Ma adresez acum tie, Intelectualule Necunoscut.
Ma vei putea acuza tu, oare, ca… nu te cunosc si de ce? Poate ca da. Dar poate nici tu nu faci suficient in acest sens.
Intr-adevar se munceste enorm pentru a se ajunge acolo unde Tu ai ajuns; nu mai spun munca pentru a Te face remarcat, respectat…
Dar la randul tau – este imposibil sa nu stii ca sentimentul simtit in tara pentru fiecare nou succes al unui roman plecat in afara granitei e trait aici cu bucurie, cu mandrie, atata vreme cat suntem cumva informati despre el.
Insa, desigur, bucuria piere incet-incet cand timpul trece, iar acest succes al Tau nu se reflecta si in situatia invatamantului romanesc, a culturii romanesti.
Stii vorba aceea: mila mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima… Si astfel se ajunge la: „de fapt ce ii pasa Lui de noi? Ii este bine…nu il mai intereseaza nimic, de ce a lasat in urma..”. Si, Stimate Intelectual Necunoscut, – e evident ca nu ai cum sa ii judeci pentru aceste ganduri…
Asta nu inseamna ca intelectualii romani, din tara, solidarizeaza cumva cu cei aflati la putere, carora de asemenea nu le pasa de ei.
Oare indraznim prea mult daca spunem Intelectuali din toate tarile, Uniti-va!»?
Din nou premisele tale sunt false, “Doru Motoru” (nu stiu pe ce te-ai bazat alegandu-ti acest pseudonim, in spatele caruia se pot etala mai comod superficialitatea si aroganta).
Premisele sunt false si iata de ce: sentimentul la care eu fac referire e unul de speranta, in primul rand. Probabil e mult prea mult pentru tine sa citesti si printre randuri, preferi o analiza inutila a cuvintelor mele, dealtfel atat de simple, analiza pe care nu reusesc sa o inteleg si nici nu am timpul tau pentru a incerca “sa patrund fara sens intr-o pseudoesenta a lucrurilor care exista doar in inchipuirea ta”.
Da, e vorba de speranta; nu e o mandrie pentru nimeni ca Romania sa fie asociata (asa cum rezulta din multele documentare de televiziune precum si alte surse) cu hotii de bucunare, cu cersetorii, cu acea parte a rromilor care traiesc dintr-un interminabil sir de infractiuni, etc. Exista speranta ca odata ce va veti face cunoscuti acolo unde sunteti, vom putea vedea si documentare realizate pe seama, iata – de ce nu, a rezultatelor tale remarcabile, “Doru Motoru”; si poate ca odata ce Romania ar fi asociata SI cu astfel de oameni, opinia in general despre tara in care traiesc ar fi cu totul alta – si ar fi un ajutor real pe care l-ati putea da, fara a trimite cuiva personal scrisori de buna purtare, haine la a N-a purtare sau orice altceva.
Daca nu esti capabil sa intelegi aceste lucruri, Doru Motoru, atunci imi pare rau sa constat ca scrisoarea mea nu a ajuns la destinatie, in ceea ce te priveste. Necunoscut poti fi si te rog sa ramai asa, dar eu, personal, refuz sa consider ca tu esti intelectualul caruia eu m-am adresat.
Nu doar ca nu as bea niciodata sampanie pentru tine. Mai mult: Doru Motoru: imi este rusine ca esti roman si ma reprezinti acolo unde esti, reprezentand si Romania – vrei nu vrei – pentru toti cei care stiu unde te-ai nascut si ai primit educatia celor sapte ani de acasa.
Am un copil si, asemeni parintilor tai ma voi stradui sa aiba un viitor frumos; insa daca peste ani va ajunge – in conditii similare – sa gandeasca asemeni tie, atunci, cu tot regretul, misiunea mea de parinte va fi esuat.
Crede-ma, Doru Motoru, asocierea cu un indemn de ”trista amintire” si alte prostii de acest gen nu au nici un haz. Cu atat mai mult cu cat perioada de care vorbesti nu a ajuns sa isi puna in vreun fel amprenta asupra mea.
De aceea, cred cu tarie ca judecata mea e una lucida cand spun astfel: atunci indemnul a fost pentru proletari de a se uni. Au fost mult mai intelepti ca noi (acum) si au facut-o: s-au unit. Efectele acestei uniri au fost resimtite atata amar de vreme, mai ales de parintii nostri.
Noi, noi, Doru Motoru, am avea intelepciunea lor de a ne uni? Oare ne inchipuim cum ar fi fost ca si intelectualii sa se fi unit si nu doar proletarii?
Raspunsul tau dovedeste cu varf si indesat ca nici nu poate fi vorba de aceasta intelepciune. Si nu doar raspunsul tau. Traiesc experienta de a mai fi cunoscut cel putin un tanar intelectual, plecat din Romania pentru a-si completa studiile in strainatate, care la fel ca si tine considera ca lumea a inceput si se va sfarsi cu el.
Am sa inchei printr-o fraza care cred ca va reda cum nu se poate mai bine gustul amar lasat de aceasta corespondenta cu tine, necunoscutule Doru Motoru:
Daca as fi avut ocazia sa vad la tv un documentar despre tine – Doru Motoru, reprezentand involuntar Romania, vorbind in termenii in care mi-ai vorbit mie in acest ecou si un documentar despre cersetori sau tigani – de asemeni reprezentand Romania, nu as fi vazut nici o diferenta, decat cel mult in defavoarea ta, Doru Motoru. Si intr-un caz si in celalalt nu as fi facut decat sa inchid televizorul si, scarbita, sa imi vad linistita de treaba straduindu-ma sa uit ca existati, si unii, si altii.
Intelectualii romani de altadata, dupa ce invatau le scolile din Occident reveneau in tara spre beneficiul neamului lor care i-a zamislit.A stfel s-au putut bucura generatiile de valorile altor popoare deoarece ei fie transmiteau, fie aplicau achizitiile lor intre romani.
Probabil ca intelectualii romani din strainatate se bazeaza pe internet in aportul lor la progresul civilizatiei romane.Este bine, numai ca baiatul sarac din satul Berbesti nu are leptopul langa oaie cand o mulge.
Ma adresez acum tie, Adriana Nazarciuc, si ma intreb de ce unele pronume din articolul tau sunt scrise cu majusculele rezervate deitatilor. Vrei oare sa sugerezi ca noi, intelectualii romani din strainatate suntem deitati? Sau poate sugerezi ca ne credem deitati? In orice caz ma intreb daca nu puteai gasi un mod de a sugera impresiile tale fara a recurge la blasfemii?
Trecand la substanta articolului marturisesc ca nu inteleg exact care este argumentul tau. Este unica propozitie din penultimul paragraf o intrebare careia ii lipseste semnul intrebarii? O intrebare retorica? In acest caz, presupun ca argumentul tau e urmatorul: intelectualii romani din strainatate care sunt dezinteresati de soarta romanilor din tara se aliaza implicit cu politicienii din tara care impartasesc acelasi dezinteres. Ca un intelectual roman din strainatate care sunt dezinteresat de soarta romanilor gasesc acest argument fals in totalitate.
Argumentul tau se bazeaza fie pe ideea de datorie fie pe ideea de reciprocitate. Ori eu, spre deosebire de politcienii romani cu care ma asociezi nu am nici o datorie fata de soarta ta sau fata de soarta Romaniei. E drept, tu ai platit prin taxe o parte din educatia mea in Romania, cata o fi fost, putina, dupa buget. Dar in acelasi timp parintii mei au platit prin taxe o parte din educatia copiilor tai. Prin urmare suntem chit: nu ne datoram nimic unul altuia, desi eu datorez ceva parintilor mei. Nu sunt eu responsabil pentru soarta pastorului fara laptop, dupa cum sunt convins ca nici pastorul acela nu are sa vinda o oaie ca sa ma ajute pe mine sa ma mut la noua mea slujba. Prin urmare, nici argumentul legat de reciprocitate nu functioneaza.
In final, oare indraznesc prea mult daca spun: nu te bucura de succesele mele si nu te mandri cu ele? Probabil ca Romania o sa o duca mai bine daca fiecare individ s-ar concentra pe succesele personale si nu pe succesele altora (Nadia, Hagi, Vlad Tepes, Intelectualul Necunoscut etc.) Sigur fiecare roman o sa o duca astfel mai bine.
Cum nu vreau sa inchei in cheia antagonista din paragraful de mai sus, am sa iau de buna grija ta pentru invatamanul romanesc si am sa iti sugerez o solutie pentru imbunatatirea lui. Zici ca succesele intelectualilor romani din strainatate nu se reflecta in situatia invatamantului romanesc. Destul de probabil, din moment ce doctoratele si masteratele obtinute de acestia in strainatate nu sunt recunoscute in Romania. Prin urmare cei care au obtinut un doctorat in strainatate si ar vrea sa se intoarca sa predea in invatamantul romanesc nu pot sa o faca fara sa treaca prin procesul kafkaian de re-sustinere a doctoratului in fata unei comisii romanesti. E de prisos, probabil, sa iti explic ce inseamna asta: drumuri la Bucuresti, cereri, aprobari, traducerea lucrarii (nu o poti face tu, ci doar un traducator autorizat), totul culminand cu examinarea de catre profesorii universitari romani care, cum situatia invatamantului romanesc o arata fara tagada, nu stiu aproape nimic. Daca chiar vrei ca o parte din intelectualii romani sa se intoarca sa predea in tara iti sugerez sa militezi pentru eliminarea acestei prevederi absurde. Scrie un text pentru echivalarea automata a doctoratelor obtinute in strainatate si arata-l unor profesori universitari, studiindu-le cu atentie reactia. Ai sa stii exact atunci cine tine invatamantul romanesc pe loc si impotriva cui va trebui sa te razboiesti ca sa il imbunatatesti, si nu are sa fie Intelectualul Necunoscut.
O adevarata pledoarie raspunsul dumitale domnule …Doru Motoru (?!)
ma simt onorata ca v-ati dedicat atata timp pentru a-mi raspunde.
Din pacate, insa, pledoaria asta e cladita pe premise false si atunci valabilitatea sa este nula.
De ce false? Pentru ca esenta acestei scrisori nu este acea propozitie, care nu e nici pe departe o intrebare retorica, deci nu are nevoie de un semn al intrebarii.
In acea propozitie nu ma refer la intelectualii romani din strainatate, ci la intelectualii romani de aici, din tara, care – spun eu acolo – in nici un caz nu vor solidariza (asemeni unora dintre dv, celor in afara), cu autoritatile aflate la putere, carora de asemenea nu le pasa de ei.
Sa ma mai opresc si asupra altor puncte puse in lumina (sau mai degraba …invers) de dv?
O voi face doar pentru a va da spune ca da, aveti dreptate, nu ne datorati nimic, cu atat mai mult mie, Adrianei Nazarciuc. Insa nu imi aduc aminte nici sa va fi cerut ceva?!?… Ca urmare, din acest punct de vedere, vorba dv: „suntem chit”. Nu v-ati facut griji niciodata de mine, inteleg ca nici nu va veti face, insa nici nu v-am cerut acest lucru..
Nu va inteleg tonul „artogos”, ca si cum ati fi gata de razboi.
Tonul materialului meu a fost unul neutru, pasnic.
Iar esenta sa nu este cea dedusa de dv. in nici un caz: nu penultima, ci ultima fraza. Abia aceasta este o intrebare, o intrebare – indemn: un indemn de a ne uni fortele: intelectualii de aici, din Romania, cu dv. intleectualii romani din strainatate.
Poate sunt naiva crezand ca si dv vreti acest lucru. Prin pledoaria-raspuns pe care mi-ati trimis-o, insa, va exprimati clar ca nu va pasa de intelectualii romani de aici.
Sa concluzionez? Nu va cer(em) nimic, ci doar ne dorim sa fim impreuna…
Nu stiu in ce masura dumneata, Doru Motoru, ii reprezinti pe intelectualii romani din strainatate. pe Intelectualul Necunoscut caruia eu m-am adresat. Eu cred ca cei mai multi au inteles mesajul meu asa cum trebuie. Dumneata, insa, te dovedesti a fi un egoist.
Insa pt ca dumneata mi-ai raspuns si cum am dovedit ca valabilitatea pledoariei trimise este nula, imi permit sa intreb:
ma voi putea bucura de un nou raspuns din partea dumitale, de data aceasta stiind amandoi despre ce este vorba???
Caci pentru un “dialog al surzilor” mi-e teama ca nu voi avea timp.
Adriana Nazarciuc
Desigur!
E greseala mea ca nu am interpretat cum trebuie unica propozitie din penultimul paragraf. Am recunoscut de la bun inceput ca nu ii intelegeam sensul. Un alt exemplu de propozitie careia nu ii inteleg sensul e urmatorul: „Dar la randul tau – este imposibil sa nu stii ca sentimentul simtit in tara pentru fiecare nou succes al unui roman plecat in afara granitei e trait aici cu bucurie, cu mandrie, atata vreme cat suntem cumva informati despre el.” Despre el, sentimentul? Caci acesta este subiectul propozitiei a doua, sentimentul trait. Si cum nu esti informata despre sentimentul pe care il traiesti? Si cum poti trai un sentiment cu bucurie? Credeam ca bucuria si mandria sunt de fapt sentimentele.
Daca in schimb vroiai sa spui ca: “Atunci cand se afla despre ele, succesele mele sunt traite in tara cu bucurie si mandrie (si acestea sunt sentimente)” ma tem ca nici nu cred ca e adevarat ce spui si nici nu cred ca ar fi bine sa fie adevarat. In afara de o mana de rude si prieteni care se bucura de succesele mele, cate or fi, dupa capacitati, si care se bucura in calitate de rude si prieteni si nu in calitate de romani, nu cred ca cineva din tara s-ar bucura de succesele mele, chiar daca ar afla despre ele. Vrei tu sa spui ca oierul de la Berbesti s-ar fi bucurat ca mi-am luat doctoratul daca ar fi stiut despre asta? Daca iti spun cat de bine mi-au iesit evaluarile semestrul asta ai sa deschizi o sticla de sampanie? Nu? Asa ma gandeam si eu.
Dar sa zicem ca tu te refereai la mandrie: odata ce o sa auzi ca studentii ma suporta ceva mai mult decat pe un alt instructor de aici, care nu e roman, ai sa iesi pe strada cu pietul mai in afara din cauza ca un roman l-a intrecut pe un strain la ceva? Exact impotriva acestui gen de reactie argumentam eu si vehementa mea e direct proportionala cu cat de raspandita este printre romani tendinta de a se identifica cu altii in evaluarea propriei fericiri: Hagi si Nadia sunt mai buni decat sportivii lor, olimpicii nostrii sunt mai buni ca ai lor, Vlad Tepes i-a batut pe turci, noi nu aveam ce manca dar Ceausescu manca mai bine decat presedintele american etc. Daca tu esti mandra de succesele mele, si daca sunt multi ca tine in Romania e de rau, pentru ca tendinta asta e paguboasa si tine tara in loc: decat sa se multumeasca cu realizarile lui Hagi sau ale Intelectualului Necunoscut, majoritatea romanilor ar trebui sa se straduie sa aiba propriile realizari de care sa se bucure si sa fie mandrii. Intr-o lume in care colectivismul se manifesta atat de pregnant, individualismul (egoismul, cum il numesti tu) e o virtute si sunt mandru ca o am.
Esenta articolului tau, spui, e ultimul paragraf: ar trebui sa ne unim. Pe langa ca sufera de asemanarea cu o cunoscuta sintagma de trista amintire, indemnul tau e vag. De ce sa ne unim? Ca sa facem ce? Nu mi-e clar din articol. Sa ne unim pentru ca eu as avea o datorie fata de tara sau fata de intelectualii din tara? Nici eu si din raspunsul tau deduc ca nici tu nu credem asta. Atunci de ce? Si ca sa facem ce? Ca sa imbunatatim invatamantul romanesc? Ti-am explicat ce face ca din invatamantul romanesc sa lipseasca aproape cu desavarsire intelectualii cu doctorat primit in strainatate: faptul ca acel doctorat nu e recunoscut in Romania. Poate ca daca aceasta prevedere absurda ar fi modificata unii din cei la care apelezi tu sa se uneasca s-ar intoarce (nu eu dar poate altii inzestrati cu mai putin egoism).
Mai mult, daca multimea intelectualilor din tara include majoritatea profesorilor universitari actuali, nici nu poate fi vorba de o unire cu intelectualii din afara, pentru ca interesele sunt total opuse: interesul acestor profesori de care vorbesc eu e in mod précis ca intelectualii cu doctorate in strainatate sa nu se intoarca si ca rezultatele lor sa nu aiba nici un impact asupra invatamantului romanesc.
Sugestia mea ramane aceeasi: daca vrei imbunatatirea invatamantului romanesc, dusmanii tai sunt acesti profesori fara carte si opera. Scopul ar fi concedierea si scoaterea lor la pensie, schimbarea modului in care se fac aprobarile in posturi in universitati, eliminarea prevederii absurde ca un doctorat de la Harvard e suficient de bun ca sa predai la Princeton, dar nu suficient de bun ca sa predai in Cluj, si nu apeluri fara forma la unitatea intelectualilor. Desi acestea din urma par mult mai ieftine.
Catre Adriana,
Minunat! Am ramas uimit de acest articol in care mandria mi-a fost pusa la perete. Am citit si recitit acele randuri ca nu cumva sa imi scape ceva… si totusi, ma simt limitat ca sa le „critic”. Va multumesc. Ah! Inca ceva: as avea nevoie de ajutorul dumneavoastra. Cateva puncte de reper (sfaturi) in creearea unui text mi-ar fi de mare ajutor.
Ma indoiesc ca acest ecou se va mai publica, pentru ca el ilustreaza intr-adevar un dialog al surzilor: eu am sa iti mai spun odata cele doua idei ale mele, iar tu probabil ca ai sa le ignori si ai sa mai adaugi cateva invective la o lista lunga care pana in prezent include: superficial, arogant, redus, chitibusar, schizofrenic (lumea mea), bolnav psihic, zgarcit (trimit haine la mana a N-a), nerusinat, nesimtit (cei sapte ani), bau-bau pentru o educatie sanatoasa, fara haz, neintelept, arogant si mai rau decat tiganii si cersetorii. E pacat ca tu alegi sa raspunzi celor doua idei ale mele cu o liste de invective si blesteme si nu cu idei mai bune. Chiar daca ideile mele sunt gresite, declarandu-ma nesimtit (fara dovada) si arogant (poate pe buna dreptate) nu demonstreaza ca ideile mele sunt gresite. In speranta ca ai sa faci efortul sa gasesti niste contra-argumente ideilor mele, le mai expun odata.
Prima idee: e pagubos sa fii mandra sau sa iti fie rusine de faptele conationalilor tai. Tu declari ca ti-e rusine de faptele cersetorilor romani si ale mele (daca asta te consoleaza, oamenii cu care intru eu in contact cred ca sunt din Bulgaria sau Germania). De asemenea, declari ca esti mandra de faptele si realizarile Intelectualului Necunoscut (altul decat mine). Nu ar trebui sa iti fie rusine de faptele mele doar pentru ca amandoi suntem romani pentru ca un om care te asociaza pe tine cu faptele mele sau ale cersetorilor doar pentru ca suntem cu totii romani nu e un om de a carui parere ar trebui sa iti pese. Dar cred ca nici nu ar trebui sa fii mandra de realizarile Intelectualului Necunoscut sau a altor romani. Cred ca, in general, oamenii care sunt mandrii de realizarile altora nu fac suficient de mult ca sa aiba realizari proprii de care sa fie mandrii. Realizarile altora sunt astfel un substitut ieftin pentru realizarile proprii si, ca si moneda proasta in legea lui Gresham, le inlocuiesc. Prin urmare, o tara cu multi oamenii care se bucura si se mandresc cu realizarile altora, sta pe loc, asa cum sta pe loc Romania. Cred ca e destul de simplu sa aduci argumente in favoarea acestei idei: gandeste-te doar la comportamentul comunistilor pe cand conduceau tara. Singurul lucru de vazut la televizor in acea perioada erau performantele sportivilor. De ce? Pentru ca ei, comunistii, care nu vroiau in nici un caz ca oamenii sa aiba realizarile personale de care sa fie mandrii, vroiau sa incurajeze oamenii sa se bucure si sa se mandreasca cu realizarile altora, ale echipei nationale. Poate nu am dreptate si as vrea sa aud un contra-argument; ca sunt arogant si nu am sapte ani de acasa nu e unul.
Dar tu nu vorbesti numai de mandrie si bucurie ci si de speranta ca realizarile Intelectualului Necunoscut au sa se reflecte in situatia invatamantului romanesc si a culturii romanesti. Aici intervine a doua idee a mea pe care ai ales sa o ignori: realizarile intelectualilor romani din strainatate nu se reflecta in situatia invatamantului romanesc pentru ca profesorii de scoala veche care inca conduc invatamantul romanesc se opun. Cum altfel poti interpreta prevederea care nu recunoaste in Romania doctoratul obtinut in strainatate? Am un cunoscut, mult mai destept si mai realizat, care a obtinut doctoratul la Harvard. A ajuns sa predea la Columbia dar nu ar fi putut preda la Bucuresti. Doctoratul lui de la Harvard e numai bun ca sa predea la Columbia, dar nu suficient de bun ca sa predea la Bucuresti. De ce? Pentru ca profesorii fara scoala si opera, profesorii care predau socialismul stiintific pe vremuri, nu vor sa isi piarda posturile. Daca vrei ca realizarile celor din strainatate sa se reflecte in situatia invatamantului romanesc, prevederea asta absurda despre doctorate trebuie sa dispara pentru ca nici unul din cei plecati nu are sa se intoarca ca sa treaca prin experienta kafkaiana de sustinere a lucrarii de dimploma in fata unui comitet de profesori care stiu mult mai putin decat ei.
Poate nu am dreptate nici aici. Dar tu nu ai nici un contra-argument. Mai mult, nici macar nu mentionezi ideea mea in cele doua ecouri scrise. Ma intreb: de ce, oare? In loc sa militezi pentru o actiune concreta (recunoasterea doctoratelor din strainatate sau alta mai buna), ideea ta este ca daca noi intelectualii am fi cumva uniti, problema invatamantului romanesc s-ar rezolva. Uniti cum, cu cine si ca sa facem ce? Nu e niciodata clar. Ceea ce e clar, cel putin pentru mine, e ca nu poate fi vorba de o unire cu profesorii de scoala veche pentru ca obiectivele noastre sunt separate: al lor e distrugerea invatamantului romanesc, tinerea lui pe loc pentru ca posturilor lor sa fie protejate. Daca vei vrea vreodata sa militezi pentru actiuni concrete, trimite-mi si mie petitia si iti promit ca am sa o semnez (cu numele adevarat, daca asta are vreo importanta). Daca in schimb vrei sa militezi pentru “unirea intelectualilor”, numara si pe mine ca fiind unit sau ne-unit, dupa cum ti-e voia inimii.
Mr. Doru Toporu,
La prima idee : e firesc sa ai un sentiment pozitiv in legatura cu realizarile cuiva care are aceeasi origine etnica cu tine, si negativ in legatura cu fapte reprobabile ale unor concetateni. E o reactie fireasca a cuiva racordat la psihismul social si a fost descrisa de oameni de stiinta (daca pentru dumneata C.G. Jung a fost om de stiinta, de exemplu). Poti sa intrebi pe oricare dintre apropiatii dumitale, persoane a caror opinie o apreciezi, ce parere au, despre acest tip de comportament uman.
La a doua idee : insasi existenta portalului nostru si munca voluntara pe care o depunem e o dovada ca suntem animati de ideea ca Romania sa progreseze. Sprijinim prin ACUM invatamantul romanesc publicand cu promptitudine toate materialele cu potential de democratizare si deschidere a acestuia, alaturi de Ad-Astra si FAR sau pe cont propriu. Nu sunt vorbe goale, se poate verifica in arhive. A nu se bate voiniceste la usi deschise 🙂
Deci nici una dintre ideile expuse vitejeste de d-ta nu a fost adresata probabil din cauza lipsei lor de consistenta in raport cu ceea ce facem noi, ACUM. Dimpotriva, s-a optat si se opteaza in continuare de persoane care, ca si tine, se ascund in spatele unui pseudonim, sa « se bata » cu… NOI ! De ce cu noi ? Pentru ca noi comunicam, raspundem, suntem activi ? Pentru ca noi vrem sa facem o diferenta ? Helooooooooooo, Mr. Doru Toporu, trezeste-te, toata constructia dumitale retorica este exact impotriva cui nu trebuie si exact cu tonul cel mai de nimic si mai fricos pe care si l-ar fi putut alege cineva …in afara de cazul in care nu esti de fapt decat un umil provocator cu care ne pieeeeeerdem vremea.
Ai o hiba majora in gandire: nu ai identitate, Doru Toporu. Nu te poti defini decat prin antiteza cu ceva. De boala asta sufera multi, am mai scris despre asta. Cred ca ai vrea sa ai motor, dar nu ai decat caroserie, moncher. Nu ti-as spune, caci sunt multe caroserii si nu are sens sa spui cuiva asa ceva daca nu-si da seama singur, dar caroseria dumitale mai seamana pe deasupra si cu un topor.
Nu ti-as scrie, dar esti un personaj generic, Doru Toporu. Am sa fac trimitere la raspunsul catre dumneata celor care il merita pe viitor, de aceea am avut nevoie de el in scris 🙂
Ma uimeste si intristeaza partea a doua a ecoului tau, Stefan Maier. Ma uimeste faptul ca o persoana inteligenta poate sa creada ca lucrurile scrise de tine in partea a doua a ecoului tau ar avea loc intr-o polemica civilizata.
*** Domnule Doru, beneficiind de „luxul” de a primi semnale la toate ecourile si materialele care se publica pe acest site, voi face o exceptie si anume voi valida ecoul trimis de dumneata dupa ce ii dau si raspunsuri printre randuri, pentru clarificarea pozitiei mele. Considera acest lucru un abuz daca vrei. Insa acuzatiile pe care mi si ni le aduci sunt atat de nefondate incat nu rezist tentatiei ca, in cazul in care mai citeste cineva acest dialog, chestiunile sa fie elucidate instantaneu.
Am sa incep prin a afirma ca nu pretind ca sunt ceea ce se numeste „o persoana inteligenta”. Eu cred ca toti oamenii sunt inteligenti, dar unora le lipseste cultura. Mergem mai departe.
Ideile ar trebui combatute cu idei nu cu invective, cu afirmatii fara sprijin (astept dovada ca nu am identitate sau ca nu ma pot defini decat prin antiteza) si cu rime scolaresti, a la Vadim Tudor, la pseudonimul pe care l-am ales.
*** Dovada este simpla. Cea legata de identitate – de care nu doar dumneata suferi (e o boala vindecabila de altfel) se traduce in aceea ca pana in prezent nu am vazut nici o contributie de-a dumitale altfel decat ca REACTIE, si aceea NEGATIVA si cu o semnificativa incarcatura de
AROGANTA. Dovedeste-mi ca existi si in altfel decat impotrivindu-te la ceva si-mi retrag afirmatia legata de identitate.
Cum ai combatut cu idei ideile mele in prima parte a ecoului, nu inteleg ce sens are a doua parte. Poate simti ca ideile cu care combati ideile mele nu sunt suficient de puternice si ca trebuie sa le adaugi un perdaf ca in Romania Mare? In acel caz, nici faptul ca sunt personaj generic, nici
ca Motoru rimeaza cu Toporu, nici ca nu am identitate nu are sa faca ideile tale mai puternice.
*** Nu-mi propun sa combatem, Doru. A combate cu dumneata inseamna a ma pierde pe mine insumi. Ar insemna sa combat cu alte mii ca dumneata care stau in umbra si doar critica. Sunt pierdut daca imi permit acest lucru. Si o fac acum doar pentru ca „genericitatea” demersului dumitale ma va scuti pe viitor de la a spune si altora ceea ce-ti spun dumitale. Am sa-i trimit la acest text. In paranteza fie spus, chestiunea cu Toporu care rimeaza cu Motoru nu mi-as fi permis-o in veci de veci daca Motoru n-ar fi fost un preudonim ci numele dumitale real.
Iti dau dreptate, reactia de mandrie si rusine la faptele conationalilor exista, dupa cum spui tu ca a zis si Jung. Eu insa nu argumentam ca aceasta reactie nu exista, ci ca e paguboasa. Ca tari in care oamenii se identifica excesiv cu varfurile (sau cu orice alt fel de reprezentanti colectivi) stau pe loc. Eu pledez pentru atenuarea acestei reactii, pentru relocarea punctului de referinta in evaluarea fericirii de la nivelul colectiv la cel individual; pledez ca motto-ul Romaniei sa fie Mind Your Own Business. Tara care pentru o vreme a avut in mod oficial acest motto nu o duce tare prost.
*** Si eu iti dau dreptate ca a astepta CEVA de la altii e pagubos. Dar de aici si pana la a afirma ca Adriana asteapta ceva de la dumneata, e cale lunga si multa rautate gratuita.
E drept ca ACUM sprijina actiuni concrete ale celor care vor sa reformeze invatamantul. De aceea eu nu ma razboiesc cu ACUM sau cu tine. De aceea ma mira ca o actiune vaga si fara forma isi gaseste locul aici si ca e aparata ca avand consistenta. Intelectuali sa ne unim! E Iliescu unul din intelectualii cu care ar trebui sa ne unim? E profesorul de la Universitate care de 15 ani recita aceleasi cursuri fara sens si da note studentilor la intamplare unul din acesti intelectuali? Nu e clar niciodata si Adriana
Nazarciuc a scris doua ecouri fara sa clarifice asta. Judecand insa dupa reactia ei si a ta, ma tem ca raspunsul e da: intelectualii cu care cei din strainatate sunt indemnati sa se uneasca ii includ pe acei profesori fara scoala si opera. In cazul acela, ma tem ca nu va pot sprijini in aceasta actiune.
*** Ai vazut vreunul dintre intelectualii pe care-i dispretuiesti dumneata pe buna dreptate publicand ditirambe in ACUM? Ce-i atat de vag? Adriana scrie: „mai oameni buni, fiti generosi, oferiti din preaplinul vostru, uite va deschidem paginile noastre sa comunicati, sa faceti o diferenta”. E o gluma proasta sa afirmi ca indemnul e sa va uniti cu alde Iliescu sau mai stiu eu care profesor franar. Te rog mai consulta arhiva noastra.
O nota de repros se strecoara in scrisoarea Adrianei si in ecoul lui Zob Gheorghe: intelectualii din afara nu contribuie la imbunatatirea invatamantului romanesc. Eu am o explicatie pentru acest fenomen: li se pun bariere ca sa se intoarca, una din ele fiind nerecunoasterea doctoratelor obtinute in strainatate. Daca stiati asta, ma scuzati ca v-am rapit din timp. Dar oricum cred ca daca ati vrea ca macar unii din ei sa se intoarca si sa imbunatateasca invatamantul romanesc, impotriva acestei prevederi ar trebui sa militati si nu pentru idealuri abstracte cum ar fi unirea intelectualilor. Fie ei cat de uniti, intelectualii din strainatate nu au sa se intoarca daca sunt impiedicati in mod fatis sa o faca.
*** Pana una alta exista o echipa de intelectuali din SUA pe care o sprijinim inclusiv in mod direct (deci nu doar publicand articole) intr-un experiment de consultanta pentru MEdC, care vizeaza inclusiv recunoasterea doctoratelor. Ai vazut dumneata materialul care se numeste „Renasterea prestigiului doctoral in Romania”? Cine crezi ca a propus acest titlu? Mai documenteaza-te inainte sa te autopropui ca „buric al pamantului” cu acestei idei…
In fine, problema pseudonimului sub care ma ascund. Nu e din lasitate: am semnat cateodata cu numele meu adevarat. Insa pentru ACUM nu imi vine sa o fac, pentru ca nu am aceleasi drepturi cu alti semnatari. De exemplu, eu nu decid ce anume din ce scriu sa se publice si ce nu, si nu ma intreaba nimeni daca ceva scris de mine ca un ecou poate sa apara ca o rubrica de sine statatoare.
*** Am inteles aluzia, e vorba de un ecou chiar la un articol de-al meu, la rubrica Economic, articol pe care l-am scris la repezeala din cauza ca propusese cineva un material incredibil de prost (lucru pe care de asemenea l-ai sesizat si ai trimis un ecou, dar in foarte scurt timp – de ordinul a 1-3 ore, nu-mi amintesc cu precizie, materialul respectiv a fost scos – si deci nici ecoul tau n-a mai aparut. Din nou ar fi fost o manifestare (desi indreptatita) IMPOTRIVA a ceva, din partea dumitale…
Mai mult, eu nu pot sa iau legatura cu editorii in mod privat, desi ei ar putea sa ia legatura cu mine daca mi-as trece emailul adevarat. Daca aceste probleme s-ar rezolva, probabil ca as semna cu numele meu adevarat, pentru ca nu mi-e rusine nici de el nici de ideile mele.
*** Ba chiar se poate lua legatura cu editorii in mod privat si, cu numele adevarat poti deveni si editor daca ai ceva de spus.
Ma tem insa ca numele adevarat are sa genereze inca si mai multe rime scolaresti; comparat cu numele meu, Doru Motoru e de fapt o imbunatatire.
*** Imi pare rau ca-ti imaginezi asta dar nu e decat o alta argumentatie in favoarea indemnului prietenesc pe care ti-l adresez de a-ti clarifica unele probleme de identitate. S-a ras vreodata in ACUM de vreun nume al cuiva? Sa-ti dau exemple de persoane care si-au transformat numele in renume chiar daca, substantivizat, nu era un cuvant nobil/frumos/placut?
Of, of, Mr. Doru, am pierdut o groaza de timp cu acest raspuns. Pierdut-am oare?
Doar foarte pe scurt, simt nevoia sa scriu cateva randuri ca ecou la ecourile precedente.
Cu tot respectul pentru persoanele participante la acest schimb de ecouri, cred ca s-a trecut mult peste linia diplomatiei si a dialogului intre persoane dispuse sa dialogheze, de ambele parti. Cu regret consider deci ca asta s-a intamplat, intr-o oarecare masura, si in cazul colegilor mei din RLIV-ACUM.
Domnule Doru Motoru (folosesc pseudonimul pe care l-ati ales), ideal ar fi sa va declarati identitatea si sa continuati sa comunicati gandurile si ideile dvs. pentru cititorii RLIV-ACUM sub numele dvs. real asa cum fac de altfel toti cei care au de spus ceva aici. Ati avut contributii foarte notabile pana acum si personal sper sa continuati. In multe din ceea ce spuneti in acest context aveti dreptate si personal gasesc unele reactii ale colegilor mei deplasate la unele comentarii pe care le-ati facut- in fond intreaga idee a articolului de fata — idea buna per se– e formulata defectuos si, ca membru al diasporei romanesti, o gasesc la fel ca dvs., insinuatoare si instigatoare, scrisa intr-un moment in care se uita/ignora toate contributiile de pana acum ale intelectualilor romani din strainatate pentru Romania (intre altele chiar in cadrul RLIV-ACUM) pe fondul unei lamentari „pai hai fratilor, treziti-va sa facem ceva” pe cand cei care s-au trezit recent- ceea ce nu e rau deloc- sunt tocmai cei care se lamenteaza; pe de alta parte si dvs. interpretati unele lucruri la modul extrem si reactionati deplasat (un ex: daca chiar credeti ca dvs. nu simtiti nimic pentru Romania dincolo de familia si prietenii dvs. si in acelasi timp nu credeti ca cei dincolo de acest nucleu personal pot sa va aprecieze si sa va doreasca cat mai multe succese etc, sunteti probabil unul din cei foarte putini din aceasta categorie). Strict legat de problemele pe care le-ati adus dvs. in discutie: dupa cum Stefan a precizat pe scurt in ecoul precedent, persoane din RLIV-ACUM (ma refer la Stefan Maier si la mine) au colaborat fructuos pana acum cu organizatii cum ar fi Ad-Astra sau FAR in multe proiecte care au vizat aceste probleme si multe altele (e de ajuns sa dati un browse prin arhiva noastra). Asadar, desi ma voi retrage la 1 iunie din RLIV-ACUM din diferite motive exogene contextului de fata, consider ca RLIV-ACUM a pionierat de fapt, alaturi de alte asociatii „mai specializate” sa zic asa, implicarea societatii civile in politica educationala si a cercetarii din Romania. As indrazni chiar sa afirm ca am avut un succes extraordinar. Prin urmare ar fi trebuit sa verificati toate acestea inainte de potopul de reactii, toate insistand pe lucruri pe care si noi le-am promovat din plin (ca tot veni vorba e drept ca sub umbrela RLIV-ACUM toti cei implicati pot sa isi asume unele merite care de fapt apartin unui grup mult mai restrans- prin urmare inteleg pana la un punct reactia lui Stefan Maier, dar nicidecum ecourile rupt de realitate ale colegei Adriana Nazarciuc).
Dar inchei rugandu-va, domnule Motoru, sa reveniti cu identitatea dvs. reala si cu orice alte comentarii/sugestii/critici pe care le-ati avea. Iar pe colegii mei ii rog sa nu cada din profesionism, ceva ce-i caracteriza din plin pana acum, in altceva.
Toate cele bune,
Sebi Buhai
P.S. Rog a nu se interveni pe textul de fata, ci a se trimite alte ecouri din partea acelor editori care doresc sa comenteze.
Dragi colegi,
Am citit acest schimb de ecouri si m-am crucit.
Impresia personala este ca vreo institutie si-a pus in gand sa reduca eficienta revistei voastre.
Sa dea Dumnezeu sa nu fie asa.
cu bine,
Virgil
Abia acu’ vazui si eu acest schimb de opinii si ma grabesc -cum nu? sa intru si eu, ca musca-n lapte.
Parerile mele:
1) Materialul Adrianei mi se pare slab scris -si nu ma refer aici la continut ci strict la forma(impunsatura lui Traian n-are cum trece neobservata). E pacat ca Adriana reactioneaza prea impulsiv, prea ia orice ecou nefavorabil drept afront (nu se-ntampla pentru prima oara).
Daca autorii sunt atat de sensibili, sa ni se spuna, ca sa nu-i mai suparam cu ecourile atunci cand nu se potrivesc cu parerile dumnealor.
2) Nu cred ca argumentele cuiva pot fi respinse din cauza „lipsei de identitate”. Pseudonimul este (si va ramane) parte a culturii netului, fie ca ne place sau nu. Un site care nu se-mpaca cu acest aspect n-are viata prea lunga.
3) Nu cred ca Adriana se referea la aspectul pomenit de Doru (acela cu intoarcerea acasa).
Dar, daca-i asa, mi-e greu sa imi dau seama la ce fel de infratire se referea Adriana.
Sunt multi din afara care ajuta tara asa cum si atat cat pot: aranjand burse, locuri de munca, trimitand ajutoare-n tara etc. etc. Lumea nu-i stie pentru ca nu-si fac neaparat reclama.
Nu e chiar tot ce faci destinat sa ajunga-n paginile ziarelor sau pe sticla. Lumea o face in mod natural si constant, fara a crede ca-i cine stie ce mare branza.
Cat despre ce gandesc cei de acasa, e cam tot treaba cu mancatul salamului cu soia. Mie cam tot asa mi s-a spus (desi in alti termeni, mai academici): ca ce-mi pasa mie de greutatile prin care trece scoala, ca stau aicea calare pe petroparai sh-estimp cei de-acasa mor de foame etc.
Am avut mustrari de constinta, m-am perpelit. Acuma-s linistit: daca ramaneam acasa, „produceam” (cum de fapt am si facut) pana la ameteala studenti „pentru export”. Caci tara nu pare sa-i poata folosi asa cum ar merita.
Si-atunci? Cu ce iesea tara castigata din treaba asta? Nemaivorbind de aspectul, pentru mine cu mult mai important, anume ca, pentru a-mi putea intretine familia ar fi trebuit sa ma epuizez in meditatii, fara a avea timp pentru cercetare, ratand sansa de-a-mi practica meseria decent.
In ciuda celor declarate cu multa emfaza, in ciuda tamtamului facut cu orice ocazie, tara noastra nu *pare* a avea deocamdata nevoie de creiere. Altfel nu poti explica „dezinteresul” de care amintea Doru. „Dezinteres” datorat intereselor de clan locale dar sustinut de stat prin lipsa de masuri care sa dovedeasca contrariul. Asta-n timp ce ni se spune ca BNR n-are ce face cu banii, ca RO nu e inca in situatia de-a plasa banii-n investitii profitabile pe termen lung!!
4) Ce ne zicea Kafka? Ceva de genul: nu stiu care-i intrebarea, da’ raspunsul e Nu (e o gluma).
E greu, e destul de greu sa mai crezi ca se poate face ceva pozitiv dupa ani de incercari
nereusite. Nu trebuie uitat amanuntul esential pentru discutia de fata: Romania n-o vor schimba-o cei de peste granita. Ei pot ajuta (si-au si facut-o) oferind din experienta obtinuta. S-au facut materiale, intampinari, campanii de presa. Sa vedem ce-o iesi de pe urma presiunii asteia la care si RLV a avut o contributie. Sa vedem daca cei *din tara* vor s-o schimbe.
5) Imi mentin parerea mai veche: inca nu stim dialoga cum trebuie „pe sarma”. Inca ne sare tandara din te miri ce. Tehnica mea e urmatoarea: cand cineva ma ia tare, raspund c-o gluma si-o vorba buna. E o tehnica implacabila cu succes suta-n suta.
Toate cele bune,
Nea Marin
Oh, Doamne… Nici daca imi propuneam – nu as fi reusit sa atrag atatea ecouri la aceste cateva randuri, scrise in graba, cu o usoara lehamite chiar, vis-a vis-de toata tevatura ce se dezlantuise pe aceasta tema in editia trecuta.
Caci, da: nici pe departe nu am pretentia de a fi considerat ca am iesit la rampa cu ceea ce eu insami consider ca ar fi un articol bun. (daca ati sesizat aceste randuri simple, banale chiar, nici nu au aparut in caseta principala nici marti, nici joi).
Au fost niste randuri scrise „in vant” si imi dau seama urmarind pledoariile dv ca au ajuns exact …in vant!!:) Deci la „destinatie”.
Cat despre „afront” si alte discutii fara sens: Nea Marin, eu am raspuns doar in proportie de cel mult 15% din ecourile primite la materialele mele. Recunosc ca nu am fost politicoasa, neraspunzand la cele pozitive!!!
E firesc deci sa nu le fi vazut decat pe cele… mai acre ca sa spun asa, scrise in virtutea unui drept la replica, pe care cred ca il avem fiecare dintre noi.
In rest… nu mai am nimic a va spune.
Sper ca aceste randuri, la fel de banale si simple ca si cele din textul meu mult comentat, nu vor mai suporta o atat de riguroasa analiza sintactica si morfologica si de care vor mai fi fost. Ca sa vedeti cat de mult atrage banalul!!! (doar din dorinta noastra de a „descoperi” intelesuri care mai de care mai complexe si sofisticate)…
Ma opresc aici. Cred ca e ecoul cu nr 13 al acestui material!!!!
Si inca ceva: cine mai are piatra… sa o arunce, va rog: sunt aici:)
Uite, ca vin eu in continuare nr 13, sa nu fie de rau augur. In primul rand s-a vorbit atat de mult despre conditiile din universitatile din Romania!
Eu sunt student de 2 ani. Unde sunt bursele alea promise? La nepotii, verisorii si unchii rectorilor.
In al doilea rand, fratilor, treziti-va. Daca vrei sa faci ceva in Romania, poti sa o faci. Nu ai nevoie de diplome sau de titluri academice (care sunt recunoscute, majoritatea), dar nu avem nevoie de diplome, avem nevoie de oameni care sa faca si sa inteleaga ceva.
Sistemul de invatamant romanesc nu e perfect, dar daca nimeni nu face nimic, unde ajungem? Ce facem? aruncam „pisica moarta” de la unul la altul? Si unde sunt favorurile atat de mult laudate oferite de intelectualii de „dincolo’? Ii respect foarte mult pe cei care chiar au facut ceva ptr Romania. Ii admir foarte mult. Dar daca veti fi atenti la randurile de mai sus, nici unul nu a luat parte la aceasta „disputa”, atat de lipsita de fair-play.
Sa fi aprins Adriana flacara constiintei in mintea noastra? Cred ca asta ne deranjeaza (ati observat ca ma includ si pe mine). Nu vreau sa ma erijez intr-un judecator, dar stie cineva cum se obtin bursele in strainatate? Cu bani. Foarte multi bani. A cui e vina, va intreb stimati intelectuali? Si eu, ca viitoare parte din societatea romaneasca nu simt nici o dorinta, acerba sau nu, sa plec dincolo. Raman in tara. Sunt atatea de facut.
Si ca sa inchei, haideti sa dam dovada de putin mai multa toleranta fata de noi insine. De ce sa aruncam cuvintele la cosul de gunoi? Refuz sa cred ca nu se mai poate face nimic. Sa nu uitam ca suntem oameni, predispusi greselilor. Sa invatam din ele si sa nu ne cramponam de trecut. Sa invatam din experiente si sa mergem inainte.
Cat despre neintelegerea cu identitatea, daca ai curaj sa lupti ptr ideile tale, lupta punand cartile pe fata. E usor sa te ascunzi in spatele unui pseudonim. Atat de usor. Hai sa dam dovada de profesionalism si sa realizam ca nu mai suntem in curtea scolii. Jigniti-ma pe mine, aruncati cuvinte grele in mine, eu sunt tanar si pot sa le duc, dar nu va legati de oameni nevinovati.
Ca un fel de p.s: cine e de vina ca exportam studentii? Sa fie oare profesorii care predau „utopii”? Si ideea de meditatii oferite elevilor, de ce nu va faceti treaba mai bine pe bancile scolii, dragi profesori, sau e mai comod la masa, la o cafea si o tigara? Atata timp cat va convingeti elevii, studentii ca au nevoie de meditatii.. Ei vor veni. Eu nu am luat niciodata meditatii, si am ajuns in anul II de facultate. Deci, domnilor, se poate.
Inchei aici si va salut cu respect.
Randurile dumneavoastra din articol au fost scrise sincer. Cantitatea si forma cuvintelor…nici nu a fost luata in seama cred. Oamenii au vazut dincolo de semne si de aceea cine citeste ecourile are de aflat cam multe. Scrierea dumneavoastra a avut efectul normal si-a indeplinit functia si acest fapt este esential. Eu personal mi-am dat seama de niste raporturi pe care le asteptam de mult si nu stiam unde lepot gasi. Nu ati fost in eroare prin continut.
————
Domnule Zob Gheorghe, va multumesc. Va multumesc nu atat pentru ecoul favorabil, cat pentru faptul de a fi vazut dincolo de aceste cuvinte simple – ceea ce am urmarit de fapt.
AN