In sfarsit, clipe de relaxare! E seara, am terminat cu munca, ne-am adunat la o cina placuta, cu o bere buna, vrem sa ne delectam la televizor, mica si banala fereastra spre lume. Deschidem, cautam un program, alt program…
…interviu cu un… politician… ma duce gandul la un altfel de interviu si la sangele poporului… o angajata a postului TV decupata din revistele pentru adulti infantili, ii pune intrebari legate de viata sentimentala, de secretele muraturilor, de prima oara cand a fugit de acasa, de mancarea preferata sarmale cu mujdei, de ultimul hobby masini sport… mai cautam…
… emisiune- concurs intre doua tabere care se intrec in mistouri si afiseaza o combativitate repede uitata la un karaoke la comun… echipierii? vedete ale tuturor genurilor muzicale, fosti sportivi, ilustri telespectatori necunoscuti alesi pe criterii de taina, oameni politici in cautare de look pozitiv… altceva ce gasim?
…un fost ministru si un manelist celebru ne dau informatii fundamentale despre pictura pe sticla…
…sport… cu o voce amintind de suavitatea unei conserve topaind pe trepte de beton, o tanara reportereasa ne prezinta in direct (din fata stadionului pe care nu s-a jucat nimic, pentru ca echipa avea meci in deplasare) rezultatele ultimei etape fotbalistice… dupa ce fata confunda cluburile, jucatorii si datele calendaristice, apare scris pe ecran si numele reporteresei, risipind orice indoiala legata de sistemul de pile, rude si relatii…
… horoscop… aflu ca zodia mea e baftoasa nevoie-mare, am succes nebun in afaceri, sanatate de inox, stau excelent cu dragostea si trebuie sa am grija sa nu pierd torentele de bani ce mi se revarsa in buget… zodia urmatoare e la fel… si urmatoarea… nevasta-mea nu vrea sa comute pe alt canal, vrea sa afle si ea ce norocoasa e… nu ma grabesc, ce mai conteaza trei zodii?… dupa ce afla, numai zambet, ma lasa sa mai caut printre frecvente…
… o emisiune de divertisment… prezentatori mai cu haz sau fara, lanseaza glumite mai cu perdea sau fara, catre gagicute mai cu fustite sau fara, care danseaza mai cu talent sau fara…
…un sportiv si un actor isi dau cu parerea despre legislatia rutiera si detaliile constructiei de autostrazi…
… ce film o fi asta? El o striga pe Ea. Pare un nume britanic pronuntat pe litere in italiana. Ea il cheama pe El. Sa fie un nume german pronuntat in franceza? Ei isi prezinta reciproc parintii, prietenii, dusmanii, colegii de serviciu: un curcubeu onomastic hispano- franco- ruso- anglo- greco- italo- arabo- neamto- turco- afro- scandinav… Eroii filmului starteaza o conversatie. Finalmente, ne luminam: e un serial romanesc de ultima ora, pe care producatorii spera sa-l vanda in cele patru zari…
…uite, dom’le, se repeta programele: aceeasi emisiune de divertisment, mai cu audienta sau fara! Vai, ce greseala pot sa fac! e alt program, sunt alti glumeti, alte dansatoare.. doar glumele sunt aceleasi… fustitele sunt la fel sau la fel nu sunt… reclamele se repeta… se repeta rasetele la comanda, mirarile zgomotoase ale publicului … mai incercam…
…am gasit un concurs de cultura generala… prezentatorul, ex-cantaret fara talent, dar plin de talente, citeste cu emfaza o intrebare desprinsa din materia de clasa II primara, manual la alegere… concurentii analizeaza cu deplina responsabilitate cele doua variante de raspuns… primul curajos isi incearca norocul- raspuns gresit! fata dintoso-zambitoare, permanent prezenta in toate cadrele filmate, raspunde si ea- este corect! Chestionata de cantaretul fara talent, isi scutura parul din 10 in 10 secunde si da raspunsuri standardizate legate de cariera fotomodelistica la care viseaza in timp ce studiaza, intr-o universitate romano-straina de care auzim intaiasi data, cum sa devina manager de succes…
… refrene de neuitat… o dulceata de baiat, fetisoara lui- pana corbului, pleibecheaza grosier, inconjurat de fetite dulci cu miscari de ventilator …
… iata o dezbatere pe teme arzatoare la ordinea zilei… un moderator agresiv isi ia la bani marunti invitatii, care oscileaza intre o timiditate complice cu scenariul emisiunii si replici demagogice care ne amana speranta intr-o viata mai buna pana cand diferite organisme financiare ne vor pompa gratis sume cu 9-10 zerouri inainte de virgula…
…o cantareata, un functionar public si un fizician ne dezvaluie secretele mamaligutei cu piftie de curcan…
…bogati de top… un om de afaceri mic, gras si chel, rasfatat de succes financiar, ne prezinta ultima achizitie matrimoniala, multipla laureata a concursurilor de miss… el o iubeste pe ea… explicabil… ea il iubeste pe el… inexplicabil… in imagini succesive, ni se prezinta vila, limuzina, bratarile cu diamante, rochiile cusute in fir de aur, inelele cu diamante, mobila de lux, cerceii cu diamante, ceasurile de 24 de carate, toate de la el pentru ea… in mod firesc, inexplicabilul devine explicabil…
…un expert cameleon, care a stiut sa fie pe placul tuturor regimurilor, lipindu-se o viata intreaga de functii cultural- politice cu deschidere la deplasari pe toate meridianele, explica, graseind ostentativ, cautand cu insistenta termeni dinafara fondului principal de cuvinte, care este rolul pozitiv al oamenilor politici actualmente la putere in toate aspectele vietii sociale…
…pe o miniscena de platou, o formatie de tinere sperante muzicale canta muteste si danseaza orbeste, in total dezacord cu piesa difuzata simultan in difuzoare… partea vocala, intens prelucrata in studio, nu spune in fapt nimic despre calitatile interpretative ale adolescentilor… din comentariile ulterioare, aflam ca din trupa face parte ruda de grad maxim doi a unei cunoscute personalitati din show-biz…
…un bucatar si o gospodina dau lectii de canto…
…o emisiune de divertisment, in care simpatici de profesie se converseaza pe orice tema, iar telespectatorul ii priveste cu placere ore in sir, asa cum un timid venit la restaurant e in stare sa priveasca la nesfarsit cum stau de vorba, la masa vecina, niste indivizi care stiu sa se distreze… iar captivanta conversatie e condimentata cu cuvinte- cheie asortate cu taceri sugestive, ce confera unor fraze banale sensuri cu patratel rosu…
…stiri… in sfarsit, ceva serios… un betiv fara loc de munca in fabrica unde angajatii spontan grevisti isi bat zilnic directorul evazionist fiscal, si-a casapit soata si trei copii, dupa care a violat vaca vecinului sinucigas din cauza consoartei infidele printre capsunile din Bosnia si s-a urcat pe o cladire in demolare, de unde a cerut retrocedarea partiala a garsonierei stramosesti cu dependinte, altfel se arunca in fata masinii furate de drogatii care s-au filmat cu telefonul mobil in timp ce povesteau cu replici cenzurate piuitor cum au ajuns sa sara electrocutati din tren de frica parintilor denaturati in multiple scandaluri surprinse cu camera ascunsa in tomberonul doldora de prunci abandonati de mame subnutrite de 15 ani, neintelese de babacii preocupati sa se judece prin tribunale pentru pogoanele de padure din intravilan trecute ilegal in autoimproprietaririle primarului fost securist cercetat in stare de libertate prin ingaduinta suspecta a judecatorului implicat in retele mafiote de trafic persoane imigrante peste granitele din toate punctele cardinale … meteo…
…un economist, un inginer si o stripteuza ne explica de ce a fost ofsaid…