„Dragostea este misterul între doi oameni, nu asemănarea dintre ei”, a spus cândva, John Fowels, un celebru scriitor. Este un lucru ştiut că orice căsnicie, ca să dureze, trebuie sa aibă la temelie iubirea. Aceasta este pecetea ce ţine laolaltă cu adevărat, două inimi şi din ea izvorăsc propăşirea şi împlinirea celor uniţi în taina căsătoriei. O căsătorie din dragoste a fost si cea dintre nea Mitică şi Nicole, soţia sa. Cu toate că lucrurile s-au petrecut cu mai bine de 40 de ani în urmă, amintirile lor sunt încă vii. Să ne întoarcem deci, în timp şi să le aflăm povestea.
“Tu vei fi soţia mea”
La începutul anilor ’60, când relaţiile interumane se petreceau în lumea reală, când oamenii trăiau printre alţi oameni şi nu închişi în camerele lor, în faţa unor monitoare şi dependenţi de telefoane mobile, iubirea apărea simplu, în orice moment al zilei şi în cele mai ciudate împrejurări. Oamenii se întâlneau faţă în faţă, discutau şi se priveau în ochi minute în şir, iar dragostea înflorea firesc.
Într-o asemenea zi, în urmă cu o jumătate de secol, Nea Mitică a întâlnit-o pe Nicole, viitoarea lui soţie, la un supermarket. Era un magazin din Canada, asemănător cu “Safeway-ul” american din zilele noastre. Mitică venea de la serviciu şi s-a oprit pe la acest magazin să-şi cumpere ceva alimente. Nicole era fata de la casierie. Probabil că a fost dragoste la prima vedere, pentru că Mitică, a intrat în vorbă cu ea şi după primele schimburi de cuvinte, în limba franceză, i-a spus: “Tu vei fi soţia mea”.
Oamenii, care stăteau şi ei la rând, au considerat că Mitică are chef de glume, aşa că au început să vocifereze pentru că abuza de timpul lor ţinând-o ocupată pe caseriţă cu discuţii uşoare.
Dar nea Mitică s-a întors spre ei şi le-a spus hotărât: “Eu am aici de discutat lucruri importante. Ea va fi nevasta mea. Aceasta este mult mai important decât ceapa voastră sau ce vreţi voi să cumpăraţi”.
El – 37, ea – 19
Discuţia din supermarket era atât de serioasă, încât trei luni mai târziu, în ianuarie 1964, nea Mitică s-a căsătorit cu Nicole. Şi dacă Nicole şi Mitică sunt împreună şi astăzi, este pentru că sufletele pereche se intersectează pe neaşteptate, se recunosc dintr-o privire, se completează fără cuvinte, iar legătura dintre ele învinge orice obstacole şi trăieşte veşnic.
Deşi a fost unul scurt, drumul celor doi până la altar, a fost pavat cu mai multe obstacole. Înţelegând că relaţia celor doi tineri este cât se poate de serioasă, părinţii fetei încep să ridice diverse obiecţii. Prima a fost legată de diferenţa de vârstă dintre cei doi. Dumitru Sinu avea 37 de ani, iar Nicole doar 19 ani.
“Tu eşti curată ca lacrima”
Un alt impediment era religia. Familia lui Nicole, asemeni majorităţii francezilor, avea rădăcini adânci în catolicism, iar pretendentul era ortodox. Dacă biserica ortodoxă acceptă destul de uşor căsătoria între două persoane de religie diferită, catolicii erau mult mai stricţi şi cereau convertirea obligatorie a lui Mitică la religia catolică. Procesul de convertire, anevoios şi lung, presupunea o dispensă papală, susţinerea unui examen amănunţit din dogmele catolice, urmat de botezul în religia romano-catolică şi abia apoi se putea oficia căsătoria.
Pentru Nicole, care era o fată tânără şi curată, cu frica lui Dumnezeu, era important să se căsătorească religios. Era obişnuită să ajungă zilnic la biserică şi să se spovedească în fiecare duminică. Într-o zi, părintele i-a spus: “Nicole, eu nu ştiu de ce vrei să te spovedesc în fiecare zi? Tu eşti curată ca lacrima”.
Un preot cumsecade
A urmat o perioadă de incertitudini legate de faptul că nea Mitică era de o altă naţionalitate, iar familia lui Nicole nu avea posibilitatea să-l cunoască aşa cum şi-ar fi dorit. Mai mult, nu exista nicio legătură sau cunoştinţă comună care să-l recomande călduros pe nea Mitică şi să-i convingă pe părinţii lui Nicole că el este om serios, bine intenţionat şi cu un caracter integru.
Dar nea Mitică, român hotărât şi descurcăreţ, găseşte soluţia salvatoare pentru a obţine mâna alesei lui. El discută cu părintele Popescu, preotul ortodox de la biserica română din Montreal, un om educat şi manierat, care vorbea fluent limba franceză şi îl roagă să le facă o vizită părinţilor fetei acasă. Zis şi făcut. Preotul sta la o bere cu tatăl lui Nicole şi în acest timp îi povesteşte acestuia despre nea Mitică.
“Dacă şi preotul spune aşa cuvinte frumoase despre băiatul aceasta, înseamnă că este un om de caracter”
Părinţii lui Nicole sunt plăcut impresionaţi de ceea ce aud. “Dacă şi preotul spune aşa cuvinte frumoase despre băiatul aceasta, înseamnă că este un om de caracter”, şi-au spus ei, renunţând să se mai împotrivească în vreun fel căsătoriei celor doi. Dragostea adevărată pe care i-o purta lui Nicole, dar şi isteţimea lui şi mâna de ajutor, întinsă la momentul oportun de preotul Popescu, i-au deschis lui Mitică un drum în doi spectaculos, alături de domnişoara Nicole.
Trei luni mai târziu
Au urmat planurile de nuntă. Tradiţia spune: “Cununia este a miresei, iar fericirea familiei este în mâna mirelui”. Evident că părinţii miresei s-au preocupat să organizeze ceremonia la biserica de care aparţineau, încercând să respecte vechile obiceiuri care spun că orice fată onorabilă trebuie să poarte rochia albă de mireasă şi voalul în faţa comunităţii care a văzut-o crescând, şi să plece de acasă cu binecuvântarea preotului care a confirmat-o în religia romano-catolică.
Dar catolicii au refuzat să oficieze căsătoria, deoarece nea Mitică era ortodox şi din păcate, nu făceau nicio excepţie de la regulă. Aşa că nea Mitică şi Nicole i se adresează părintelui Popescu, care le oficiază cununia religioasă în tradiţia ortodoxă, în Biserica Ortodoxă din Montreal. Trecuseră deja trei luni de la discuţia pe care viitorii miri o avuseseră în supermarket.
Un Papă înţelegător
Însă adevarata provocare a apărut după ce nea Mitică s-a însurat cu domnişoara Nicole în religia ortodoxă. Refuzul bisericii catolice de a oficia cununia a fost în primul rând, un şoc puternic pentru ea. În plus, faptul că biserica catolică nu le-a recunoscut căsătoria, le-a determinat şi pe rudele ei să ia o poziţie defensivă. Ca urmare, rudele ei nu o considerau căsătorită pe Nicole, din moment ce nu respectase dogmele catolice, tradiţiile şi regulile scrise şi nescrise în comunitatea franceză. Aşa că Nicole era deprimată şi plângea toată ziua, iar nea Mitică ajunsese în culmea disperării, pentru că nu mai ştia ce să facă să o împace şi cum să îi intre în voie.
De altfel, Papa era asaltat de cereri de dispensă papală pentru căsătorii între catolici şi credincioşi din alte religii. În cele din urmă, Pontiful a decis să recunoască valabilitatea căsătoriei între un credincios catolic şi unul ortodox, iar lucrurile au intrat în normalitate.
După această reconciliere între cele două biserici – catolică şi ortodoxă, duhovnicul lui Nicole a venit să anunţe tânăra familie că îi poate căsători. Dar nea Mitică l-a refuzat, spunându-i: “Crezi că îţi dau eu acum bani să mă căsătoreşti, dacă nu m-ai căsătorit când am avut nevoie? Eu sunt căsătorit la ortodocşi. Acum e prea târziu”.
Cum este să înveţi româneşte în şase luni
Cu toate că existau multe diferenţe culturale între ei, Mitică a găsit o cale de a aplana divergenţele, speculând calităţile native ale soţiei sale. Nicole avea o curiozitate înnăscută şi era avidă după informaţii noi. Mitică citise mult şi discutând cu Nicole despre Europa, pe care el o vizitase, şi despre cărţile pe care le citise, a reuşit să-i trezească şi ei pasiunea latentă pentru studiu. Profitând de curiozitatea şi inteligenţa ei, Mitică a început să-i vorbească despre România, iar Nicole îl asculta vrăjită şi-l ruga să-i traducă tot timpul câte ceva din limba română.
Mitică era curios dacă soţia sa va reuşi sau nu să înveţe să vorbească româneşte. Nimeni nu i-a dat speranţe, ba mai mult, l-au descurajat, spunându-i că va fi o minune dacă ar putea-o învăţa vreodată pe Nicole limba lui natală. Şi totuşi, în ciuda previziunilor apropiaţilor, după doar 6 luni, franţuzoaica Nicole vorbea româneşte. Nimeni nu mai întâlnise o asemenea capacitate de acumulare, atâta inteligenţă şi talent. Aşa că românii au început să bârfească şi să facă supoziţii. Ei credeau că nea Mitică i-a minţit şi că parinţii lui Nicole sunt (de fapt) români, altfel ea nu ar fi putut să înveţe româneşte atât de repede – sau că Nicole provine dintr-o familie cu rădăcini româneşti, pentru că prea a învăţat ea repede şi binişor limba română. Surpriza era totală, pentru că Nicole a învăţat româneşte din proprie iniţiativă. Ea a învăţat dintr-un manual, a început cu verbe, cu propoziţii scurte şi a continuat cu fraze ceva mai complicate. După aceea i-a fost mai simplu, pentru că a luat contact cu românii şi îi întreba pe toţi ceea ce nu înţelegea. Un cunoscut de-al lui Mitică, doctorul Georgescu spunea: “Eu sunt căsătorit de 12 ani şi soţia mea, care e ca şi Nicole, tot din Quebec, n-a învăţat să spună nici “Noapte bună”.
Drum bun şi somn uşor
Mitică îşi aminteşte că în acea perioadă, Nicole obişnuia să spună seara, la culcare: “Drum bun”, în loc de “Noapte bună”. Lui i s-a părut distractiv acest lucru şi n-a corectat-o niciodată. Aşa a spus Nicole zile întregi, iar dimineaţa, când soţul ei pleca la serviciu, Nicole îl petrecea cu urarea: “Somn uşor”. Era ceva inedit şi distractiv, aşa că Mitică l-a considerat un joc de cuvinte. El îşi dădea seama că ea confunda de fapt, sensul celor două urări, dar n-a corectat-o, pentru că îi plăcea să o audă cum o rosteşte pe una în locul celeilalte. Până într-o zi, când Mitică, întorcându-se de la muncă, şi-a găsit soţia supărată foc pe el. “Ce ai de eşti aşa supărată?” a întrebat Mitică nedumerit. “Lasă-mă în pace! Săptămâni întregi să nu-mi spui ce înseamnă drum bun şi sa mă laşi să le inversez?”, i-a replicat Nicole. Atunci şi-a dat şi ea seama că nu e uşor să înveţi o limbă străină atât de repede. Totuşi Nicole învăţa repede şi era ambiţioasă, iar Mitică a cizelat-o şi a ajutat-o să fie mai încrezătoare şi mai sociabilă. A prezentat-o în societate şi a ajutat-o să-şi facă prieteni pe viaţă printre românii din Quebec. Vorbind cu ei, Nicole şi-a dat seama cât de descurcăreţi şi inventivi sunt românii. De asemenea, ea a apreciat bucătăria românească, tradiţiile şi obiceiurile noastre, iar muzica românească i s-a lipit de suflet imediat.
“Mă duc după bani”
Mitică nu a avut probleme de adaptare după căsătoria cu Nicole, în primul rând pentru că el vorbea fluent franceza, pe care o învăţase chiar acolo, în Franţa, una dintre ţările în care locuise anterior. Experienţa de viaţă, cunoştinţele acumulate şi puterea de muncă erau atuurile lui nea Mitică. Pe lângă aceasta era foarte inteligent şi descurcăreţ.
Mitică şi Nicole au trecut prin zile bune şi zile grele, ca toate cuplurile care trăiesc împreună atâţia ani. Câteodată le-a fost greu pentru că nu au avut bani, el negăsind de lucru. Cu toate acestea, s-au descurcat de fiecare dată. Încet-încet, Nicole şi-a dat seama că are în el un sprijin, că el este un om de încredere şi a înţeles că totul va fi bine. Mitică făcea ce făcea şi obţinea până la urmă o slujbă. Peste tot pe unde a fost, în Canada, în Italia şi în Franţa, a avut unde să muncească. Uneori, se mirau şi cunoscuţii, pentru că vremurile erau grele, toţi se plângeau că stau degeaba, dar Mitică s-a descurcat. Ei nu-şi găseau de muncă, pe când el avea mereu unde să lucreze.
Perseverenţa lui Mitică se datora exemplului părintelui său, de la care ştia că n-ai voie să cedezi. Îşi aminteşte că, în copilărie, obişnuia să-l întrebe pe tatăl său: “Tată, iar te duci după lucru?”, pentru că pleca mereu de acasă şi îşi găsea de lucru. Şi tatăl răspundea: “Nu mă duc după lucru, gura tatii. Că de lucru am şi acasă. Mă duc după bani”.
“Dacă dragoste nu e, nimic nu e”
Lui Mitică i-au plăcut copiii şi şi-ar fi dorit să aibă cât de mulţi. El n-a avut preferinţe când a fost vorba despre copii, nu şi-a dorit băiat sau fată, ci a vrut să aibă un copil sănătos. Dumnezeu i-a dăruit o fiică imediat după căsătorie, pe Sandra Sonia, care are acum 45 de ani. Aceasta s-a născut la Montreal şi seamănă la fire cu tatăl ei – este mereu veselă şi se bucură de viaţă. Sandra este căsătorită, locuieşte în Franţa şi are doi copii. Mitică şi Nicole au şi un fiu, Nicolae (40 de ani, născut în Los Angeles). De regulă, băieţii seamănă cu mamele lor, aşa că Nicolae este o fire mai închisă şi o moşteneşte mai mult pe mama sa. A trecut timpul, dar Nicole şi nea Mitică se iubesc şi acum, la fel ca în prima zi. Viaţa le-a brăzdat chipurile, dar lumina din privirile lor nu s-a stins. Ea străluceşte şi acum, la fel de puternică precum în ziua când s-au cunoscut. Iar ochii lor vorbesc într-o limbă ce nu e nici română şi nici franceză. Este limba îndrăgostiţilor. Pentru că, aşa cum spunea marele William Shakespeare: „Când dragostea vorbeşte, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului.”
Excelent articol. Felicitari !!!
Parca nici nu mai crezi ca exista si asa ceva 🙁