Sunt plictisit! Până şi suferinţa poate plictisi şi, aş vrea să termin cu ea, dar ce să pun în locul ei? E o suferinţă banală, e o suferinţă deplină? E suferinţa mea şi suferinţa fiecăruia e tipică. De ce? Pur şi simplu…! Am văzut-o pe blânda mea mamă şi, am înţeles că m-am născut din suferinţa ei şi trăiesc din truda ei. Suferinţa mamei nu şi-a permis superficialitatea şi, iată-mă azi un cadou gratuit al suferinţei ei! Este bătrână şi află de trup prin durere şi de suflet prin suferinţă…, scumpa mea mamă!
E o suferinţă tăcută şi atârnă de gâtul dragei mele mame, ca un preţios talisman. Privind-o i-am văzut frumuseţea în ochi şi două lacrimi înaintând pe acelaşi obraz al compasiunii. Şi în discreţia vieţii rămase, buna mea mamă nu confundă nemulţumirea cu suferinţa, la ea este amintirea în stare pură. Îmi e teamă, uneori, când nimic mai bun nu se anunţă, ne despărţim greu şi de obiectul suferinţei noastre.
Ce pot face, sfânta mea mamă? Sunt un neputincios şi nu-i suficient să completez formularele suferinţei, dacă nu fac rost şi de martori. Bunul Dumnezeu, este unul dintre ei!