Ajung în România cu sentimentul revenirii acasă şi nimic nu-mi poate desprinde emoţia revenirii în oraşul natal.
Noi, cei fugiţi şi stabiliţi în colţuri diferite ale lumii (cu mici excepţii) revenim în România şi în mod reflex considerăm că suntem acasă, avem copii, adrese în alte ţări şi continente, rostim alte limbi şi ne-am mai schimbat obiceiurile, însă tristeţea rupturii de ai noştri ne urmăreşte pâna la moarte.
Pe cât de înaltă e bucuria revederii şi a regăsirii unui « timp pierdut » pe atât de sfâşietoare e dezamăgirea, contactul cu evenimente social-politice de neînţeles.
Nu intenţionez să joc rolul unui analist politic acceptând ca în România procentajul de politicieni, senatori, parlamentari este foarte concentrat şi am zice că, oricând am deschide canalele de televiziune majore româneşti ne lovim de discursuri şi dialoguri interminabile, pline de promisiuni.
Un eveniment greu de digerat ar fi tentativa de exorcizare din Moldova, la mânastirea Tanacu. O prezumţie hidoasă şi abjectă a unei feţe bisericeşti, Daniel P. Corogeanu şi însoţit de patru călugăriţe, în numele scoaterii diavolului din trupul tinerei Irina o leagă de o cruce, îi astupă gura şi o lasă să moară în chinuri. Peste tot în lume întîlnim fenomene obscurantiste deviate de la practicile consacrate de creştinism ca exorcizarea, ritualurile satanice, iniţiate de către secte şi pseudopropăvăduitori. Pe noi ne preocupă mai mult atenţia şi luarea de poziţie a justitiei faţă de delictele comise în numele lui Dumnezeu.
S-a scris şi s-a discutat despre cazul de la mânăstirea Tanacu şi aş întreba cum de s-a ajuns ca un calugar să se afle în afara legalităţii interne bisericeşti şi de ce procedura juridică reprezentată prin instituţiile locale judeţene a lăsat în libertate încă o perioadă de timp un criminal (căci altfel nu am putea zice) şi mai mult decât atât, să fie preotul comemorator al serviciului religios de înmormântare al propriei sale victime, Irina ?
Ştim că fenomenul exorcizării este raspândit în Romania, mai ales pentru că reprezintă o sursă substantială de profituri.
Aş prelua ideea unui articol publicat in Evenimentul Zilei din 5 iulie 2005 unde se prefigurează ideea că în spatele acţiunilor de exorcizare, banii devin suportul lor. Unde sunt banii câştigaţi de către o tânără, plină de viaţă înainte de a ajunge în mânăstirea Tanacu ? De necontestat este diagnosticul Spitalului de Psihiatrie Vaslui, dar este condamanabilă agravarea bolii psihice şi în final omorârea Irinei, este inadmisibil ca într-un stat cu pretenţii de intrare în lumea Europei să tolerăm asemenea acte barbare. Cazul exorcizărilor se amplifică şi în alte ctitorii: Pucioasa, Vladimireşti, Bârnova, etc. Întîlnim până si pe teritoriul Canadei si S.U.A. reclame şi oferte, în spatele cărora se află prelaţi semidocţi, duhovnici cu pretenţii spirituale avansate.
Intenţia PNA-ului de a face lumină în România, mai ales eradicarea sau diminuarea corupţiei este blocată. Nu înţeleg de ce « mineriadele », cruciadele misterioase ale « cavalerilor de onoare » ai politicii româneşti din acel început de deceniu 90 (Iliescu, Roman) nu răspund la întrebarile celor loviţi pe stradă, ale celor ce au fost brutalizaţi si batjocoriţi, mutilaţi.
Nu este de competenţa mea să emit judecăţi de valori şi
să fiu voce mesianică şi nici măcar un comentator specializat al evenimentelor din România prezentă. Mă alătur oamenilor din popor ce din nefericire vizionează numai câteva canale de televiziune (şi ştim bine care şi cine le dirijează), acelor oameni abia plătindu-şi facturile de gaz şi lumină, trecând pe lângă magazine fără a putea oferi copiilor o alimentaţie elementară completă; mă alătur acelor oameni ce în 1989 au crezut într-un destin superior perioadei comuniste. Consider demisia premierului Tariceanu o alternativă înţeleaptă şi în declaraţia sa televizată ca antipartizan unei lumi corupte mi se pare firească şi totodată previziunea unor alegeri anticipate semnifică decizia maselor în a vota pe cei ce ar putea schimba faţa actuală a României şi ieşirea din corupţie. Lumea întâlnită pe străzi, în piaţă ori în autobuze se intreabă cum de afaceriştii arestaţi şi deferiţi justiţiei intră pe o uşă şi ies pe cealaltă, poporul ajunge să-şi piardă încrederea în dreptate, în forurile legislative.
Fracţiunile PSD-ului par a fi atacanţii principali în numele integrării Romaniei în Europa de parcă aceasta ar fi soluţia unui aval de miere şi lapte în matca Damboviţei şi se pregătesc cu sârg avându-l in frunte pe Mircea Geoană, ca lider, în ţinută casual tricou roşu şi adidaşi.
Oare a cui e vina că astăzi salariile marii majoritaţi locuitoare din România sunt pe departe insuficient unui trai elementar ? Oare cum se explică plecarea masivă a tinerilor harnici înspre Italia, Spania, Canada, S.U.A. şi alte ţări ? Viitoarea campanie electorală a anticipatelor va resimţi absenţa « ilustrului » om de afaceri Omar Hayssam in rândul PSD-ului, mai ales în avionul prezidenţial din vremea lui Iliescu
Mi-am propus să-mi invit câţiva apropiaţi la o bere pe litoral, din ce în ce mai puţin populat de turişti şi mult prea costisitor dealtfel. Destinaţiile estivale ca Grecia, Turcia, Malta, Cipru s.a.au influenţat cifrele de afaceri ale proprietarilor de hoteluri şi restaurante la Pontul Euxin. Am comandat câteva beri şi câteva perechi de papanaşi pe o terasă cu vedere la mare, încercând senzaţia unui dialog relaxant cu prietenii mei. Am primit nota de plata adusă de către un ospătar cu figură dispreţuitoare şi gata să ne stâlcească în bătaie, cred că era mai degrabă un paznic de închisoare. Nota arăta clar suma de 3 milioane lei. Am înţeles imediat de ce românii pleacă înspre alte locuri de vacanţă şi am plătit zicându-mi că aceasta ar fi ultima dată în viaţă când mai pun piciorul în Mamaia. O bere pe litoralul românesc devine
mai scumpă decat în Miami beach.
Cine permite ospătarilor să-şi întocmească notele de plată în funcţie de cum şi cât plouă pe litoral ?
I-am dat dreptate tatălui meu şi de această data. Mai bine să bei vinul tău acasă şi să nu suporţi ignoranţii ideii de client şi de servire ireproşabilă.
Apreciez enorm eforturile postului de televiziune Realitatea si emisiunile câtorva ziarişti, moderatori (Stelian Tănase, Liviu Antonesei, C.T. Popescu ) revista Caţavencu, mesageri devotaţi ideii de lumină, de justitie. C.T. Popescu denumea starea politică din România de azi ca « o criză de autoritate », deci cu alte cuvinte marea masă a românilor nu mai ştie pe cine să urmeze.
Probabil că politicianul e dedicat sporirii greutăţii propriului « ciolan » şi nu schimbării societăţii în bine, şi apare în ochii românului ca o fantasmă.
Românii ar avea şi alte întrebări, dar ştiu că nimeni nu le oferă un răspuns încurajator şi îşi spun cu amărăciune că Dumnezeu şi-a întors faţa de la ei, mai ales în zilele prezente de dezastru pluvial când apele au măturat avuţii de o viaţă, vieţi omenesti, speranţe şi vise. Să sperăm că şi cei înscrişi în cartea de aur a primei sute de milionari români vor ajuta sinistraţii şi victimele inundaţiilor prezente.
În 1990 scriam in ziarul Le Soleil (ziar din Quebec) despre fostul lider Ion Iliescu ca un personaj politic în care să nu te încrezi. Precizez că sarcina actuală de a redresa economia ţării nu este deloc facilă, transformarea structurilor justiţiare implantate în ultimii 15 ani şi poate înainte de anul 1989 presupune promovarea cadrelor mai tinere şi dezintoxicate de vărsatul de vânt moscovit .
Sibiu, 15 iulie 2005
Am citit și eu articolul cu mare interes și într-adevăr aceasta ne este țara și acum în 2009 ca și în 2005 e la fel, nimic schimbat (din nefericire).
Chiar și acea VIP local din poza articolului (o știu din vedere prin oraș de când era mică) se află tot acolo și în aceiași stare.
Ne dorim o țară europeană, dar nu cred că va fi vreodată; prea mulți au mentalități înapoiate, ce le mplace să stea în temnițele mucegăite ale Evului Mediu, refuzând să iasă de acolo….acum în anul 2009 oamenii fanatici caută să-l grațieze pe Corogeanu, oameni care mai cred în descântece băbești și bolboroseli popești demne de anul 1200.
Intr-un singur text ati considerat mai multe probleme romanesti, probabil asa cum v-au cazut in fata constiintei. Multimea marsaviilor romanesti este intr-adevar mare dar noi cei care traim sub efectul lor am avea nevoie sa le disecam si sa le gasim leacul. Daca sunt ale noastre ca origine le vom rezolva. Dar daca sunt de provenienta straina romanilor ce putem face?
Domnule Gheorghe Z., Multumesc enorm pentru apreciere si ganduri.Considerandu-ma inca un roman(chiar daca nu mai traiesc in Romania), gasesc potrivit sa ma alatur sirurilor de intrebari ale unui popor urgisit de secole si ma cuprinde o stare permanenta de revolta si tristete intrebandu-ma cum de se poate intampla numai noua, romanilor de a nu avea o tara minunata suprapunindu-se unui vis frumos. Eu zic ca destinul este in miinile poporului ce traieste in tara si optiunile sale; dar si noi, noi ce traim ca romani in afara Romaniei am putea sprijini cauzele drepte romanesti, si nu numai prin cuvinte.
Multumesc din nou pentru lecturarea rindurilor mele.
Stimate Roman si „Citizen of the World” Florin Predescu: Dupa cum reiese din istoria scrierilor tale ai avut mereu pasiunea, curajul si integritatea sa fii fidel sufletului tau si meleagurilor tale natale si sa deschizi ochii oamenilor dimprejur si din toata lumea intr-un mod public educativ cu un stil sensibil si puternic. Cuvintele tale au forta!!! Ma alatur tristetii si revoltei din tine. ADMIT! Ma simt vinovata…Da, si eu am fost una dintre persoanele ce mi-am cheltuit banii si daruit talentele in multe alte tari in vacante unde nu am fost privita cu dispret si nu am fost furata de bani si de speranta…
Asa am ajuns ca ultima vizita in Romania a fost in 1979 (stii? asa multe intamplari pe pielea noasta si povestile altora de natura negativa ne mai si sperie si descurajeaza pe multi cateodata dar totusi parca oarecum nu e scuza buna). Sper ca gandurile tale scrise si vorbite atat de ilustru sa atinga corzile inimilor in multi, multi cititori si spectatori ca ei sa fie inspirati de a face o diferenta buna si mult mai buna pentru frumoasa noastra Romanie. Si eu care eram asa de dornica sa merg la manastiri sa imi purific sufletul… De necrezut ce se intimpla acolo. Randurile tale au puterea preventiva mai ales pentru lumea naiva!!! Ma voi spovedi Somesului…se vede ca riurile sint mai potrivite….asa cum fac cei nativi din „tara oportunitatilor”.
Of, oare citi s-or fi spovedit in ape si uite cum s-a revoltat si natura…!? Am imboldul sa revizitez locurile natale si poate vom avea fericirea de a compara notitele jurnalelor noastre la o ceasca de ceai de tei…crezi ca va fi la fel de costisitoare ca o bere sau mai scumpa pentru ca este din lumea de medicina naturista ce este la moda acum si poate frecventata doar de elita bogata in bani!? Bine, nu in Mamaia dar poate in Clujul meu? Eu sunt doar bogata in idei pe care ti le voi putea descrie si la un prinz „la botul calului” fermecat de un colt de paine de cartofi, o rosie, poate si spargem o ceapa dulce cu pumni revoltati pe linga cascavalul acela asa de bun dupa care salivez si cum mi-l amintesc din adolescenta…le vom cumpara de la ceva tarani sinceri si adorabili…cred ca ii mai gasim acolo undeva pe coline verzi de speranta…nu stiu de unde va aparea vinul ce il mentiona tatal tau dar il inteleg pe deplin acum…poate va sari de undeva ca un iepure pe neasteptate…Iti doresc toate cele bune tie, familiei si prietenilor…Cu stima si apreciere…
adela.adriana.moscu@gmail.com
Mesajul Dvs., Domnule Predescu, este real si la obiect. Parerea mea este ca nu putem schimba comportamentul oamenilor, atâta vreme cât în epoca tragica pe care o traim, indiferent unde ne aflam pe aceasta Terra, constatam din ce în ce mai mult ca RAUL si RAZBUNAREA predomina comportamentul fiintei umane. Putem dresa animalele salbatice, dar nu putem dresa OAMENII. A cui este vina? Niciodata nu vom putea afla cu certitudine, deoarece fiinta umana este cea mai complexa si complicata.
Comportamentul uman poate fi atribuit si EREDITATII, pe care nu o putem contesta, la care se adauga lipsa EDUCATIEI, în care includ CULTURA si nu în cele din urma influenta NEFASTA a societatii care ne înconjoara, dupa cum spunea J.-Jacques Rousseau: „L’homme est bon par nature, mais corrompu par la société”.
Nu întâmplator dictonul latin HOMO HOMINI LUPUS, aflat în comedia Asinaria, scrisa de Titus Plautus Maccius, în care spune ca – LUPUS EST HOMO HOMINI, NON HOMO, adica „omul este lup, nu om, fata de om”, se perpetueaza si în zilele noastre. În aceste câteva cuvinte, se concentreaza pesimismul reflectat de credinta ca relatiile dintre oameni se întemeiaza doar pe lacomie, egoism si nepasare. În antiteza, principiul umanitar enuntat de /homo res sacra homini, adica /omul este ceva sfânt pentru semenii sai/ a apartinut scolii conduse de Seneca. Dictonul HOMO HOMINI LUPUS a capatat consistenta de concept în filozofia englezilor Francis Bacon (1561-1626) si Thomas Hobbes (1588-1679), care considerau ca /omul actioneaza mânat exclusiv de egoismul utilitar si instinctul de conservare/, si ca orice animal ce se simte amenintat, ataca. Societatea politica, statul, autoritatea legilor s-au constituit tocmai pentru a se evita „razboiul tuturor contra tuturor” în lb.latina, „bellum omnium contra omnes”. Oare asa sa fie? se întreaba idealistii si optimistii, care spun ca chiar si cel mai mârsav dintre oameni face macar o data în viata un lucru bun si e capabil de sentimente generoase. În zilele noastre însa si în spatiul românesc, din pacate, dictonul îsi are corespondentul în gândul celor ce vor „sa moara si capra vecinului”.
O anecdota amuzanta cu aplicabilitate în zilele noastre, este cea a negustorului arab care-si sfatuieste fiul sa nu spuna nimanui despre pierderea unei sume de bani suferita în comertul pe care-l dirija si care, fiind întrebat /de ce trebuie lucrul tinut secret/, tatal ripostând foarte clar: „Fiindca paguba noastra va provoca bucuria rautacioasa a vecinilor”. Concluzia celor scrise, apartine cititorului.