ACUM.TV

Am primit spre publicare un studiu inedit si extrem de important pentru rubrica „Cercetare, Stiinta, Tehnologie”: evaluarea si clasificarea universitatilor din Romania in anul 2004 folosind metode acceptate international. Autorii studiului sunt Asociatia Ad-Astra a Cercetatorilor din Romania si Dr. Daniel David.

”

*Autorii mulţumesc Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEdC) şi Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS) pentru informaţiile referitoare la numărul personalului didactic din fiecare universitate, informaţii pe care le-au pus la dispoziţia acestui studiu. Menţionăm că acest studiu nu reprezintă poziţia Guvenului României sau a MEdC.

Rezumat:
Studiul face o evaluare a universităţilor din România în scopul clasificării/ierarhizării acestora în anul 2004, prin prisma sistemului international de clasificare/ierarhizare a universităţilor Shanghai “Academic Ranking of World Universities”. Rezultatele arată că vizibilitatea şi impactul internaţional ale universităţilor româneşti sunt date doar de câţiva actori (universităţi) de prestigiu, restul universităţilor având o contribuţie minimă. Chiar aceşti actori de prestigiu nu sunt încă suficient de puternici pentru a reprezenta performant România în aria internaţională a educaţiei şi cercetării, în condiţiile în care nici o universitate din România nu face parte din primele 500 de universităţi ale lumii, conform metodologiei Shanghai.
Cuvinte cheie: clasificarea universităţilor din România, metodologia Shanghai

Abstract:
This study is focused on ranking Romanian universities in 2004, based on Shanghai methodology “Academic Ranking of World Universities”. The results suggest that only a few Romanian universities have international visibility and impact. However, this impact is not yet strong enough to include these universities among the first 500 hundred universities of the world. The implications of these results are discussed.
Key words: ranking Romanian universities, Academic ranking of world universities (Shanghai)

I. Introducere

Conform Declaraţiei de la Lisabona, până în 2010, Uniunea Europeana şi-a propus să devină cea mai avansată economie şi societate bazată pe cunoaştere. Aşadar, cercetarea-dezvoltarea-inovarea vor defini cadrul ariei europene a cercetării care, integrată cu aria europeană a educaţiei într-o arie europeană comună a educaţiei şi cercetării, va fi temelia pe care se va construi noua societate şi economie europeană.

În contextul integrării României în structurile Uniunii Europene, constituirea unei arii româneşti a educaţiei şi cercetării care să contribuie decisiv la o economie şi o societate românească bazată pe cunoaştere este fundamentală. Constituirea ariei româneşti a educaţiei şi cercetării, integrată ariei europene a educaţiei şi cercetării, necesită în primă instanţă o evaluare riguroasă a stării actuale privind cercetarea-dezvoltarea-inovarea românească din universităţi, universitatea fiind unitatea fundamentală care integrează cercetarea avansată şi educaţia. Numai această evaluare ne poate spune:

(1) care sunt actorii de excelenţă în cercetarea universitară românesca (şi în consecinţă, care trebuie sustinuţi);

(2) care sunt actorii “slabi” şi neperformanţi şi în cazul acestora: (a) la care
trebuie renunţat şi/sau (b) care trebuie sustinuţi în scopul dezvoltării şi racordării lor la aria europeană a educaţiei şi cercetarii, în concordanţă cu interesele României şi Uniunii Europene. În urma acestei evaluări se vor putea face politici de dezvoltare a ariei româneşti a educaţiei şi cercetării şi de integrare a acesteia în aria europenă a educaţiei şi cercetării.

Încercările de evaluare a universităţilor din România cu scopul clasificării/ierarhizării acestora au fost multiple (vezi pentru detalii Agachi, 2005).

Astfel, Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS) a elaborat de-a lungul timpului o serie de metodologii de evaluare a universităţilor prin prisma activităţii de cercetare (vezi pentru detalii CNCSIS http://www.cncsis.ro). Recent, CNCSIS a publicat Cartea Albă a Cercetării Ştiinţifice din Universităţile Româneşti (CNCSIS, 2005) care conţine date importante care pot fi utilizate în clasificarea/ierarhizarea universităţilor româneşti. Deşi demersul CNCSIS-ului este unul important, el nu are impactul scontat din mai multe motive:

(1) cele mai multe informaţii se bazează pe autoevaluarea universităţilor ceea ce poate include distorsiuni intenţionate sau neintenţionate. Spre exemplu, în Cartea Albă a Cercetării Ştiinţifice din Universităţile Româneşti (CNCSIS, 2005) unele universităţi au prezentat informaţii distorsionate despre publicaţiile internaţionale, menţionând ca reviste cotate de către Institute for Scientific Information (ISI) reviste care nu sunt de fapt cotate ISI.

(2) sistemele de evaluare propuse de CNCSIS combină adesea criterii şi indicatori internaţionali cu criterii şi indicatori cu valoare locală, ceea ce face ca sistemul să nu poată fi integrat în circuitul internaţional, atrăgându-şi astfel critici atât din afară cât şi din ţară. Spre exemplu, categoria « număr de lucrări publicate în reviste din fluxul principal de publicaţii » nu este clar operaţionalizată (ex. ceea ce este flux principal pentru un evaluator nu este şi pentru altul), ceea ce poate induce confuzii.

Încercând să corecteze această stare de fapt, Asociaţia Ad-Astra a Cercetătorilor din România a fãcut o statisticã a publicaţiilor universităţilor din România –într-un proiect mai larg care vizează cercetarea în România- pe baza indicatorului publicaţiilor indexate de către Institute for Scientific Information (Ad-Astra, 2005). Acest demers este foarte important deoarece:

(1) indicatorul propus este unul obiectiv, care poate fi verificat independent de actorul evaluat;

(2) indicator este unul recunoscut internaţional care poate intra în orice sistem internaţional de clasificare/ierarhizare a universităţilor, permiţând astfel o comparaţie a universităţilor din România cu cele din străinătate.

Pentru a face o clasificare/ierarhizare a universităţilor pe baza statisticii făcute de Ad-Astra (2005) performanţa obţinută trebuie raportatã la resursele disponibile ale actorului evaluat. Astfel, dacă o universitatea cu 300 de profesionişti publică 300 de articole iar una cu 50 de profesionişti publică 250 de articole, a doua universitate trebuie fi cotată mai bine ca prima, în conformitate cu procedurile internaţionale. Aşadar, pentru a înţelege performanţa ştiinţifică a unei universităţi nu este suficient a se compara datele brute ci trebuie comparate datele standard (indicatorul de eficienţă) obţinute prin raportul dintre producţiile brute ale performanţei ştiinţifice (ex. numărul de publicaţii) şi resursele disponibile.

II: Scopul Studiului

Prin evaluarea universităţilor din România urmărim:

– a face comparabilă performanţă instituţională a universităţilor din România prin standardizarea aspectelor esenţiale ale activităţii acestora în scopul clasificării/ierarhizării universităţilor din România;

– a înregistra informaţii obiective despre performanţa universităţilor din România;

– a oferi informaţii despre universităţile din România actorilor interesaţi.

III. Principii

Evaluarea universităţilor din România este o activitate complexă, cu impact semnificativ asupra constituirii ariei româneşti a educaţiei şi cercetarii. Principiile care au ghidat metodologogia de evaluare propusă în acest studiu sunt descrise în continuare:

1. Evaluarea trebuie să corespundă criteriilor de rigoare internaţionale şi europene;

2. Evaluarea trebuie să fie compatibilă cu sistemele internaţionale în scopul recunoaşterii şi asimilării ei internaţionale;

3. Modelele internaţionale trebuie sa fie adaptate ariei româneşti a educaţiei şi cercetării, fără însă ca această adaptare să afecteze « structura formală » a modelului de evaluare internaţional;

4. Sistemul de evaluare trebuie să fie riguros dar uşor de aplicat; în acelaşi timp, acesta trebuie să fie suficient de abstract, sensibil şi flexibil astfel încât să poată evalua comparativ toate universităţile din aria românescă a educaţiei şi cercetarii, indiferent de profilul acestora;

5. Trebuia evitată situaţia în care sunt amestecate mărimi de « input » (intrare), « output » (rezultate sau ieşiri) şi « proces » în evaluare, aceasta trebuind să fie operaţionalizată riguros, fie ca un construct omogen fie ca un construct compozit bine definit;

6. Sistemul de evaluare propus în acest studiu pentru clasificarea/ierarhizarea universităţilor din România este o adaptare pentru aria românescă a educaţiei şi cercetării a sistemului internaţional Shanghai de clasificare/ierarhizare a universităţilor “Academic Ranking of World Universities” (Shanghai, 2004), unul din cele mai influente sisteme de clasificare/ierarhizare a universităţilor în sistemul european şi internaţional. Sistemul Shanghai este focalizat pe rezultat (output) în secvenţa care defineşte activitatea unei universităţi:

Input (intrare)——Proces——Output (rezultat/ieşire)

Focalizarea evaluării pe output reflectă cel mai bine modul în care universitatea şi-a atins scopurile (output-urile aşteptate). Ceilalţi indicatori, de « input » şi « proces », deşi pot constitui premise pentru output-uri de bună calitate, nu sunt indicatori direcţi sau necesari ai acestor output-uri de calitate. Output-ul pentru o universitate este adesea operaţionalizat în literatura de specialitate (ex. vezi pentru detalii Barnetson şi Cutright, 2002; UNESCO-CEPES, 2004) şi în sistemul internaţional Shanghai de clasificare/ierarhizare a universităţilor (Shanghai, 2004) prin:

(1) Prestigiul profesional al personalului angrenat în activităţile universităţilor (”Quality of Faculty”) – aceasta în condiţiile în care universitatea are ca scop (output aşteptat) şi asigurarea dezvoltării profesionale a membrilor săi. Păstrând criteriile riguroase ale sistemului Shanghai, acest criteriu nu este relevant pentru România în condiţiile în care indicatorii lui sunt: (1) Premiile Nobel; (2) “Fields Medals” şi (3) ”Highly Cited Researchers”. Or aceşti indicatori nu pot diferenţia între universităţile româneşti deoarece sunt nişte indicatori insuficient saturaţi de performanţa universităţilor româneşti.

(2) Prestigiul profesional al absolvenţilor/al celor aflaţi în pregătire (“Quality of Education”) – aceasta în condiţiile în care universitatea are ca scop (output aşteptat) şi formarea profesioniştilor în cercetare şi/sau educaţie. Din nou, păstrând criteriile riguroase ale sistemului Shanghai, acest criteriu nu este relevant pentru România în condiţiile în care indicatorii lui sunt: (1) Premiile Nobel şi (2) “Fields Medals”. Or, aşa cum am menţionat anterior, aceşti indicatori nu pot diferenţia între universităţile româneşti deoarece sunt nişte indicatori insuficient saturaţi de performanţa universităţilor româneşti.

(3) Produse ale activitatii stiintifice (“Research Output”) – acest criteriu reprezintă un output (output-ul aşteptat) fundamental al universităţilor, cu impact pentru dezvoltarea ştiinţifică, economică şi socială. Sistemul Shanghai include aici în primul rând publicaţiile indexate de către Institute for Scientific Information (ISI) (http://www.isinet.com). Aceste publicaţii sunt cele mai citate în fluxul informaţional, ele acoperind peste 85% din total publicaţiilor care contribuie la cunoaştere şi peste 95% din articolele citate în cercetare ştiinţifică internaţională! (Garfield, 1996). Altfel spus, publicaţiile ISI sunt cele care dau vizibilitate, impact şi prestigiu la nivel internaţional actorilor implicaţi în educaţie şi cercetare. Acesta este un criteriu care poate fi utilizat şi în context românesc, fiind suficient de saturat în performanţa universităţilor româneşti, pentru a putea discrima între acestea.

Toate aceste trei criterii menţionate mai sus sunt raportate în sistemul Shanghai la mărimea instituţiei (resurse disponibile), pentru a avea un indicator de eficienţă.

Sumarizând, evaluarea pe care o propunem în cazul universităţilor româneşti are următoarele caracteristici:

(1) este focalizată pe output;

(2) output-ul este reprezentat de performanţa ştiinţifică exprimată prin publicaţii ISI;

(3) este obiectivă, în sensul că rezultatele pot fi verificate independent de cei evaluaţi;

(4) este integrabilă în sistemele internaţionale de clasificare a universităţilor, fiind de fapt un caz particular pentru România a prestigiosului sistem de clasificare Shanghai « Academic Ranking of World Universities ».

IV Metodologia de Evaluare: Clasificarea Universităţilor din România în anul 2004

– Producţiile ISI ale fiecărei universităţi au fost înregistrate şi clasificate de
Asociaţia Ad- Astra a Cercetătorilor din România (http://www.ad-astra.ro) (Ad-Astra, 2005).

Astfel, (pentru detalii vezi Ad-Astra, 2005 la http://www.ad-astra.ro), « au fost selectate toate publicaţiile ştiinţifice cu autori din România, indexate de ISI în anul 2004 în Science Citation Index (2388 articole), Social Sciences Citation Index (40 articole), şi Arts & Humanities Citation Index (38 de articole); în total, s-au înregistrat 2439 de publicaţii (unele articole se găsesc în mai multe index-uri).« Bazele de date studiate acoperă toate domeniile existente în universităţi, de la ştiinţe la artă, filosofie şi religie. Aşadar, ele fac posibilă compararea universităţilor în scopul clasificării/ierarhizării lor, indiferent de profilul acestora. « Dintre publicaţii identificate, 2172 sunt articole, 181 sunt rezumate de prezentări la conferinţe, 37 sunt sinteze ale literaturii de specialitate (reviews), 19 sunt recenzii de carte, 15 sunt editoriale, 8 sunt scrisori, 3 sunt biografii, 2 sunt corecţii şi 1 este un “reprint”. Dintre acestea au fost incluse pentru analiză doar cele 2172 de articole, ele reprezentând produsele ştiinţifice cu impact şi cu şanse mari de citare în literatura internaţională. Dintre acestea, 1194 (55%) sunt realizate în colaborare cu autori din străinătate. Dintre articolele înregistrate de ISI în 2004, 1858 sunt publicate în 2004, 303 în 2003, 3 în 2002, 1 în 2001, 1 în 2000 şi 6 în 2005. O posibilă explicaţie pentru această situaţie este apariţia cu întârziere a unor reviste, diferenţe între data oficială de publicare şi data reală, sau întârzieri în înregistrarea de către ISI a articolelor. Până la data de 7 martie 2005, ISI a înregistrat în 2005 un număr de 274 de articole din România, publicate în 2004, care nu au fost cuprinse deocamdată în acest studiu. Deci, nu toate articolele publicate în 2004 în reviste indexate ISI sunt incluse în acest studiu. Lipsa acestor articole este însă compensată, statistic, de prezenţa unor articole din 2003. Articolele au fost alese pe baza anului de înregistrare de către ISI, nu pe baza anului publicării. Repartizarea articolelor pe universităţi s-a făcut pe baza adreselor înregistrate în baza de date ISI. Corectitudinea adreselor înregistrate de ISI pentru fiecare articol este responsabilitatea autorilor articolelor; « oricum, acesta este un factor de eroare marginal asumat in toate clasificările/ierarhizările internaţionale care utilizează ISI. « Un articol cu autori de la mai multe universităţi este înregistrat ca un articol întreg la fiecare din universităţile de care aparţin autorii săi. O adresă care cuprinde mai multe universităţi a fost alocată arbitrar uneia dintre instituţii. Publicaţiile cu autori români, dar care nu au trecut la adresa lor o instituţie din România (de exemplu, pentru că au lucrat temporar la o instituţie din străinătate) nu sunt cuprinse în acest studiu. Datele au fost folosite cu permisiunea ISI. « Aceste strategii de analiză a datelor ISI respectă procedurile internaţionale implicate în sistemele de evaluare a universităţilor.

– Informaţiile despre potenţialul de cercetare al fiecărei universităţi, exprimat prin
numărul de persoane calificate (profesionişti) a publica şi a face cercetare (resursele disponibile), au fost obţinute din datele Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEdC) şi din cele ale CNCSIS (2005).

Astfel, s-a luat în calcul numărul total al profesorilor, conferenţiarilor, lectorilor/şefilor de lucrări, asistenţilor, preparatorilor şi cercetătorilor (pe baza datelor MedC şi CNCSIS) aşa cum apar ei la 1 ianuarie 2005 în baza de date MEdC. Persoanele angajate în regim temporar nu au fost luate în calcul deoarece ele nu reflectă potenţialul stabil de cercetare al unei universităţi. Analizele efectuate în sistemele de clasificare internaţionale (ex. Shanghai) şi în studii similare pe această temă (ex. David, 2003) arată că distorsiunea introdusă de aceste aproximări sunt minime.

– Clasificarea/Ierarhizarea universităţilor româneşti prin prisma performanţei
ştiinţifice cu vizibilitate şi impact internaţional se bazează pe raportul dintre producţiile ştiinţifice şi potenţialul de cercetare (resurse disponibile).

Clasificarea/Ierarhizarea universităţilor din România în anul 2004, pe baza sistemului internaţional de clasificare Shanghai “Academic Ranking of World Universities”, este prezentată în Tabelul 1. (analiza datelor, fără a lua în calcul cercetătorii din universităţi, nu a dus la modificarea sensibilă a ierarhizării).

Tabelul 1. Clasificarea/Ierarhizarea Universităţilor din România în anul 2004 după Metodologia Shanghai “Academic Ranking of World Universities”.

1 Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi 0.18 170 933
2* Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca 0.17 221 1298
2* Universitatea Bucureşti 0.17 285 1631
3 Universitatea Politehnică Bucureşti 0.15 262 1778
4 Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iaşi 0.097 98 1002
5 Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca 0.078 54 684
6 Universitatea ”Politehnica” din Timişoara 0.066 58 869
7 Universitatea de Vest din Timişoara 0.061 42 686
8 Universitatea Valahia din Târgovişte 0.060 21 346
9 Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad 0.053 13 245
10 Universitatea din Craiova 0.049 49 996
11 Universitatea “Constantin Brancuşi” din Târgu-Jiu 0.042 6 140
12 Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti 0.038 14 367
13 UMF “Grigore T. Popa” Iaşi 0.034 31 908
14* Universitatea din Bacău 0.033 8 240
14* Universitatea “Ovidius” din Constanţa 0.033 23 702
15 UMF “Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca 0.027 18 669
16 Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi 0.026 19 727
17 Universitatea din Piteşti 0.024 11 455
18 UMF “Carol Davila” Bucureşti 0.022 30 1355
19 Universitatea “Transilvania” din Braşov 0.020 19 935
20 Universitatea din Oradea 0.019 27 1370
21 USAMV Cluj-Napoca 0.017 4 237
22 UMF din Craiova 0.0165 6 363
23 UMF din Targu-Mureş 0.016 6 380
24 USAMV “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi 0.015 3 193
25 Universitatea “Victor Babeş” Timişoara 0.014 10 710
26 USAMV a Banatului din Timişoara 0.0125 4 320
27 Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti 0.012 7 573
28 USAMV Bucureşti 0.011 5 422
29 Scoala Naţională deStudii Politice şi Ştiinţe Administrative 0.0096 1 104
30 Universitatea de Nord din Baia Mare 0.0094 2 211
31 Universitatea din Petroşani 0.0093 2 214
32 Universitatea ”Petru Maior ” din Târgu-Mureş 0.0071 1 139
33 Universitatea Naţională de Arte Bucureştii 0.0063 1 157
34 Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia 0.0056 1 178
35 Academia de Studii Economice din Bucureşti 0.0053 5 926
36 Universitatea ”Lucian Blaga ” din Sibiu 0.0042 3 702

Note la Tabelul 1:
– Universităţile din România care nu se regăsesc în această clasificare nu au avut în anul 2004 publicaţii indexate ISI (şi înregistrate ca atare în sistemul ISI) care să le asigure vizibilitate şi impact în cercetarea ştiinţifică internaţională. Două universităţi particulare, Universitatea de Vest ”Vasile Goldiş” din Arad şi Universitatea ”Hyperion” din Bucureşti, au fiecare o contribuţie de câte trei (3) articole ISI publicate în anul 2004. Indicele de eficienţă în cazul lor nu s-a putut calcula precis (acesta este motivul pentru care nu sunt incluse în clasament) neavând în baza de date MEdC informaţiile oficiale privind resursa umană eligibilă (resursa diponibilă) pentru activitatea de cercetare. Pe baza datelor de autoevaluare raportate în Carta Albă a Cercetării Ştiinţifice Româneşti (CNCSIS, 2005), Universitatea de Vest ”Vasile Goldiş” are un indice de eficienţă de 0.0065 (458 de profesionişti) iar Universitatea ”Hyperion” din Bucureşti are un indice de eficienţă de 0.0094 (316 profesionişti).

– Indicele de eficienţă în performanţa ştiinţifică se calculează împărţind numărul de publicaţii la numărul de profesionişti.

După cum se observă în Tabelul 1, universităţile româneşti au o contribuţie importantă la ştiinţa internaţională. Această contribuţie însă se datorează doar câtorva universităţi de prestigiu şi de tradiţie, restul având contribuţii marginale sau care lipsesc cu desăvârşire! Chiar în cazul universităţilor de prestigiu indicele de eficienţă este foarte scăzut, mai mic ca 1, aceasta arătând că vizibilitatea se datorează câtorva profesionişti remarcabili din fiecare universitate, în timp ce marea masă a universitarilor români nu a trecut încă proba validării internaţionale! (nici o universitate românească nu se află în primele 500 ale lumii, conform metodologiei Shanghai). Aceasta în timp ce universităţile din Europa şi SUA, aflate în primele locuri conform Clasificării/Ierahizării Shanghai (Shanghai, 2004), au un indice de eficienţă care sugerează că majoritatea sau că toţi universitarii contribuie la vizibilitatea, prestigiul şi impactul internaţional al universităţii. Cele mai prestigioase universităţi din România sunt cele cu profil complex, urmate îndeaproape de câteva universităţi cu profil tehnic. Universităţile cu profil socio-uman/economic, profil medicină şi farmacie, profil agricol şi medicină veterinară, profil arte/arhitectură/sport, profil militar, precum şi universităţile particulare, nu sunt încă actori suficient de puternici sub aspectul cercetării (sau a producţiilor artistice de valoare) încât să reprezinte România la nivelul arenei internaţionale a performanţei ştiinţifice/artistice; aceasta se datorează probabil nu atât calităţii slabe a producţiilor ştiinţifice/artistice cât probabil lipsei ”cutumei” de a publica în reviste de prestigiu şi impact la nivel internaţional. Politicile educaţionale şi de cercetare ar trebui să pună un accent deosebit pe stimularea profesioniştilor români să publice în reviste ISI sau indexate în baze de date internaţionale specifice diverselor domenii, pentru a da vizibilitate şi impact internaţional cercetării româneşti. Pe baza indicatorului de eficienţă, primele cinci (5) universităţi ale României în anul 2004 prin prisma vizibilităţii, prestigiului şi impactului în performanţa ştiinţifică internaţională (diferenţele dintre ele sunt minime) sunt prezentate în Tabelul 2.

Tabelul 2. Primele Cinci (5) Universităţi din România în anul 2004 prin prisma vizibilităţii, prestigiului şi impactului în performanţa ştiinţifică internaţională, evaluate cu metodologia Shanghai ”Academic Ranking of World Universities”.

1 Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
2 Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca
2 Universitatea Bucureşti
3 Universitatea Politehnică Bucureşti
4 Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iaşi

V. Concluzii şi Discuţii

Clasificarea/Ierarhizarea universităţilor din România în anul 2004, prezentată în acest articol, are câteva caracteristici care îi permit să fie integrată în sistemele internaţionale de clasificare/ierarhizare a universităţilor de prestigiu:

(1) este o particularizare a unui sistem internaţional de clasificare/ierarhizare a universităţilor –sistemul Shanghai-“Academic Ranking of World Universities”, astfel că poate intra în circuitul internaţional;

(2) Indicatorii utilizaţi în clasificare sunt obiectivi, în sensul că nu se bazează pe autoevaluarea pe care şi-o realizează agentul evaluat (care poate introduce intenţionat sau neintenţionat o distorsiune) şi pot fi verificaţi în bazele de date internaţionale accesibile publicului larg;

(3) Principalul indicator este reprezentat de publicaţii indexate ISI, ceea ce înseamnă că aceasta clasificare/ierarhizare surprinde performanţa ştiinţifică vizibilă şi de impact la nivel internaţional şi nu criterii locale în care “fiecare a câştigat şi toţi trebuie să ia premii”, după celebrul vedict al “păsării Dodo” din “Alice în Ţara Minunilor”.

Criticile care se pot aduce acestui studiu sunt de mai multe tipuri.

În primul rând sunt criticile cu caracter general care se pot aduce oricărui sistem de clasificare! Astfel, orice sistem de clasificare induce o distorsiune a realităţii prin faptul că selectează anumiţi indicatori în detrimentul altora. Spre exemplu, dacă prin prisma performanţei ştiinţifice Universitatea Harvard este pe primul loc în sistemul Shanghai de clasificare/iearhizare a universităţilor, ea poate să piardă primul loc dacă se consideră promovabilitatea studenţilor de la un an la altul (sau alte criterii). Ceea ce este important într-un sistem de clasificare serios este selecţia unor indicatori de valoare şi obiectivi care să fie asumaţi explicit şi pe baza cărora să se facă apoi ierarhizarea. În cazul nostru, ca şi în cazul sistemului de clasificare Shanghai “Academic Ranking of World Universities”, indicatorul principal este performanţa ştiinţifică cu impact şi vizibilitate internaţională, operaţionalizat prin publicaţii indexate ISI. În plus, orice sistem de clasificare angajează erorile inerente măsurătorilor pe care le face. Astfel, în toate sistemele de clasificare internaţionale erorile bazelor de date ISI se transpun şi în ierarhizarea făcută. Aceste erori sunt însă minime şi stabile astfel că impactul lor este controlabil şi redus, neafectând serios validitatea ierarhizărilor făcute; spre exemplu, Universitatea Harvard apare în toate clasificarile internaţionale pe primele locuri ceea ce este o dovadă a validităţii sistemelor de clasificare/ierarhizare a universităţilor.

În al doilea rând, există o serie de critici specifice sistemului de clasificare/ierarhizare utilizat în acest studiu. Astfel, în cazul nostru se poate critica focalizarea pe output şi ignorarea input-ului şi a procesului. Aceasta critică ţine mai mult de un discurs complicat de genul celui al “păsării Dodo” decât de pragmatism. Din punct de vedere pragmatic intrări bune nu înseamă neaparat şi rezultate bune, după cum un proces bun (ex. de organizare) nu duce neapărat la performanţă! (vezi şi Agachi, 2005). Mai mult, o focalizare pe toţi cei trei indicatori este de dorit doar atunci când dorim să facem o diagnoză organizaţională comprehensivă ca să înţelegem dinamica instituţiei în producerea unor rezultate pe baza unor intrări şi a prelucrării acestor intrări. Scopul nostru nu a fost acesta! Scopul nostru a fost să identificăm cei mai buni actori (care sunt?) fără a le face o diagnoză organizaţională (de sunt aşa?). În plus, sistemele noastre de referinţă internaţionale –clasificarea/ierarhizarea Shanghai- au folosit acelaşi principiu. De asemenea ni s-ar putea reproşa ca am selectat un singur indicator de output ceea ce nu reflectă diversitatea produselor universităţilor. Aici trebuie menţionat că noi ne-am propus să includem toţi indicatorii de output utilizaţi în clasificarea Shanghai. Din păcate aceşti indicatori nu sunt discriminativi pentru condiţiile din România, nefiind saturaţi în performanţa produsă de universităţile noastre. Singurul indicator internaţional viabil a rămas publicaţiile ISI. Evident ca acest indicator ar fi putut fi dublat de indicatori locali (ex. publicatii în reviste CNCSIS etc.). Nu am vrut însă să facem rabat de la vizibilitatea şi impactul internaţional, criteriul ISI putând fi contaminat de aceşti indicatori locali. Mai mult, acest indicator de ieşire reflectă indirect şi nivelul de intrare şi de proces, el condiţionând adesea intrări de calitate şi procese eficiente. Evident că în studii viitoare pot fi luate în calcul şi alte criterii şi indicatori în clasificarea/ierarhizarea universităţilor. Aceasta se face însă în funcţie de scopul pentru care se face clasificarea/ierarhizarea. Metodologia Shanghai, adaptată universităţilor româneşti, a servit cel mai bine scopurilor pe care le-a avut acest studiu, scopuri care au fost menţionate în prima partea a lucrării.

Ţinând cont ca aria românească a educaţie şi cercetării implică mai multi actori (ex. universităţi, institute de cercetare, institutele Academiei Române, unităţile de cercetare din mediul economic etc.), ar fi interesant de extins acest studiu şi la ceilalţi actori. Această analiză ar putea ghida politicile de structurare a ariei româneşti a educaţiei şi cercetării şi de integrare a acesteia în aria europeană a educaţiei şi cercetarii. Mai mult, chiar în cadrul universităţilor ar fi interesant de făcut o evaluare pe domenii, o universitate putând excela în anumite domenii şi să fie mai puţin reprezentativă în alte domenii. Spre exemplu, în domeniul psihologiei, analizele scientometrice (David, 2003) au arătat că Universitatea Babeş-Bolyai este pe primul loc, înaintea Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi a Universităţii Bucureşti, deşi, evaluată global, Universitatea Babeş-Bolyai este situată pe locul doi alături de Universitatea Bucureşti, după Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi (vezi Tabelul 1). Astfel de informaţii ar fi utile nu doar celor care fac politicii educaţionale şi de cercetare ci şi studenţilor, părinţilor acestora şi societăţii civile în general.

În concluzile, ierarhizarea universităţilor din România în anul 2004, făcută în acest studiu, arată cei mai importanţi actori care au vizibilitate şi impact internaţional prin performanţa ştiinţifică. Sperăm ca aceste date să fie utile elevilor, studenţilor, părinţilor, societăţii civile în general precum şi celor care implementează politica educaţională şi de cercetare în România. Tinând cont de această analiză ar fi de dorit ca (a) în cadrul domeniului universitar fondurile de cercetare să fie dirijate pe actorii/universităţile care au vizibilitate şi impact internaţional, în scopul întării acestora pentru a intra în topul celor 500 de universităţi ale lumii (dupa Academic Ranking of World Universites-Medotologia Shaghai) şi (b) în cadrul universităţilor, fondurile de cercetare să ajungă direct la profesioniştii şi domeniile de excelenţă.

VI. Bibliografie

Ad-Astra (2005). An overview of Romanian science. http://www.ad-astra.ro.

Agachi, P. S. (2005). Performanţe şi clasificări instituţionale. Metodologie de aplicare. UNESCO-CEPES, Bucuresti 22 martie.

Barnetson, B. şi Cutright, M. (2002). Performance indicators as conceptual technologies, Higher Education, 40, 277-292.

CNCSIS (2005). Cartea albă a cercetării ştiinţifice din universităţile româneşti. Editura ASE: Bucureşti.

CNCSIS. Indicatori pentru măsurarea nivelului performanţelor în cercetarea ştiinţifică universitară http://www.cncsis.ro.

David, D., Moore, M., şi Domuta, A. (2003). Romanian psychology on the international psychological scene: A preliminary critical and empirical appraisal. European Psychologist, 2, 153-160.

Garfield, E. (1996). The significant scientific literature appears in a small core of journals. The Scientist V10(17), Sept. 2.

Shanghai (2004). Academic ranking of world universities http://ed.sjtu.edu.cn/ranking.htm.

UNESCO-CEPES (2004). Ranking and league tables of universities and higher education institutions – Methodologies and approaches. Collection of texts – for the 1st meeting of the working group of the project on “Higher Education Ranking Systems and Methodologies: How They Work, What They Do”, Washington, DC: USA.
”

NR. Varianta de mai sus a articolului a trebuit adaptata publicarii in mod text. In mod evident tabelele nu apar la fel de profesionist cum ar aparea in PDF

Acest articol a fost publicat luni, 23 mai 2005 la rubrica Repere carteziene.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.