Cand s-a aflat ca invadatorii vor trece prin satul nostru, toti taranii au rupt-o la fuga prin gradini. Fugeau ca de frica mortii, in loc sa iasa cu flori, pentru ca, invadatorii erau, cica, eliberatori, dar asta au aflat-o mai tarziu.
Mama cu mine-n carca, s-a oprit tocmai peste garla si, din spatele unui tufis, s-a uitat inapoi, la drum. Tancuri, blindate, ostasi inarmati, iar printre ei, o pata alba, bunicu-meu se ducea la apa. Ce-i pasa lui de ostiri? Luptase la Marasesti, inca avea o schija in brat, ca amintire; el ramasese sa pazeasca tot satul.
Cand ne-am intors, peste cateva zile, l-am gasit stand pe o buturuga in mijlocul curtii. Mama s-a uitat imprejur si, nemaivazand nimic din ce stia ca are in gospodarie, a inceput sa boceasca. Nervos, bunicu’ a potolit-o: “Nu te mai smiorcai, proasto, ca i-am spurcat eu cu tot neamu’ lor! Cand mi-au cerut un vas sa-si faca salata, le-am dat ligheanul in care faceau pipi copiii”!
Niste ostasi sovietici apreciasera ograda noastra si au ramas acolo pana au terminat tuica, vinul, visinata, cidrul, zarzavaturile, iezii si gainile. Dar bunicu’ le venise de hac.
Mai tarziu, invadatorii au descoperit un zacamant de gaze naturale in fundul gradinii noastre, langa lac. Acolo au instalat o sonda care transporta gazele direct in mareata lor tara. Invadatorii autohtoni au sarit in ajutor. Au confiscat casa unui unchi, pentru a o face sediu al Militiei. Dupa o vreme, lui bunicu i-au luat pamantul. Nemaiavand nici o posibilitate sa-i spurce, bunicu’ a murit. L-am ingropat cu tot cu schija de la Marasesti.
O componenta culturala a marii invazii era atat de bine reprezentata, incat mi s-a parut a fi o invazie de sine statatoare. Inceputul acesteia il asociez cu arderea cartilor din biblioteca. La ordin de la Primarie, au facut o groapa-n curte, au carat cartile cu bratul, toti boceau, si le-au dat foc. Am vrut sa sar peste foc, sa nu ma muste serpii, dar n-am putut, flacarile erau prea mari, asa ca m-au muscat serpii cand m-au descoperit ca eram dusman al poporului roman, treaba de care nu fusesem constienta.
Invadatorii traiau printre noi disimulati in prieteni sau in colegi, nu-i mai cunosteai, usor te puteai insela.
Am invatat ca lumea se impartea in doua lagare: lagarul socialist si lagarul capitalist. Noi traiam in cea mai buna dintre lumi, in lagarul socialist, dupa reguli penitenciare. Asta-i bun, asta nu, asta ai voie, asta nu ai voie, nu exista a treia cale. O prietena de-a mea se intorsese din lagarul capitalist si m-a sunat sa ne intalnim. Putea fi o invadatoare deghizata, asa ca, nestiind ce sa fac, m-am dat bolnava.
De ultima invazie am devenit constienta un pic mai tarziu.
A inceput ca o revolta populara, impuscaturi, manifestatii, dreptate, jos comunismu’, libertate si alte lozinci. Apoi am intrezarit sobolanii si lacustele. Ieseau de prin canale. Multi dintre vechii invadatori se vopsisera in eliberatori. Li s-au adaugat apoi alti sobolani si alte lacuste. Exact ca in Biblie – Naum, Vechiul Testament – : “Capeteniile tale sunt ca lacustele fara numar, iar dregatorii tai, ca stolurile de lacuste”…
Rad totul in calea lor. Parjolesc pamantul.
Ca lacustele, ca sobolanii, invadatori de tot felul, dar, mai ales invadatorii autohtoni intruna au praduit, praduiesc si nu mai inceteaza, fara mila si fara rusine, nu mai inceteaza sa stoarca toata vlaga maicii mele, a bietei noastre maici si a celor mai buni, mai cinstiti si mai iubitori copii ai ei…
Trebuie sa ne modernizam.
Invadatorii se numesc acum investitori. Pradatorii se numesc recuperatori. Parca nimic nu s-a schimbat in lume; este o lupta cvasianimalica in specia umana.
VENI, VIDI, VICI – Ei au venit, au vazut si au învins, dar noi am platit restul vietii… Pe mine nu m-a luat nimeni în brate, eram prea mare, aveam aproape 19 ani, dar la comanda preotului din apropierea Bucurestiului, unde se refugiasera femeile din familia mea, ne-am ascuns în butoaiele de vin goale, întoarse cu fata în jos. „Invadatorii eliberatori” au intrat triumfal cu surle si fanfare, în satul Dascalu Creata, la 17 km. de Bucuresti; se zvonise ca fac ravagii si ca violeaza fetele tinere… mai ca nu stiam ce înseamna violare, nu eram suficient de „învatate” în de-ale vietii…
Casa popii, fiind cea mai înstarita din sat, bineînteles a fost imediat rechizitionata pentru comandamentul rusesc. Din fericire, nu si-au manifestat salbaticia, ba comandantul s-a aratat chiar foarte indulgent si cooperativ, însa cu „pretentii” culinare – sa i se prepare „galuscutze cu prune”; rupea câteva vorbe românesti, în rest franceza; în schimb câinii, de câte ori îl vedeau prin vie sau ograda, latrau de mama focului – instinctul animalului. A plecat maiorul dupa o luna si am respirat usurati, pretinzând doar ceva din vinul popii si ceva tuica.
Eram naivi cu totii si ne bucurasem ca se terminase razboiul si reveneau barbatii la vatra. Dar cum HOMO HOMINI LUPUS, razbunarile si tragediile au urmat si nu numai din partea invadatorilor, ci chiar a celor din familie, a prietenilor, încât nu mai stiai daca mai suntem stapâni în tara noastra. Cozile de topor si-au facut aparitia imediat, pentru a avea un os mai bun de ros. Aceasta cred ca face parte din caracterul unor indivizi, din pacate connationalii nostri.