Pe o insuliţă de pe un lac,
Ca-n laguna albastră,
Şezu un bătrân mag,
Înalt cu barba deasă.
Printr-o perdea de salcii,
Bucuros mă primiră:
– Intră ! Hai treci aci…
Cuvios el îmi ziseră.
– Bine te văd, bine te găsesc !
Spusei eu în primirea sa
– Bine te revăd, bine te primesc !
Zise fericit de venirea mea.
– Hai odat ! Intră de vino aşa,
Mai zise tot el nerăbdător
Şi mă trată ca pe un paşa,
Cu un vin roş ameţitor.
– Ia zii ! Ce te aduce în astă împărăţie ?
– Mă aduce dorul verde şi misterul vieţii mele.
– Hai zău, chiar şi-n toi de voinicie ?
-Chiar… că de, necunoaşterile-s grele.
La aşa vorbă magul nu mai zâmbi,
Se întristă, se înduplecă
Şi nu-i mai arse a glumi,
Gânditor se încruntă.
Stătură o clipă şi deodată:
– Ha ha ! Asta era…
Emoţia lui mă uimiră
-Ce anume ?! Ce era ?!…
Ca un duhovnic mă privi,
Mi-era ca un părinte,
El nu putea minţii,
Îmi dăruise atâta linişte.
Mă ştia, mă citea,
La nevoie el venea,
La întrebări îmi răspundea
Şi multe mă învăţa.
Dar acum spuse:
-Băiete, tu ai început a căuta.
Întrebam cu lămuriri duse:
-Cum a căuta ?!
Aşeză mâna groasă
Pe umărul stâng,
Cu vocea duioasă,
Ca un mic cânt:
-O cauţi pe ea,
Îţi porunceşte inima.
-Zău de te-oi înţelege !
-Crede că mă vei înţelege.
– Ea !… Care ea ?!
-Aşteaptă şi vei vedea.
-Şi unde o fi ?
-Caută şi o vei găsi.
– Şi cine e ea ?
-Îţi e dragostea…
-Ce-i dragostea ?!
-A tuturor fericirea.
Nu aveam înţeles,
Un şir de enigme răsucit,
Dincolo de interes,
Un chin de fericire muncit.
Dară acum ştiu…
Ştiu ce-i dragostea,
În sare am să fiu,
Că şi eu am trecut prin ea.