Poate ca titlul mai potrivit ar fi fost „File din jurnalul unui naiv“ dar nu are importanta prea mare titlul. Citez cateva pasaje din jurnal fara a da date exacte. Nu-si au rostul. Dar sa incepem:
• In decembrie 1989 ma aflam deja de zece ani in vest si urmaream cu atentie si incordare evenimentele de la Timisoara si de la Bucuresti.
Eram singur la volan in drum spre servici, cand la radio aud stirea ca dictatorul roman s-a urcat intr-un helicopter si a fugit. Am inceput sa strig si sa claxonez de bucurie. Participantii la trafic imi faceau semn
cu degetul la tampla in semn ca am luat-o razna. Euforia si bucuria momentului mi-au fost putin diminuate de catre un echipaj de politie care, dupa ce s-au convins ca nu sunt baut, m-au usurat de 40 DM pentru claxonare interzisa. Ce le mai puteam spune? Portofelul meu era asa si asa mai subtire decat Claudia Schieffer dar am platit fara sa ma supar prea
rau. Ce importanta mai avea? Principalul era ca in tara mea comunismul a cazut. De acum vom avea libertate si democratie. Poate m-as putea
intoarce acasa? Sancta simplicitas!
• Ma cam deranjaza faptul ca in acel FSN s-au instalat fosti comunisti.
Dar nu face nimic, la alegeri vor zbura cu totii de acolo, populatia e satula de ei. Naivitate!
• In cantina firmei cineva ma intreaba daca romanii sunt chiar asa nationalisti si violenti. Auzisem si eu despre ce se intampla la Tg. Mures.
Incerc sa baigui cateva explicatii fara prea mare succes. Penibil!
• O doamna intra la mine in birou cu un ziar in mana si ma intreaba daca stiu amanunte despre razboiul civil din Bucuresti. Deschid gura sa-i explic ca sunt doar niste mineri si ca… Ma razgandesc si o intreb daca a scris acel avertisment furnizorului care intarzie mereu cu livrarile.
Imi spune ca nu, iar eu o trimit sa-l scrie imediat. Am scapat de o explicatie! Auzi tu, razboi civil si batai intr-o tara europeana
civilizata! Ce prostii au oamenii astia in cap?!
• Romania se pregateste de alegeri. Sunt intrebat ce parere am, cine va
castiga? Le explic tuturor cu un zambet superior de om atotcunoscator ca vechii comunisti nu au nici o sansa si ca se va alege un guvern democrat. M-am facut de ras!
• In 1991 beau o bere cu cativa colegi. Vor sa stie de la mine daca minerii obisnuiesc sa vina in fiecare an in capitala. Eu le atrag atentia asupra fetei tinere, frumoase si bine facuta care servea la mese.
Discutia deviaza in aceasta directie. Iar am reusit sa evit o explicatie!
• Dupa victoria CDR in alegeri oamenii se intereseaza ce schimbari vor avea loc in viitor in Romania. Imi bombez pieptul in afara, de erau sa-mi sara nasturii de la camasa si le explic tuturor foarte savant ca
epoca activistilor PCR a apus pentru totdeauna in Romania. De acum vom avea libertate si democratie. Si iar am izbutit sa ma fac de ras!
• In 1999 ma suna cineva si se intereseaza daca minerii vor intra din
nou in Bucuresti. Ii explic, cat se poate de prudent, putin cam balbait si nesigur ca nu cred, ca au fost masate forte politienesti si ale armatei care sa-i opreasca si multe altele. Este singura data cand am avut
si eu dreptate! Putea sa fie si altfel.
Din anul 2000 incoace m-am obisnuit sa-mi tin gura si sa-mi pastrez sperantele si parerile pentru mine. Dupa ce am vazut un presedinte
profesor universitar care povesteste ca e prea tarziu pentru aplicarea punctului 8 de la Timisoara, dupa ce vad un presedinte actual care vorbeste de “un sistem ticalosit” dar nu pomeneste nimic despre legea lustratiei si
caruia ii trebuiesc dovezi pentru a-si cere scuze in numele statului roman pentru crimele savarsite de comunisti, am inceput sa nu mai cred in Mos Craciun. Oare ce fel de dovezi mai sunt necesare? A avut Papa nevoie de dovezi cand s-a scuzat in numele bisericii catolice pentru crimele savarsite in timpul inchizitiei? A avut nevoie de dovezi presedintele Germaniei cand si-a cerut scuze de la intregul popor evreu pentru atrocitatile comise de fascisti? A cerut cumva cancelarul german Brandt dovezi cand a ingenuncheat in Polonia in fata monumentului celor masacrati
de nemti in celebra rascoala de la Varsovia? Si el si-a cerut iertare. Chestia asta cu dovezile de care vorbeste noul presedinte roman mi se pare un banc. Dar eu am sa rad mai tarziu. Acum n-am timp.
Incerc sa aflu parerea sotiei mele despre toate acestea. Ridica din umeri si da din cap in semn de “no comment”. Motanul adormit pe fotoliu se ridica si-mi face semn cu laba din fata catre tampla. Oare la ce s-a referit? La aiurelile scrise de mine sau la situatia din Romania? Va spun de indata ce voi afla despre ce este vorba. Acum doarme si nu pot sa-l
deranjez.