Am aţipit şi m-am visat unul din numărul de pe Planeta Albastră, regăsindu-mă speranţă în bucuria-cuvânt. Vroiam cuvântul să-l respir din vocea plinului lumesc. Mă scaldam în cuvinte, le sorbeam şi le-ncălzeam în gând. M-aşezam pe vise de cuvinte şi nu vroiam nicicând cuvântul să-l pierd. Prin cuvânt viaţa mi se schimbase în cântec, urcând prag cu prag, mai departe de ţărmurile visate şi regăsite într-o împreunare unică, împreunarea mea de viaţă. Alunecam în timp cu tine spre-a învăţa creaţia unui vers meşteşugit şi negociam liniştea şi împăcarea.
Cuvântul venea din timpul ce se ducea fără să pregete să facă binele şi răul, să lupte chiar cu mine şi cu alţii, cu ascuţită chibzuinţă în noianul apăsător al omenirii pas.
Răspundeam ca o permanenţă vie de tot ce ne-nconjoară, era ca preţul vieţii, născută din iubire. Deodată ai fost chemat, spre unde nu ştii şi, ai lăsat liniştea deplină pentru a te face auzit spre-o culme nevăzută, dincolo de dincolo de unde venim şi plecăm.