Ma uit pe fereastra camarutei mele. Un pom inalt si verde troneaza si acapareaza inreaga imagine! Pe fundal se vede caramida rosie a cladirilor de pe cealalta parte a strazii! Un contrast de care am fost intotdeauna indragostita: verde si rosu! De ce? Mereu am considerat ca verdele este culoarea vietii, iar rosu al iubirii, al flacarii existentei vietii. Nu se poate verde fara rosu si nici rosu fara verde! Cum ar putea exista una fara alta?
Va puteti inchipui un trandafir rosu, ca focul, fara frunze? Sau o cireasa care sa ramina verde, fara sa ajunga la momentul dulceag si zemos al rumenirii? Cum ar arata tablourile lui Tonitza fara rosul din obrajii copiiilor, sau florile lui Luchian fara atingerea vibranta a culorilor rosu si verde? Ar mai fi hora taraneasca atit de vie fara rosul si verdele lui Grigorescu? Exemplele sint mii si mii, iar sursa de inspiratie, vasta cit Calea Lactee! Nu incerc sa conving intreaga lume de rostul acestor culori si nici nu incerc sa dau o noua definitie existentei lor! Ci doar impartasec ce simt la vederea lor, la armonia pe care o inspira cind sint reunite!
Este un sentiment pe care l-as transforma in fapta daca as avea putere de creator! Insa cum numai Unul singur este Creatorul, nu-mi ramine decit sa-i multumesc pentru infaptuirile Sale!