş şi i-a auzit vorba dulce.
Kũ şi-a numit fiul Indu (Posesivul), deoarece îşi dore tot ceea ce vedea şi vroia să fie iubit de toată lumea. Aşa cum şi-a dorit tatăl, Indu s-a născut mult mai frumos şi mai graţios decât fii lui Stoom.
Pioris a văzut cum lumea pe care încerca să o creeze într-o armonie perfectă se umple de viaţă dar nu de aceea viaţă pe care el şi-a dorit-o, viaţa celor muritori sau nemuritori dar până la urmă pământeni. Însă şi în gândul său a încolţit ideea de-a avea un moştenitor ce avea să-i ia locul atunci când va decide să se retragă departe de problemele zeilor sau a pământenilor.
Unia i-a dăruit un fiu şi-o fică. Pe fiu l-au numit Iudarr (Întunecatul) şi pe Irene (Pacea). Mare i-a fost bucuria lui Pioris când şi-a văzut cele două odrasle prinzând viaţă.
Armida, gemanăna Uniei a fost invidioasă pe fii acesteia şi a hotărât să-şi dăruiească sie cel puţin un copil. Zeiţa a calculat cu grijă şi a decis să-i dăruiască un fiu tot zeului cel mare. L-a păcălit pe acesta dându-se drept soţia sa şi prinzându-l în farmece i-a dăruit şi ea un fiu pe care l-a botezat, Jarl (Nobilul). Jarl avea sufletul nobil şi dăruia tot ceea ce avea, întotdeuna îşi punea serviciile la dispoziţie şi niciodată nu se plângea dacă munca era prea grea. Pioris, după ce-a aflat de înşelătorie şi-a renegat copilul însă mai târziu avea să regrete decizia luată.
Ultimi născuţi din Primordiali au fost, Kama (Dragoste), fiu al lui Clioris şi al Viarei; Liber (Liber, ca în limba română), zeu născut din Kũ şi Armida, iar ultima zeiţă ce mai târziu va fi cunoscută ca protectoare a familiei, născută din dragostea pură a lui Zior şi a Linney, a fost Meb (Protectoarea).
Astfel au luat naştere cei mai mari zei (ranuri) ce aveau să vegheze asupra lumii pe care o creau cu atâta grijă şi înţelepciune.
RÂVNIREA PUTERII.
Pioris şi-a desenat copii pământeni tot ceea ce avea de făcut acum era să le compună poezia şi notele pentru a le da naştere. Însă, Iudarr i-a cerut tatălui să-l lase pe el să-i contureze vrând să le dea nemurirea şi suflete întunecate asemănătoare cu al său. Pioris s-a împotrivit acestei idei şi între ei a pornit o ceartă ce a cutremurat pământul. În urma acestei cerţi pământul s-a cutremurat şi s-a desprins în şase părţi ce erau legate doar prin apele ce s-au revărsat în găurile produse de cutremur.
Iudarr nu s-a lăsat încumetat şi a promis să-l detroneze pe Pioris şi să-şi creeze proprii „copii”. Atunci Iudarr a părăsit grupul ranurilor şi a pornit spre pământ căutându-şi propriul loc. În munţii Aşchid a găsit căi întunecate care l-au încântat. S-a afundat în întunericul pământului, încă neeplorat de ceilalţi zei. Aici a desenat fiinţe care să-i semene din punct de vedere sufletesc. A făcut schiţele în decursul a câtorva ani şi a dat naştere dwarfilor, înainte ca tatăl său să poată aduce pe pământul cel pur omul.
Dar, lui Iudarr nu i-a ieşit schiţa dând naştere unor fiinţe bune cu chipuri plăcute. De cum s-au născut dwarfii au fugit de creatorul lor şi au cerut protecţie lui Mariosis devenind astfel primii născuţi ai pământului şi primi ulamşi de după zeii creatori.
Mare i-a fost supărarea lui Pioris şi tare îngrunat i-a fost sufletul. S-a scufundat în durerea sa şi a refuzat să le mai scrie poezia oamenilor. Văzând durerea soţului Unia a decis să aducă pe lume mult râvnitele creaturi. A modificat uşor schiţele după propia plăcere iar în poezie şi în note a pus magie pentru cei ce aveau să se nască, înţelepciune şi inteligenţă neuitând de nemurire.
A cânata zeiţa şi a recitat poezia zile şi nopţi până când una dintre creaturi a luat naştere după aceasta venind altele şi altele. Primul pământ care a avut privilegiul de-a găzdui „copii” a fost Andoria, acesta fiind pământul pe care Pioris îl dorea pentru creşterea „copiilor” săi.
„Copii” erau din cale afară de frumoşi, umbrind mulţi dintre ranuri prin graţie şi frumuseţe, dar oricât de mare i-ar fi fost bucuria lui Pioris văznâd că schiţele sale au prins viaţă, pe atât de mare i-a fost surprinderea când a observat că aceştia nu sunt oameni şi elfi. Dar asta nu l-a împiedicat să îi iubească. A fost tare mândru de creaţia soţiei sale, erau mult mai perfecţi decât rasa umană.
Elfii au fost lăsaţi în grija lui Esioinn şi a Laheei. Esioinn i-a numit pe elfi anuri şi i-a îndrăgit pe dată văzând în ei inteligenţa dar şi uimirea. Atât elfii cât şi dwarfii au cercetat lumea în care s-au născut şi au fost uimiţi de frumuseţea ce se ridica în jurul lor.
Dar între timp, în adâncurile pământului, Iudarr încerca să dea naştere altor fiinţe ce să-i fie asemănătoare. Acesta vroia cu orice preţ să pună mâna pe lumea ce o creaseră cu atâta migală părinţii săi. Lui Iudarr i s-a alăturat şi Bladd care a devenit mâna sa dreaptă şi iscoadă printre ranuri.
Se presupune că de-a lungul timpului mulţi ranuri i s-ar fi alăturat Întunecatului, Iudarr dar puţini au fost cei ce iau rămas alături. În nebunia sa, sub poala lui Aşchi ajutat de Bladd a schiţat noi creaturi. De data aceasta nu a mai compus o poezie pentru a elibera creaturile din schiţele sale şi a compus un blestem pe care l-a rostit în inima întunericului. Astfel s-au născut trolii, şi cei cu un capăt şi cei cu două capete. Aceştia erau carnivori şi adorau carnea dulce a copiilor lui Pioris.
Iudarr îşi pregătea în adâncuri armate numeroase de creaturi pentru a putea să pună mâna pe lumea pe care părinţii săi au migălit-o cu grijă.
OMUL
Pioris s-a adâncit în schiţele sale uitând de lumea de sub el. Vroia ca omul să-i iasă mai frumos decât elful, dar exista un inconvenient. Unia risipise cea mai mare parte din magie pe elfi, la fel şi nemurirea. Astfel Pioris avea de ales. Să creeze omul la fel de puternic ca elful şi să rămână fără nici un strop de magie şi nemurire sau să-l creeze ca pe un simplu muritor iar cei mai deştepţi dintre ei să fie capabili să fure din nemurirea şi magia elfului.
A modificat desenele dându-le chipuri blânde şi frumoase şi trupuri zvelte ce atingeau perfecţiunea. Apoi a pus puţină magie în compoziţia lor şi foarte puţină nemurire, astfel că doar cei norocoşi aveau să deţină magie sau nemurire, lucru ce avea să se moştenească din tată în fiu.
Zeul a scris alte versuri pe pergamente rupte din nori şi în cuvintele sale a pus suferinţa şi păcatul. Unia a compus muzica ce a răsunat peste întreg pământul îmbinându-se armonios cu cerul.
„Copiii” lui Pioris s-au născut. Oameni frumoşi cu chipuri alese, cu trupuri albe şi ochi scânteietori. Pioris i-a numit Kroli i i-a dat în grija lui Kũ pentru că erau la fel de frumoşi de graţioşi aşa precum Kũ şi-a dorit. Şi tare fericit a fost Kũ şi mult a cântat venirea krolilor pe pământul său acolo unde se formase oceanul învolburat cu spumele sale albe ce păreau a fi pături ce acoperă valurile înfrigurate.
Omul a deschis ochii şi s-a minunat la vederea minunilor ce-l înconjoară. De îndată l-au recunoscut pe Pioris ca Tată Creator şi l-au numit Arr (Tatăl Omului), şi l-au slăvit pe Arr şi l-au îndrăgit. Dar şi pe Kũ l-au îndrăgit şi l-au numit protectorul lor dându-i numele de Barnab (Fiul Creatorului) şi l-au slăvit pe Barnab şi iau dăruit dragostea lor. Şi Barnab i-a îndrăgit pe oameni şi a coborât între ei pentru ai învăţa tainele ranurilor şi ale supravieţuirii.
Şi le-a ţinut Kũ cugetări prin care le-a explicat că Iudarr este duşmanul şi nu trebuie să se alieze cu el. Apoi i-a învăţat despre taina vieţii, despre poezia şi cântecul creator şi despre gândurile curate. I-a învăţat să scrie şi să citească în limba ranură şi mai apoi le-a spus cum din nimic a luat naştere lumina şi Universul. Oamenii au fost fericiţi alături de Fiul Creatorului şi au fost mulţumiţi că au învăţat taina lumii în care trăiesc şi taina luminii celei veşnice.
Dar omul s-a născut pentru a fi păcătos şi muritor iar asta implica cerinţe. Şi omului i s-a făcut foame şi şi-a dorit mâncarea.
Văzând că „copii” trebuie hrăniţi, Pioris l-a îndemnat pe Kũ să creeze sursa de hrană. Şi Kũ a cugetat şi a făcut schiţe şi-a scris poezii ce le-a îmbinat mai apoi cu versuri. Când a recitat poeziile sute de animale de mărimi mici au început să mişune pe pământ, iar când a îmbinat versul cu melodia, animale mari s-au născut şi au fugit pe unde au apucat. Apoi, Esioinn a creat focul şi l-a dăruit atât oamenilor cât şi elfilor şi dwarfilor. Iar Meb(Protectoarea) i-a învăţat cum să-şi ridice acoperişuri pentru ai feri de ploaie şi cum trebuie să se iubească toţi ca fraţii dar şi în grupuri ca soţ şi soţie. Şi astfel i-a învăţat că e bine să-şi creeze familii şi să aducă pe lume moştenitori ce aveau să le ducă mai departe învăţăturile.
Oamenii s-au conformat şi au învăţat tot ceea ce este bun de la Kũ şi de la Meb iar viaţa lor a decurs în armonie şi perfecţiune fiind egali atât ca gândire cât şi trupeşte.
Pe urmă din doi oameni, Basil şi Baylee s-a născut un copil altfel. Acesta se numea, Camron şi a fost primul dintr muritori care s-a născut cu magia pe care Pioris le-a dăruit-o şi de care doar cei mult mai inteligenţi aveau parte.
Însă omul nu a înţeles de ce Camron s-a născut diferit şi de ce din mâinile sale ies lumini colorate iar ploaia venea odată cu gândul său. Şi s-au speriat, şi l-au renegat dintre ei.
Pioris a înţeles că omul nu este pregătit să dea naştere uni urmaş ce deţinea magia, astfel a creat-o din propriul gând pe Celandine, cea care citea în viitor. Şi l-a unit pe Camron cu Cerandine şi i-a trimis să trăiască pe pământul lui Clioris şi i-a numit, vrăjitorii niorani şi le-a poruncit să dea naştere şi altora asemeni lor şi să nu îşi renege copii dacă se vor naşte mai puternici decât ei, ci să-i iubească şi să le mulţumească ranurilor pentru magia ce le-a dăruit-o şi pentru nemurirea cu care unii aveau să i-a naştere. Şi de atunci vrăjitorii nu au fost consideraţi ca a face parte din rasa umană ci dintr-o rasă aparte al cărui creator era omul.
Elfii i-au îndrăgit pe vrăjitori şi i-au numit, elwoozi (prieteni ai elfilor). Şi s-au aliat şi s-au îndrăgit, au învăţat să convieţuiească împreună şi să înveţe împreună tot ceea ce doarea Clioris sau alţi ranuri să-i înveţe. Şi împreună au învăţat taine pe care omul simplu nu a vrut să le accepte ca fiind adevărate. Şi astfel din om s-au născut două rase, asemănătoare trupeşte dar nu şi sufleteşte.