ACUM.TV

Gigele, ce vrei sa te faci cand vei fi mare?
Aceasta esete o intrebare obisnuita, pe care fiecare dintre noi am auzit-o in copilarie si care ne-a urmarit pana in momentul in care am ajuns sa devenim ceva in viata. De cele mai multe ori raspunsurile sunt amuzante si caraghioase, dar se mai intampla ca dorinta copilului sa fie atat de puternica si de bine conturata, incat sa se indeplineasca, pentru ca se pare ca unii copii se nasc pentru a deveni ceva in viata. Alte ori daca veti insista sa puneti aceasta intrebare in mod frecvent, veti observa o nestatornicie a copilului in alegerea meseriei. Copiii vor sa devina, de la gunoieri pana la presedinti de stat sau imparati, cam orice, depinde in ce toane ii gasiti la momentul respectiv. Eu aveam cam 3-4 ani cand am auzit prima data aceasta intrebare, iar raspunsul meu a fost cat se poate de prompt:
-Vreau sa ma fac pompier!
De ce pompier? Pentru ca tocmai trecea pe strada o masina de pompieri cu alarma pornita si facea un zgomot care iti dadea fiori, iar mie mi-a placut cum stateau pompierii agatati de masina si cum erau echipati. Dar nu m-a tinut prea mult aceasta alegere… A doua zi au venit gunoierii sa ridice gunoiul, iar unul dintre ei, a gasit in gunoi un clopotel, pe care mi l-a dat mie. Bine inteles ca m-am dus imediat la mama ca sa-i spun ca vreau sa ma fac gunoier, pentru ca gunoierii gasesc tot felul de lucruri interesante, in gunoi. Mama mi-a explicat ca trebuie sa ma gandesc la o meserie din care sa castig bani multi, iar pentru ca gunoierii nu pre au bani, ar fi mai bine sa-mi aleg alta meserie.
-Pai atunci ce sa ma fac? Am intrbat-o eu pe mama.
-Uite, mai bine te faci ofiter. Ai vazut ce uniforma frumoasa are vecinul nostru si are bani multi si le cumpara bomboane si jucarii frumoase la copiii lui.
-Aha…atunci ofiter ma fac. Si lucrurile au ramas stabilite, urma sa devin ofiter. Dupa amiaza, a venit tata de la servici si i-am spus ca m-am hotarat sa ma fac ofiter. Tata a zambit si mi-a spus ca este o alegere buna si ca daca voi urma cariera de ofiter pot sa ajung chair general, iar daca voi fi un general bun, poate ca ma vor lua in minister si s-ar putea sa ajung chiar ministru.
-Dar care dintre ei este mai mare? Generalul sau ministrul?
-Ministrul.
-Ei bine, atunci ministru ma fac. Bine inteles ca nu m-am facut nici pompier, nici gunoier, nici general si nu am devenit nici ministru. Meandrele vietii m-au purtat pe alte drumuri, iar destinul meu, se vede ca nu a fost de acord cu alegerea mea. Dar imi amintesc cu mare placere de varsta naiva a copilariei, atunci cand puteam sa ma fac orice, cand totul parea posibil, cand nimic nu-mi era refuzat, atunci cand si cerul parea mai albastru iar soarele se juca in parul meu, nu ca acum cand se reflecta in chelia mea.

Viata omului este ca o gara prin care trec mai multe trenuri. Unele opresc, altele trec pur si simplu, iar altele nici macar nu circula pe ruta unde se afla gara ta. Telul vietii tale se afla undeva la capatul de linie a unuia dintre trenurile care trec prin gara ta. Reusita vietii tale consta in alegerea pe care o faci, atunci cand te hotarasti sa urci in unul dintre trenuri. Poti face o alagere buna sau una proasta. Poti alege un tren expres, un rapid, un accelerat, un personal, un tren muncitoresc sau un marfar, dar in functie de ce ai ales, vei ajunge mai repede sau mai incet la destinatie sau nu vei ajunge nicaieri, pentru ca vei pierde timpul pe drum. Cati tineri sunt in stare sa aleaga trenul potrivit? Cati dintre noi, cei mai in varsta, nu regretam si astazi ca nu ne-am urcat in trenul care trebuia! Iar aceasta situatie este valabila pentru orice alegere, nu numai pentru meseria pe care urmeaza sa o practicam. Totul este sa fim atenti la marile alegeri ale vietii, pentru ca acolo se afla macazul care te muta pe o alta linie.

Viata omului mai poate fi comparata cu un arbore (eu spun ca stejarul ar fi cel mai reprezentativ), a carui coroana este foarte ramuroasa. La inceputul vietii ne aflam cu totii la baza tulpinii copacului, tulpina care este aproape la fel pentru toti. Aceasta tulpina reprezinta copilaria fiecaruia dintre noi, primii ani de viata, in care diferentele sunt nesemnificative. Pe masura ce inaintam in varsta si atunci cand am ajuns la prima ramificatie a copacului, apar si diferentele, care fac ascensiunea vietii sa fie mai lunga sau mai scurta in functie de ramura pe care o alegem. Unii aleg o creanga principala, care ii duc direct in varful copacului, altii se multumesc cu o ramurica de la poale, care ii face sa traiasca in umbra celor de sus. Fiecare ramificatie a copacului inseamna o alegere in viata si in functie de acea alegere, vei ajunge mai la varf sau vei ramane mai la poalele copacului, de aceea trbuie sa fii foarte atent cum alegi. Nu totdeuna calea cea mai dreapta este si cea mai buna, iar o mare pondere in prima alegere, o au parintii si mediul social din care provin acestia. De cele mai multe ori esecurile copiilor sunt datorate indrumarii gresite din partea parintilor. Bine inteles ca sunt si exceptii, dar acestea nu fac altceva decat sa intareasca regula. Parerea mea este ca nu exista copii destepti si copii prosti, ci mai degraba copii indrumati corect si copii prost indrumati. Parintii trebuie sa descopere aptitudinile copiilor lor si sa stie sa le cultive talentele native, de aceea pe umerii lor apasa o mare responsabilitate. Asa ca dragi parinti aveti grije ce doriti sa devina copiii vostri atunci cand vor fi mari, pentru ca de voi depinde in mare parte , daca ei vor reusi in viata. Apoi o influenta foarte mare in alegerea drumului vietii, o are mediul in care traieste copilul, prietenii pe care si-i face, modului in care comunica si multe altele. Cert este faptul ca asa cum alegem din primii ani de scoala, asa vom merge in viata. Scoala nu este tocmai placuta pentru cei mai multi dintre copii, pentru ca le interzice sau le fura o parte mare din timpul de joaca, dar instruirea este la fel de necesara ca si viata insasi, iar acest aspect trebuie sa fie impus inprimul rand de parinti si apoi de invatatori si profesori. Nu stiu cati dintre noi poate sa declare cu mana pe inima ca lor le-a placut scoala? Probabil ca sunt si astfel de oameni, dar cei mai multi dintre noi, am facut scoala din obligatie nu din placere, cel putin in primii ani, atunci cand aveam minte mai putina si nu aveam clarificat telul vietii. Ei bine aici, parintii inteligenti si profesorii care sunt buni pedagogi, reusesc sa faca corvoada scolii sa devina mai blanda si chair atractiva, iar copilul sa accepte situatia. Aceasta este prima ramificatie a viatii si de aici incep sa se vada diferentele. Urmatoarea ramificatie este atunci cand copilul alege meseria, urmatoarea este atunci cand se casatoreste, apoi cand se hotaraste sa aibe un copil si asa mai departe, pana ce se ajunge la captul drumului si cand omul priveste in urma sa si se intreaba ce a facut in viata. Cand se ajunge aici, diferentele sunt covarsitoare, pentru ca unii privesc cu mandrie in urma lor, altii cu regret. Asa este viata!

Acest articol a fost publicat luni, 18 iulie 2005 la rubrica Universul Copilariei.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.