Ma prind cateodata intr-o palma de cer si-i innumar degetele nelogodite de nici un muritor. Am gasit palma cerului si-i citesc destinul parca incercand sa ma sterg in culoarea lui, parca punandu-mi pe piept lipici ca sa ma prinda brosa in bratele lui..
Daca vreti sa-mi faceti un bine, va implor sa ma coaseti de cer, la rochia lui un mic petec, daca vreti sa ma hraniti, stoarceti un picur de mir din sfarcul cerului si ungeti-mi fruntea ca sa mi se nasca toate gandurile cu papuci, sa nu calc pe sufletele voastre.
Vreau sa-mi alerg picioarele-n ceruri, cu alte picioare cu glezne din frunze, sa le desprind buzele si ochii de pe ele si pruncii lor, pruncii picioarelor sa-i las sa se joace cu alti prunci, pruncii bratelor mele , pruncii buzelor mele, ori cu pruncii florilor si caiselor si pamantului si marii si timpului din care am gustat cand mintea mea imi facea sageti sa le frang.
Atunci aveam infometati rinichii si insetati plamanii, si-am rastignit in pofta mea din flori si frunze de cires…iar buza mea in sanii lor s-a-mfipt, nebuna, cu ochii despletiti…Iar ochii pradei mele m-au ucis….
Pe trupul meu stau ochii lor in crestet gauriti, si-mi tin picioarele apropiate, sa nu se vada c-am gustat si din amurg, intr-un restaurant. Cu furculita i-am taiat dintr-o ureche cu care asculta la mine si la cerul lui care-i poruncea ca sa-si iubeasca mustul in dintii mei….
Culori prea ude ca sa pot sa le intind in setea mea, in foamea mea…..
Ooo, viata cat de infometata esti….si-atatia „indivizi” sub pielea mea cer de mancare…dar stiu!….stiu cum sa-i hranesc….voi prinde-n venele mele perfuzii….din ceruri!!..