Sunt
clipe chiar
mai lungi decat e
veacul, ce bat cu sete-n
clopotele mintii, strangand in ele
tot
mileniul gintii.
Acolo, langa-un soclu
pus funebru, sta umbra unor
bravi strabuni ce-nvie, coloanele
de ere ce-astazi tie iti sunt si capatai
si-abisul
negru. Te tot
ascunzi si-atunci
intreg orasul te cauta
parca iar sa te intrebe cum
s-a facut de ti-ai pierdut fagasul…
Te simti ca stalpu-nfipt pe metereze sa te-
nclesteze
cumva in subsoluri
ceva din cele cateva bemoluri. Dar
ai vazut, privind mereu spre-nalturi, ca
totul zace daca nu-i impuls .Trecutii zei se
naruie de sus si zac striviti sec sub corole
ca niste reci si sterpe Minodore. Frica te pas-
te si-ti ridici cu team guleru-n sus sa n-auzi
cum te
cheama natura
aspra spre Apus. Privirea
iti ramane aninata de pragurile unei
Acropole. Strangi pumnii, parca. Noptile
nu iarta…Si te ridici cu greu, negand
ca-i calea sortii tot ce e dur in jur, sau
omenie, chiar cand, gemand, soptesti o poezie!
de Mircea Hortensiu Tomus
16.o6.1990