Eu şi o mie de fiţe.
Şi eu … prin vârsta a doua. Da … şi eu trec prin această perioadă şi-mi îndeplinesc meseria de chestie interogativă, şi eu urmez calea bătută de toţi rătăcitorii, şi eu, ca orice îndrăgostit de clanţa de la uşă şi de întrerupătorul din perete, mă smiorcăi după iubiri pierdute şi pasta din pix consumată aiurea, bătând câmpii, şi eu … şi eu … Păi eu ce am? Eu de ce să nu mă plâng de timpul pierdut aiurea şi totuşi, conştient de asta, să nu fac nimic? Eu de ce să nu mă vait că aş fi omul cel mai lipsit de voinţă?!
Păi, deh, dom-ne, nu se poartă acum omul frământat? Se poartă! Şi suntem frământaţi rău de tot! Şi nu se poartă acum omul în veşnica lui căutare? Ba se poartă şi asta. Şi căutăm, şi căutăm, ba cu lumânarea, ba cu lanterna, ba cu ochiul liber, căutăm idealuri, căutăm fericirea, căutăm certitudini, ne mai căutăm şi pe noi din când în când … Şi ce găsim? Doar alte întrebări. Şi ne mai căutăm şi zeii pierduţi din ignoranţă, căutăm să credem în ceea ce nu mai putem să credem. Dar căutăm … Unii vor găsi sau vor avea iluzia că au găsit ceea ce caută, alţii se vor împotmoli în incertitudini.
Şi după cum vă spuneam, sunt şi eu prin vârsta a doua şi merg în turmă ca toţi ceilalţi. Dar de ce să fiu ca ceilalţi?De ce să nu-mi urmez drumul meu? De ce să plâng nopţile ca toţi ceilalţi? De ce să mă doară toamna? De ce să nu accept realitatea? De ce să trăiesc doar în trecut şi în viitor? De ce să mă disec în fiecare zi, măgulindu-mi egocentrismul meu tâmpit? La întrebările acestea chiar am răspuns: d-aia … Aşa că, odihnă plăcută şi veşnice condoleanţe! Şi încă o întrebare la care poate îmi veţi răspunde voi: când îmi va veni mintea la cap?
Si de fapt ce vrei sa ne spui?
Horia!
Uneori trebuie sa ne descretim si fruntile, uneori trebuie sa citim printre randuri, de cele mai multe ori ne facem ca nu intelegem si, o singura data suntem ironici.
Vali
Scuze Vali,
Uneori sunt dur cu cine nu trebuie, pentru ca in goana vietii si activitatii cotidiene sunt de despartit de copilul si parintii mei, si urasc articolele tale caci din amortirea sufletului pe care mi-o doresc ma trezesti la realitatea in care ar trebui sa fiu si ma faci sa plang…
Nu asta vreau sa ti se intample, sa plangi, dar daca te linistete, uneori este bine sa plangi.
Multumesc pentru ca, ma citesti.
Cu stima,
Vali Nitu