– O epistola din Boston –
Draga Prietene,
Scuza-ma ca te deranjez, insa cunoscindu-ti principiile morale si etice, rectitudinea deontologica, anti-comunismul constant manifestat, dar nu mai putin constant manifestat liberalismul tau admirabil, trebuia sa-ti scriu cele de mai jos – chiar daca, de ani buni deja, vietuiesc departe de tara, tocmai peste Oceanul Atlantic, in Bostonul atit de inghetat si viscolit, parca vesnic inzapezit in aceste zile de visat inceput de primavara.
Asadar, in Romania… inca o data, mastile – mai noi, mai vechi – cad, de fapt sunt chiar smulse cu nedisimulata placere… Iacobinismul-de-mahala (termen ce-mi apartine si sper sa nu te supere) re-aseaza coruptia in infrastructuri si structuri proprii pe care le vrea tot mai cristaline si tot mai durabile intru ostoirea setei de Putere – da, noua, alta – dar tot Puterea.
„Prietenii” din Romania sunt acum, astazi, mai „amici” ca niciodata – fiindca, vezi bine, ciolanul Puterii cu glas si cint de sirena… i-a orbit, surzit, hienit, sacalit si lupit atit de rapid, incit si unii ca noi – trecuti prin atitea – suntem, vorba americanului, “speechless”…
Draga Prietene, desi imi pastrez inca vie speranta intru evolutia inspre o societate romaneasca realmente civila, deschisa si democratica – pe scurt, intru mai bine, chiar mult mai bine in Romania de astazi, totusi nu-mi pierd luciditatea si, uite, iti daruiesc aceste cugetari benigne despre prezentul romanesc venit dintr-un trecut nu prea indepartart si mergind spre un viitor apropiat:
* Turma nu are nevoie de dialog. Dialogul ei nu este nici macar un monolog – este o dictare fara punctuatie.
Pe care o executa fara ezitare si cu entuziasm sincer.
* Mediocritatea sub toate formele ei, si cu atit mai mult aurea mediocritas, salieri-ana ori altfel, dar dintotdeauna astfel, are tendinta asimptotica sa creeze teorii cu iz nihilist si parfum de dogma, prin care isi justifica ratiunea de a fi ceea ce este: mediocritate. Fara trecut, fara viitor. Pina la urma – fara prezent.
Mediocritatea devenita Putere neaga inevitabil liberalismul.
* Binele practicat constant asupra multora dintre semenii nostri, duce la fapta lui Cain. Nu pentru ca, prin crima sa Cain nu suporta si nu profita de binele exercitat asupra lui; ci, fiindca, prin crima, Cain nu risca sa practice binele devenind astfel o fiinta morala, implicit demna si libera.
* Slujitorul Puterii – oricine ar fi el, de la umilul functionar si pina la presedintele sau regele unei tari – mai devreme sau mai tirziu sfirseste precum intr-o straveche poveste orientala: intr-atit perie, spala si pupa fundul elefantului idolatrizat, pina cind intr-o buna zi, drept rasplata, elefantul se aseaza temeinic pe slujitorul sau. Iar acestuia ii intra cu mare usurinta capul in fundul elefantului. Si, daca nu moare sufocat, atunci, totusi, toata viata lui va mirosi a rahat intr-atit, incit oricind este gata sa repete aceasta plecaciune suprema, asumindu-si bucuros riscul sufocarii…
Draga Prietene, poate ca acei romani care au ochi de vazut – vor vedea; urechi de auzit – vor auzi si minte sa inteleaga – vor intelege. Isi vor deschide si inima. Si, vor actiona in consecinta. Altfel … nu va fi un alt fel … nici macar pentru nepotii nostri. Dar, repet, imi pastrez vie speranta…
Cu aceeasi prietenie,
Leonard Oprea – Martie/2005/ Boston