Despre situatia Romanilor din Timocul Sarbesc s-a scris mult in ultima vreme. Chiar daca se mediatizeaza atat la nivel national cat si international informatia ca romanii din zona nu au garantate drepturile fundamentale prevazute in Legea privind Protectia Minoritatile Nationale (adoptata de altfel si de statul sarb) situatia nu se schimba. Chiar daca aceasta integrare in Uniunea Europeana trebuie sa priveasca si pe fratii nostri romani din Serbia, anumite institutii si persoane competente nu pun problema sau nu au curajul sa o faca de teama de a nu strica relatiile de buna vecinatate existente de-a lungul istoriei intre Romania si Serbia.
O lucrare de masterat a unui student la Filologie slava vine sa sublinieze, inca o data – speram fara ecou -, faptul ca relatiile acestea de „buna vecinatate” intre Romania si Serbia nu ajuta cu nimic la recunoasterea identitatii nationale si culturale a comunitatii romanilor din Timocul Sarbesc. Lucrarea se numeste „Romanii din Timoc – Consideratii privind istoria, cultura, limba si mentalitatile romanilor timoceni din Serbia”. Dupa cum arata si titlul lucrarii, in lucrare sunt atinse probleme care privesc istoria, cultura, limba si mentalitatile romanilor din Timocul Sarbesc, probleme de actualitate in zona si in contextul actual european.
Lucrarea se bazeaza atat pe un studiu al documentelor scrise pana acum despre comunitatea romanilor din Timocul Sarbesc cat si pe observatii ale contextului actual inclusiv la fata locului. Lucrarea la care facem referire poate reprezenta un contrabalans pentru teoriile care combat continuitatea istorica, culturala si lingvistica a romanilor din Timocul Sarbesc. Sunt punctate atestari ale existentei comunitatii de romani/vlahi din Timocul Sarbesc, dovezi la care se ajunge studiind documentele strainilor sub a caror dominatie s-a aflat de-a lungul timpului zona respectiva (Ex: documentele emise in timpul lui Mahomed al II-lea, in care se fac precizari privind existenta unei comunitati de romani in zona si in care nu sunt mentionate deplasari de populatii in acea perioada, nu fac altceva decat sa demoleze teoria care spune ca romanii din Timocul Sarbesc ar fi trecut/aparut in zona, relativ recent, venind din Oltenia si Banat).
Lucrarea face un apel pentru constituirea unei echipe de cercetatori constituita din istorici, filologi, etnologi, geografi, arheologi, sociologi si chiar reprezentanti din domeniul dreptului pentru a acoperi sfera larga a aspectelor existentei romanilor din zona Timocului Sarbesc. Limba romanilor timoceni din Serbia reprezinta un obiect de cercetare care merita atentia; pastrata aproape doua secole numai prin viu grai, limba timocenilor prezinta, la ora actuala, particularitati care merita sa fie luate in calcul in eventualitatea unei initiative de a introduce limba materna (romana) ca materie de studiu in scolile din Serbia.
Nu trebuie sa trecem de o parte nici mentalitatile romanilor timoceni care, prin reprezentanti de seama ai comunitatii lor, au trimis numeroase memorii si petitii, privind situatia in care se afla, atat catre statul roman cat si catre cel sarb, cereri care au ramas pana acum fara rezolvare.
Deoarece lucrarea la care facem referire inca nu a fost publicata din diferite motive, nu facem, deocamdata, altceva decat sa mentionam continuarea preocuparilor de a studia comunitatea romanilor din Timocul Sarbesc.