Seri de-a rândul, peste file, mă aplec și-ncerc să scriu
Cu iluzia ființării adormind într-un târziu.
Stele palide mă fură… și îmi suflă-n lumânare
Fermecând lumina nopții, un Poet dintr-o Scrisoare.
… Și cobor în altă lume… de speranță și de vis
De culoare și de sunet, lume care înadins
Înaintea despărțirii de parfumul dintr-o seară
De atingerea mirată, e făcută să mă doară.
Câteodată îmi dau seamă și îmi spun în vis: „Visez!”
Dar memoria mâinii mele îmi rămâne. Și un miez
De-amintiri atât de crude mă inundă fără veste
Încât numai legea firii mi-amintesc dintr-o poveste.
Alteori, pe limba ierbii, strig: „Priviți-mă, trăiesc!”
Dar ecoul nu se-ntoarce… liniștite mă-nvelesc
Stele palide și mute, pietre albe, pajiști terne
Într-o amplă simfonie a Întoarcerii Eterne.
Orice pas în taina nopții, orice filă nouă-n carte
E doar lenta revenire a ființei mele-n moarte.
Nu-i o zbatere dementă, e un mers înnnnn-cet și sigur
Ca și trecerea în somnul ce mereu mă prinde singur
Ca și-o apă liniștită revărsandu-se-ntr-o mare
Ca și-o mare liniștită stravezindu-se-ntr-un soare
Orb, minuscul, fără vlagă rătăcind prin Univers
Ori ca Lumea Siderală înghițită de un vers.
Toate-acestea, peste file, când încerc să ți le scriu
Nu tristețea mă apăsa, ci dorința de-a fi viu
Cu puteri nimicitoare, ca o boală de ne-nvins
Arătându-mi de mișcare și de vuiet totul prins
De surâsul plin de sensuri, de pasiune și iubire
Cuprinzând într-o iluzie minunată-ntreaga fire.
Și în timp ce prin rațiune jocul meu revine-n haos
Mintea inimii mi-aduce la-ncântare un adaos.
Așteptarea nu e lungă… nici nu știu când trece clipa:
Azi încerc o inălțare, mâine-a-mbatranit aripa…
Căci orice abilă fugă, orice filă nouă-n carte,
E doar lenta revenire… e doar lenta revenire…
Am citit cu interes si placere „Epitaful” acesta si m-au mangaiat cu nostalgie ritmurile si metrica versului eminescian. Il felicit pe autor si-i doresc noi „Ëpitafuri”. Dan David
“Fericirea adevarată e ca lumina; acele corpuri strălucesc mai puternic în mărirea ei, care nu o opresc pentru dânsele, ci o împart cu mai multă dărnicie pe la cele din preajma lor.” -Panait Cerna-
Panait Cerna, poetul sentimentelor nobile, a murit murmurând vorbele lui Maiorescu : „in der Poesie ist der Gedanke ein verfluchtes Ding.” În ce limba se poate spune mai bine asta daca nu în limba care a dominat poezia filozofica ? Si ca sa fim sinceri, ea are valoarea literara cea mai înalta.
Aceste Gedankenlyrik dovedesc din nou faptul ca domnul Maier este un veritabil mânuitor al cuvintelor.