Sentosa, cuvânt care tradus în malay înseamnă pace şi linişte, este o insulă ce aparţine statului Singapore. Din Singapore, de altfel, se ajunge destul de uşor în Sentosa cu ajutorul unui monorail care opreşte în trei puncte de atracţie diferite. Pentru cine e cazat pe insulă, pe toată perioada cazării, hotelul emite un fel de free pass care asigură călătorului transport gratuit între aceasta şi oraşul-stat.
Ajung în Sentosa pe la amiază. Pare un fel de staţiune liniştită, aproape lipsită de animaţie.
- Strada in Sentosa
Din staţia de monorail, un vehicul descoperit, un soi de trenuleţ mai mereu plin de turişti, mă poartă către hotel. O voce forţat-veselă răsună în difuzoare, familiarizându-ne cu ceea ce e de văzut pe insulă. După câteva plimbări în astfel de vehicul, aproape că învăţ pe de rost textul care se doreşte antrenant, dar care poate deveni câteodată enervant. De altfel, am constatat că reţeta sigură, infailibilă, de a-ţi enerva ascultătorii e să repeţi obsesiv acelaşi mesaj cu mai mult sau mai puţin aceleaşi cuvinte. Dacă înţeleg procedeul atunci când e vorba de turism, nu pot fi deloc tolerant atunci când el e (şi e cu prisosinţă!) aplicat în politică. Aceeaşi căldură ca în Singapore. Nu e vorba propriu-zis de temperaturi ridicate, de, să zicem, peste 43 de grade (cum se întâmplă frecvent în timpul verii în India), ci de o umiditate care creează disconfort. Dacă stai locului în mijlocul străzii la amiază, pentru câteva secunde, ai senzaţia că te vei topi şi te vei integra în asfalt (perspectivă care, chiar şi metaforic vorbind, nu e deloc plăcută!).
La intrarea în hotel trăiesc câteva secunde de dezamăgire. Nu pare a fi cine ştie ce. Aflu, însă, în curând că intrarea modestă de la parter nu e nicidecum recepţia, ci doar locul în care, dimineaţa, voi lua micul dejun. Hotelul are o piscină la etajul 5 iar recepţia este la 7. În drumul către cameră trebuie traversată o balustradă descoperită mărginită de vegetaţie luxuriantă.
- Hotel in Sentosa
Ai senzaţia că pur şi simplu hotelul a fost construit in mijlocul naturii, că pentru aşezarea lui acolo nu s-a mişcat nici măcar un fir de iarbă. Sau că, odată construit, a fost imediat, printr-un capriciu al naturii, înconjurat de liane. Şi aici ceea ce mă surprinde plăcut este liniştea. Auzi doar zgomotul piscinei şi din când în când vocile unor conversaţii purtate pe un ton normal, relaxat. Camera în sine e confortabilă şi perfect funcţională. O plasmă, un frigider, un seif cu cifru şi, la fel ca în Singapore, geamuri care nu se deschid…
Nu peste multă vreme cobor la piscină. Aceeaşi vegetaţie luxuriantă, aceeaşi linişte pe care eu unul o asociez imediat cu o marcă inconfundabilă a civilizaţiei… O piscină de 95 de metri lunigme cu un soi de cascadă artificială în imediata apropiere, şezlonguri gratuite şi niciun fel de muzică.
Sunt, de altfel, câteva lucruri de remarcat aici. În primul rând, conceptul de turism integrat, apoi ideea că, odată cazat, nu va mai trebui să plăteşti pentru plajă, prosoape de plajă, şezlonguri, transport local etc. Desigur, nu sunt naiv. Toate se regăsesc în preţul hotelului. Însă, aici e vorba de confort şi de ideea că există oameni care se gândesc la cum ţi-ar putea face ţie, turistului, viaţa mai uşoară. Pe plajă răsună discret muzică veche, nicăieri (cel puţin în perioada în care am stat acolo) başii atât de prezenţi pe aşa-zisul litoral românesc nu te agasează. Lucrurile sunt destul de bine delimitate. Pentru amatorii de cluburi există destule locuri în Singapore şi, sunt convins, chiar şi în Sentosa, pentru cei care doresc linişte sunt puse la dispoziţie alte spaţii. E, mi se pare, o altă idee simplă pe care turismul românesc nu îl înţelege foarte bine (noi, românii, în principiu, avem cred anumite aversiuni pentru ideile simple. Nouă ne place tot ceea ce e complicat, uneori inutil sau artificial complicat!).
La fel cum, în restaurante, locurile pentru fumători sunt delimitate de cele pentru nefumători printr-o simplă inscripţie pe o hârtie, şi în turismul românesc se manifestă aceeaşi devălmăşie. Nu există o clară delimitare a locurilor unde, să zicem, amatorii de manele la volum maxim îşi așază cartierul general şi spaţiul unde o familie sau turistul solitar care înţelege vacanţa ca o retragere din zgomot şi nu o cufundare şi mai tare în el, să se poată relaxa liniştiţi. E, de altfel, unul dintre motivele pentru care, atâta timp cât voi putea, voi evita litoralul românesc al Mării Negre.
Nisipul de pe plajă e fin iar Marea Chinei de Sud relativ liniştită. Apa e foarte caldă şi pare curată. Din nefericire, a doua zi e destul de înnorat. Sau poate din fericire, pentru că în astfel de condiţii cel mai bun lucru pe care îl poţi face e să vizitezi insula. Îmi atrăsese atenţia încă de la bun început simbolul Singaporelul, Merlion, o statuie de peste 30 de metri înfăţişând un cap de leu şi un trup de şarpe.
- Merlion – Sentosa
Se urcă în interiorul statuii până la nivelul maxim de unde se poate admira întreaga insulă. Odată intrat, se proiectează un film despre legenda care stă la baza creaturii-simbol a statului Singapore. În malay, Merlion se spune Singa-Laut şi aminteşte de vremea când Singapore nu era altceva decât un sat de pescari. O paranteză se cuvine a fi deschisă. Deşi ponciful spune că Singapore era înainte de independenţă un sat de pescari, există argumente care susţin contrariul. Pentru cei interesaţi, aveţi aici un film documentar (cred eu!) relevant:
Merlion este logo-ul turistic al Singaporelui. Este, deci, o legendă, un mit fondator, un simbol purtător de sens, definitoriu pentru spaţiul acela, spectaculos, dar în acelaşi timp semnificativ. Poate va înţelege şi pe la noi cine trebuie să înţeleagă că un logo turistic (putem să îi spunem brand de ţară dacă vrem) nu e neapărat un obiect care arată bine şi pe care câteva minţi mai mult sau mai puţin luminate să îşi poată permite să îl conceapă, ci un simbol care spune o poveste încărcată de semnificaţii mitologice, o imagine care trezeşte în rândul nativilor un soi de legătură cu începuturile lor şi reiterează un mesaj din illo tempore. Apoi, uşor dar sigur, dacă imaginea este destul de puternic impregnată de simbolistică, e coerentă şi va fi promovată insistent şi pentru o lungă bucată de vreme, ea va sfârşi prin a se impune şi străinilor. Dacă ne schimbăm simbolurile odată cu fiecare ciclu electoral, mesajul e unul de confuzie şi neseriozitate.
Apropo, logoul românesc e… frunza de stejar. Ce spune asta despre miturile noastre fondatoare, în ce anume fel ne defineşte a-temporal o biată frunză de stejar (nu e vina ei, să ne înţelegem!) numai Dumnezeu şi (poate!) cei care au optat pentru ea ştiu!
Seara o petrec la piscină, citind până târziu către miezul nopţii ultimele pagini din The White Tiger (Aravind Adiga). Când cumpărasem cartea în aeroport la New Delhi, mă gândisem doar la faptul că despre ea auzisem doar cuvinte laudative. Asta într-un fel mă şi descuraja, dar am hotărât să o cumpăr. Apoi, în avion şi în Singapore am avut revelaţia întâlnirii cu un text extrem de consistent, bine scris şi convingător. O carte bună, un şezlong confortabil, o piscină înconjurată de vegetaţie luxuriantă, iată una dintre ultimele imagini din Sentosa care mi se imprimă pe retină.
Mâine voi pleca mai departe către Langkawi, o mică insulă în Malaysia. Abia acum realizez că nu pot asocia ţara aceasta (Malaysia) cu nimic. Nu m-am prea informat înainte de plecare, poate şi pentru că în felul acesta, cu o minte şi un spirit total nepregătite pentru ceea ce va urma, sunt convins că nu va exista pericolul sufocant al apariţiei prejudecăţilor de tot felul.
