Regiunea Padiş se află în Munţii Apuseni, mai precis în partea de nord a munţilor Bihor. Regiunea turistica Padiş se constituie din bazinul închis Cetăţile Ponorului cu o suprafaţă de 36 km pătraţi (incluzând Cheile Galbenei şi Poiana Florilor) la sud vest şi Cheile Someşului Cald – Poiana Vărăşoaia – Poiana Cuciulata la Nord. Tot în regiunea Padiş mai poate fi inclusa şi Valea Boga, situată în NV bazinului închis, la poalele Vârfului Boghii.
Accesul cu maşina se poate face din localitatea Sudrigiu (halta CFR) aflată la 76 km de Oradea şi în continuare prin Pietroasa şi Boga. Drumul e asfaltat doar pe porţiunea Sudrigiu – Pietroasa (12km), de unde se continuă încă 23km până la Padiş, pe un drum neasfaltat şi plin de gropi. Drumul forestier Boga – Padiş poate fi parcurs pe jos, urmând marcajul cruce albastră, care scurtează serpentinele, ajungând în şaua Bălileasa, lângă cantonul silvic Scăriţa. Aici drumul se bifucă: cel din stânga duce la Padiş, iar cel din dreapta, spre poiana Glăvoi. Noi urmăm puţin drumul din dreapta, până la prima cotitură, de unde părăsim drumul şi urmăm o potecă, ce urcă accentuat, străbate o pădure de conifere, trece pe lângă cantonul Padiş şi iese în poiana Padiş.
Dinspre Huedin urmăm drumul asfaltat până în Scrind Frăsinet (15km), de unde se continuă prin Răchitele – Pasul Prislop – Ic Ponor – Padiş (foarte prost pe porţiunea Ic Ponor – Padiş-10km).
De asemenea, se mai poate ajunge în Padiş pe drumul forestier Răchitele – Ic Ponor – Padiş – Boga – Pietroasa, cu o lungime totală de 53 km, din care:
– Răchitele – Ic Ponor 21 km
– Ic Ponor – Padiş 10 km
– Padiş – Pietroasa 22 km.
Ramificaţiile acestui drum forestier permit accesul spre:
– Cheile Someşului Cald 9 km;
– Poiana Vărăşoaia şi Cetatea Rădesei 4 km;
– Cantonul Silvic Padiş 1 km;
– Cantonul Silvic Ponor şi Cabana Cetăţile Ponorului, Valea Cetăţilor, Valea Seacă şi Izbucul Ursului 5 km;
– Poiana Florilor 10 km;
– Valea Boga 3 km.
Drumul forestier este accesibil dinspre Oradea (Oradea-Padiş 100 km) prin Beiuş, Sudrigiu (Sudrigiu – Pietroasa 12 km, asfalt). În toamna anului 2002 porţiunea de drum Pietroasa – Padiş a fost parţial reparată.
Cu trenul şi autobuzul se poate ajunge spre Padiş astfel: pe linia Oradea – Vaşcău se poate ajunge cu trenul până în comuna Sudrigiu, de unde există autobuz până în Pietroasa, rămânând 17 de kilometri până în Padiş. Altă variantă: din Oradea, de la ieşirea din oraş spre Deva, există o cursă privată de autobuze până în Pietroasa.
Accesul pe potecile marcate:
– Cabana Vlădeasa -Padiş 32 km, 6 ore;
– Stana de Vale – Padiş 20 km, 6 ore;
– Doda Pilii – Padiş 16 km;
– Pietroasa – Padiş 17 km;
– Şaua Vârtop – Padiş 24 km;
– Arieşeni – Padiş 16 km;
– Gârda – Padiş 23 km;
– Peştera Scărişoara – Padiş 20 km.
În zona Padiş, exista zeci de trasee turistice, unele marcate, altele nemarcate. Pentru cele marcate, trebuie reţinut faptul că ele au ca punct de plecare vechea cabana Padiş. Pentru alte puncte de intrare în traseu, trebuie făcute ajustările necesare, ţinând seama de distantele şi timpul necesar pentru parcurgerea lor dintre principalele locuri considerate puncte de plecare:
o Cabana Padiş – zona La Grajduri (45 min.)
o Zona La Grajduri – Cabana Padiş (1 ora)
o Cabana Padiş – Poiana Vărăşoaia (45 min.)
o Cabana Padiş – Cantonul Padiş (30 min.)
o Cabana Padiş – Satul Boga (2 ore)
o Cabana Padiş – Poiana Florilor (2 1/2 ore)
Pentru majoritatea traseelor, Cabana Cetăţile Ponorului are o poziţionare mai avantajoasă, fiind situată la 10-15 minute de zona La Grajduri. Deci, pentru o bună parte dintre trasee (Circuitul Cetăţilor Ponorului, Circuitul Galbenei, Lumea Pierduta, Groapa de la Bârsa, Valea Boga, Cabana Padiş – Caput – Arieşeni) se poate scădea 1 1/2 – 2 ore din durata de parcurgere.
Recunoscută pentru complexitatea şi diversitatea peisajului, pentru iubitorii de drumeţie montană (trekking – mersul pe poteci bătute şi hiking – în afara potecilor, dar şi folosind mâinile), există nenumărate obiective turistice de o inegalabilă frumuseţe şi o mare importantă. Într-o prezentare neexhaustivă, acestea ar fi:
Recunoscută pentru complexitatea şi diversitatea peisajului, pentru iubitorii de drumeţie montană (trekking – mersul pe poteci bătute şi hiking – în afara potecilor, dar şi folosind mâinile), există nenumărate obiective turistice de o inegalabilă frumuseţe şi o mare importantă. Într-o prezentare neexhaustivă, acestea ar fi:
CETĂŢILE PONORULUI
Considerate cel mai grandios fenomen carstic al României, Cetăţile Ponorului reprezintă obiectivul de maxim interes din zona Padişului. Ele se găsesc în partea de sud a bazinului, la capătul Văii Cetăţilor, care-şi formează cursul din izvoarele ce apar în Poiana Bălăleasa. Traseul turistic în circuit care conduce de la cabana Padiş la Cetăţile Ponorului şi înapoi este marcat cu punct albastru şi însumează 12km, dintre care 5,5km reprezintă distanţa la dus. El ajunge mai întâi în Pârâul Brădeţanului, trece la mică depărtare de Izbucul Ponor (pentru vizitarea căruia exista o derivaţie cu marcaj dublu), traversează Poiana Ponor şi răzbate apoi în versantul stâng al Văii Cetăţilor, în zona centrala a complexului pe care-l formează Cetăţile Ponorului. Acest marcaj intersectează drumul forestier spre Valea Seacă, ce se desprinde în Şaua Bălăleasa din drumul Bulz – Padiş şi care constituie o a doua variantă de apropiere, accesibilă şi cu maşina.
Numele de „Cetăţi ale Ponorului” vine în primul rând la ceea ce s-ar putea considera ca fiind sectorul de suprafaţă al acestui grandios fenomen carstic. Este vorba de un ansamblu de trei mari circuri calcaroase, dintre care cel central reprezintă închiderea în fund de sac a Văii Cetăţilor. Albia acesteia, transformată într-un haos de blocuri enorme de piatră, ia sfârşit la picioarele unui perete de peste 100m înălţime, în care se decupează poate cea mai extraordinara intrare din carstul românesc: portalul Cetăţilor Ponorului. Imediat după portal, în dreapta, o pantă abruptă urcă până în fundul celui de al doilea circ, al cărui pereţi perfect circulari străjuiesc o incintă complet închisă, cu un diametru la gura de aproximativ 70m. Coroanele întunecate ale brazilor împrejmuiesc deasupra capului o roată de cer. În latura din stânga, o spărtură răspunde în bolta galeriei care prelungeşte sub pământ albia Văii Cetăţilor. Scurgerea acesteia se îngemănează sub portal cu un puternic izbuc, care ţâşneşte din peretele stâng şi care aduce pentru o fărâmă de timp la lumina apele înghiţite de întuneric prin ponorul de la Caput. Cel de al treilea circ, de altfel şi cel mai mare, este despărţit de depresiunea centrala ce închide Valea Cetăţilor printr-o înşeuare străbătută de marcajul turistic. De formă vag triunghiulară, cu latura măsurând până la 300m, ultima verigă a triadei de circuri calcaroase are peste 200m pe verticală. O singură cale de continuare a potecii, un fel de scoc de grohotiş se află pe faţa opusă înşeuării şi permite vizitatorilor să răzbată în urcuş pieptiş şi foarte obositor până deasupra Cetăţilor (la Balcoane). În latura din dreapta a celui de-al treilea circ, la picioarele peretelui vestic, se deschide o a doua gură de peşteră, neînsemnată în comparaţie cu imensitatea marelui portal, dar de dimensiuni totuşi apreciabile. De aici începe o galerie lungă de 110m, care coboară în pantă accentuată spre cursul de apă şi care constituie calea cea mai uşoară de pătrundere în sectorul subteran al Cetăţilor Ponorului. Acest sector începe de fapt din dreptul portalului şi este format dintr-o galerie vastă, lată de până la 10m şi cu bolta înălţată până la 20m sau chiar 70m. Pe cei 1700m ai săi, cursul subteran formează nu mai puţin de 14 lacuri şi numeroase cascade, a căror depăşire implică dificultăţi tehnice ce întrec cu mult nivelul unei vizite turistice, făcând din parcurgerea integrală a peşterii una din cele mai dificile ture speologice. Prima sa porţiune este totuşi mai uşor accesibilă şi poate fi vizitata fără riscuri deosebite până în Sala Taberei, pe o lungime de 450m. Dincolo de aceasta, o cascadă de 8m obligă deja la folosirea echipamentului speologic. Izbucul subteran care apare în peretele din dreapta şi care se varsă direct în cursul subteran al Cetăţilor îşi ia apele tocmai din sorburile din Poiana Ponor.
Cetăţile Ponorului sunt declarate monument al naturii, fără să existe însă restricţii de acces. Vizitarea celor trei circuri calcaroase constituie o tură spectaculoasă şi obositoare, dar care nu necesită decât echipamentul obişnuit de munte. Parcurgerea cursului subteran al Cetăţilor până în Sala Taberei necesită însă salopetă, cască, cizme de cauciuc şi mijloace de iluminat puternice. Este recomandabil ca intrarea în peşteră să se facă prin galeria care se deschide în circul din stânga şi numai atunci când debitul apei este suficient de mic. De altfel, în perioadele de viituri sau în urma unor averse, traseul subteran devine practic inaccesibil.
Cazare şi tarife practicate:
În localitatea montană BOGA se află eleganta pensiune “Izvorul Plaiului”, cu o capacitate de 18 locuri, în camere cu cate 2 paturi, grup sanitar la cate 2 camere, acces la bucatarie, loc pentru picnic. Tarifele practicate sunt pe gustul turiştilor:
– Cazare/noapte/persoana: 6–8 Euro (în functie de marimea grupului şi durata sejurului)
– Cazare + 3 mese/zi/persoana: 20 Euro
Peştera „Gheţarul Focul Viu”
Peştera este alcătuită din două săli, din care prima de mari dimensiuni, ocupată de un imens bloc de gheaţă. Accesul în peşteră se face pe o galerie descendentă, unde este montată o scară de lemn.
Tavanul sălii mari este spart de o fereastră de mari dimensiuni prin care a căzut o mare cantitate de buşteni, frunze precum şi zăpadă din exterior, acumulate într-o imensă movilă în centrul sălii. Buştenii au fost prinşi în gheaţă, capetele lor rămase libere putrezind şi murdărind planşeul de gheaţă. Prin tavanul peşterii pătrunde suficientă lumină pentru a dezvălui splendoarea grupurilor de stalagmite de gheaţă aflate în partea opusă intrării în peşteră. De altfel, în jurul orelor prânzului, razele de soare pătrund prin fereastră creând un decor feeric. Una din marginile blocului de gheaţă coboară abrupt într-o crevasă adâncă pe lângă peretele de stâncă.
În sala mică a peşterii se pătrunde printr-o galerie situată în spatele stalagmitelor, coborând cu atenţie prin marginea stângă a topoganului de gheaţă circa 4 metri. Această sală nu este luminată natural, ea oferind câteva concreţiuni de calcar aninate m tavanul peşterii, precum şi stalagmite de gheaţă a căror dimensiuni variază în funcţie de sezon. Peştera se termină printr-un horn înfundat.
Deosebit de plăcută este ieşirea din peşteră vara, când temperatura exterioară este mult superioară celei din peşteră. Explicaţia existenţei gheţarului în peşteră este dată de două elemente: tavanul spart de fereastră favorizează acumularea aerului rece şi lipsa ventilării în peşteră menţine aerul rece captiv tot timpul anului.
Condiţii de vizitare: Peştera este foarte uşor accesibilă în sectorul său superior, unde lumina pătrunsă prin hornul din centrul Sălii Mari face inutile chiar şi lămpile cu acetilenă sau lanternele electrice. Temperatura este coborâtă (în jur de 0ºC) chiar şi-n timpul verii.
Cetăţile Rădesei
Peştera Rădesei este situată pe valea pârâului cu acelaşi nume. Ea începe cu un portal înalt de peste 15 metri, în formă de ciupercă, continuându-se cu un tunel lung de 212 metri, cu săli de mari dimensiuni şi hornuri ce răzbat în tavanul peşterii până la suprafaţă. Cele cinci ferestre create de aceste hornuri (sau avene) lasă să pătrundă în peşteră raze de lumină, creând un decor de teatru. în aval tunelul se continuă cu un canion lung de circa 50 de metri şi foarte îngust, cu pereţii spălaţi de modestul pârâu care coboară în trepte printre bârnele şi pietrişul adus aici de apele mari.
După ieşirea din peştera şi canionul Rădesei se pătrunde în Poiana Rădesei, un excelent loc de popas. Poiana este închisă de stânci cu vegetaţie şi pante abrupte cu brazi de mari dimensiuni printre care se găsesc pâlcuri de afinişuri. Aici pârâul Rădeasa se uneşte cu Pârâul Feredeului şi dau naştere Someşului Cald. înainte de îngemănare, Feredeul crează o cascadă spectaculoasă de circa trei metri înălţime. În partea din aval Someşul Cald primeşte primul său afluent important – Pârâul Cuciulatul, după care pătrunde în sectorul de chei.
Condiţii de vizitare: Se recomandă cizmele de cauciuc pentru canion şi mijloacele de iluminat, deoarece lumina care pătrunde prin deschiderile naturale ale peşterii nu este suficientă pentru ca traversarea acesteia să se facă în siguranţă. În mod obişnuit, depăşirea punctelor mai dificile este înlesnită de punţi şi scări de lemn, dar acestea se deteriorează repede şi de multe ori lipsesc cu totul.
Gheţarul de la Bârsa
Dintre cavităţile care alcătuiesc împreună marele complex carstic din depresiunea numită Groapa de la Bârsa şi a căror listă are drept cap de afiş sistemul Zapodie (cu o lungime cumulată de peste 12 km), Gheţarul de la Bârsa este singura peşteră mai importantă accesibilă şi turiştilor. Ea este situată în partea centrală a depresiunii, în capătul dinspre nord-vest al falezei de calcar ce brăzdează în lung fundul acesteia. Accesul de la cabana Padiş este identic cu cel pentru Gheţarul de la Focul Viu până într-un luminiş (şi o intersecţie mare de drumuri) în care traseul marcat cu punct galben coteşte la stânga pentru a face un ocol ce urcă pe Piatra Galbenei. Aici se desprinde la dreapta o potecă ce coboară spre un izvor şi mai departe până în fundul Gropii, pe care îl traversează în tot lungul falezei. Această cărare depăşeşte spre mijlocul depresiunii un abrupt de stâncă de vreo 10 m înălţime, orientat perpendicular pe faleză, trece pe lângă micul Lac Negru (o interesantă turbărie) pe care îl lasă în dreapta, şi după încă 250 m coteşte spre stânga în faţa intrării Gheţarului de la Bârsa.
Gheţarul de la Bârsa reprezintă o reţea ramificată şi complicată de galerii. Intrarea principală, situată la o altitudine de 1136 m, se continuă cu o pantă puternică, acoperită cu o crustă de gheaţă permanentă, murdară (pericol mare de alunecare – loc foarte dificil) care se întinde până la vreo 70 m de la suprafaţă, într-o sală al cărei spaţiu este fragmentat de numeroase septe de rocă suspendate în tavan. De aici se desfac două ramificaţii. Spre stânga se urcă până în Sala Mare, la extremitatea căreia o scurtă galerie răzbate din nou la zi prin mai multe deschideri, dintre care cea mai importanta formează un aven de peste 10 m adâncime (ieşire recomandată pentru a evita urcuşul abrupt pe gheaţă de la intrarea principală). În latura dreaptă a Sălii Mari se poate vedea pentru prima dată pârâul subteran al peşterii. Ramificaţia din dreapta ajunge în curând la acelaşi curs de apă, care curge printr-o galerie de până la 5 m lăţime, încrustată pe alocuri cu concreţiuni. Planşeul este acoperit de blocuri mari care îngreunează înaintarea şi printre care pârâul se strecoară până la un sifon impenetrabil, situat la 170m de la intrare. Tot acest sector al cavităţii poate fi vizitat fără dificultăţi majore (odată intraţi). Peştera se continuă printr-o diaclază îngustă şi meandrată, care se deschide cu puţin înainte de sifon, în peretele din dreapta (la o înălţime de 4m). După un traseu de 70m, ea se deschide într-o săliţă unde se întâlneşte din nou cu cursul de apă. Galeria care continuă în aval este dublată de câteva fragmente ale unui nivel superior, apoi devine singura cale de înaintare, întreruptă de patru cascade de 4-10 m înălţime. Un nou sifon, aflat la 106 m adâncime faţă de suprafaţă, poate fi ocolit printr-o galerie superioară, dar la adâncimea de 112 m explorarea se opreşte definitiv în faţa bolţilor înecate de ape. Trei ramificaţii mai importante, prin care se drenează apele infiltrate în dolinele de la suprafaţă, completează topografia acestui sector al peşterii. Pârâul din Gheţarul de la Bârsa este un afluent al complicatei reţele de ape subterane din sistemul Zapodie, de care este despărţit de un tronson de galerii necunoscute în lungime aeriană de numai 89 m. Pârâul reapare la suprafaţă probabil în Valea Galbenei, prin câteva mici izvoare aflate în Poiana Florilor.
Condiţii de vizitare: Pentru partea superioara a peşterii, până la primul sifon, nu sunt necesare decât mijloace de iluminat şi eventual salopeta şi casca. Parcurgerea restului cavităţii necesită cizme de cauciuc şi material tehnic (40m scări, corzi, pitoane pentru ancorare) şi nu poate fi întreprinsă decât de speologi experimentaţi.
Atât la intrare, cât şi la ieşire, se poate evita porţiunea cu gheaţă prin folosirea avenului din extremitatea Sălii Mari. El se găseşte la suprafaţă într-o scobitură a peretelui aflată foarte aproape de intrarea principală (30 m), în stânga ei şi-n spatele tufişurilor. Aceasta rămâne o soluţie dificilă, mai ales la coborâre, dar mai uşoară decât încercarea de a ieşi urcând pe crusta groasă de gheată, puternic înclinată de la intrarea principală.
Alte pesteri mai mici din zona:
Peştera din Valea Galbenei (tunel subteran, 100 metri)
Pesterile din Circuitul Somesului Cald (Honu, Uscată – sală uriasă, Tunelul Mic)
Peştera Şura Boghii (usor ascendentă, sub Pietrele Boghii)
Peştera Caput (colectorul tuturor apelor din zona, galerie descendentă în trepte, cascade pe 2000 metri)
Peştera Padiş (galerie descendentă)
Avenele din Vărăşoaia (trei)
Peştera de la Izbucul Ursului
Cheile Galbenei
Situată în partea de sud vest şi vest a bazinului Cetăţile Ponorului, în afara acestuia însă, Valea Galbenei este de fapt cea care adună apele din depresiunea Beiuşului. Pe toţi cei 6 km, Valea Galbenei este o succesiune de chei înguste cu pereţi verticali şi pante abrupte, având multe cascade şi fiind foarte greu de explorat.
Sectorul din susul apei e cel mai spectaculos. De la Izbuc la confluenţa cu Lucşoara, este un canion strâmt, cu pereţi mai înalţi de 100 m, cu o mulţime de cascade şi un tunel subteran. Sectorul din josul apei, de la Poiana Florilor la confluenţa cu Crişul Pietros, sector numit şi Cheile Jgheabului, este de asemenea spectaculos. Sunt multe cascade la punctele de confluenţă cu afluenţii de pe partea stângă. Aceste chei sunt inaccesibile. Pe ambele părţi sunt drumuri forestiere care permit ca doar câteva locuri să fie contemplate.
Situată la altitudinea de 1243 m, văzută dinspre nord este un versant situat în extrema sudică a Gropii de la Bârsa, la care poteca turistică urcă în serpentine prin pădurea virgină Partea sudică a versantului însă este im abrupt calcaros de peste 200 de metri adâncime, cu largi privelişti. Peretele alb de stâncă luceşte în soare străjuind Poiana Florilor, ca un zid de cetate apărând frumuseţile platoului Padiş – Cetăţile Ponorului.
Sub Piatra Galbenei se întinde o frumoasă pădure de fag, de un verde crud vara şi multicoloră toamna, în care se decupează mici poieni presărate cu adăposturile cosaşilor alcătuind împreună Poiana Florilor. Piatra Galbenei oferă largi privelişti asupra părţii centrale a Masivului Bihor: Valea Galbenei şi afluenţii săi, Groapa Ruginoasă, săpată de torenţi în pieptul Muntelui Ţapu, obârşia Văii Seci, cu numeroase canioane pline de săritori şi cascade, pârtia de schi de pe Muntele Vârtop, dincolo de care se zăreşte în zilele senine Vârfui Curcubăta Mare cu releul de televiziune „înţepând” cerul. Prin priveliştile pe care le oferă. Piatra Galbenei reprezintă incontestabil unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere din Munţii Apuseni.
Cheile Someşului Cald (cascade, peşteri, punct de belvedere, canioane, albia Someşului), împreuna cu Cetatea Rădesei se află pe cursul superior al Someşului Cald. Ele se încheie la confluenţa cu Alunul Mare, primul afluent important al Someşului Cald. Cheile au în jur de 3 km lungime.
Alte chei din zona:
Cheile Văii Bulbuci (izbuc, cascade; sălbatice şi inaccesibile)
Cheile Văii Oselu (izbuc, cascada)
Cheile Văii Boga (izbuc, cascade, canioane)