Deoarece în ultima perioada la rubrica „Impresii de călătorie” am citit numai articole despre locaţii din alte ţări, mi-am pus întrebarea logică ce se întâmplă cu toate frumuseţile României. De ce preferăm să căutăm în alte părţi peisaje pe care ţara noastră ni le acordă cu mare dărnicie? Astfel, în perioada ce urmează voi încerca oarecum prezentarea unor locuri (peşteri, rezervaţii naturale etc.) din judeţul Bihor (întrucât acest judeţ îmi este destul de cunoscut). Voi începe lista cu Peştera Urşilor.
Peştera Urşilor se găseşte la marginea satului Chişinău, comuna Pietroasa, judeţul Bihor.
La 17 septembrie 1975, în urma unei dinamitări în cariera de marmură de la Chişcău, în masiv s-a format o spărtură prin care a coborât artificierul miner Curta Traian din localitate, care a parcurs galeria de acces până la Sala Mare. Prima exploatare completă a fost realizată la 20 septembrie 1975 de către cercul de speologi amatori “Speodava” din oraşul dr. Petru Groza (azi Ştei). La 16 iunie 1980, peştera intra în circuitul turistic al ţării ca cea dintâi cavitate subterană amenajată la nivelul tehnicii mondiale.
Peştera Urşilor nu primează prin dimensiuni, ci prin fantastica aglomerare de formaţiuni speologice, din care punct de vedere este indiscutabil, unicat în rândul peşterilor amenajate pentru turism. Tot aici se găsesc un mare număr de resturi fosile ale ursului de caverna – Ursus Spelaeus – dispărut de aproximativ 15000 de ani.
Traseul turistic propriu-zis oferă vizitatorilor chiar de la intrare posibilitatea de a admira o extraordinară gamă de formaţiuni stalactitice şi stalagmitice, variate ca mărime şi forme, baldachine şi gururi. Formaţiuni stalactitice cum sunt aici, aşa numitele baldachine, ce pot fi întâlnite în puţine peşteri din lume dau un aspect fermecător peşterii. Atmosfera de basm este întregită de stalagmitele fosile, extrem de dantelate şi având grosimi de peste 1m, de stalactitele excentrice, foarte rare, provocate de deplasarea coloanelor de picături alimentare, de stalactitele de tip “macaroane” ori de depunerile numite “vermiculaţii”, printre cele mai frumoase aflate în peşterile din România.
Diversitatea stalagmitelor sub formă de statuete, pagode animale – fabuloase – lasă câmp liber imaginaţiei fiecărui vizitator. “Mastodontul”, “Draperiile din Galeria Urşilor”, “Portalul” “Pagodele”, “Lacul cu nuferi” sunt numai câteva din frumuseţile create de natură din peşteră.
Intrarea în peşteră (altitudinea 482 m) se face printr-un pavilion de exploatare turistică, unde sunt amenajate o sală de aşteptare, un bar şi stand cu produse de artizanat. Galeriile peşterii au formă aproape rectilinie şi sunt dispuse pe două etaje, însumând o lungime de peste 1500 m. Nivelul superior fosil are o lungime de 488 m şi este amenajat pentru circulaţia turistică, iar cel inferior, temporar activ, lung de 521 m, este declarat rezervaţie ştiinţifică. Partea superioară este amenajată cu trotuare, balustradă, pe o lungime totală de 847 m şi se compune la rându-i din trei galerii, în ordinea vizitării: Galeria „Urşilor”, Galeria „Emil Racoviţă” şi Galeria „Lumânărilor”.
Prima galerie este puţin mai săracă în formaţiuni, bogată în schimb în resturi scheletice ale ursului de peşteră. Ea adăposteşte 1500 de piese, din care 140 de cranii şi numeroase culcuşuri ale ursului de peşteră. Pe pereţii acestor galerii se observă zgârieturi adânci lăsate de labele urşilor, a căror dispariţie misterioasă s-ar datorat, după unele presupuneri, încălzirii climei, izbucnirii unei epidemii sau, poate, unui cataclism natural care ar fi blocat ieşirile peşterii.
Adevăratele frumuseţi sunt concentrate însă în celelalte două galerii: „Mastodontul”, „Palatele fermecate”, „Căsuţa Piticilor”, „Lacul cu nuferi” sunt doar câteva din denumirile simbolice date grupurilor de formaţiuni de către ghizi şi vizitatori. La capătul celei de-a doua galerii se află un schelet întreg de urs expus, în poziţia în care l-a surprins moartea.
Fosilele altor animale dispărute în urmă cu mai multe zeci de mii de ani (o specie de capră neagră, ibexul, leul şi hiena de peşteră) descoperite aici, suscită interesul specialiştilor. Galeria “Emil Racoviţă” este împodobită cu numeroase stalagmite, domuri, bazine cu apă şi mii de stalactite. Galeria are pereţii distanţaţi la 10 –15 m, iar bolta ei se situează la peste 10 m înălţime. În a treia galerie te întâmpină o adevărată pădure de stalagmite de un alb imaculat şi neatins de mâna omului. La capătul acestei galerii, poteca turistică îşi face cu greu loc prin desimea concreţiunilor şi, prelungită cu un tunel artificial, lung de 16 m, răzbate în cele din urmă la suprafaţă, încheind astfel traseul vizitabil al peşterii.
Ieşirea se face printr-o fantastică galerie ornată cu lumânări, ultima sală fiind simbolic denumită „Sfatul Bătrânilor”.
Temperatura în peştera este constantă tot timpul anului, indiferent de anotimp: 10ºC, la o umiditate de 97%.
Vizitarea peşterii durează aproximativ 45 de minute, în grupuri conduse de ghizi autorizaţi. Programul de vizitare – tot timpul anului – este zilnic între orele 10 – 17, lunea fiind închis.
Căi de acces:
– DN-76 (Oradea – Deva), cu derivaţie la km 86, în comuna Sudrigiu
– DJ-763, încă 16 km (şosea asfaltată)
Pestera Ursilor se afla la marginea comunei Chişcău nu Chişinău