ACUM.TV

Ciurel, 2005, zona distrusa a sitului.

Pentru majoritatea bucureştenilor, Bucureştii vechi se rezumă la centrul istoric din jurul Străzii Lipscani şi zona Curtea Veche. Dar, cu excepţia Complexului Voievodal Curtea Domnească şi bisericii Sf. Anton, majoritatea clădirilor din centrul istoric ridicate în secolul al XIX-lea, mai ales către jumătatea lui.

Există însă un Bucureşti mai vechi decât vechiul Bucureşti. Un Bucureşti care rămâne ascuns privirilor noastre şi din păcate iese la lumină adesea prea târziu pentru a mai fi salvat. În fiecare zi privim peste el, fără să îl observăm, îl călcăm în picioare, fără să ştim, când mergem prin parcurile oraşului, şi încă îl mai distrugem cu excavatoarele şi buldozerele în numele viitorului luminos, chiar dacă nu mai este cel de acum 15 ani.

Ceea ce se cunoaşte puţin, şi se respectă şi mai puţin, este faptul că pe teritoriul oraşului se află peste 60 de situri arheologice, situate de-a lungul râurilor Colentina şi Dâmboviţa cât şi în intervalul dintre acestea. Ele conţin vestigii din paleolitic, neolitic, epoca bronzului, prima şi a doua epocă a fierului, secolele II-IV, V-VII, IX-X, XIV-XVI şi până în secolul XIX. Din păcate, deşi publicate în Monitorul Oficial cu putere de lege, uneori aceste situri se pierd pe traseul spre acordarea autorizaţiilor de construire.

Câteva dintre ele au intrat în literatura istorică serioasă, sau chiar în cărţile de istorie din licee şi facultăţi. Unele dintre ele au rămas simple nume pe pagini de hârtie, fiind distruse sitematic de-a lungul deceniilor de extindere haotică a oraşului-capitală. Dintre acestea amintim pe cel de la Lacul Tei, distrus în urmă cu câteva decenii, care a dat numele unei culturi arheologice de importanţă naţională pentru cunoaşterea epocii bronzului. Pe locul acestui sit se află acum un complex sportiv pentru elevi…

Pentru perioada mileniului I d.Hr. şi secolelor XIV-XVI, situl arheologic de la Străuleşti (punctele La Nuci şi Măicăneşti) a fost şantier arheologic sistematic din anul de la sfârşitul anilor 50 şi până la începutul deceniului 9 al secolului trecut. Acum, acolo se înalţă un mândru cartier de vile, majoritatea construite începând cu anul 2000, fără respectarea legislaţiei privind protejarea siturilor arheologice.

Alte două situri arheologice de importanţă naţională sunt cele de pe malul sudic al Lacului Dâmboviţa. Situl de la Militari-Câmpul Boja a dat numele culturii Militari-Chilia, atribuită geto-dacilor din Muntenia în epoca romană. De asemenea, acolo au fost descoperite vestigii din neolitic, epoca bronzului, prima şi a doua epocă a fierului, secolele II-IV, V-VII, IX-X, şi XIX. Cu toate că este singurul sit arheologic din Bucureşti cercetat sistematic în ultimii 10 ani (când au fost publicate o monografie şi peste 15 articole şi note cu cca. 500 de pagini în total), acesta lipsea din Planul Urbanistic Zonal elaborat în anul 2003. Doar poziţia fermă a responsabilului ştiinţific şi unor persoane bine-intenţionate din Ministerul Culturii şi Cultelor au putut evita intrarea excavatoarelor, fără o cercetare arheologică prealabilă, în cel mai important sit arheologic aflat în cercetare pe teritoriul actual al oraşului şi impune săpături arheologice preventive. Acolo unde Ceauşescu nu reuşise erau să reuşească autorităţile „democratice” post-decembriste…

Oricum însă, în zona de protecţie a sitului, de 100 de m conform legii, a fost deja ridicată o construcţie fără avizul legal de supraveghere arheologică.

Soarta sitului arheologic de la Ciurel a fost şi ea recent hotărâtă. Deşi este considerat de importanţă naţională, conform Listei Monumentelor Istorice, prin aşezarea din secolele VI-VII, perioadă în care se desfăşura însăşi procesul formării poporului român, în acest sit s-a practicat cu excavatoarele o groapă ce a distrus pe aproximativ 500 mp cu vestigii arheologice din epoca bronzului şi secolele VI-VII. Ce importanţă mai are faptul că trei arheologi, de la instituţii de profil serioase, care au identificat distrugerea, într-o notă de constatare arătau că situl a dat unul din numele culturii Ipoteşti-Ciurel-Cândeşti! Constatările post-factum nu mai pot recupera obiectele de patrimoniu cultural naţional şi informaţiile pierdute pentru istoria serioasă a Bucureştilor. Nu cea scrisă pe bandă la talk-show-ri de istorici amatori de picanterii sau obsedaţi propria imagine.

Lucrurile sunt cu atât mai ciudate cu cât în Bucureşti există cea mai mare comunitate de arheologi din România, care oricând ar putea efectua săpăturile arheologice preventive solicitate de legislaţia în domeniu. Dacă, instituţiile abilitate de Ministerul Culturii pentru teritoriul capitalei nu pot face faţă solicitărilor tot mai numeroase, atunci credem că Ministerul ar trebui să permită existenţa unei pieţe libere la nivelul capitalei, pentru controlul conservării siturilor arheologice, salvarea patrimoniului arheologic mobil şi informaţiilor ştiinţifice. Eliminarea acestui veritabil feudalism anacronic ar fi în interesul memoriei culturale, şi aşa destul de distruse a acestui oraş, chinuit de povara de a fi capitala unei ţări care se mişcă haotic pe lângă lege şi civilizaţie.

De asemenea, ar fi bine, ca ori de câte ori un primar sau un funcţionar al autorităţilor locale, indiferent de culoarea carnetului de partid, se va plimba, cu camere de luat vederi evident, prin Parcul Carol sau pe Lipscani şi va “concepe” programe privind salvarea vreunui monument istoric din secolul XIX sau XX, să îşi amintească că, tăcute, la margine de Bucureşti, vestigii vechi chiar de peste 5 000 de ani sunt rase de buldozerele României „Europene”… Şi să păstreze un moment de reculegere. Măcar unul într-un mandat. Pentru fiecare sit arheologic distrus total sau parţial. Nici nu au mai rămas prea multe….

Ataşez un fişier cu o imagine care atestă distrugerile din situl de la Ciurel (mai 2005).

Acest articol a fost publicat luni, 23 mai 2005 la rubrica SPUNE.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.