Regina se înclină în fața eroilor căzuți în lupta pentru independența Irlandei
“Wow!” (se pronunță “uau”) – este exclamația care i-a scăpat președintei Republicii Irlanda, Mary McAleese, atunci când Regina Marii Britanii și Irlandei de Nord, Elisabeta a II-a, și-a început discursul la dineul oficial de la Castelul Dublin în limba gaelic (irlandeză).
Cei care au urmărit discursul în direct au putut constata uimirea sinceră a președintei McAleese, când Regina Elisabeta, primul suveran britanic care vizitează Republica Irlanda de la obținerea independenței în 1922, a vorbit, aparent cu un accent impecabil, în limba în care sunt fluenți vreo 80000 de irlandezi, adică nu mai mult de 2% din populație (ironia istorie face ca aproape întreaga populație să aibă acum ca limbă maternă engleza – limba foștilor ocupanți).
Nu a fost însă singurul gest care i-a uimit pe irlandezi în cursul acestei vizite de patru zile, de la coborârea din avion și până la plecare, când a purtat de fiecare dată un pardesiu verde, culoarea națională a Irlandei.
Ar fi fost de neimaginat chiar acum câțiva ani prezența Reginei în Grădina Memorială dedicată celor căzuți în lupta pentru independent, împotriva Imperiului Britanic, care-l avea în frunte pe Regele George al V-lea, bunicul actualei suverane. Acolo, Regina a depus o coroană de flori și s-a înclinat, un gest neobișnuit, potrivit uzanțelor regale.
Și doar după câteva ore, Regina Elisabeta a II-a a pulverizat alt tabu, vizitând stadionul Croke Park, unde se joacă fotbalul gaelic. Aici, la 21 noiembrie 1920, trupele de securitate britanice au masacrat 14 civili nevinovați – unul dintre jucători și 13 spectatori, în semn de represalii pentru uciderea de către naționaliștii irlandezi în acea dimineață a 13 membri ai serviciilor britanice de securitate.
Gestul i-a impresionat pe liderii federației de sporturi gaelic, care până nu de mult era un bastion al naționalismului irlandez militant.
A urmat în a doua zi a vizitei o vizită la monumentul celor căzuți în primul război mondial. Se uită uneori că deși mulți irlandezi au fost angajați în lupta pentru independență, în perioada 1914 – 1918 mii de voluntari din Irlanda au luptat în armata britanică, jertfindu-se pe câmpiile Flandrei pentru puterea ocupantă a Irlandei.
Dar momentul culminant al vizitei l-a constituit dineul oferit de președinta McAleese și discursul Reginei, de care vorbeam în debutul articolului. Plin de căldură și tact, discursul a mers cât s-a putut de departe. Regina a oferit simpatia tuturor celor care au avut de suferit în trecutul tulbure al relației irlandezo-britanice. Fără să reprezinte o exprimare de scuze, formularea a venit în întâmpinarea unor doleanțe mai vechi ale irlandezilor și va contribui la cicatrizarea unor răni vechi.
Partea a doua a vizitei, care a inclus o vizită la o crescătorie de cai de rasă – probabil momentul favorit al Reginei – un concert de muzică cu Westlife și cu dansuri irlandeze Riverdance și o vizită la un târg englezesc din orașul sudic Cork, a fost mai relaxată, deși măsurile de securitate au fost în continuare severe.
Reconciliere istorică
De altfel aceasta a fost cea mai costisitoare operațiune de securitate din istoria Republicii Irlanda (30 de milioane de euro) și a privat publicul irlandez de un contact direct cu suverana britanică. Doar câteva demonstrații de mică amploare ale naționaliștilor irlandezi au făcut notă discordantă cu o primire călduroasă – 80% dintre irlandezi au salutat, potrivit sondajelor de opinie, vizita Reginei.
Dar nici guvernul de la Dublin, nici cel de la Londra nu și-au permis o relaxare a acestor măsuri de securitate, dat fiind faptul că republicanii extremiști, care nu au abandonat lupta armată pentru reunificarea provinciei Irlanda de Nord cu Republica Irlanda, au comis atentate teroriste în ultimele luni, consideră suverana britanică drept o țintă de vârf pentru astfel de atentate.
Vizita Reginei a fost apreciată de presa din Irlanda drept un succes. Mulți s-au așteptat la descinderea unui monarh distant și arogant și în schimb au avut parte de o femeie de 85 de ani, plină de energie și răbdare, care a arătat compasiune și căldură.
Chiar și președintele Sinn Fein (aripa politică a Armatei Republicane Irlandeze), Gerry Adams, să recunoască sinceritatea Reginei, deși s-a declarat dezamăgit că aceasta nu a mers până la capăt, să ceară scuze poporului iralndez pentru suferințele provocate de ocupația britanică.
Foarte utilă pe parcursul acestei vizite a fost relația aparent extrem de cordială între Regina Elisabeta și președinta Irlandei, Mary McAleese. Ajunsă la capătul celui de-al doilea mandat de șapte ani, Mary McAleese, o avocată originară din Belfast, a cărei familie a fost nevoită să se refugieze la sudul frontierei din cauza amenințărilor extremiștilor protestanți nord-irlandezi , președinta Irlandei a dat dovadă de charismă, reprezentând cu demnitate această mică națiune de patru milioane de locuitori în fața fostei puteri coloniale.
Relațiile dintre cele două țări sunt extrem de strânse, nu doar datorită comerțului bilateral, dar și legăturile inter-umane sunt esențiale, cu milioane de irlandezi care trăiesc în Regatul Unit. Recent, guvernul britanic a acordat un împrumut de șapte miliarde de lire sterline Republicii Irlanda, izbită crunt de criza economică din 2008 – 2009.
Acest gest e unul de substanță, pentru că, așa cum spunea liderul naționalist moderat din Irlanda de Nord, John Hume, “nu poți mânca steaguri”, iar naționalismul e neputincios în fața crizei economice.
Sigur că memoria istorică nu va dispărea odată cu această vizită, dar reconcilierea dintre cele două țări a făcut un pas uriaș înainte, iar meritul bătrânei doamne de 85 de ani, îmbrăcată în verde și cu un surâs discret și cald, nu e deloc neglijabil pentru aceasta.
interesant.