Pentru rubrica „Polemica” am primt la redactie materialul semnat de Magda Şimian, Profesor -Girona, Spania, care trage un semnal de alarma in ce priveste viitorul copiilor nostri.
Cristi PANTELIMON
redactor-sef „Polemica”
Editor ACUM
SOS – autoritatea morală a părinţilor şi profesorilor
Magda Şimian, Profesor,
Girona, Spania
Occidentul se înfruntă în ultimii ani cu două mari probleme, organic legate una de alta: globalizarea şi imigraţia. Toate eforturile (materiale, politice, culturale) merg spre încercarea rezolvării acestora. Prea puţini însă îşi dau seama că înaintea oricărei probleme legate de lumea adulţilor ar trebui rezolvate problemele ivite în lumea viitorilor adulţi. Prea puţini înţeleg că lumea nu se poate schimba bazându-ne numai pe prezent, şi că viitorul aparţine de fapt celor care acum sunt pe băncile şcolilor.
Occidentul, ca toate ţările de fapt, încă nu a înţeles importanţa pregătirii prin educaţie a viitorilor cetăţeni care vor determina soarta planetei în câţiva ani. Nu a înţeles că dincolo de motivele economice, politice şi ideologice actuale, viitorul nostru al tuturora stă exclusiv în mâinile şi capetele copiilor de azi.
În Spania învăţământul primar e organizat în trei cicluri (iniţial, mediu şi superior), şcolarizarea începând la vârsta de trei ani. Învăţământul secundar (institut) începe la 12 ani şi durează şase ani. La 16 ani elevii pot alege între a continua educaţia în acelaşi centru sau a opta pentru un sistem paralel numit „formare profesională” până la împlinirea vârstei de 18 ani, când iarăşi pot alege între a continua studiile universitare (între 3 şi 6 ani) sau a intra pe piaţa de muncă. Între cicluri şi etape educative există un singur examen serios, cel de bacalaureat, examen a cărui notă e decisivă (alături de media generală) pentru accesul la universitate.
Notele la toate nivelele nu sunt numerice, adică părinţii au informaţii despre fiii lor prin formulele „progresează în mod adecvat” sau „trebuie să-şi îmbunătăţească situaţia şcolară” sau „nu progresează”, recomandări mult prea puţin imprecise.
Ca părinte, apreciez posibilitatea de a avea copiii înmatriculaţi de la 3 ani la aceeaşi şcoală, cu aceiaşi profesori care le urmăresc evoluţia atât de importantă între 3 şi 12 ani, şi posibilitatea de a-mi putea continua viaţa profesională datorită faptului că orarul întreprinderilor coincide în mare măsură (insuficientă totuşi) cu orarul şcolilor (cursurile se desfăşoară dimineaţa şi după-amiaza cu o pauză de prânz care de obicei se petrece tot în cadrul şcolii).
Ca profesionist în domeniul educaţiei, consider importantă libertatea familiilor de a alege un centru şcolar (public sau privat) şi unele materii (fapt care se traduce prin co-interesarea mai mare a elevilor, sau măcar asta se pretinde), precum şi sprijinul pe care îl au cadrele didactice din partea altor profesionişti angajaţi de centrele şcolare, cum ar fi pedagogi, psihologi, medici etc.
Dar şi ca părinte şi ca profesor mă simt înspăimântată şi neputincioasă ìn faţa unei societăţi haotice, în care lipsa de valori începe să devină un merit printre tineri, o societate care se complace în a dărâma toate ierarhiile morale şi etice fără a oferi nimic în schimb, o societate în care se reflectă tinerii de azi şi în care şcoala nu găseşte nici un sprijin. Nici profesorii, nici părinţii nu mai au nici un fel de autoritate asupra micilor indivizi obişnuiţi a avea tot ce-şi pot imagina chiar înainte de a şi-o imagina, iar această lipsă de autoritate duce inevitabil la formarea unor personalităţi dezechilibrate, fără repere şi nesigure. Rezultatele încep să devină din ce în ce mai evidente: în urmă cu puţine săptămâni toată Spania s-a cutremurat aflând „cazul” tânărului basc de 15 ani care s-a sinucis din cauze încă nelămurite (presiune socială, cruzime infantilă a colegilor, neputinţa părinţilor de a şti prin ce trece fiul lor sau impotenţa profesorilor de a comunica cu elevii lor, care în majoritatea cazurilor îi consideră nişte angajaţi în serviciul lor).
În urmă cu aproape un an o bandă juvenilă formată din imigranţi, după modelul bandelor din Statele Unite, au omorât un alt adolescent…din greşeală, după cum au declarat.
Cazuri de felul acestora ne pun în gardă şi trebuie să fim foarte atenţi la ele: sunt numai cazuri izolate sau sunt simptomele unei societăţi bolnave de inconştienţă şi iresponsabilitate pentru copiii şi viitorul ei? Vrem ca viitorul planetei noastre să depindă de nişte oameni fără convingeri, fără principii, fără dorinţa de a trăi şi de a face ceva pentru umanitate, sau vrem ca viitorul să continue ce a fost mai bun în trecut şi în prezent şi să devină el mai bun decât tot ce a fost înainte?
Din sălile şcolii avem datoria, profesori şi părinţi, din Spania şi din România, de pretutindeni, să încercăm să recuperăm valorile şi autoritatea pierdută. Spre binele copiilor noştri, spre binele nostru şi spre binele întregii omeniri.
Nu e timp de aşteptat sau dezbătut: e timp de acţiune!
Tendinta de mondializare face ca grupurile umane si cu atat mai putin indivizii sa nu mai fie considerati oameni. Goana dupa cat mai mult plusprodus nu mai da timp si de om. Contradictiile sunt prea acerbe ca sa se mai poata ocupa si de detalii umane. Au si capitalistii dreptate.
Tineti cont ca daca ii lasa pe asiatici sa se grupeze luind intaietate economica, tehnica, militara, vom cere voie chinezilor sa calatorim pana la Paris. Asa ca mai pasuiti-i si dumneavoastra pana se consolideaza Europa, eventual Eurusia, etc.
Strigatul dumneavoastra este un strigat individual. Sper sa va mai citesc mesajele pe aici.Europa este atat de incalcita incat nu cred ca aveti sansa de a ameliora decadenta invatamantului in urmatorii 10 ani. Am mai multe de spus dar parca nu este locul potrivit.