Rubrica: Mr Hyde Park
Articol: Tantarii, vara si maimuta
Autor: Gabriel ANDRONACHE
Cand o maimuta nu are ce face, se scarpina in fund pana ii iese o buba. E si asta un mod de a demonstra un anumit potential de inventivitate.
De altfel, multe dintre inventiile capitale pentru omenire au aparut dintr-un cascat de plictiseala. Daca Fleming n-ar fi fost atat de imprastiat incat sa uite o cultura de mucegai pe un raft de laborator, ne-am fi tratat
galcile si acum cu leacuri de la baba Saveta. Apoi, ce s-ar fi intamplat daca Arhimede nu si-ar fi cufundat trupeasca lenevie intr-un butoi cu apa?
Evrika n-ar fi ajuns niciodata emblema marilor revelatii.
Dar scarpinatul maimutei semnifica, mai decat orice, umana dorinta de a te afla in treaba. Un personaj caragialian marturisea „am, n-am treaba, la 10
trecute fix sunt in oras”. Romanul, ca si maimuta, are, n-are treaba, la 10 trecute fix se scarpina in fund pana ii iese buba-pretext pentru smiorcaiala. Pentru ca romanul nu se poate baga in seama decat plangandu-se
de ceva. Mai nou, se plange ca sunt prea multi tantari printre blocuri. Atat de multi ca „nu poti sa stai afara dupa ora sase seara”. A nu putea sta afara dupa sase seara a devenit o problema nationala. Sute, mii de partide de table sunt contramandate. Telenovela barfelor din fata blocului se intrerupe, prilej de imense frustrari pentru nevestele celor care si-au contramandat partidele de table. Nefericitele cupluri, lipsite de micile bucurii ale traiului extralocativ de dupa amiaza, se retrag imbufnate intre peretii incinsi ai apartamentelor. Sot si sotie se regasesc mofluji in bucatarie, constatand ca in intervalul orar dintre 18.00 si 22.00 sunt doar doi straini inoportuni.
Pentru a se evita cresterea ratei divorturilor pe motiv de nepotrivire de caracter in orele de seara, ar fi bine ca autoritatile sa porneasca o dezinsectie zdravana in cartierele patriei. Pentru ca, nu-i asa, vara nu-i ca iarna!
——————————————-
Rubrica: Limba soacrei
Articol: Placerea de a (se) umili a romanilor
Autor: Adriana NAZARCIUC
Subiectul acesta e inepuizabil. La propriu. Si apucandu-ma de scris, habar nu am am la ce aspect sa ma opresc mai intai…
Desigur, politicul nu se dezminte, oferind ca de obicei cea mai bogata sursa… reflectata, cum e de asteptat, prin mass-media..
PNL- ocupa acum un loc cat se poate de…”in fata”. Membrii partidului, unii pe altii nu se sfiesc in a se umili reciproc in public, umilindu-ne in acelasi timp pe noi, “muritorii de rand”…Un alt partid istoric, aflandu-se in varf de tobogam, gata sa porneasca in… cadere libera, asemeni PNT-CD-ului cu cativa ani in urma..
Ne uitam la televizor minunandu-ne, nemaiavand timp sa reactionam la una sau alta din aberatiile unora dintre ei, caci totul e ca un tavalug, evenimentele petrecandu-se cu o viteza greu de urmarit, ca sa nu mai spunem de… estompat…
Cu siguranta franele sunt uzate la maximum… Iar deputatii si senatorii, intr-un delir total, se intrec in aberatii. Iar daca unii dintre ei mai dau dovada de putina constiinta, apoi tine-te bine, ca are grija restul sa ii incornoreze, pentru ca nu cumva cineva sa iasa pe usa din fata…
Si cum sa nu consideri aceste lucruri ca fiind umilitoare cand autorii sunt cei ce ne reprezinta? Cei pentru care am votat? Cum sa nu te consideri umilit cand toate domeniile: economic, social, cultural se tarasc efectiv pentru a exista, iar mai-marii nostri se dueleaza in numar de aparitii televizate, in talk-show-uri care mai de care mai deocheate? Ajungand pana acolo in a interzice sub diferite pretexte, mediatizarea si a concurentei (nu conteaza care concurenta, in chiar opinia lor, caci in diverse cazuri e chiar vorba de coechipieri, insa ce mai conteaza…)
Cum sa nu te consideri umilit cand un deputat de –al nostru isi deconteaza nici mai mult nici mai putin de 492 de nopti intr-un an!!!!!! Atat de mult a muncit deputatul nostru, dormind pe la nu stiu ce hoteluri, aflandu-se in delegatii… 492 de nopti!!! Intr-un singur an!
Ma opresc inainte de a ma apuca furia. Dar parca e chip?
Stau cateodata si ma intreb care este de fapt rolul mass-mediei… Citesti presa pentru a afla ca .. Catalin Arabu sufera de sindromul… “post Minodora”?!! (ambii, interpreti “populari” de manele, fosti iubiti odinioara..) ???
Citesti ziarul pentru a afla ca Stefan Banica Jr vrea vila, dar ca pe terenul pe care si l-a cumparat, unde revine destul de des spre a contempla peisajul, visand la ce va fi – ca orice om dealtfel – un WC va cadea prada buldozerelor? Va vine sa credeti ca cineva primeste leafa ca sa scrie asa ceva?
S-a incheiat sindromul Gigi Becali (oare?) Asta tot ca o opera a mass-mediei, care a actionat in maniera turmei de oi – probabil pentru a ramane in domeniul “Gigi B”.
Cum adica? Simplu: il invita cineva pe Gigi, ii crestea audienta? (ce fel de audienta? Nu mai conteaza) Ei bine, nici ceilalti nu se lasau mai prejos…Si astfel, luni de zile la rand, toate canalele tv il aveau invitat pe Gigi Becali…
Acum, tot media, incearca o campanie anti-Becali…
Pai din partea noastra… sa se si spele pe cap cu el…
Sa vezi si sa nu crezi… Dana Razboiu, prezentatoare la TVR, a depus plangere la politie ca sotul sau a batut-o, in toiul noptii, cu pumnii si cu picioarele. Agresorul este deputatul PSD Ovidiu Branzan, fost ministru al Sanatatii in guvernul Nastase
„Subsemnata Razboiu Dana sustin ca in seara zilei de luni, 25.07.2005, am fost agresata fizic de sotul meu, Branzan Ovidiu. Mentionez ca acesta m-a lovit de mai multe ori cu pumnii si picioarele”.
Asa a scris prezentatoarea TVR in plangerea facuta la Sectia 5 de Politie, Bucuresti.
Ironia sortii face ca Ovidiu Branzan sa fie cel care, in 2001, a militat fervent pentru legea impotriva violentei in familie!
Dana Razboiu (30 de ani) si Ovidiu Branzan (46 de ani) s-au casatorit pe 31 mai 2003, in secret, in Ambasada Romaniei de la Paris, pe vremea cand numele lui abia incepuse sa fie cunoscut ca deputat PSD. Au declarat atunci ca cea mai mare dorinta este sa aiba un copil. A urmat luna de miere in Cuba, si pe 18 februarie 2004 a venit pe lume Victor. Desi nu erau personaje care sa apara des in presa mondena, au povestit in repetate randuri despre cat de mult se sprijina unul pe celalalt si despre particularitatile vietii cu un ministru si, respectiv, o vedeta de televiziune. Pe vremea mandatului lui Branzan la Ministerul Sanatatii, Dana Razboiu a fost protagonista unei campanii nationale, din bani publici, pentru sustinerea alaptarii.
Necesita comentarii? Nu prea…
Noi ne reauzim saptamana viitoare… Mai… lucizi, poate…
————————-
Rubrica: Marja de eroare
Titlul: Jurnal de student la „Cuza”
Autor: Stefan ALEXANDRESCU
Sunt student in anii I si II la sectia « Comunicare Sociala si Relatii Publice » a Facultatii de Filosofie din cadrul Universitatii « Alexandru Ioan Cuza » Iasi. Ca student la aceasta specializare, am intentia ferma sa obtin licenta in 2006 pe specializarea dubla Comunicare Sociala si Relatii Publice – Asistenta Sociala, precum si sa parcurg o serie de discipline care ma intereseaza la alte specializari. In acest sens, ca student la Cuza, am sustinut acest an universitar 50 de examene, din care am promovat 47, totalizand 195 de credite.
Acest articol este istorisirea a 4 zile din sesiunea a doua, desfasurata in perioada 4-11 iulie 2005, concomitent pentru studentii de la zi si distanta.
Cu o saptamana in urma fata de aceasta data, fiind plecat din localitate, am incercat prin toate mijloacele posibile sa aflu datele, orele si salile examenelor: telefoane la profesori, secretariat; e-mail; internet, rugat prieteni sa se deplaseze pana la secretariat; am facut criza de nervi pana am reusit sa aflu in conditiile in care fiecare zi de asteptare ma costa tot mai mult, pentru ca nu stiam cum sa-mi planific afacerile. Acest lucru se datoreaza urmatorilor factori:
– nu exista o comunicare intre studenti, secretariat si profesori. Studentii nu sunt in stare sa se organizeze, profesorii comunica datele tarziu, iar secretara este coplesita de avalansa solicitarilor din toate partile
– profesorii planifica doua ore intr-o saptamana la cate 3-5 specializari, de la toti anii. Altfel spus, profesorii care sunt platiti din cele 300-350 de euro pe care fiecare student de la “cu taxa” ii achita ca sa aloce 2 ore de examene in sesiune la 4000 de studenti. Altfel spus, profesorii sunt persoane prea importante ca sa-si piarda vremea cu studentii.
– decanatul nu aproba angajarea a mai mult de o persoana la secretariatul de ID. Altfel spus, este o secretara la aprox. 1000 de studenti, care la fiecare din sesiunile din an are de introdus in calculator de doua ori cate 84.000 de note, adica o data pt. profesori si o data pentru studenti. Secretara, precizez, se descurca de minune la avalansa de cereri, aratandu-ne mai ales noua, celor care studiaza Comunicare Sociala si Relatii Publice, cum trebuie sa se comporte un profesionist in domeniu.
Aceasta duce la situatia urmatoare : secretara nu are timp sa introduca notele pe Gesco (sistem informatic la dispozitia studentilor pe baza de parole accesibile la secretariat in care ei isi consulta notele), studentii nu afla ce note au sau daca au restante si se trezesc in sesiune in unele din situatile urmatoare. Nu am intentia sa dau nume, pentru ca, oricat as fi eu de revoltat, nu-s prost sa-mi dau foc la pravalie…
Jurnal de student in sesiune – Prima zi.
Bine ati venit la secretariat, iadul relatiilor publice
(voi, cei care intrati aici, nu mai iesiti!)
Ajunsesem cu trenul in noaptea dinaintea inceperii sesiunii. Stiind ca am primul examen la ora 10, ma prezint la secretariat pe la 8.40 AM, stiind cum nimic nu e sigur si ca ma pot astepta la orice, luand in considerare experienta din semestrul trecut. Intr-adevar, nu aveam decat 5 note trecute de la toate cele 14 examene pe care le dadusem in prima sesiune de examinare din semestrul II, dintre care la 2 restantele erau… chiar in momentul in care ma uitam la avizier. Secretara bineinteles ca avea programul deschis de la 10, de-asta erau vreo 10 studenti ingramaditi in hol (pentru a obtine raspunsul la o simpla intrebare, se sta la rand intre 15 si 45 de minute), asteptand intr-o disperare in timp ce secretara spunea la telefon cum ca aceasta era ziua ei libera (deci din punctul de vedere al conducerii facultatii nu e absolut nici o problema sa lase cu ochii in soare vreo cateva sute de studenti chiar in prima zi de sesiune, cand organizarea sesiunii de reexaminare a fost organizata… in stilul deja specific). Asa ca mi-am folosit cunostintele de relatii publice deprinse din practica (facultatea aceasta ofera posibilitatea studentilor de a face fata provocarilor comunicarii cu reprezentantii organizarii administrative) si m-am bagat in fata, scriindu-i pe o hartie mare : « stiti cumva ce note am la …. Si la….. , pentru ca acum am restante. E o URGENTA, restantetele sunt ACUM».
Bineinteles ca ceream prea mult de la viata ca in cele aproape 2 saptamani scurse de la data la care am dat examenele respective sa fi fost trecute notele (chiar daca am dat unul dintre examene impreuna cu cei de la zi, in urma cu mai bine de o luna, profesorul nu are voie sa treaca nota decat in momentul in care e examenul la ID) sa fi fost trecutre notele. Stiu chiar de cazul unor studenti care au fost exmatriculati pentru ca secretara nu apucase sa le treaca notele la timp.
Vanatoarea de profesori
Asa ca am intrat pe programul « Haiho, Silver » si m-am apucat sa fug ca sa-i prind pe profesori.
Primul profesor/profesoara s-a aratat revoltat/a de ideea ca sunt student in doi ani simultan si mai ales ca nu mai stiu in ce an se studiaza materia lui/ei. M-a intrebat daca sunt sanatos la cap si eu i-am raspuns ca da si ca vreau doar sa stiu ce nota am luat. profesor/profesoara si-a scos teancul de lucrari si a inceput sa rasfoiasca pana a gasit-o pe a mea. Am aflat ca am promovat respectivul examen si mi-a trecut nota in carnet.
Urmatorul dl/dna prof. a tras chiulul de la examen in prima sesiune, la zi, dupa ce am vorbit cu el/ea la telefon si mi-a spus ca sa-i trimit un proiect prin e-mail, ceea ce am si facut, fara sa primesc raspuns. Intalnindu-ma cu asistentul/a, am avut ocazia unui dialog foarte interesant :
1 Unde e dl/dna prof. ?
2 Nu stiu
3 Cand vine?
4 Nu stiu. Trebuie sa plec. (in timp ce incepe sa mearga, luand-o pe langa boscheti)
5 Stiti cumva cum pot sa dau de dlui/dnaei ?
6 Pai, e in drum spre Iasi, de la ….. Asteptati, poate vine. Daca nu, atunci eventual maine…
7 Stati putin. Adica eu se presupune ca ar trebui sa stau priponit aici ca sa-l/o astept pe dl/dna prof. In eventualitatea ca poate apare ?
8 Daca e sa sa vorbim pragmatic, da. Acum va rog sa ma scuzati…
Dupa ce ii las un bilet profesorului, ma indrept spre cabinetul unui/unei alt dl./dna prof., cu care dadusem examen la doua discipline si despre care tot nu stiam ce nota am luat.
Profesorul/oara a fost foarte mirat/a si a inceput sa caute prin toate hartiile si numai ca nu mi-a spus : « Dom’le, din hartiile mele rezulta ca dumneata nu existi ! » dupa care mi-a spus sa-l/o astpet pe hol pe asistent/a. Vine asistentul/a foarte grabit/a si am urmatorul dialog in timp ce il tin la usa :
9 Dle/dna prof., am nevoie sa stiu ce nota am luat…
10 Inteleg. Acum ma grabesc. Vorbim altadata….
11 Bine, dar restanta e la 11 si eu am un examen de la 10 si am nevoie sa stiu cum fac…
12 Ei… (nu stie cum s-o dreaga) eu nu mi-as face probleme (sa speram c-ati trecut)…
Dupa care inchide usa.
La pescuit de examene…
De la ora 10 aveam doua examene care se suprapuneau. Vorbisem cu asistentul/a profesorului/oarei cu care aveam unul dintre examene (sa-i spunem PROF1) si imi spusese sa vin cu 15 minute mai devreme, ca sa-mi dea permisiunea sa intarzii la examen in timp ce dadeam celalat examen.
10.10. PROF1 nu venise. Eu i-am spus asistentului/ei ca ma duc sa dau examenul cu PROF2. PROF2 tocmai constata cat de multi studenti ii venisera la examen (profesorii s-au obisnuit sa conteze in planificarea examenelor pe faptul ca studentii chiulesc masiv) si nu avea unde sa-i bage. Intre timp (timpul NOSTRU, al studentilor, desigur), asistentul/a se dusese in cautarea salilor libere din frumoasa universitate. In cele din urma, se reintorce, timp in care PROF2 tinea sa ne aminteasca de importanta de a-l privi pe cel de langa noi drept principal sabotor al destinului profesional prin tentativa de copiere. Jumatate de studenti intra intr-o sala gasita de asistent/a si incepe sa astepte. Eu il/o zaresc pe PROF2 in timp ce trecea razant prin dreptul salii noastre si reusesc sa aflu ca va veni asistentul/a cu subiectele, dupa ce mi-a comunicat ca nu o intereseaza ca am doua examene care se suprapun. Dupa un sfert de ora de asteptare, ma duc eu in sala initiala si am urmatoarea conversatie cu asistentul/a, in timp ce ace(a)sta bea linistit o cafea :
– Spuneti-mi, va rog, examenul din sala alaturata, de la ce ora la ce ora este ? Dl./dna prof. a zis ca dvs. veniti sa dati subiectele…
– Examenul din sala alaturata incepe acum…
– Acum ?
– Da, examenul din sala alaturata incepe acum… (mai ia o gura de cafea si se uita senin la mine)
– Inteleg… (ma resemnez si ma duc in sala)
La jumatate de ora de la ora la care trebuia sa inceapa examenul, PROF2 vine cu subiectele si da sa plece dupa ce a dat subiectele la prima disciplina. Am avut prezenta de spirit sa tip dupa ea in timp ce se avanta spre usa si s-o rog sa dea subiectele si la celelalte 2 discipline care asteptau in sala.
M-am grabit sa scriu tot ce stiam cat mai sintetic, stiind ca PROF1 isi anunta examenele de 2 ore si le tine de 1 h 30 (ma gandisem ca daca a venit la 10.15, examenul va tine cel tarziu pana la 11.45, deci trebuia sa plec). Dupa ce am scris jumatate de ora la un examen la care aveam de trei ori pe-atat timp, alerg ca disperatul la celalalt examen doar ca sa constat ca PROF1 de-abia venise… bineinteles, PROF1 a avut prezenta de spirit sa ma intrebe de unde copiasem proeictul la care muncisem o zi intreaga… Ce alta recunoastere valorica mai mare pot obtine de la un om care m-a vazut doar o data in viata lui… ?
In fine, normal ca nu apuc si eu, ca tot omul, sa folosesc nici la acest examen tot timpul la dispozitie, pentru ca ma grabesc spre sala alaturata, unde incepea (teoretic) un examen la ora 12…
« La inceput a fost cuvantul… si exact cuvantul care era scris in curs… »
La 12.20, nu numai ca nu venise dl/dna prof., dar nici nu se terminase examenul anterior !
Intr-un final vine dl/dna prof, care nu ezita sa-mi confirme cu un sadism specific ca m-a picat prima data cand dadusem examenul… Asadar, in cele din urma examenul incepe la 13 si dureaza 1h30… in conditile in care un alt examen, la care trebuia sa fie prezent/a si asistentul/a incepea la 14. In fine, dupa ce scriu vreo 6 pagini de examen la toate subiectele, dl/dna prof. tine in mod deosebit, de fata cu asistentul/a X o lectie prin care sa-mi arate ca eu nu stiu buchia cartii. Degeaba ii explicam eu ca am scris exact ce mi-a cerut la subiectul respectiv si ca ceea ce am scris pe hartie, in forma respectiva, are pt. mine aceeasi insemnatate cu ce scris el/ea in curs si ea de fapt a observat la acest examen oral ad-hoc ca ceea ce stiam era valabil, ceea ce scrisese el/ea nu era de fapt ce a scris ea, ci ceea ce este in teoria generala pe subiectul examenului. Cu alte cuvinte, a recunoscut ca singurul lui/ei mare merit e ca a facut un colaj din cartile pe care putea sa le citeasca orice tampit si ne-a pus pe noi, studentii sa le memoram cuvant cu cuvant. Prin urmare, era cazul sa ma pregatesc pentru un examen adevarat, in viziunea lui/ei… ceea ce am si facut, peste o saptamana, cand s-a organizat prelugirea sesiunii de restante pe motiv ca nu toti studentii au reusit sa dea examenele in timpul alocat pentru acestea (de ce oare ?).
A doua saptamana, nu conta ca memorasem jumatate din schemele prezentate in curs, dl/dna prof. m-a pus sa rasfoiesc pentru fiecare subiect in cursul ei/lui ca sa-mi arate ca nu am scris EXACT asa cum scria acolo, iar la sfarsit, nici n-a vrut sa-mi spuna exact nota sau sa-mi explice pe ce baza se facuse evaluarea ca picasem examenul, avand in vedere ca jumatate din subiecte le scrisesem corect si nici macar nu-mi citise teza sau proiectul. Nu m-am coborat la nivelul lui/ei de a lua fiecare cuvant si a-l nota, apoi a insuma pentru a-i arata ca de fapt obtinusem o nota de trecere pe baza a ceea ce scrisesem. Mi-era o asemenea lehamite incat prefer sa invat pe de rost cele cateva zeci de pagini la anul decat sa mai stau la discutii cu o persoana atat de practica si proactiva (cine a studiat cu adevarat comunicarea, va intelege aceasta remarca) incat preia in curs o sumedenie de concepte din teorie fara sa prezinte niste criterii aplicative cat de cat si imi spune ca “cine v-a invatat sa nu ma contraziceti v-a invatat bine”. Tin in mod deosebit sa-i multumesc dlui/dnei prof. pe aceasta cale pentru faptul ca apreciaza ca m-am autoeducat in comunicare, spre deosebire de el/ea, care nici macar nu a avut bunul simt sa-mi raspunda cand i-am urat « vacanta placuta ».
——————————-
Rubrica: “Cutia Pandorei”
Articol: Mihail Moruzov, fondatorul serviciilor secrete romane
Autor: Cristina FILIMON
Prin personalitatea sa coplesitoare, Mihail Moruzov domina in mod indiscutabil istoria serviciilor secrete romane.
Asa dupa cum este indeobste cunoscut, crearea unei institutii viabile a statului nu este nici rezultatul intamplarii, nici al bunului plac, ci raspunsul la o necesitate sociala. In contextul epocii, crearea in Romania a unui serviciu secret de informatii – organism care ar corespunde, intrucatva, fostului Consiliu al Securitatii Statului ori SRI plus SIE de astazi – a putut fi cel mai bine realizata in cadrul Marelui Stat Major.
Iar fondatorul acestei institutii, omul care nu doar a conceput organizarea ei la nivelul celor mai inalte cerinte al vremii in ceea ce priveste activitatea de
informatii, dar care i-a si imprimat un sistem de lucru modern, eficient, a fost Mihail Moruzov.
Institutia creata de el, cu denumirea schimbata in Serviciul Special de Informatii si avandu-l la carma pe Eugen Cristescu, avea sa iasa de sub tutela militara si sa se subordoneze nemijlocit sefului statului, generalul Ion Antonescu, dupa ce Moruzov a fost arestat la 6 septembrie 1940. La scurt timp, el a fost asasinat de o echipa de legionari in masacrul de la Jilava, din noaptea de 26-27 noiembrie 1940.
Mihail Moruzov a fost un civil. Dar serviciul sau, a carui titulatura completa era Serviciul Secret de Informatii al Armatei Romane, a servit tara in ansamblul sau, nu doar institutia militara.
Dar, inainte de a ne referi la activitatea institutiei, este interesant sa vedem cine era Mihail Moruzov, de ce a fost chemat el si nu altcineva sa alcatuiasca Serviciul Secret.
Despre Moruzov s-au scris carti, au aparut mai multe studii partiale si contributii in diferite publicatii (Magazin istoric, Strict Secret etc.) Ideea majora care se desprinde din toate aceste studii este aceea ca Mihail Moruzov a adunat la un loc, in cei 53 de ani de viata ai sai, un numar impresionant de succese, indeosebi pe linia spionajului. Dar nu numai! Pe linie de informatii interne el a avut, de asemenea, realizari de anvergura.
Maniacul spionajului
Preocuparea lui Moruzov, impinsa la limitele unei adevarate manii, in legatura cu conspirativitatea, compartimentarea muncii si pastrarea secretului, face sa dispunem astazi de putine atestari documentare. Mai mult decat atat, in noaptea dinaintea arestarii sale de catre autoritatile statului, el a ars tot ce a insemnat dosare personale ale agenturii Serviciului.
Si totusi, analizand putinele documente pastrate si relatarile altor persoane sau institutii cu care SSI a venit in contact, nu putem sa nu fim uimiti de realizarile acestui om si ale echipei sale.
In anul 1917 (pe cand avea 30 de ani), el conducea Serviciul de Siguranta al Deltei. Domnea in acel timp o atmosfera tulbure. Abia intrata in razboi, Romania
primea lovitura dupa lovitura. Bulgaria, aliata cu Germania, agita apele in speranta ca ar putea pune mana pe intreaga Dobroge, in vreme ce trupele rusesti, aliatii nostri, isi cam pierdusera, sub influenta bolsevica, tot cheful de lupta si asteptau revolutia care, la 25 octombrie (7 noiembrie), avea sa duca la instaurarea regimului bolsevic. Manevrand cu siguranta si curaj pe aceste ape tulburi, asa cum ii sta bine unui fiu al Deltei, Mihail Moruzov si Serviciul sau au influentat, categoric, soarta luptelor pe acest front. Printr-o actiune desfasurata la 78 de kilometri in adancimea teritoriului inamic, Moruzov il captureaza pe seful serviciului german de informatii pentru zona Dobrogea; aresteaza 156 din cei 178 de spioni germani trimisi in zona; se insinueaza in compunerea unei delegatii a armatei ruse care urma sa negocieze capitularea a doua divizii rusesti in fata nemtilor si impiedica incheierea unui acord pana ce Comandamentul roman reuseste sa informeze Comandamentul aliat; preia conducerea unei divizii a Armatei Rosii din zona, pe care apoi o dizolva; organizeaza cumpararea flotei rusesti de pe Dunare cu doua milioane de lei si numai un atac pripit asupra acesteia impiedica finalizarea actiunii; dupa incheierea razboiului descopera o ampla actiune a serviciilor de spionaj rusesti care planuisera subminarea economiei romanesti aruncand pe piata noastra 12 milioane de ruble false.
(Pentru crearea unui climat de incredere, primul milion de ruble era bun. Moruzov primeste milionul, il varsa la bugetul statului si stopeaza apoi actiunea de invadare a pietei romanesti cu bani contrafacuti).
Ca director al SSI, Moruzov preluase sub control, inca din 1927, rezidenta britanica la Bucuresti, careia ii permitea sa lucreze, dar rapoartele catre Intelligence Service erau mai intai citite si exploatate la Bucuresti, si apoi la Londra. In mod similar, a facilitat infiltrarile de agenti peste Nistru, efectuate de francezi si britanici, cu conditia de a i se pune la dispozitie o copie a tuturor materialelor obtinute de acestia; avea o agentura personala la nivel inalt (ministri, prefectul Politiei, ziaristi de renume). Comandantul legionar Horia Sima era
informatorul lui, platit cu 200.000 de lei lunar (cam 70 de salarii medii). Iata cum descria un fost lucrator SSI pozitia lui: „Ofiteri superiori si generali ii faceau anticamera; oameni politici il solicitau pana peste puterile posibile”. Iar un altul scrie: „Din pricina influentei pe care o avea, toata lumea atat militara, cat si politica, il adula, cautand a-i capata bunavointa si protectia”.
Agentura creata de SSI se intindea in Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia. Dar si in tara. Reteaua creata la Targu Mures a ramas nedescoperita pe tot timpul ocupatiei horthyste si mai trimitea inca informatii la inceputul anilor ’50. Secretarul lui Moruzov declara ca seful lui afla cele „discutate cu usile inchise in Sovietul Comisarilor Poporului” in legatura cu Romania. Un ofiter de informatii american, venit in misiune, in Romania, imediat dupa actul de la 23 august 1944, afirma ca dosarele SSI „contineau cea mai grozava culegere de date despre sovietici din toata Europa, cu exceptia dosarelor gasite in Germania”.
Desigur, nu trebuie sa alunecam pe panta idealizarii. Moruzov, personal, si Serviciul Secret, prin oamenii sai, au comis si erori. Intr-un domeniu de o asemenea sensibilitate cum este munca de informatii, experienta ne arata ca erorile sunt, practic, inerente. In mod incontestabil insa, in cazul SSI, balanta inclina cu putere de partea realizarilor.
Chiar daca nu putem patrunde prea adanc in cotloanele intunecate, ascunse si bine pazite ale actiunilor informative concrete, o idee asupra institutiei se poate alcatui judecand dupa cum este ea privita in societatea vremii. Or, SSI isi capatase, prin rezultate, nu prin intrigi, dreptul de a avea acces nemijlocit la seful statului, regele Carol al II-lea.
Dar cea mai pertinenta recunoastere a pozitiei de inalt profesionalism dobandita de SSI sub conducerea lui Mihail Moruzov vine de la serviciile de spionaj straine. La un moment dat, SSI ajunsese un fel de punct central catre care se indreptau serviciile de informatii ale altor state, fiecare cautand sa ii obtina bunavointa, sprijinul, colaborarea. SSI efectua schimb de informatii cu serviciile similare din Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia, Finlanda si chiar Japonia. Si in lumea aceasta aspra, daca nu esti bun, daca nu esti potent, nu vrea nimeni sa stea de vorba cu tine.
Este demn de subliniat faptul ca, intr-un clasament neoficial, intocmit la nivelul anului 1936 de catre Organizatia Europeana a Politistilor, SSI ocupa un onorant loc sapte in ierarhia celor mai valoroase servicii de informatii ale timpului. Asupra acestui aspect putem reveni. Istoria dovedeste, din pacate, ca la noi, serviciile secrete au avut intotdeauna de suferit in urma Schimbarilor politice bruste ori a luptei oarbe pentru putere. Ce exemple mai pertinente ar putea fi citate decat acelea ca seful SSI, Mihail Moruzov, si adjunctul sau, Niky Stefanescu, au fost impuscati de legionarii veniti la putere, ca urmatorul conducator al institutiei, Eugen Cristescu, a fost condamnat la moarte de catre comunisti si, sentinta fiindu-i comutata la munca silnica pe viata, a sfarsit, asa cum au sfarsit si alti ofiteri SSI, in spatele gratiilor. Iar exemplele pot continua, cu referire la evenimente mai apropiate zilelor noastre.
Istoria spionajului si a contraspionajului romanesc ascunde numeroase nume de eroi stiuti sau nestiuti, eroi care nu s-au bucurat niciodata de privilegiul de
a trece pe sub arcurile de triumf ale gloriei. Ei nu s-au bucurat de avantajele schimbarilor politice. In schimb, le-a fost dat sa sufere cu deasupra de masura vicisitudinile generate de asemenea rasturnari ori de conjuncturi nefericite. Si au avut aceasta soarta poate si datorita faptului ca ei au fost mai putin fascisti sau antifascisti, mai putin comunisti sau anticomunisti decat altii. Au fost fiii tarii. Atat.
(Sursa: Cristian Troncota – Mihail Moruzov si frontul secret.) Expunere asupra serviciilor de informatii ale armatei
(fragment)
Seful Serviciului S.M. Moruzov/ Arh. S.R.I., fond „d“, dosar m. 8097, f. 6 – 22.