Guvernul actual, ca si guvernele precedente, pune un mare accent pe politica de integrare a Romaniei in UE, pentru ca aceasta politica a adus si aduce in continuare capital politic. Alegatorul de rand cand aude de integrarea in UE, devine brusc foarte conciliant cu partidul care promite ca ne va fi mai bine, daca vom fi inclusi in Uniunea Europeana si atunci se inghesuie la urne sa voteze acel partid.
Nu spun ca acest bine nu se va manifesta si in Romania, candva, poate dupa ce vom fi inclusi in UE, dar pana la acel bine general, pe care il asteapta alegatorul de rand, mai este cale lunga si s-ar putea ca sa dureze foarte multi ani. In prima faza a integrarii, situatia materiala a romanilor se va inrautati, pentru ca va trebui sa aliniem preturile la UE, situatie in care vom fi nevoiti sa cumparam ca in UE si sa avem salarii ca in Romania.
Primele semne ale acestei situatii deja au inceput sa apara si foarte multi oraseni se intreaba la ce ne foloseste aceasta integrare, pentru ca pentru ei nu inseamna decat saracie si nicidecum bunastare. Bancile europene si cele mondiale ne fac politica fiscala, o politica ce nu are nimic comun cu situatia din Romania. Probabil ca acele banci fac calculele dupa venitul mediu european, fara a tine cont de faptul ca aici este Romania, o tara in care PIB-ul se afla mult sub nivelul PIB-ului celei mai sarace tari din Europa.
O mare parte din conditiile impuse de UE, pentru ca Romania sa poata fi integrata in Europa, nu au facut altceva decat sa accentueze saracia, care oricum era la ea acasa, aici, in tara noastra. Falimentarea voita si interesata a industriei, paivatizarea haotica facuta pe bani de nimic in folosul unor demnitari pesedisti si a unor fosti securisti, au condus la cresterea ratei somajului si la saracirea bugetului Romaniei. Masurile ulterioare luate de guvern, care s-au dorit a fi corective, adica introducerea impozitului unic de 16%, au dezechilibrat si mai mult colectarea banilor la buget. Cand si-au dat seama ca au gresit si banii colectati la buget sunt mult mai putini, au inceput sa puna biruri noi pe populatia si asa prea saraca pentru a mai putea sa suporte noi taxe si impozite, dar se pare ca asta nu conteaza prea mult pentru guvarnantii nostri.
Dupa cresterea accizelor, a preturilor la carburanti, a energiei electrice si termice, a serviciilor si utilitatilor, care au atras implicit cresterea pretului la alimente, ultima gaselnita este cresterea TVA-ului la 22%. Aceasta noua crestere de pret, care initial s-a spus ca este numai de 3 procente, in realitate se va duce catre 9 procente in cel mai fericit caz, pentru ca orice miscare de marfa de la producator catre consumator, atrage dupa sine adaugarea TVA-ului de catre intermediari. Astfel consumatorul, al carui salariu sau pensie nu va cunoste o crestere imediata, va fi nevoit sa cumpere mult mai scump, caz in acare saracia se va accentua si mai mult.
Ma intreb cat mai poate suporta acest popor si pana unde se va ajunge cu aceasta aberanta cursa a preturilor, in conditiile in care locurile de munca sunt din ce in ce mai putine si mai prost platite? Chiar nu exista nimeni in guvern sau in parlament, care sa spuna ca nu putem avea o tara prospera cu un popor sarac? Aceste masuri sunt doar la inceput si vor pali in fata masurilor ce vor trebui adoptate, dupa integrare.
Toate sunt bune si frumoase cu aceasta inegrare, numai ca nimeni nu a explicat pana acum, care vor fi costurile integrarii si cat va trebui sa suporte populatia din aceste costuri. Numai ca de consecinte nu vom putea sa scapam si mai devreme sau mai tarziu, vom fi pusi in fata faptului implinit, iar atunci tare as vrea sa vad pe unde va scoate camasa guvernul care va conduce tara in acel moment, pentru ca oricat de multi bani vor veni de la UE, acestia vor fi cheltuiti pentru a acoperi gaurile si pentru consum, nicidecum pentru dezvoltare si aceasta se va intampla datorita presiunii maselor nemultumite.
Daca nu se vor crea noi locuri de munca, daca nu se va reduce rata somajului si a inflatiei, daca nu se vor majora salariile, pensiile si ajutoarele sociale, daca nu se va imbunatati nivelul de trai – real – al romanilor, guvernele ce vor urma trebuie sa se astepte la framantari sociale de cea mai mare amploare, pentru ca “Rusinea inconjoara, dar foamea da de-a dreptul”, iar romanii pot rabda multe, dar nu si foamea. Dictatura ceausista a cazut tocmai datorita faptului ca poporul nu mai putea rabda de foame, iar istoria pare ca se repeta.
Asa ca guvernantii actuali si cei care vor veni trebuie sa fie foarte atenti la gradul de suportabilitate al romanilor, daca nu vor sa aiba surprize neplacute. Greva ceferistilor, care dureaza de mai bine de trei saptamani, este un prim semnal de alarma pentru guvernanti si ar trebui sa fie luat in serios, pentru ca exista posibilitatea ca acest protest sa fie urmat si de alte sindicate, care sunt la fel de nemultumite de conditiile de munca si de salariile extrem de mici. Nu cred ca exista un loc in lumea aceasta in care o intretinere la bloc sa fie mai mare decat salariul minim pe economie, unde plata luminii sa coste o treime din salariul minim si unde necesitatile de alimentatie si de sanatate sa depaseasca de cel putin doua ori, salariul minim pe economie!
In aceste conditii vin si va intreb: cum credeti ca poate trai un cetatean al Romaniei, la nivel european? Oare chiar suntem pregatiti sa ne integram in UE, avem capacitatea de a ne integra si putem sa suportam costurile acestei integrari? Parerea mea este ca nu putem si nici nu vom putea prea curand, iar daca totusi vom fi acceptati in UE, pentru noi va fi o acceptare fortata si ne va aduce multe neplaceri la nivelul populatiei. Pana la urma cred ca dorinta de integrare este mai mult politica decat economica si poate fi considerata ca o ambitie nu ca o gandire matura a realitatii.
Pentru Uniunea Europeana nu este o problema sa investeasca cateva miliarde de euro in Romania, mai ales ca tara noastra va fi o piata de desfacere pentru UE, iar mare parte din banii investiti se vor inoarce la investitor, cu adaos comercial, plus dobanda la imprumut. Romania ar mai putea fi competitiva pe plan european doar daca isi va dezvolta turismul si agricultura, pentru ca de industrie nu mai poate fi vorba la noi. Dar si pentru a dezvolta aceste sectoare e nevoie de o investitie uriasa, de care tara noastra in acest moment nu este capabila.
Asa ca viitorul nostru nu este chiar roz, ba pot spune ca ne putem astepta la zile grele, zile in care toate ambitiile unor politicieni isi vor afla scadenta, iar acest termen scadent va fi suportat tot de omul de rand.
Felicitari, stimati guvernanti! Romania merge din rau in mai rau. “Marele analist politic”, Silviu Brucan, a apreciat ca vor fi necesari 20 de ani pentru ca in Romania sa apara schimbarea. Eu cred ca si el s-a inselat in apreciere, pentru ca de aici in colo s-ar putea sa mai avem nevoie de inca 20 de ani, pentru a se simti o imbunatatire a nivelului de trai in Romania. Oricum, generatia in care m-am nascut, cred ca nu va mai apuca sa vada pe viu acea imbunatatire, dar sper ca generatia care ne urmeaza sa beneficieze de sacrificiile noastre si duca un trai mult mai bun decat am dus noi. Pentru aceasta ei trebuie sa-si aduca o mai mare contributie la schimbarea pe care noi nu am fost in stare sa o efectuam si sa-si schimbe mentalitatea fata de munca si de calitatea muncii.
1. In Romania daca esti radical esti taxat imediat ca extremist.
2. In Romania daca esti cinstit risti sa mori de foame.
3. In Romania daca esti generos esti considerat prost.
4. In Romania daca spui adevarul si esti slab, esti nebun, iar daca il spui si esti tare, atunci esti criminal.
Lista calitatilor sociale romanesti poate continua. Nu imi pun problema cantitatii adevarurilor despre viata romaneasca.
Problema locului si rolului Romaniei in Europa si lume este conditionata de niste factori despre care nu putem comunica fara riscul de a fi pedepsiti de justitia omeneasca.
In conditiile acestea ma intreb pana unde veti putea inainta in radiografia societatii romanesti de acum?
Jaful cel Mare din Romania a inceput cu Partile Sociale (activele si… alte mijloace din cele mai circulante) prin care „Statul Roman de Drept Post-Decembrist” si-a achitat obligatiile morale fata de averea „tutulor” celor care au contribuit la imbogatirea patrimoniului (recte, averii) economic socialist al Romaniei. Eu cel putin – si azi ca si din prima clipa a acestei manevre economico-….(nici nu mai stiu cum s-o numesc) ma simt jefuit in plina zi de cei care cu aceeasi autoritate i-au inchis gura pe veci Odiosului Dictator ca si gura noastra lihnind a speranta ca „ce bine va fi de-acum incolo”; ce de mai cosmaruri acoperite de orchestratii din cele mai abile pentru un popor atat de naiv, onest si inca puternic.
Ma intreb daca o maturizare in intampinarea altor si altor smecherii, a manevrelor de culise, impotriva Romaniei a inceput ‘au ba? pt ca oricum am pretentia ca Statul Roman de Acum trebuie sa repare ceva, daca nu chiar totul, asa cum trebuia sa fi fost de la bun inceput, pt. ca oricum unde s-a dus „mia, mearga si leu’…”