Controversele asupra mortii Împaratului Napoléon nu se mai termina… Specialisti în domeniul stiintific al medicinii legale, istorici consacrati vietii si mortii lui Napoléon s-au dedicat înca din anul 1961 cercetarilor cauzei mortii acestui mare om de stat francez. Unii spun ca moartea s-ar datora unei erori medicale, cancerului de stomac si în cele din urma otravirea cu arsenic. Primele doua supozitii – eroare medicala sau cancer de stomac, sunt definitiv respinse de Dr.Pascal KINTZ.
Ultimele experiente conduse de l’Institut de Médicine Légale de Strasbourg si l’Université de Luxembourg, demonstreaza în mod definitiv ca Napoléon a fost otravit, fiind „victima unei intoxicatii cronice cu arsenic”. În fiecare an, experti în toxicologia medico-legala se întrunesc în congrese sub auspiciile The International Association of Forensic Toxicologists (TIAFT) pentru a stabili cauza exacta. Aceasta asociatie fondata la Londra în anul 1963, sediul aflându-se în marele-ducat de Luxembourg, numara 1.600 membri, toti oameni de stiinta de înalt nivel, apartinând laboratoarelor de politie, spitale, tribunale, institute de medicina legala, laboratoarelor specializate în diverse domenii de dopaj etc. Dupa congresele de la Helsinki (2000), Praga (2001), Paris (2002), a urmat Melbourne, capitala Statului Victoria (Australia), care a organizat cel de-al 41-lea Simpozion international al asociatiei, între 17-22 Noiembrie 2003.
Printre cei care au intervenit se numara si Dr. Pascal KINTZ, fostul presedinte al Société Française de Toxicologie Analytique, astazi vicepresedinte al The International Association of Forensic Toxicologists, bine cunoscut oamenilor de stiinta datorita multiplelor cercetari, printre care si cea asupra „analizei meshelor de par apartinând lui Napoléon”, datorita probelor ADN/. În compania prof.Robert WENNING de la Univ.din Luxembourg, Dr. Kintz a prezentat ultimele rezultate obtinute prin fabricarea Nano-SIMS (Nano-secondary Ion Mass Spectrometry) la Universitatea din Luxemburg, asupra chestiunii prezentei arsenicului în suvitele de par ale Împaratului. Se mentioneaza în diverse publicatii oficiale, printre care si SOCIÉTÉ NAPOLEONIENNE INTERNATIONALE – DOSSIER SPÉCIAL – ca „suvite de par apartinând lui Napoléon”, au fost pastrate cu mare grije si gasite la diverse persoane ce se aflau în preajma împaratului: curtezane, valet etc.
Toxicologul francez sustine ca Napoléon a fost otravit cu arsenic în mod lent, aprofundând analizele nu numai asupra interiorului firelor de par, ci si a învelisului capilar. Prof. Kintz a ajuns în anul 2001 la concluzia ca otrava a atins maduva spinarii, pornind de la par, ceea ce implica faptul ca otrava a fost împinsa de fluxul sanguin si ca provine din alimentele ingerate. Parul lui Napoléon prezenta o concentratie de substanta toxica de 7 la 38 de ori superioara dozei „admise”. Detractorii acestei ipoteze resping afirmatia, sustinând ca arsenicul detectat era de origine exogena si nu a fost absorbita de Împarat, motivând si sustinând ca aceasta compozitie toxica era în mod normal utilizata în secolul XIX pentru conservarea parului. Alti cercetatori explica folosirea produsului de catre vierii epocii, care spalau butoaiele în care fermentau strugurii în vederea fabricarii vinului, aceasta supozitie fiind însa respinsa, considerându-se ca obiceiul vierilor epocii de a curata butoaiele cu arsenic, nu era periculoasa pentru sanatatea omului, cu toate ca Napoléon era un adept al licoarei.
În Octombrie 2002, revista SCIENCE raporta ca „lucrarile celor trei oameni de stiinta francezi au probat ca Napoléon a murit în urma unui cancer la stomac când a fost exilat pe Insula Sainte-Hélène”. În Iunie 2001, echipa Dr.Pascal Kintz a prezentat primele probe care sustin teza de otravirea lui Bonaparte cu arsenic, aceasta în urma analizelor suvitelor de par apartinând împaratului, prezentând doze anormale de arsenic. Mai înainte, în August 1998, cercetatori ai Universitatii din Ottawa (Canada) si Yale (US), afirmau ca „Napoléon ar fi murit din eroarea unui medic britanic, care i-ar fi administrat un medicament bogat în mercur”.
În anul 2000, scriitorul de origine polonez, anume Ben WEIDER, mare admirator si colectionar al nenumaratelor piese originale, carti, decoratii, vestigii, îmbracaminte etc., care au apartinut lui Napoléon, au fost expuse într-un muzeu din Montréal (pe care l-am vizitat), acesta afirmând cu tarie în conferintele si interview-urile acordate la televiziunea canadiana, ca: „Napoleon I Bonaparte a decedat datorita otravirii lente cu arsenic, si ca datorita noilor teste ADN, aceasta enigma ar putea fi elucidata, mai cu seama ca Ben WEIDER este dispus sa suporte toate cheltuielile exhumarii, în plus detinând suficiente probe palpabile, respectiv suvite de par, bine conservate de catre una din curtizanele lui Napoléon, ramânând doar ca Guvernul si istoricii francezi sa-si dea asentimentul”. Ben Weider se pare ca nu are intentia de a abandona ideea, s-ar putea spune chiar ÎNDRAZNEALA, convingerile lui fiind de nezdruncinat.
Specialistii Institutului medico-legal din Strasbourg confirma teza avansata de omul de afaceri montrealez Ben Weider, fondatorul „Société napoléonienne internationale”. B.Weider este convins de multi ani ca Napoléon a fost otravit la instigarea englezilor si de partizanii burbonilor, reveniti la tronul Frantei dupa caderea lui Napoléon.
Purtatorul de cuvânt al lui Weider a declarat ca daca îndoielile asupra mortii lui Napoléon persista, nu ramâne decât sa se treaca la exhumarea Împaratului, decedat la vârsta de 51 ani, în anul 1821, în închisoarea unde englezii l-au trimis în captivitate. În mod oficial s-a spus ca Napoléon a murit în ziua de 5 Mai 1821 din cauza cancerului la stomac.