Nu exista in istorie personaj mai detestat decat Iuda, apostolul tradator. Daca cineva vrea sa te arunce in cea mai neagra pasa, te scuipa in ochi si-ti spune verde-n fata: „Esti un Iuda!”. Iuda a devenit emblema raului, personajul negativ stigmatizat de catre toti crestinii.
Dar, totusi, se uita un lucru esential si foarte straniu. Dependenta lui Iisus de Iuda. Daca Iuda n-ar fi existat, crestinatatea nu ar fi fost nici ea posibila. Daca Iuda nu si-ar fi asumat rolul tradatorului, Iisus ar fi ramas fara replica. Procesul, rastignirea, moartea si, mai ales, invierea lui Iisus, nu s-ar fi putut produce fara „complicitatea” lui Iuda. Invierea, esenta crestinismului, i se datoreaza, paradoxal, unui tradator.
Desigur, actul in sine al tradarii este un fapt condamnabil. Insa sufletul vandut „pe treizeci de arginti” al Iscarioteanului Iuda l-a salvat pe cel colectiv, al crestinilor. Ciudat, dar binele – Invierea si speranta in Iisus – sunt rodul raului – inselaciunea lui Iuda.
Iuda si-a pus capat zilelor spanzurandu-se, macinat de remuscarile gestului sau, fara a mai putea vedea Invierea lui Iisus, precum tovarasii sai apostoli. Numele sau a ramas blestemat in constiinta omenirii. Trista soarta pentru cel care, ne place sau nu, a contribuit esential la nasterea intreagii credinte crestina.
Derizoriu este si pretul vinderii sale. Treizeci de arginti. O recompensa pentru capul lui Iisus. In esenta, o mita. O spaga pentru un serviciu: „Treizeci de arginti daca ne duci la Iisus”.
Recent, am dat si eu, oficial, spaga intr-o catedrala mitropolitana. Zece mii de lei. De ce? Pentru ca sa-mi fie pomenit numele in rugaciunile preotilor de acolo. Te costa 2000 de lei pe zi acest serviciu. Cu zece mii, mi-am cumparat pentru cinci zile dreptul de a fi amintit numele meu, acolo Sus. De ce doua mii de lei si nu cinci lei sau un milion pe zi? Nu stiu. Poate ca asta e cursul de schimb suflet/leu. Atat se cere oficial: 2000. Un preot iti ia banii, calculeaza repede la cate zile ai dreptul sa fii in gratiile divine si-ti spune sec: „pana pe 7”. Sau „pana pe 11”. Depinde cate zile „cumperi”. Si atunci, te gandesti ca pe 7 sau pe 11, daca nu vii sa-ti reinnoiesti cotizatia, contabilul-sef al bisericii te sterge cu guma din catastiful privilegiatilor. Pe 7 sau pe 11 iti expira garantia de bun crestin depusa in seiful prea cucerniciei.
Negustoresc mod de abordare a relatiei om-Dumnezeu. Ajungi sa te intrebi: „2000 de lei? Atat valorez eu?”. Treizeci de arginti? Atat valora Iisus? Iata-ne redusi pe toti la dimensiunea unor banale recompense.
Istoricul scotian Thomas Carlyle spunea: „Daca Iisus ar veni acum pe pamant, oamenii l-ar invita la cina, i-ar asculta politicos spusele si ar face haz de el”. Eu cred ca ar fi invitat si la un talk-show, la un teledon si la o alocutiune in fata camerelor reunite ale Parlamentului.
Iar noi, cei care cotizam cate 2000 de lei pe zi pentru a fi bagati in seama in Ceruri, poate ca ne-am alege macar cu un autograf.
Uitati un lucru: Iisus nu a venit in lume intamplator, ci pentru ca „Iuda” exista. El stia dinainte ca va fi vandut, pentru asta a si venit, ca sa ne arate cine suntem, si sa biruie raul prin Cruce. Dv. il plasati pe Iisus spatio-temporalitatii si rationamentelor umane relative. Daca nu ar fi existat „Iuda” (arhetipul lui poate ca este insasi lumea in care traim, sau noi insine) Iisus poate nu trebuia sa vina printre noi.
Deci Iisus nu a venit in lume avand 2 alternative: a fi sau a nu fi vandut. El a venit pentru ca stia cine suntem…
Cealalta chestiune, a taxei percepute in catedrala, este intr-adevar o imperfectiune, dar sa nu uitam ca nu traim intr-o lume perfecta, foarte usor pretindem bisericii ca institutie sa fie exemplara. Poate ca daca atunci cand ajutam biserica cu unele donatii pentru a fi pomeniti nu ne-am mai socoti si nu am mai cantari sacrificiul, nici biserica nu ar pune o taxa anume. Insa biserica suntem noi, oamenii, tot ce este imperfect in ea, este oglinda imperfectiunii proprii.
Donatia in sine, pentru a fi pomenit, nu este ceva rau in sine. Meschinaria intervine doar cand, asa cum spuneti, se pretinde o suma, si nu este spontana si cu draga inima 🙂
Bogdan
Iubire multa, draga Gabriel.