Târziu – e ca şi cum ai compune gesturile
dintr-o flamandă pânză, ea strângându-şi părul
înainte de baie, sânii surprinşi de râul flămând,
lumina căzându-i pe umeri, în cealaltă parte dinspre chiparoşi
penumbra aşteptându-şi seara – priveşti în curtea ninsă,
fără să spui nimic, cu tema din chipul fecioarei
la atingerea undelor,
goliciunea străluminând în josul apei.
Rămăsesem în umbra camerei – în desişuri
ascuns (aceasta s-ar presupune de la sine)
tânărul vânător (peste câteva episoade
am crede că e cel preschimbat în cerb)
– nestingherită îţi desfăşurai părul, neastâmpărul oglinzii
nu ştiai că mă trezisem.
Braţele arcuite, adierea frunzelor şi poteca
şerpuindu-şi lutul – cine ştie unde?
Îşi ridicase veşmintele cu o anumită grijă,
frumuseţea ei ademenind (şi ea o ştia bine),
îşi întorcea profilul (ar fi vrut s-o vadă vreun tânăr
sau faun), dar sfiala va fi grăbit scena, ea scăldându-se în grabă
ca apoi să dispară.
Te-ai depărtat de oglindă,
ca după o mască etruscă luminile
s-au perindat cu aripi de vrăbii,
tu ai dispărut în răsfrângerile timpului. Şi
s-a făcut întuneric în odaie.