Intr-o dimineata, nici prea devreme, nici prea tarziu, Ioan T. s-a dus la piata. Pe drum, si-a dat seama ca-si uitase sacosa acasa. A intrat intr-un magazin oarecare si a cerut o sacosa. Vanzatoarea a scotocit pe sub tejghea si a scos o cutie continand un set de trei perechi de chiloti. I-a inmanat-o, zambind, lui Ioan T.
Rosu la fata, barbatul a spus ca a cerut o simpla sacosa. Femeia s-a plesnit cu palma pe frunte si, ca trezita din hipnoza, a spus: „Doamne, ce m-a apucat, doar m-am uitat la dumneata si eram convinsa ca doresti o pereche de chiloti”.
Cu sacosa fluturand, Ioan T. s-a grabit spre piata. Nu-si putea scoate din minte ciudata intamplare. Pe de o parte, se simtea magulit de mesajul subliminal pe care figura sa il trimisese vanzatoarei. Pe de alta parte, se simtea frustrat de faptul ca mimica sa fusese evaluata doar la nivelul unei perechi de chiloti.
Ioan T. si-a spus ca, asa cum exista oameni ale caror fete cer palme, si el era un om a carui figura cere imperios o pereche de chiloti fini, din bumbac.
Brusc pasionat de acest rationament si inviorat de scaderea pretului la mazare, Ioan T. s-a intors alt om de la piata. Pana acasa, a scrutat cu minutiozitate fetele celor care treceau pe langa el. Primele constatari au fost consemnate intr-un carnetel de care barbatul nu se va mai desparti din ziua aceea. Toti vecinii sai erau pe lista. Desi ii cunostea de peste douazeci de ani, Ioan T. parca ii vedea pentru prima oara, ca efect al noii sale viziuni despre lume.
Intr-o seara, Manole P. vecinul de la doi, i-a cerut imprumut masina de tocat, zambind stingher. Aflat in cadrul usii, Ioan T., la lumina unui bec chior de 40 de watti, Ioan T. l-a studiat atent pe Manole P. Apoi i-a comunicat diagnosticul: „Vecine, pe mine nu ma duci. Una spui, dar alta vrei. Imi ceri masina de tocat, dar ma uit pe figura ta si vad un om care-si doreste o mitraliera si o tinta cu mutra sefului. Asa e?” Manole P. a clatinat din cap, disparand pe scari.
Ioan T. a facut apoi multe alte experimente, convingandu-se ca oamenii poarta pe chip adevaratele lor iluzii, sperante, indoieli, secrete. Se plimba pe strazi, evaluandu-si in tihna subiectii si stabilindu-le identitatea faciala. Astfel, a constatat ca numarul celor ale caror fete cer o halba de bere crestea semnificativ dupa orele pranzului, iar oamenii cu fetele preocupate de grosimea stratului de ozon ii putea numara pe degete. Mestesugul deprins de catre Ioan T. il facea sa stie exact cui sa dea spaga si cui nu, doar dintr-o simpla privire.
Arta sa atinsese perfectiunea, iar Ioan T, se gandea serios sa-si deschida o afacere in care sa-si fructifice deprinderea.
Totul pana intr-o zi, cand a intalnit in autobuz un om a carui fizionomie nu exprima nimic. Dar nimic. Ioan T. nu s-a panicat, a zambit chiar, continuand sa-l studieze pe individ. Statea la panda, asteptand cu rabdare de felina ca strainului sa-i scape vreo grimasa de sub control. Nimic. Figura individului era la fel de expesiva ca si un ochi de peste. Nedumerit, Ioan T. simtea cum ii creste iritarea. A coborat imediat dupa individ si l-a apucat de guler, strigandu-i in ureche: „Dar cine esti dumneata, domnule, de-ti permiti sa nu ceri nimic?” Barbatul a tresarit surprins si, brusc inveselit, a spus: „In sfarsit! Eu sunt omul pe care nimeni nu l-a intrebat nimic, niciodata. Nici cat e ceasul, nici cu cine voteaza, nici daca vrea o marire de salariu, nici daca e de acord cu UE, NATO, venirea minerilor sau constructia de autostrazi. Tu esti omul a carui figura cere o pereche de chiloti, nu-i asa? Am atatea sa-ti spun!”
Superb articol!!! O analiza excelenta a romanului de rand, care mi-a dat de gandit si m-a facut sa zambesc dat fiind umorul desprins din aceste randuri. Felicitari si continuati!
Mihai
Multumesc, dle Mihail. Voi fi si mai multumit daca voi putea, prin ceea ce scriu, sa schimb ceva din mentalitatea cititorilor. In bine, desigur. Sper ca viziunea mea despre calitate sa coincida cu a lor.